Ioana Boca – Zori de Zen

Cum mi-am îndrăgostit copilul de cărți

Îi spune noapte bună lui taică-su și mă ia de mână, hotărât, ca să mergem la nani. Știe ce urmează: să citim. Și abia așteaptă. Dă buzna în cameră, se cocoață în pat și caută, printre cărțile de pe noptieră, povestea noastră din seara aceasta. Avem mereu câte trei, patru cărți, puse frumos pe noptieră, pe care le citim ori pe alese, ori pe toate, în fiecare seară. Dar n-a fost întotdeauna așa. N-a fost deloc așa. De fapt, a fost chiar invers. Până nu demult, dacă mă vedea cu o carte, Gogoașă o lua la sănătoasa în direcția opusă. Zici că țineam în mână un platou plin ochi cu broccoli, nu o cărticică de povești.

Adevărul este că eu n-am reușit să-i citesc de când era bebe, așa cum o fac alte mame (și mă bucur sincer pentru cine poate face asta încă de la început!). Toată lumea te îndeamnă să le citești încă de când sunt niște bebei mici și rotofei, chiar dacă nu înțeleg ce le spui încă, pentru că vocea mamei are darul de a fi liniștitoare, pe lângă faptul că, așa, îl obișnuiești pe cel mic cu cărțile iar cititul e integrat, în rutina de culcare, fără efort.

La noi, însă, nu s-a vrut, nu s-a putut. Când era bebe, Gogoașă, dacă nu mânca, urla și dacă nu urla, mânca. Unde să mai strecori lecturi liniștitoare în ritualul de dinainte de somn, așa cum știam eu că se face ca la carte? N-aveai unde. Ar fi trebuit să urlu și eu despre Lăbuș sau Scufița Roșie. Asta ca să-i arăt ce liniștitoare e vocea mamei. Mno, ceva, ceva îmi spunea că nu mi-aș fi atins scopul. Am lăsat-o baltă. Am mai avut apoi diverse tentative, toate soldate cu una bucată copil ori smulgându-mi cartea din mână, întorcând-o pe toată părțile și apoi încercând s-o mănânce, ori fugind de mama focului în orice direcție posibilă, în afară de a mea.  Până într-o seară.

O carte… minunată!

Minunea s-a întâmplat în jurul vârstei de doi anișori, într-o seară, când, i-am citit lui Gogoașă prima lui carte de noapte bună: Goodnight Moon.  Am mai scris despre cărticica aceasta aici, în Top 10 cele mai iubite cărți pentru copii (2-3 ani), e minunată. Nu știu dacă o fi fost vârsta sau doar cartea sau o combinație a celor două, dar vă spun – cu mâna pe inimă – că, eu, carte mai bună de citit înainte de culcare, pentru un copilaș de doi ani, în continuă mișcare, n-am găsit. E cartea care l-a făcut pe băiețelul meu să descopere poveștile.

Și, de-atunci, toooot citim înainte de culcare. Citim și nu ne mai oprim. Și pentru că deja știe pe de rost aproape toate cărțile pe care le avem, acum câteva seri am fost tare încântată să dau peste Pinocchio, în varianta prescurtată, pentru copii mici, carevasăzică.

Și încă o carte… minunată?!

Nici nu mai știu în ce epocă am cumpărat-o și de pe raftul cărui magazin, cert este că am fost foarte bucuroasă s-o descopăr sub un maldăr de alte cărți și să-i prezint copilului (ropot de tobe!)… o carte nouă! Ei, după  ce-am deschis-o, mi-am pus mâinile-n cap. Pinocchio era înghiontit de copii, prin pagina a treia și avea în mână o scândură pe care o ținea ridicată, în poziție de luptă (la o privire mai atentă, pare să fie o bâtă de baseball plată)  iar la pagina 5 era înghițit, cu tot cu barcă, de o balenă, cu niște dinți uriași, ca de lup. Lui Pinocchio ăsta al nostru nu-i creștea nasul în nicio pagină (așa cum te-ai aștepta), îi crescuseră doar niște urechi lungi de măgar și de-acolo s-a trezit fix în gura balenei. E drept că trebuia să mă fi gândit dinainte că Pinocchio nu e chiar una dintre cele mai pașnice povești, dar uite că nu mi-a dat prin cap în momentul ăla. Plus că nu o deschisesem până atunci și am avut încredere că e varianta pentru copii mici. Văleleu!

M-am pus pe reinventat povestea lui Pinocchio și… Doamne, ce-a putut să iasă:

-A fost odată un băiețel pe nume Pinocchio, care locuia cu tăticul lui, pe care îl chema Geppetto, într-o căsuță frumoasă. Într-o zi, la ei a venit o zână….

Gogoașă arată spre poză și zice foarte ferm: Uteee, tu! E tu!

(Hai că-ncepe bine, îmi zic.)

-Da, așa e, mă corectez rapid. A venit mama (adică io, pă persoană fizică și-s taman o zână). Daaa… mama e ca o zână, ce să mai… mama este o zână. Așa. Și avea o rochie tare frumoasă! Albastră, cu bretele, vezi?

-Daaa! Abastlăăă!

-Și s-au jucat așa de mult, încât Geppetto (prezentat în imagine dormind buștean într-un pat și nu-i departe de adevărul de la noi de-acasă, taică-su cam adoarme pe oriunde îl lași liniștit mai mult de cinci minute) a adormit lângă ei și a început să sforăie. Sfoooorrr! Sfooorrrrr!

Gogoașă râde.

-Sssfffooo! Sfffoooo! zice și dânsul. Sfoooo! Sfoooo! Sssfooooo!!!

Dau cu greu pagina și continui:

-A doua zi, Pinocchio îi spuse tăticului lui: Pa, tata, eu mă duc la grădiniță! Uite, mi-am pus și ghiozdanul în spate!

-Bine, Pinocchio, paaa! Să te joci și să înveți multe lucruri frumoase! Când a ajuns la grădiniță (șoc și groază! îmi căzură ochii pe imaginea cu scândura și copiii violenți)… s-a jucat mult cu ceilalți copii. La un moment dat, a găsit o scândură maaaare și le-a spus copiilor: scândura aceasta e periculoasă, fiindcă ne putem lovi și facem buba!

-Ooo! Buba maale! zice Gogoașă

-Și toți copiii au început s-o strige pe doamna educatoare! (Pe educatoarea noastră o cheamă Conchi, deci.. Conchi, it is!)

-Cooonchiii! Conchiiii! Am găsit o scândură mare, vino și ia-o de aici, putem să facem bubaaa! Când a văzut scândura, Conchi i-a spus lui Pinocchio: Dragul meu, e o scândură așa de mare, încât cred că ar fi bună să facem o barcă din ea! Așa că Pinocchio s-a dus în port, unde bătea vântul foarte tare! Așa de tare încât i s-au lungit urechile de frig! (Ioooi… Pinocchio ăsta, friguros așa, seamănă tot mai mult cu mine și eu tot mai puțin cu zâna în rochia albastră, cu bretele. În fine.)

-Ooooo, ce uleeechi! Ooo, mama! Ce uleechi! Maaale! strigă Gogoașă, uimit. (Suntem la etapa – Oooo. Totul e – oooo).

-Da, iubitule, uite ce urechi mari avea! Dar nu-i nimic, o să-i treacă (pfoaaai!! vai de mine, ce carte!) … atunci când n-o mai sta în vânt…

Așa. Și Pinocchio și-a făcut o barcă și s-a dus cu ea pe mare, la o plimbare, dar a dat peste o balenă. (Îmi îngheață privirea pe imaginea cu balena, plină de dinți, înfulecându-l pe Pinocchio, cu barcă cu tot.)

-Oooo, nuuu! Mama! Pinoclio e în gula la balenă! Oooo, nu! (Văleuuuu, frățică, îmi traumatizez copilul, o să aibă numai coșmaruri! Mă adun.)

-Ia să vedem, balenă, îi zice Pinocchio. Tu te speli pe dinți? Deschide gura maaare, ca să intru cu barca și să văd dacă ai dinții curați! Haide, deschide gura mare și zi: Aaaaaa!

Gogoașă râde și bate din palme.

–Aaaaa, balena! Gula maaale, zi: Aaaaaa!

-Hmmm, ești destul de curată pe dinți. Dar, uite peste cine am dat (printre dinții balenei). E Geppetto, tatăl lui Pinocchio!

-Tati, tu ce faci aici, în gura balenei?!

-Am venit să văd dacă balena s-a spălat pe dinți, normal!

-…Și mama? Une e mama? mă întreabă Gogoașă.

-Mama s-a dus acasă ca să-i aducă periuța și pasta de dinți balenei, iubitule. O să aibă nevoie de ele când se duce la nani, ca să se spele pe dinți.

-Bun, Geppetto și Pinocchio îi spun balenei: gata, balenă, ne-am uitat, ai dinții curați! Acum deschide gura, ca să ieșim, ne cam grăbim. Trebuie să mergem în parc!

Și Geppetto se duce cu Pinocchio în parc și îi cumpără trei baloane: unul roz, unul verde și unul albastru. (Pfoaaaa! Ultima pagină, am scăpat!)

-Sfârșit!

Ei, deci ce voiam eu să vă spun cu toată tărășenia asta. Dacă vă întreabă cineva ce voia să se facă Pinocchio, răspunsul corect este dentist, nu băiețel adevărat. Ne-am înțeles, da? Mersi. 🙂

Și-acum, iată lista mea de sfaturi, izvorâte din luuunga și anevoioasa mea experiență de tentative de îndrăgostit copil de cărți.

Citește-i seara, înainte de culcare

Credeți-mă pe cuvânt: nu există moment mai bun pentru o carte decât seara, înainte de culcare, când amândoi sunteți cuibăriți, unul lângă altul, în pat. Eu am încercat în toate momentele posibile și am încercat degeaba. Ziua era prea ocupat și distras, ca să aibă răbdare cu mine și cu cartea aia pe care i-o tot vâram sub nas.

Așadar, dacă vreți să introduceți cititul, faceți asta înainte de culcare, ca parte a ritualului de somn. Copilul este mult mai calm când în casă e întuneric și liniște și știe că în program urmează nani. Singurul lucru care mai prelungește joaca este atunci cititul unei cărți iar cel mic e mult mai dispus să vă asculte. În timpul zilei, are prea multe de făcut și de explorat! Important este să reușești să-i citești o dată și să-i captezi atenția, ca să-i placă. Restul, vine de la sine.

Găsește cartea potrivită pentru voi, cu care să începeți

E important să găsești cartea potrivită cu care să începeți. Prima experiență contează enorm, dacă e una plăcută, l-ai câștigat și gata, asta a fost tot, nu trebuie să te mai dai peste cap. Dacă nu reușești din prima, va trebui să mai aștepți o vreme până când vei încerca din nou. Ce carte e potrivită? O să râzi, dar n-am alt sfat decât ăsta: să fie nici prea scurtă, nici prea lungă, nici cu prea mult text, nici cu prea puțin. Dacă e și în versuri e chiar minunat, eu am observat că piticilor le plac foarte mult rimele, îi fascinează, de aceea te-aș sfătui să începi cu o carte în versuri (dar să fie simple, fără cuvinte complicate, adică să fie ușor de reținut și asimilat).

Pentru noi, „Goodnight Moon” a fost perfectă, în momentul acela. Scurtă, cu text puțin și rimat, are ceva din cadența stropilor de ploaie la geam. E liniștitoare, aproape hipnotică iar paginile, care alternează între desene viu colorate și cele simple, alb-negru, completează efectul acesta liniștitor.

Nu schimba cartea până nu se plictisește de ea

Bun, acum dacă ai găsit cartea care are succes la voi, continuă cu ea, nu te grăbi să i-o schimbi. În momentul acesta, ritualul vostru de culcare include să citiți o carte. ACEA carte. Citește-i-o în fiecare seară, cel puțin o vreme (îți vei da seama când s-a plictisit de ea). Nu te grăbi să cauți alta și să o înlocuiești. Noi urmărim acum crearea unui obicei și suntem pe drumul cel bun! Ce rost are să riști cu o altă carte, care, poate, nu-i stârnește la fel interesul.

La doi anișori, copiilor le place, în continuare, rutina, repetiția, nu se plictisesc așa ușor, sunt bucuroși că știu ce urmează. Noi am citit „Goodnight moon” aproape două luni la rând (!) și în fiecare seară o aștepta cu același entuziasm. Ajunsesem în punctul în care el mi-o „citea” mie. Pur și simplu o știa pe de rost și o recita, în timp ce eu nu făceam altceva decât să-i țin cartea, ca să poată da singur paginile. Abia din punctul acesta am schimbat-o cu alta iar el a fost foarte uimit să descopere o nouă carte, cu alte întâmplări. A stat cuminte și a ascultat povestea nouă, pe care n-o știa pe de rost și apoi mi-a cerut-o în fiecare seară tot pe aceea, până când a învățat-o și pe aceasta pe de rost. Acum am ajuns să avem câte trei sau patru cărți pe noptieră (schimbăm cărțile o dată pe săptămână) și alegem din ele, în fiecare seară.

Fii inventivă și nu citi plat

Cărțile sunt tot o joacă, așa că trebuie citite ca atare. Poveștile trebuie să prindă viață, personajele la fel, așa că lasă frâu liber imaginației. Bine, cu grijă, nu trebuie nici s-o facem atât de antrenantă, încât să ne trezim cu copilul făcând tumbe prin pat. Nu vrem să-i sară de tot somnul.

Fiecare personaj trebuie să aibă vocea lui. La noi, lupul vorbește gros și apăsat, mielul e pițigăiat, Moș Crăciun e un moș cam peltic, care vorbește șoptit, de parcă ar destăinui cel mai mare secret al lumii, ușile când se închid fac „trosc!”, apa face „pleeoosscc!” Deci, toarnă onomatopee acolo unde se poate. Dă-i cu bum, poc, zdrang, zbang, hâc, miam-miam! Când citim, punem în scenă o scurtă piesă de teatru.

Pe măsură ce trece timpul, puiul tău va dori să interacționeze tot mai mult cu povestea din carte, așa că lasă-l să intervină în poveste, să pună întrebări, să poarte dialoguri cu personajele. Treaba asta îi pune imaginația la lucru și asta e foarte bine. E minunat chiar. Am reușit să-l îndrăgostim de cărți. 🙂

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

6 Comments

  1. Nico

    Cat de frumos ai scris! Parca am fost cu voi acolo, cu urechile ciulite. Si eu tot asa ii citeam fiicei mele. Interpretam diferite roluri si ea era foarte implicata in poveste. Acum, ea citeste foarte mult, este pasionata de lectura. Inca ceva… eu ii spun fiicei mele Gogoşică (iar ea ma sanctioneaza de fiecare data cand ii spun asa :)) )

    Reply
    1. Ioana (Post author)

      Mulțumesc! Ei, aici vreau să ajungem și noi. Eu am iubit dintotdeauna cărțile și vreau să-i insuflu și lui dragostea pentru lectură. Mi se pare minunat că ai reușit să faci asta cu fiica ta! Din păcate, în ziua de azi, e tot mai greu să-ți faci copilul să iubească și cărțile, cum dominația „ecranului” e omniprezentă.

      Și ce drăguț, două Gogoșele. 🙂 Da, o înțeleg că te sancționează, probabil așa se va întâmpla și în cazul meu, la un moment dat. Mai e totuși un pic până atunci, așa că profit să-l alint în toate felurile posibile. 🙂

      Reply
  2. Alexa Stanescu

    Este fenomenala! si mie mi-a placut cum ai povestit, abia asteptam sa vad ce se intampla cu pinochhio!

    La noi, cartea preferata a fost Uriasul George, care era si destul de lunguta.Apoi, Goodnight moon de la tine i-a placut si lui. Acum e in pauza cu ambele!

    Reply
  3. Ioana (Post author)

    Haha, adică… Pinoclo, nu Pinocchio, te rog. :))) Nu știam de Uriașul George, o vom căuta și noi, mulțumim pentru sugestie! 🙂

    Reply
  4. Alina

    La recomandarea ta, draga Ioana, am cumparat ” Goodnight moon”, versiunea in franceza. Cartea este o reusita incredibila ( am descoperit de ce: e publicata inca din 1947 si reeditata de atunci… ). O capodopera pentru imaginatia copiilor. Inainte de culcate zicem ” bonsoir” sau „noapte buna” la totul prin casa, de la biberon la hainute, de la biblioteca la foaia magica de desen, la camera, lumina, fereastra, tramvaiul pe care il vedem de la fereastra etc. Ne prinde somnul ( in special pe mine), aratand cu degetul pe la toate si si facand gestul de „pa”. Dimineata le gasim pe toate, la fel, si ce bucurie. O noua ( aceeasi zi) incepe.

    Cum sa- ti multumim pentru aceste minunate lucruri pe care le- ai adus in viata noastra si pentru cuvintele nostime si pine de intelepciune pe care le imparti cu noi pe acest blog minunat?

    Si bravo ca il apropii pe Gogoasa ( si pe noi toti) de carti pentru ca nimic nu poate fi mai frumos apoi decat sa ne gasim piticii cufundati in lectura si cerand povesti. Sa ii ajutam sa traiasca cu si prin carti, ii va ajuta pentru toata viata.

    Reply
    1. Ioana (Post author)

      Mă bucur tare că și la voi a avut succes Goodnight moon. Așa este, cartea aceasta se publică de foarte multă vreme, cu ea au crescut generații întregi de copii.
      Ce ritual frumos de nani aveți! Îmi place la nebunie! 🙂 Așa mi-e drag de piticuții aceștia mici și de cum reușesc ei să ne facă să vedem toată lumea asta… altfel decât ne-am obișnuit noi s-o privim. Ce farmec incredibil are copilăria! Vă îmbrățișez cu mult drag, Alina, și pe tine și pe piticuța ta minunată! Și-ți mulțumesc, ca întotdeauna, pentru că mă citești.

      Reply

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *