Ioana Boca – Zori de Zen

6 activități distractive cu copiii, iarna, când vrei să ieși din casă, dar nici afară nu poți sta (prea mult)

Dacă nu-i de bulgăreală, nici de săniuș, nici de făcut oameni de zăpadă, fiindcă iarna are și zile din acestea, când vremea, efectiv, nu-ți permite să stai prea mult afară, ajungi în punctul ăla, în care, în timp ce încerci să dai copilul jos de pe pereți, stai și te-ntrebi: Ok și acum? Ce fac eu cu copilul? Unde mergem, ca să nu stea așa de mult în casă? Deh, totuși ții și la pereții tăi și la nervii puși pe bigudiuri. Nu ți-au rămas prea mulți intacți, dar tu încă îi iubești, chiar și așa, întinși la maxim sau contorsionați ireversibil. Și poate vrei să-i mai păstrezi, o vreme, că poate ți-or mai trebui…. 🙂

Să ne-nțelegem, noi mergem în parc și dacă ninge, și dacă e frig. Punem geci groase pe noi și ne blindăm cu mănuși… și gata, la joacă! Dar, totuși, trebuie să fim realiști: oricât de mult ne-ar plăcea nouă să stăm pe-afară, „iarna, nu-i ca vara” – vorba aceea. :)) Nu putem petrece la fel de mult timp în parc, unde mai pui că se și face beznă de la 4 după-amiaza.

Ei, pentru zile de felul acesta, iată 6 idei de activități distractive, cu copiii, iarna, când vrei să ieși din casă, dar nici afară nu poți sta (prea mult):

1) La bibliotecă sau la librărie

Ce poate fi mai frumos decât să-ți petreci câteva ore, cu cel mic, la bibliotecă, descoperind tot felul de cărți noi de povești, care să-i deschidă poarta spre o altă lume, a imaginației și a învățatului prin joc?

Caută bibliotecile publice gratuite din orașul tău, în București, de exemplu, poți merge la Biblioteca metropolitană. Eu am găsit pe Gokid.ro, o listă cu 35 de biblioteci publice gratuite, în București.

Sunt biblioteci care au spații special amenajate, unde le puteți citi povești celor mici iar multe dintre ele au și tot felul de programe pentru copii: ateliere, cursuri, activități destinate copiilor. Merită o vizită. Iar dacă nu-i bibliotecă, cercetați oferta librăriilor, unele au, de asemenea, spații dedicate special copiilor.

2) La bowling

Dacă e nevoie să mai consumăm din energia aceea, care-i face pe cei mici să se deplaseze titirez prin casă, o seară la bowling, îi va încânta cu siguranță!

Alex, tocmai ce a împlinit, luna trecută, patru anișori, iar ca parte din cadoul de ziua lui, l-am dus la bowling. I-a plăcut enorm! Distracție maximă!… Ziua de mers la bowling, cred că va deveni o tradiție, la noi în familie.

3) La film sau la teatru

Mergeți la un film pentru copii sau un film de desene animate.

E o experiență să vezi totul pe un ecran uriaș. Cred că nu e copil, să nu-i placă. Dacă e s-o spunem, verde-n față, nu-mi fac griji că ar putea să nu le placă, noi, în general, suntem preocupați să limităm timpul lor în fața ecranelor, la desene animate. Totuși, dacă e să fie cu desene, o experiență într-o sală de cinema e cu totul altceva. Prefer asta, decât statul în fața televizorului, pe canapea.

… Sau, poate chiar mai bine decât să mergeți la cinema, luați bilete la o piesă de teatru pentru copii sau la o piesă de teatru de păpuși.

4) La locurile de joacă de interior

Mergeți la locurile de joacă de interior. O oră de sărit pe trambuline, cățărat și dat pe tobogane uriașe –  și e suficient ca să-și consume energia și cel mai neastâmpărat copil.

5) La muzeu sau la Acvariu

Poate vă gândiți că e plictisitor pentru cei mici, dar să știți că nu-i deloc, mai ales dacă alegem muzeul potrivit vârstei lor și în funcție de ce știm că-i pasionează. Câtă vreme alegem muzeul potrivit, sunt sigură că va fi o experiență minunată pentru toată familia.

Un muzeu interesant pentru copii mici, din perspectiva noastră, ar fi Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa sau un muzeu al trenurilor, precum Muzeul CFR din București. Dacă aveți un copil pasionat de astronomie și planete, de exemplu, ați putea încerca o vizită la Observatorul astronomic.

În cazul nostru, Smotocilă este înnebunit după dinozauri și tigri, pume, lei, elefanți – cu cât mai mari și mai impunătoare creaturile, cu atât mai bine.

Are și o adevărată pasiune pentru trenuri și văd că rezistă, cu brio, la proba timpului, chiar dacă, între timp, lista lui cu lucruri, de care este pasionat, s-a mărit.

Îi mai plac și viețuitoarele marine: rechini, caracatițe, pisici de mare, meduze, căluți de mare, deci o vizită la un Acvariu, știu sigur că o să-l încânte întotdeauna.

6) La Târgurile de Crăciun

Un Târg de Crăciun, cu siguranță, reușește să ne introducă, pe toți, în starea aceea festivă, a Sărbătorilor de iarnă și e și un prilej de stat pe-afară mai mult, chiar dacă e noapte de la patru după-amiaza.

Bem o ciocolată caldă, mâncăm un covrig aburind sau un cartof răsucit, pe băț 🙂 … ne bucurăm de atmosferă, admirăm decorațiunile de Crăciun.

Nu e absolut necesar să și cumpărăm ceva… dar, sincer, eu nu mă pot abține. Măcar un glob, trebuie să iau. Noi avem o tradiție de familie: în fiecare an, cumpărăm un glob nou, pentru brad. Doar unul. Important e să fie ceva nou, care să marcheze anul.

 

Dacă nu vă dați în vânt după Târgurile de Crăciun, puteți face oricând o plimbare în centrul orașuluica să vedeți luminițele… sau în zonele decorate special pentru Sărbătorile de iarnă. 

Cam asta facem noi, ca să ieșim din casă și când vremea nu e tocmai prietenoasă. Voi cum vă petreceți timpul cu cei mici?

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *