Ioana Boca – Zori de Zen

Care-i treaba cu copiii bilingvi sau trilingvi?

Viața a făcut ca noi, ca familie, să ne aflăm în poziția de a ne crește copilul într-o altă țară decât România. De prin 2016, locuim la Madrid, așadar unde limba majoritară este, evident, spaniola (castellana), acasă vorbim româna, dar și engleza, limbă cu care cel mic s-a obișnuit încă de când era un bebe. Am plecat din țară pe când băiețelul nostru împlinise doi anișori și ne-am văzut, așadar, în situația, absolut necesară, ca micuțul nostru să învețe o a treia limbă: spaniola. Treaba asta, pe mine, m-a speriat un pic (mai mult). Mă gândeam dacă o fi bine? Dacă a învăța trei limbi diferite nu e prea mult pentru el? Când e mult… prea mult?! Dacă se zăpăcește, n-o să știe care limbă e care și le va amesteca într-atât, încât, de fapt, n-o să vorbească bine nicio limbă? Dacă, Doamne ferește, îi facem un rău, în loc să-i facem un bine? Deja mă documentasem referitor la creșterea copiilor bilingvi și nu mi se mai părea nimic nefiresc să învețe două limbi diferite, româna și engleza, în paralel, cum și eu și Domnul Tati vorbim fluent această limbă. Însă faptul că, ulterior, ne-am văzut în situația de a adăuga a treia limbă, m-a făcut să am, așa, un nod în stomac.

Multă lume spune că un copil care crește învățând două limbi sau mai multe în paralel este posibil să înceapă să vorbească un pic mai târziu decât ceilalți copii de vârsta lui, care învață o singură limbă. Și așa și este în multe cazuri, deși studiile recente au arătat că nu este o regulă și că mulți copii încep să vorbească la fel de repede ca și ceilalți, care învață o singură limbă. Dar, dacă se întâmplă să te înscrii în prima situație, nu e cazul – absolut deloc – să te panichezi. Potrivit specialiștilor, bebelușilor care învață mai multe limbi în paralel le ia, în general, un pic mai mult timp, pentru a-și dezvolta o strategie adaptivă, care să le permită să separe limbile în care se comunică și să asocieze cuvintele cu obiectele. Nu are nimic de-a face cu capacitatea lor de a vorbi sau cu vreo întârziere de dezvoltare. Pur și simplu, ei sunt puși să facă față unei provocări mai mari, aduse de un mediu în care se vorbesc mai multe limbi. Și nu te îngrijora – vor face față cu brio! Copiii au o capacitate extraordinară de a se adapta și o imensă capacitate de învățare, incomparabilă cu a noastră, ca adulți. Așadar, nu-l subestima, poate! Iar beneficiile, pe termen lung, sunt uriașe. Potrivit specialiștilor, copiii pot învăța, fără probleme, până la 4 limbi diferite, încă de când sunt mici.

Strategiile de învățare

În general, un copil trebuie să ia contact cu o anumită limbă în proporție de 30% din timpul său, pentru a ajunge să o vorbească în mod activ, potrivit specialiștilor.

Dacă și tu plănuiești să crești un copil care să fie bilingv sau plurilingv, am pus cap la cap, strategiile recomandate de specialiști, care funcționează cel mai bine.

Există trei strategii larg răspândite de a-ți ajuta copilul să învețe (mai repede și bine) mai multe limbi, în paralel.

  1. Strategia „O persoană – o limbă”. Unul dintre părinți vorbește întotdeauna cu copilul într-o limbă, în timp ce celălalt vorbește exclusiv în altă limbă. De exemplu, mama vorbește cu copilul numai în română, iar tatăl vorbește cu el doar în engleză, în timp ce limba țării în care locuiesc poate fi ori una dintre cele două care se vorbește în casă sau o a treia complet diferită, de exemplu spaniola.
  2. Strategia „Limba Minoritară Acasă, Limba Majoritară în afara Casei”: aceasta se referă la situația în care ambii părinți vorbesc aceeași limbă (minoritară) cu copilul lor acasă, iar cel mic învață o a doua limbă, cea dominantă (a țării în care trăiesc), în afara casei. De exemplu, ambii părinți vorbesc cu copilul în română acasă, dar trăind în Marea Britanie, copilul va învăța limba engleză numai din interacțiunile sale, în afara casei, cu comunitatea (școală, alți copii și adulți, programe TV în limba respectivă).
  3. Strategia „Timp diferit, loc diferit”. Aceasta se referă la a separa învățarea a două sau mai multe limbi, pe zile sau pe tipuri de activități. De exemplu, sâmbăta și duminica, familia vorbește cu copilul exclusiv în spaniolă sau dimineața se vorbește exclusiv în română, după-amiaza exclusiv în engleză. Separarea limbilor pe activități: la masă se vorbește doar în engleză, programele TV la care se uită sunt doar în germană.

Tot specialiștii spun că ar fi cel mai bine să vorbești cu copilul în limba pe care o cunoști cel mai bine (de obicei aceasta fiind limba maternă), indiferent de țara în care locuiești. Asta pentru ca micuțul să învețe limba respectivă corect și din punct de vedere gramatical, și al accentului. Dacă locuiți în altă țară și acasă vorbiți româna, nu e cazul să vă faceți probleme că bebe nu va învăța limba țării respective doar pentru că nu îl pregătiți voi pentru asta, direct de-acasă, vorbind cu el în limba respectivă. Dimpotrivă. Este exact pe dos. Riscul ca cel mic să prefere limba dominantă, în defavoarea celei minoritare, vorbite acasă, este cu mult mai mare. Aici, este crucial să nu pierdeți timpul și să începeți să-i vorbiți cât mai devreme în limba maternă, pentru a-i oferi o bază solidă celui mic, înainte ca limba dominantă să devină mai puternică. Gândiți-vă că limba țării în care trăiți este, într-adevăr, dominantă. Copilul o va auzi (și o va învăța) peste tot, oriunde s-ar afla în afara casei. Va ajunge chiar să o prefere, pentru că va fi limba în care va vorbi la școală și, mai ales, cu ceilalți copii. Copiii învață cel mai repede de la și prin interacțiunea cu alți copii.

Limba de prestigiu și limba minoritară

Sociolingviștii vin cu niște explicații interesante, ei vorbesc despre existența unui alt fenomen: acela al limbii de prestigiu, aceasta fiind limba dominantă dintr-o anumită țară, în timp ce limba minoritară (a familiei) este percepută ca fiind uneori chiar opusul, adică cea care nu le aduce niciun fel de prestigiu în fața prietenilor lor ce vorbesc nativ limba dominantă. Copiii care provin din familii ce vorbesc acasă o altă limbă față de cea a țării în care locuiesc, percep limba dominantă a țării respective ca fiind limba superioară (și pe bună dreptate, mai ales din punctul de vedere al utilității ei, fiindcă aceasta este limba de care au nevoie pentru a se descurca, în afara mediului familial), în timp ce limba de acasă, cea minoritară, de care nu au nevoie atât de mult sau chiar deloc în afara casei, este văzută ca aducând mai puțin (sau deloc) prestigiu, în fața prietenilor lor, așa că ar putea începe chiar să evite să o folosească. Treaba asta se întâmplă mai ales dacă limba respectivă nu este una de circulație internațională sau aparține unei țări care nu are o reputație comparabilă cu cea a țării în care locuiesc.

Un copil dintr-o familie de români, care locuiește în Franța, ar putea începe să evite să vorbească limba română, pentru a se integra și a elimina orice diferență între el și prietenii lui francezi. Într-un fel, este de înțeles. Pe de altă parte, noi ca părinți, ne dorim de la copilul nostru să știe limba vorbită acasă și să nu-și piardă bagajul cultural al originilor lui iar aici totul ține de perseverența noastră și de a nu renunța la a ne învăța copilul limba maternă, a familiei. Ajută foarte mult dacă îi oferim ocazia să interacționeze și cu alți copii care vorbesc limba lui maternă sau îl expunem și altor medii, în care se vorbește limba maternă. De exemplu, o vacanță în țara noastră de origine, care îi va da ocazia să interacționeze exclusiv în limba română.

Cea mai bună perioadă pentru a începe este între zero și 3 ani, potrivit specialiștilor, care spun că în perioada aceasta ritmul de învățare și capacitatea celor mici de a stoca informațiile sunt uriașe. Următoarea „fereastră de oportunitate”, tot potrivit studiilor, este între 4 și 7 ani. Asta nu înseamnă că, între cele două perioade, copiii nu vor învăța, ci doar că aceste perioade sunt „mai fertile” decât celelalte. Cel puțin așa spun studiile.

Niște mituri

Și tot ele (studiile) ne arată că e cazul să ne lepădăm de grijile care au ca sursă tot felul de bazaconii și mituri. Este fals că un copil care învață mai multe limbi are întârzieri în vorbire, să nu confundăm întârzierile în vorbire, care au cauze clinice, cu vorbitul mai târziu, deși nici asta nu e o regulă; este fals că un copil care învață mai mult de o limbă va avea un vocabular mai restrâns în fiecare limbă pe care o învață; este fals că un copil care învață mai multe limbi va fi confuz și va ajunge să le combine între ele (da, va combina cuvintele, dar asta nu este un lucru rău și nu înseamnă nicidecum că le încurcă între ele; până la urmă și adulții care vorbesc mai multe limbi, vorbesc, de multe ori, amestecat și asta nu înseamnă că sunt confuzi, nu?).

Și, poate cel mai important mit, este culmea că, dacă nu respecți una dintre cele trei strategii enumerate mai sus, copilul tău nu va reuși să vorbească mai multe limbi. Nimic mai greșit. Strategiile acelea pot ajuta, eventual, ca un copil să „prindă” mai repede limbile pe care le aude, poate să le și separe mai ușor, dar atât. Nu sunt literă de lege, așa cum evidențiază și cercetătorii și nu înseamnă că, dacă alegi să faci altfel, copilul nu va învăța sau nu va învăța corect să vorbească mai multe limbi. Sunt doar niște recomandări.

Vă spun sincer că, în cazul nostru, noi nu aplicăm 100% niciuna din cele trei strategii recomandate. Și eu, și tati, vorbim cu băiețelul nostru și în engleză, și în română, tot timpul. Avem grijă, însă, să formulăm întreaga propoziție/frază într-una din cele două limbi, eventual i-o repetăm, după aceea, și în cealaltă limbă, pentru a-l ajuta să facă diferența între ele. Spaniola a început să o învețe la grădiniță și este limba pe care îl vom lăsa să o cunoască așa, în afara casei, fără a o vorbi și noi cu el, în mod curent.

Diferența dintre achiziția unei limbi și învățarea unei limbi

Lingviștii spun că un copil devine bilingv atunci când este expus, de la vârste foarte fragede (începând chiar de la zero ani) la două limbi diferite, pe care învață să le vorbească nativ, ambele devenind limbile lui materne. Cazul cel mai clar este cel al familiilor în care părinții nu vorbesc aceeași limbă maternă, iar copilul le învață pe amândouă. Procesul de învățare, în cazul acesta, se face subconștient, prin achiziție. Lui nu i se explică regulile gramaticale ale limbilor respective și, cu toate acestea, știe să se exprime corect într-o conversație. Asta e, pe de o parte, rezultatul unui proces intuitiv pe care și-l dezvoltă în limba respectivă și, pe de altă parte, al unui proces de autocorectare prin încercări și greșeli. Copiii sunt „programați” practic să învețe o limbă ca metodă de comunicare, pentru a supraviețui. Tot ce e nevoie pentru a-l învăța o limbă prin achiziție este expunerea, constantă, la comunicarea în limba respectivă. Nimic mai mult. Restul o va face copilul și natura. Așadar, achiziția unei limbi se face natural și subconștient.

De cealaltă parte, avem învățarea unei limbi, care se face conform unei metodologii de predare a limbii respective, a unui set de reguli și instrucțiuni care îi sunt explicate, mai ales din punct de vedere gramatical. Indiferent cât de multe cunoștințe de gramatică și de vocabular ai dobândi, la un moment dat, într-o anumită limbă, nu vor putea fi comparabile cu cele ale unei persoane care a învățat limba respectivă prin achiziție, în mod natural. E practic diferența dintre un vorbitor excelent de o anumită limbă și un vorbitor nativ de limba respectivă.

De aceea, în măsura în care se poate, situația ideală pentru un copil de a învăța mai multe limbi este aceea în care procesul începe de la vârste foarte fragede.

Eu cred că, în vremurile în care trăim, în care suntem supuși cu toții efectelor globalizării, un copil care învață de mic să vorbească în – cel puțin – două limbi, n-ar trebui să mai mire pe nimeni. Cred că va deveni o normă, dacă nu carecumva este deja.

La final, vă las aici o minunăție, ca să vă clătiți ochii. O cheamă Bella, este din Rusia și vorbește fluent nu mai puțin de 7 limbi! A participat la un talent show, în Rusia. La finalul clipului, apar și părinții care vorbesc despre cum au reușit să-și învețe copilul atâtea limbi! Merită văzut.

 

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

4 Comments

  1. Schmitza

    Da. Și pe noi ne preocupă acest subiect. Eu nativă în română, el nativ de engleză și fluent în germană unde a și locuit 20+ani.

    Când fereastra de oportunitate pentru limbi (4-8 luni) a fost larg deschisă am expus-o, că așa s-a nimerit, și la germani nativi și la olandezi nativi (că el este de fapt olandez :))))), iar bunicii îi vorbesc în olandeză. Vedem noi ce s-o alege de cea mică. momentan ne înțelegem bine prin semne și sunete :)))).

    Am citit și eu câteva studii de specialitate și cică s-ar fi dărmat mitul ”părintele și limba”.

    Și pentru că noi vorbim cu ea toate cele trei limbi, nu m-ar mira să vorbească abia pe la 3 ani (că și despre asta am citit și eu), deși are un arsenal de 10 cuvinte românești cu care defilează de pe la 10-11 luni, acum având 12 ;).

    1. Ioana (Post author)

      Ce frumos! Va fi minunat când va începe să vorbească toate cele 3 limbi deodată. Da, „părintele și limba” e mai mult o strategie de învățare, mitul ar fi că doar așa ar învăța, ceea ce nu e adevărat. Din experiența noastră, eu am observat că băiețelul nostru (2a4l) și-a format deja o preferință pentru una dintre limbi (engleza). Probabil că, pe parcurs, spaniola va începe să fie dominanta. Vom vedea. Sunt curioasă dacă și în cazul vostru se va întâmpla la fel referitor la preferința pentru o anumită limbă, din cele trei. 🙂

  2. valentina

    Noi in vorbim in 4 limbi de cand s-a nascut si am convenit ca parintele si limba iar in afara casei limbile predominante in zona noastra. Primele cuvinte au fost in germana dupa in romana cand vin bunicii iar de cand e la gradinita suna mai mult cuv in spaniola. Engleza nu ii place asa mult dar pb e ca spune un cuv si dupa nu il mai foloseste deloc. 🙁

  3. Ioana (Post author)

    Patru limbi! Ce frumos! Cât privește faptul că acum spune un cuvânt și apoi nu îl mai folosește, eu zic că nu e cazul să te îngrijorezi. Chiar dacă nu îl folosește acum, îl ”stochează” și îl cunoaște. Când va începe să vorbească, cred că va fi o avalanșă 🙂 Încredere și răbdare.

Comments are closed.