Ioana Boca – Zori de Zen

Nu-ți obliga copilul să dea pupici și îmbrățișări rudelor sau prietenilor

Cred că toți am auzit, la un moment dat, și nu de puține ori, fraze precum: „Hai, dă-i un pupic și o îmbrățișare bunicului!” sau „Pup-o pe tuși, că uite pleacă/plânge/ e tristă!” sau „Uite ce jucărie frumoasă ți-a adus bunica, te rog să-i dai o îmbrățișare”. Sună foarte cunoscut, așa-i? Ori am auzit părinți vorbind așa în jurul nostru, ori i-am auzit chiar pe părinții noștri spunându-ne asta și, poate că acum nici nu ne mai gândim când o spunem și noi, la rândul nostru, copiilor noștri.

Eu știu că părinții care își îndeamnă copiii să pupe sau să îmbrățișeze rudele sau prietenii sunt, în sinea lor, bine intenționați. Vor să creeze o legătură de afecțiune între copilul lor și persoanele pe care ei, ca adulți, le consideră importante în viața lor. Alții consideră asta chiar un gest de politețe și pun la pachet îmbrățișările și pupicii dați de copiii lor prietenilor, cunoștințelor sau rudelor, cu un fel de cod al bunelor maniere, precum a saluta pe cineva, a-ți lua la revedere sau a mulțumi pentru un cadou, într-un mod extrem de prietenesc.

Ei, ce vreau eu să spun aici este că ar fi bine să te gândești de două ori înainte de a-i cere copilului tău să facă astfel de gesturi, dacă el singur nu simte că vrea să facă lucrurile acestea, indiferent de cine este persoana care urmează să primească pupicii și îmbrățișările. Fie că e vorba de cea mai bună prietenă a ta, mătușa sau chiar bunicul și bunica. Nu are nicio legătură nici cu respectul arătat față de alții, nici cu bunele maniere și cu atât mai puțin cu crearea vreunei legături afective între copil și persoana respectivă. Ba mai mult decât atât, să ai astfel de cerințe de la copilul tău, îi poate face foarte mult rău. Pune-te în locul lui. Ție ți-ar plăcea să te forțeze cineva să pupi vecina de la etajul 3, doar pentru că mama ta e prietena ei cea mai bună? Sau să dai o îmbrățișare poștașului, pentru că bunica îl invită la cafea, când îi aduce pensia și se cunosc de-un car de ani?  Nu. În contextul adulților, asta e de neconceput. De ce ar fi diferit în cazul copiilor?

De multe ori, suntem tentați, mai ales când vine vorba de bunici, ca atunci când copilul refuză să fie îmbrățișat sau pupat, să încercăm noi să-l convingem să ofere aceste dovezi de afecțiune, fiind vorba de buncii lui. E normal, până la urmă. Noi, ca părinți, vom vrea întotdeauna ca lumea să ne vadă copiii așa cum îi știm și îi vedem noi: buni, frumoși, plini de iubire. Vrem să se vadă ce treabă bună am făcut noi cu ei, ca părinți, că sunt educați bine, sunt comunicativi și sociabili. Și, în mod sigur, nu vrem ca membrii familiei noastre să se simtă respinși sau puși în situații neplăcute. Să nu uităm, însă, că ei sunt adulți, vor trece peste asta și să nu confundăm pupicii și îmbrățișările cu educația (sau lipsa ei). Nu, nu este o dovadă de proastă creștere dacă nu pupă sau îmbrățișează rudele sau cunoscuții noștri. A te purta respectuos cu alții nu este egal cu pupici și îmbrățișări. A mulțumi cuiva sau a-ți lua la revedere nu trebuie să implice, în mod obligatoriu, o apropiere fizică. Nu este o cerință și e absurd să îl obligi să facă așa ceva, câtă vreme pe tine, ca adult, nu te obligă nimeni să pupi sau să îmbrățișezi pe cineva. Copiii au și ei dreptul, ca și noi, să aleagă cui oferă aceste gesturi de afecțiune.

Specialiștii în psihologia copilului spun că atunci când îți obligi copilul să renunțe la spațiul lui personal pentru a îmbrățișa, a pupa sau a se lăsa îmbrățișat sau pupat îi spui, de fapt, că nu deține controlul asupra propriului său corp sau asupra a ce i se întâmplă iar gesturile de afecțiune se oferă oricui îi cere, fiindcă așa e firesc, așa e normal. Practic, îi spui că așa trebuie să se poarte ca să câștige, în primul rând, aprecierea ta, ca părinte și apoi a celor din jur, că trebuie să ignore ce simte el și instinctele sale de a păstra o anumită distanță de persoane care nu îi sunt atât de apropiate. Afecțiunea pentru alte persoane nu se impune cu forța. Afecțiunea se câștigă. Este lipsit de respect față de copilul tău, să îl forțezi să îmbrățișeze sau să pupe pe cineva. Dacă și-ar fi dorit asta, ar fi făcut-o singur, fără să îi spui tu, așa că gândește-te de două ori înainte de a-i cere să facă astfel de gesturi, nu îl folosi ca pe un instrument pentru a produce plăcere altora sau de frica de a nu-i jigni sau a le răni sentimentele. În schimb, gândește-te la sentimentele copilului tău, pentru că prima ta datorie este față de el.

Nu numai că nu ar trebui să ne încurajăm copiii să facă astfel de gesturi doar ca să fie pe placul altora, ar trebui să îi învățăm exact contrariul. Niciun adult nu are dreptul să-i atingă, nici să-i îmbrățișeze, nici să-i pupe, dacă ei nu vor asta și nici nu sunt obligați să ofere astfel de dovezi de afecțiune. Este o lecție ce le va fi extrem de valoroasă pe viitor. Gândiți-vă la câte cazuri de abuz asupra copiilor auzim sau citim în presă. Este bine să știe că e ok dacă vor să păstreze distanța față de o anumită persoană, e ok dacă nu dau pupici, dacă nu îmbrățișează. Sunt stăpâni pe propriile corpuri și doar ei pot hotârî dacă lasă pe cineva să intre în spațiul lor personal sau nu. Fie ei bunici, mătuși, prieteni sau alți oameni din jurul nostru, pe care îi considerăm noi demni de afecțiunea copilului nostru.

Există multe alte forme de a-ți învăța copilul să fie respectuos sau prietenos față de alții, dar fără a-l determina să aibă un contact atât de personal cu ei, dacă nu și-l dorește. E suficient să spună „bună ziua”  sau „la revedere” sau „mulțumesc” și eventual -dacă vrea- poate să dea noroc cu persoana pe care o salută. Nu-l obliga tu, ca părinte, să facă mai mult dacă el nu simte asta. Și-apoi, dacă într-o bună zi, copilul tău decide să ofere un pupic sau o îmbrățișare bunicilor/mătușii/surorii/prietenilor tăi, nu va fi oare gestul acesta apreciat de o mie de ori mai mult, pentru că vine de la el și nu pentru că i-ai spus tu ce să facă? Eu zic că da. Pentru că este real, este un gest de afecțiune sinceră. Un gest de afecțiune câștigat de persoana respectivă, nu impus cu forța de tine. Și exact așa ar trebui să stea lucrurile.

 

 

 

 

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

2 Comments

  1. Monica Stoica

    Ok, accept parerea ta despre acest subiect, pt ca in final fiecare are dreptul la o libera exprimare si cum sa isi creasca plodul. Dar, macar reformuleaza: uite asa imi cresc eu copilul/am de gand sa o fac, decat sa sfatuiesti. Personal, consider ca mai bine sa intre in contact cu persoane apropiate familiei mele decat sa stea stingher si antisocial pe o tableta/telefon s.a. Repet, iti respect opinia, dar cum dracului sa stie copilul ce sa faca cand primeste o ciocolata de la bunici? Crezi ca s.a nascut cu instincte si cu bun simt sau stie sa fie amabil si respectuos? Pai asta trebuie sa faci ca si parinte, sa te ocupi sa i le insufli, sa.l inveti ce e bine si ce e rau, etc. Alt subiect mai idiot nu aveai? Pt asta sunteti platiti? Mi.e mila si rusine de voi!

    1. Ioana (Post author)

      Eu cred că tu nu ai citit articolul, dacă poți să emiți asemenea comentarii. Chiar consideri că alternativa la a-ți obliga copiii sa pupe rudele și cunoștințele este să zacă, izolați și antisociali, cu o tabletă în față? Eu nu am zis să nu-și pupe sau îmbrățișeze rudele. Am zis că nu e bine să-i obligi. Ce legătură are asta cu a-i învăța să fie respectuoși și amabili?! Se exclud cumva una pe alta? Asta mă face să cred că tu nici măcar nu ai citit articolul și n-are rost să repet ce am scris, deja, o dată.

      Să mai lămurim două treburi: 1) Eu nu am „plod”, am copil. Un copil frumos și bun, raza noastră de soare. 2) Nu trebuie să scriu nici „după părerea mea” și nici „așa am ales eu”. E blogul meu. Personal. Aici nu există decât articole care reflectă punctul meu de vedere. Ce alegi să faci cu informațiile de aici sau ce părere ai tu despre ce scriu eu, ori cât de „idioate” ți se par subiectele, ține strict de tine. Nu te obligă nimeni nici să citești și cu atât mai puțin să pui în practică ce citești.
      Treaba cu – sunteti plătiți – m-a băgat în ceață complet. Să mai spun o data că e un blog personal? Când te apuci să scrii undeva, măcar află unde o faci.

      Deocamdată nu îți șterg comentariul, dar probabil că, la un moment dat, o s-o fac. O astfel de atitudine și neinformată, și lipsită de argumente logice, nu ajută pe nimeni. Să fie clar: aici e blogul meu, te afli practic în casa mea virtuală. Și, deși e ok să nu fi de acord cu ce scriu, nu e ok să intri în casa cuiva și să-l insulți (Și nu, faptul că ai scris la început „îți respect opinia” nu anulează modul în care vorbești după). În mod ciudat, faci referire la creșterea copiilor respectuoși și amabili. Sper să faci o treabă mai bună decât ai lăsat să se vadă aici.

Comments are closed.