Ioana Boca – Zori de Zen

Dormi acum, cât mai poți!

Dormi acum, cât mai poți! De câte ori am auzit spunându-mi-se asta când eram însărcinată? Am pierdut șirul. De foarte, foarte multe ori. Nicio conversație la telefon nu se putea desfășura fără să aud asta, niciun prieten venit în vizită (cu sau fără copii!) nu pleca fără să-mi spună asta, de la mama, de la soacră, de la prietenele lor, de la colege, de la vecinele respectabile din bloc care își cresc acum nepoții, de la vânzătoarele magazinului de la colț, farmaciste și șoferița de taxi care m-a dus o dată unde aveam nevoie. „Dormi acum, cât mai poți!” a fost motto-ul zilelor mele de pinguin de apartament, care îngițise o balenă albastră, iar acum trebuia să meargă domol și legănat, ca să nu i se ciufulească balena. Ce-aș mai fi alergat, sprintenă ca o căprioară, de colo până colo, ca să scap și să nu mai aud „Dormi acum, cât mai poți!”. Dar nu puteam, până reușeam eu să mă ridic de unde eram așezată, mi-o trânteau inevitabil și ar fi putut la fel de bine să-mi recite și tot DEX-ul, pe două voci, în timp ce eu n-aș fi reușit să trec de încordatul mâinilor pe mânerele scaunului…. darămite să mă mai și ridic și să și dispar. În ceață. (Ca pinguinul, da? Nu ca măgarul!).

N-o să pot înțelege niciodată de unde vine chestia asta. Dormi acum, cât mai poți! Poți să-ți faci cumva niște rezerve de somn cât timp ești însărcinată? Să le pui frumos în borcane și să le așezi pe un raft în cămară ca să ai de unde lua când n-o să mai poți? S-o fi găsit, între timp, vreo metodă de vidare și îmbuteliere pentru somn și sunt eu o ignorantă care habar n-are cum?! Poți să-l pui în sticle ca pe bulion și să scrii pe etichete: Rezervă de somn? Plus instrucțiuni: „A se duce la gură, după îndepărtarea ochilor din cavitatea bucală. A se sorbi încet și a nu se depăși doza maximă de 3 guri/zi sau pe noapte.” Cum să fac să-mi ajungă cât dorm acum încă vreo 2…3 ani?! Și ce să fac cu restul, dacă-mi rămâne? Să-l dau la prieteni?!

Am auzit de atâtea ori și în atâtea feluri spunându-mi-se „Dormi acum, cât mai poți!” încât începusem să disting tot felul de nuanțe și să-mi dau seama că deși erau aceleași cuvinte, trezeau în mine tot felul de stări, complet diferite, în funcție de cuvântul pe care se punea accentul. „DORMI acum, cât mai poți!” era cataclismic, menit să mă bage în sperieți. Venea apocalipsa în curând și eu, ca să mă pregătesc pentru sfârșitul lumii, trebuia să trag un pui de somn. „Dormi ACUM, cât mai poți!” – poruncitor, care te îndemna la acțiune rapid, pe loc, mai că-mi venea să închid ochii și să încep să sforăi stând în picioare, sprijinită de vreun perete, de frică să nu ratez vreo secundă din „acum” când aș fi putut să dorm. Că doar acuma mai pot! După aia… Dumnezeu cu mila. De la alții auzeam „Dormi acum, CÂT mai poți!”- păi cât să mai pot?!.. mai pot… da’ ca un om normal așa, vreo 8 ore pe noapte. Ce să fac? Să dorm și ziua?! Să intru în hibernare, cam asta ar fi trebuit. Păi cum să intru în hibernare că nu eram Moș Martin, eram un pinguin care înghițise o balenă albastră. Mama ei de zoologie! Repetenților. „Dormi acum, cât MAI POȚI!” spus șoptit, accentuat și complice. Era un secret, bine păstrat. Bine, era scris practic pe toate gardurile, ca „Basarabia e România”, da’ totuși un secret. Era o revelație, o bucățică de înțelepciune de transmis de la o generație la alta de mame private de somn, cu ochii ieșiți din orbite. Cât MAI POȚI… frățică.

Bine, după ce-am născut, n-am mai putut. Dar nici n-am găsit rezervele alea de somn perfuzabile, ca să-mi agăț o punguță dolofană de un băț și să-mi fac o transfuzie din propriul somn colectat în timpul sarcinii, când am dormit, că atunci încă mai puteam. Aș fi fost în stare să fac orice pentru încă o secundă în plus de somn. Colici, plânsete, nopți și zile fără să pui geană pe geană. Alergat prin casă cu ăsta micu legănat, că doar așa reușeam să-l mai liniștesc ca să ațipească. Și el, și eu. Aș fi fost în stare să stau cu capul în jos, agățată cu picioarele de lustră și să-l legăn pe ăsta micu prin balans, dacă asta mi-ar fi dat o secundă în plus de somn. Dar nu mă plâng, nu e ca și cum eforturile mele nu au fost încununate de succes. După ore și ore și ore de eforturi susținute, exact asta reușeam să obțin: o secundă în plus de somn.

 

 

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+