Ioana Boca – Zori de Zen

Patru soluții pentru ca limitele impuse copilului tău să fie eficiente

Copiii au nevoie de limite, de reguli, cel puțin la fel de mult cum avem și noi nevoie ca ele să existe și să fie respectate, ca părinți. Dar cum stabilim aceste limite și cum le facem să fie eficiente?

Vestea proastă este că nu există o rețetă magică, pentru că niciun copil nu este la fel. Contează foarte mult personalitatea lui, cea a părinților, vârsta lui, preocupările și tendințele lui. Vestea bună este că există însă niște reguli generale de a stabili limite, care atunci când sunt respectate, le fac să fie eficiente. Întâi de toate însă, trebuie să te asiguri că prichindelul înțelege CE îi ceri și DE CE îi ceri un anumit lucru.

Iată cele patru soluții de a stabili limite eficiente, conform specialiștilor în psihologia copilului:

1 Asigură-te că limitele pe care le impui sunt clare, coerente și ajustate la vârsta copilului și capacitatea lui de înțelegere

Asta înseamnă că trebuie să eviți formulările neclare, precum: „când ajungem la restaurant, poartă-te frumos”. Este atât de general, încât copilul poate să nu înțeleagă ce înseamnă asta. Înlocuiește formulările generale cu cele clare, în care îi spui exact ce vrei de la el: „când ajungem la restaurant, trebuie să te speli pe mâini și să te așezi la masă”.

De asemenea, asigură-te că ceea ce îi ceri nu depășește capacitatea de înțelegere a vârstei lui. Asta înseamnă că, atunci când stabilim limitele, trebuie să avem așteptări realiste și să ne asigurăm că regulile impuse de noi chiar pot fi respectate de către copil. Nu îi putem cere, de exemplu, unui copil de doi ani, să stea așezat pe scaun, timp de o oră, în sala de așteptare de la doctor. Ar fi complet nerealist. Un copil de doi ani nu poate avea atâta răbdare și stăpânire de sine pentru a respecta regula impusă de noi.

2. Fii consecvent odată ce ai stabilit o limită și evită dublul mesaj

Odată ce ai stabilit o limită, aceasta trebuie respectată mereu. Nu poți să-i ceri copilului ca azi să nu se cațere pe canapea sau pe masă, fiindcă aveți invitați și să te aștepți ca el să respecte această limită, dacă tu, de obicei, îl lași să facă asta.

Evită mesajele duble. Este vorba de situațiile în care îi cerem copilului să nu facă un anumit lucru, dar noi, ca adulți, facem exact contrariul. De exemplu, îi cerem copilului să ne spună mereu adevărul, dar el ne vede pe noi spunând minciuni sau păcălindu-l – aceasta este o situație care produce confuzie.

3. Nu face abuz de „NU” și oferă-i alternative

Cuvântul NU este mai mult decât necesar. Parentingul pozitiv, cu blândețe, nu înseamnă că nu trebuie să-i spui „nu” copilului, niciodată. Dimpotrivă. Copiii trebuie să învețe să audă și „nu”. Așa e viața până la urmă. Nu putem face tot timpul, doar ce ne dorim și este important pentru cei mici să înțeleagă că și NU face parte din viață.

Specialiștii în psihologia copilului ne atrag însă atenția că nu e bine să facem abuz de NU. Să-i spui tot timpul „nu face asta, nu face aia, nu te duce acolo” reduce din impactul și puterea cuvântului „NU”. Riscăm, practic, ca acest cuvânt să-și piardă din însemnătate iar copiii să devină „imuni” la el, adică să nu mai stârnească nicio reacție din partea lor. De câte ori n-am văzut copii cărora părinți le strigă – nu te duce acolo, nu face aia –  și ei par nici să nu audă? Din păcate, chiar așa și este în unele cazuri. Nu-l mai aud, au devenit „imuni” la NU. Folosit în exces, „Nu” devine banal, devine un zgomot de fundal pe care copiii vor începe să-l ignore.

În schimb, păstrează cuvântul NU pentru cazurile cele mai necesare, pentru situațiile pe care le consideri tu cele mai importante. La noi, cuvântul acesta apare, de obicei, în cazurile în care există un pericol pentru copil sau pentru cei din jurul lui. „Copiii nu se lovesc, pentru că îi doare”, „nu este voie să pui mâna pe aragaz pentru că te poți arde/ nu te pot lăsa să traversezi singur strada pentru că te poate lovi o mașină”. Sunt practic regulile cele mai importante și mai grave.

Mai spune-i și DA. Prima noastră reacție, ca părinți, este să spunem NU face aia, nu face asta și tindem ca, în general, restul comportamentelor sau lucrurilor pe care le face copilul și cu care suntem de acord să nu producă nicio reacție din partea noastră. Reacționăm, instinctiv, când e vorba de situații în care e nevoie de noi să spunem NU, dar cu DA – e mai greu. Vorbește cu el și când ceea ce-și dorește este ok cu tine. Spune-i și „Da, poți să faci lucrul acesta”.

În loc să folosim „Nu” la nesfârșit, mai bine le oferim alternative. Asta învață copilul că, atunci când practic o ușă îi este închisă, altele se deschid imediat în locul ei. Poți evita să-i mai spui încă un Nu: „Nu ai voie să desenezi pe pereți”, oferindu-i alternative și redirecționându-i atenția: „Hai să lăsăm pereții așa cum sunt ei și să facem un desen frumos, în toate culorile, pe această coală de hârtie sau pe cartea aceasta de colorat.”

4. Limitele trebuie impuse cu fermitate și cu dragoste

Odată ce ai stabilit o regulă, ea trebuie respectată. E timpul să plecați din parc, i-ai spus lucrul acesta și el nu vrea, fuge, se ascunde sau face o criză de furie. Vorbește-i cu dragoste, de la nivelul lui, uită-te în ochii lui, fii calm și arată-i că ești de partea lui, dar că limita trebuie respectată: „Știu că ești supărat și că vrei să mai stăm în parc și eu vreau să mai stăm, dar acum s-a făcut noapte și trebuie să plecăm acasă. Ne întoarcem mâine!” Fii pregătit și pentru cazurile în care va fi nevoie să îl iei în brațe și să pleci cu el pe sus. Nu ești singurul părinte care trece prin așa ceva. Important este să îți păstrezi calmul și să impui limita ferm, dar cu dragoste. Nu-i spune niciodată „ești rău”, ci „ce ai făcut este rău”, adică dezaprobă comportamentul, nu copilul. Copilul nu este niciodată rău, doar comportamentele pot fi rele, nepotrivite.

 

 

 

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *