Ioana Boca – Zori de Zen

Rețetă rapidă, pentru zile aglomerate: Farfalle cu sos de roșii

Iată o rețetă rapidă, care pe mine mă salvează în zilele în care efectiv nu mai reușesc să îmi organizez timpul (că, deh, imposibil să nu se întâmple și situații de felul ăsta) sau când suntem pe fugă: farfalle cu sos de roșii. Se pregătește repede, repede și poate constitui o cină excelentă sau chiar prânzul pentru pici. Băiețelului meu îi place tare mult. Adăugăm lângă și un pic de cașcaval și câteva bucățele de fructe  și avem gata o masă consistentă și echilibrată. Pastele sunt extrem de benefice pentru copii, ei având nevoie de carbohidrați pentru energie. Cât privește sosul, nimic nu-i mai bun și mai sănătos decât cel pe care îl facem noi, în casă, nu? Iar sosul acesta este și gustos, și foarte, foarte simplu de făcut. Masa e gata în 25 de minute, maxim!

Ingrediente:

2 căței de usturoi tocați mărunt

2 -3 roșii medii (puteți folosi și roșii cherry, care sunt mai dulci)

Farfalle

ulei de măsline

Ce și cum:

Tocăm mărunt cei doi căței de usturoi și îi punem într-o cratiță, ca să se facă aurii în 2 linguri de ulei de măsline. Adăugăm apoi roșiile, tăiate în sferturi, acoperim cu un capac și lăsăm la foc mediu timp de 15-20 de minute sau până când sunt gata roșiile. Punem totul într-un blender și mixăm până când obținem un sos omogen. Adăugați un pic de apă dacă sosul e prea „uscat”, de asemenea putem pune și un pic de ketchup, dacă cumva ni se pare că e prea acrișor.

Fierbem farfalle conform instrucțiunilor de pe ambalaj, adăugăm sosul peste farfalle și masa este gata. Bon apetit celui mic!

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *