Ioana Boca – Zori de Zen

DUPĂ 9 LUNI

Care-i treaba cu copiii bilingvi sau trilingvi?

Viața a făcut ca noi, ca familie, să ne aflăm în poziția de a ne crește copilul într-o altă țară decât România. De prin 2016, locuim la Madrid, așadar unde limba majoritară este, evident, spaniola (castellana), acasă vorbim româna, dar și engleza, limbă cu care cel mic s-a obișnuit încă de când era un bebe. Am plecat din țară pe…
Mai mult

Ce este parentingul pozitiv și de ce e mai bun decât modul tradițional în care am fost noi crescuți

Mărturisesc că mie, una, mi-a fost ușor să adopt filozofia parentingului pozitiv, în mare măsură pentru că multe lucruri le făceam deja, instinctiv. Și nu cred că sunt singura. De fapt, nici nu pot să spun că am adoptat-o, ci pur și simplu m-am pliat, în mod firesc, pe modul acesta de a-ți crește copilul, pentru că mi se pare…
Mai mult

Războiul dintre mame

De obicei, nu scriu despre asemenea subiecte, pentru că mă fac să-mi pierd și zen-ul, și simțul umorului, iar asta nu mă face deloc fericită, dar pur și simplu trebuie s-o fac. Simt o revoltă uriașă când văd atâtea mame în jurul meu, care caută răspunsuri și sfaturi la problemele care le macină și în loc de susținere, empatie și…
Mai mult

Delicioasele prime cuvinte și atotputernicul „Nu!”

Uite că a sosit și vremea aceea în care ăsta micu a început să spună primele sale cuvinte. Și sunt delicioase! Mai gustoase și mai dulci decât orice prăjitură. Sunt ca mierea pentru urechile noastre. Ne topim de drag, dar și de râs! A început cu „mama” și „tata”, normal, dar acum, în repertoriul lui se găsesc o grămadă de…
Mai mult

De ce abia așteaptă mamele să se întoarcă tăticii de la serviciu

„A venit tati!!!” Și mă năpustesc cu copilul la ușă, ca să i-l plasez în brațe, înainte ca săracul om să apuce măcar să intre cu totul în casă. Asta am făcut. Recunosc. Și încă o mai fac. Doar că acum nu mai trebuie să-l țin în brațe în timp ce o iau la fugă spre ușă, pentru că și…
Mai mult

Te simți vinovată că îl „abandonezi” la grădiniță?

Recunosc. Eu m-am simțit -nu vinovată-, ci de-a dreptul condamnabilă la închisoare pe viață atunci când am hotărât să îl duc pe Alex la grădiniță. Nu știu daca oi fi singura, poate oi fi exagerată, poate alte mame n-au atâtea remușcări și mustrări de conștiință, poate sunt mai raționale, dar eu mă simțeam de parcă i-am făcut cel mai mare…
Mai mult