Ioana Boca – Zori de Zen

Pui cu legume la wok și orez

Aceasta este mâncarea preferată a băiețelului meu. Nu refuză niciodată o porție de pui cu legume la wok. Este delicioasă! Dacă măriți cantitățile, aveți o masă perfectă pentru întreaga familie. Este o rețetă ce aparține celebrei nutriționiste britanice, Annabel Karmel, ale cărei cărți cu rețete pentru copii vi le recomand cu mare căldură.

Ingrediente:

1 piept de pui

2 zucchini de mărime medie

1 ardei gras roșu mare

1 ardei gras galben mare

1 caserola ciuperci champignon maro

1 ceapa roșie

2-3 căței de usturoi

2,3 linguri de ulei de masline

sos de soia

1 cană de orez

 

Sos pentru macerat carnea de pui

1 praf de piper

1 praf de sare

1,2 lingurite de miere

 

Pregătirea

Pasul 1

Pieptul de pui se taie fâșii subțirele și se pune într-un vas, cu un praf de sare și piper și 2 lingurițe de miere. Se amestecă astfel încât să acoperim fâșiile de pui și se lasă „să se odihnească”, până tăiem și pregătim celelalte ingrediente.

Pasul 2

Spălăm bine orezul cu apă rece, îl lăsăm apoi măcar 5 minute în apă rece, ca să se umfle și să fiarbă mai ușor. Apoi, punem orezul la fiert, la foc mic, într-o cratiță cu capac.

Pasul 3

Tăiem ceapa în felii subțiri, zucchini și ardeiul gras roșu și galben. Zdrobim cățeii de usturoi.

Spălăm ciupercile și le tăiem felii.

pui-legume-wok-1

Ce și cum

Călim fâșiile de pui în wok, în 2 linguri de ulei până când puiul e pătruns bine. Îl scoatem apoi și îl punem deoparte pe o farfurie.

pui-legume-wok-2

Călim ceapa timp de 2,3 minute sau până devine sticloasă, apoi adăugăm fâșiile de zucchini, ardeii roșu și galben și cățeii de usturoi zdrobiți. Lăsăm pe foc până se înmoaie legumele  (dacă e nevoie, puteți adăuga un pic de apă).

 

pui-legume-wok-3

Între timp, într-o altă tigaie punem un pic de ulei și gătim ciupercile, la foc mic. Deși poate părea că sunt multe, având în vedere că am folosit o caserolă întreagă de ciuperci, când le gătim veți vedea că ele se micșorează și, la final, rămânem cu o mână de ciuperci. Așadar, le gătim până când încep să se micșoreze și devin maronii.

pui-legume-wok-4

Adăugăm, apoi, ciupercile împreună cu carnea de pui peste restul ingredientelor din wok, amestecăm și mai lăsăm un pic pe foc, ca să se pătrundă bine toate ingredientele.

Asezonăm cu un praf de piper și punem și un pic de sos de soia, cât să îi dea gust (nu e nevoie să adăugați sare deloc, sosul de soia e suficient de sărat –  mare atenție să nu scăpați prea mult).

Adăugăm apoi orezul fiert, amestecăm compoziția și gata. Dacă bebe nu poate mânca încă bucățele mai mari, pasați mâncarea în blender.

pui-legume-wok-6

Porțiile extra se pot congela. Bon apetit și celor mici și celor mari!

ShareShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on Google+

2 Comments

  1. Esther Carolina Almanzar

    Suma mente deliciosa tu receta, nunca pensé cocinar comida rumana. Saludos afectuosos … Una Dominicana en New york.

    Reply
    1. Ioana (Post author)

      Wow, gracias por leer mi blog, pero esta no es una receta de comida rumana, es china. Ahorra, pienso poner unas recetas rumanas tambien, gracias por darme la idea. 🙂

      Reply

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *