Ioana Boca – Zori de Zen

Și dacă, dacă sunt Spiderman?!

spiderman

La capitolul ce tâmpenii am mai făcut, bifez aici cu următoarea destăinuire. O pun pe seama extenuării, fiindcă trebuie să dau vina pe ceva. O știți pe-aia, clasica disperare, cu căutatul ochelarilor în timp ce-i ai pe nas. Ei, bine, eu am dus-o la un alt nivel. Timp de aproape o săptămână, am purtat două perechi de lentile de contact, una peste alta. Și mă miram de ce, pe după-amiază așa, începeam deodată să văd totul în ceață. Le tot întrebam pe fete: „Băi, nene, e cumva ceață la noi în birou?!” Mă asigurau că nu. Nu le credeam. Normal. Doar nu era să cred ce spun ele, în loc de ce văd eu.

Ei, să revin: apogeul l-am atins într-o dimineață când, ca de obicei, mi-am pus lentilele de contact (peste alea pe care le aveam deja și nu știam de ele) și deodată… nu am mai văzut nimic. Mi-am zis… Wtf? S-au stricat. Le-am scos și mi-am pus ochelarii. Surpriză. Nici cu ăia nu mai vedeam nimic, zici că mă uitam prin perdeaua de la duș. I-am scos și m-am așezat să-mi revin din șoc pe un scaun, la bucătărie. Televizorul mergea. Îndrept privirea spre el și îmi dau seama că văd tot. Văd și musca de pe colțul televizorului. OMG! Nu-mi venea să cred. Am luat tubul de pastă de dinți, l-am așezat pe masă și am mai făcut o probă: 3 pași înapoi și… și vedeam să citesc clar toată compoziția pastei de dinți. Fără ochelari.

Ce se întâmplă cu mine?! Băi, nene… sunt Spiderman! Mi-a revenit vederea. Știți secvența aceea din film, când băiatul ăla, viitor Spiderman de succes, descoperă că, peste noapte, din costeliv a ajuns un june lucrat la sală și că nici de ochelari nu mai are nevoie, fiindcă vede perfect? Ei, așa și cu mine. Doar că n-am mai testat să văd dacă nu cumva mi se lipesc și palmele de pereți și pot să escaladez tavanul. Am intrat în stare de șoc. Cum, măi, nene, să-mi revină vederea așa, dintr-o dată? Wtf?! Să mă bucur sau să alerg repede să-mi fac un RMN?! Deci ori sunt Spiderman, ori am pățit ceva, m-am defectat și m-am reparat în același timp. Clar, Spiderman nu sunt. Da’ nu eram nici reparată. De frica RMN-ului, mi-am mai băgat o dată mâna în ochi și am pescuit perechea de lentile de contact pe care o purtam de o săptămână, fără să știu. Ei, acum vă spun eu vouă: beat that! Dacă puteți. Sunt de balamuc. Clar.

Și, totuși, nu pot să nu mă întreb: ăla din Spiderman, adică Spiderman adevăratu’, care nu numai că s-a trezit într-o dimineață cu vederea perfectă, dar mai era și plin de mușchi, așa, peste noapte, și mai și auzea vulturul pleșuv din vârful muntelui, ăla de ce n-a dat fuga la doctor să-și facă un RMN? De ce n-a plâns, n-a urlat, n-a intrat în șoc, n-a alergat gâfâind de disperare prin toată casa, întrebându-se ce-i cu el, dacă n-o fi bolnav de s-a făcut așa sănătos peste noapte. Nope. Și-a luat ghiozdanul și s-a dus liniștit la școală. Ei, uite că văd perfect, pot să ridic un autobuz din plictiseală și aud greierii înainte să înceapă să cânte. Ce cool. Ok, gata, m-am mirat destul, acum tre să plec la școală. Bine, pa.

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *