Ioana Boca – Zori de Zen

Mai stai un pic copil, copile

Încă un pic și scăpăm de colici, nu va mai plânge, ne vom putea odihni mai bine amândoi. Încă un pic și scăpăm de mesele de noapte, din cele 3 somnuri din timpul zilei va mai rămâne doar unul, încă un pic și vom scăpa și de durerile de dințișori și peste încă un pic va putea sta singur în funduleț, apoi va merge de-a bușilea. Va fi mai ușor. Pentru amândoi. Tu vei putea dormi noaptea mai mult. Ești epuizată, e normal. Atât de epuizată încât ți se pare că nu o vei mai scoate la capăt. Nu mai știi cum e să dormi două ore legate, darămite o noapte întreagă. Nu mai știi nici cum e să dormi fără griji, fără să sari ca arsă la cel mai mic zgomot, nu mai știi cum e să ai bluza curată, fără pete de lapte regurgitat și nici cum e să te machiezi, să-ți pui pantofii cu toc, să mergi la coafor sau la un film. Nu mai știi nimic din viața ta de dinainte. Nu-ți pare rău, doar că nu mai știi cum e. Și-ți spui: încă un pic. Încă un pic și va fi mai bine. Mai ușor pentru amândoi.

Încă un pic, continui să-ți spui, în timp ce faci a suta tură prin casă cu pufoșenia drăgălașă agățată de mâinile tale, făcând primi pași. Te doare spatele și nu mai știi cum e să mergi îndreptată de șale. Practic, ai numărat pentru a mia oară toate cele un milion de scame de pe covor. Te vaiți de șale și te bucuri. Crește puiul. Încă un pic și va începe să meargă. Singur. Fără niciun ajutor. Va învăța să pape singurel, să adoarmă singurel, fără să fie legănat și fără să îi cânți. Încă un pic și se va juca singurel, nu te va mai trage tot timpul de mână ca să te joci cu el sau să îți arate cum tropăie și defilează prin casă. Va fi mai independent, iar tu vei avea mai puține de făcut. Tot multe vor rămâne, dar totuși mai puține multe decât la început. Peste încă un pic va începe să vorbească, ce ușor va fi atunci. Va putea să îți spună ce vrea, ce crede, ce simte iar ție îți va fi, din nou, mai ușor. Tot greu va rămâne, dar parcă un greu mai ușor.

Nu există nimic pe lumea asta pe care să nu-l rezolve timpul. Bebelușul tău pufos, cu mânuțele lui grăsuțe și pulpănițele numai bune de pupat crește. Și crește. Și devine un copilaș. Tot ce trebuie să faci e să aștepți. Încă un pic. Și încă un pic. În curând va merge la grădiniță. N-o să știi ce să mai faci cu atâta timp liber. Tu, care ai uitat viața ta de dinainte, n-o să știi ce să faci cu viața ta fără el. Fie și numai câteva ore. Ore libere. Ce-or fi alea?! Va fi, într-adevăr, mai ușor.  Apoi, peste încă un pic va merge la școală. Mai știi cum era când numărai zilele, săptămânile, până veți scăpa de colici? Mai știi cum era când i-ai dat prima oară mâncare, ce nod în stomac ai avut când ai îndreptat lingurița spre gurița lui, care cunoscuse până atunci numai gustul laptelui? Ce frică ți-a fost ca nu cumva să se înece? Mai știi cum era când se agăța de tine pentru orice? Când voia să stea doar la tine în brațe? Era foarte, foarte greu, dar era și teribil de frumos. Și mai știi cât de greu trecea atunci timpul? Câți de „un pic” ai așteptat până când toate milioanele de „un pic” pe care ți le-ai spus, s-au luat de mână și au început s-o ia la goană. Nici măcar nu ți-ai dat seama. Ai clipit și gata: bebelușul tău mic și frumos s-a făcut mare.

Încă mai are nevoie de tine. Va avea mereu, ești mama lui, dar nu mai e ca înainte. Îți închide ușa de la cameră, vrea să fie și singur. Nu mai adoarme în brațele tale. Nu-ți mai povestește chiar tot. Nici nu te mai cheamă, tot timpul, să vă minunați împreună de cine știe ce descoperire a mai făcut. A crescut. Acum ai mai mult timp pentru tine. Acum dormi toată noaptea, nu te mai trezește să îi dai lapte și nici nu mai plânge ca să vii la el. S-a făcut mare. Poate prea mare?! Prea repede. Mult prea repede. Năucitor de repede. Timpul ăla mârșav, care părea că-și dă duhul pe minutarul ceasului agățat în perete, parcă a înnebunit dintr-o dată, parcă l-a trecut cineva pe steroizi, așa, peste noapte, și a luat-o la sănătoasa, lăsând în urma lui doar o dâră de praf, iar tu nu mai aștepți nimic, încă un pic. Un pic a fost. Și-atunci, în gândul tău, îți spui: Mai stai un pic copil, copile. Mai stai un pic.

 

 

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

1 Comment

  1. Alexa

    of, cat de adevarat!

    Reply

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *