Iaca a venit. E aici! E etapa întrebărilor. Bine, de fapt e una singură, aceeași, tot timpul. Și nu, nu e „De ce?”, pentru asta mă pregătesc încă psihic. Este…
-Mama, ce faaci?
-Dorm, mama, uite, am ochii închiși și dorm. Nu vrei să mai dormi și tu un pic? Hai lângă mine, în pat și închide și tu ochișorii!
Gălușcă dorește însă mai multe explicații, așa că îmi deschide pleoapele cu mâna (a se citi îmi trage de pleoape cu ambele mâini până simt că mi se întinde pielea de pe față și că ochiul urmează să se rostogolească singur din orbită, pe pernă, lângă mine). Cred că așa te simți la o operație estetică de întindere a pielii. Bon, n-o să-mi fac niciodată. N-am de ce.
Gălușcă pare să mă asculte, se urcă încetișor, își așază căpșorul pe pernă și își închide ochii.
-Mama, așa?
-Da, mama, exact așa. E foarte bine.
Stă o milisecundă minunată, scufundată în liniște deplină și apoi se trântește peste mine, îmi bagă iar mâinile în ochi și îmi deschide pleoapa de la ochiul stâng.
-Mama, ce faaaaci???
-Ce să fac, măi, mamă, îi zic, uitându-mă chiorâș, cu ochiul stâng deschis la maxim. Practic, genele îmi ating ceafa.
-… Ce să fac, încerc să mai dorm un pic. Hai și tu, să mai facem un pic de nani!
Gălușcă nu e convins. Își vede trenul, pe care l-a lăsat pe noptieră, cu o seară înainte. Ochiul meu stâng, rămas deschis cu forța, panoramează camera. Văd în ceață, dar nu, sunt decisă să nu mă mișc și să fac în continuare pe mortul în păpușoi. Mi-e așa de somn, încât faptul că am un ochi deschis cu menghina, nu reușește să mă convingă să fac vreun gest. Nu-i nimic, stau așa, atârnată de-o pleoapă. Dar măcar stau întinsă, în pat. E, totuși, oareșcum, bine…
Alte două degete în celălalt ochi și altă întrebare. Bine, aceeași. Dar, totuși, alta.
-Mama, trenul ce faaaacee?
-Face nani, mami, face nani. E obosit. E sâmbătă și e tare obosit și poate să doarmă cât vrea el. Și tu poți să dormi, azi nu mergem la grădiniță.
Îmi eliberează ochiul. Alte două secunde de liniște, timp în care mie mi se pare că am dormit vreo doi ani.
-Mama?
-….Da, iubitule.
-Tata ce faaaaceee?
-… Tata face nani, ca trenul. (Hmmm, tata face nani ca trenul. Îmi vine să râd, dar o las pe mai târziu, mi-e prea somn.)
Urmează o tiradă de alte întrebări.
-Pena ce face?
-Perna o ajută pe mama să doarmă mai bine (?!).
-Papupii ce face?
-Papucii se odihnesc și visează frumos… visează că sunt în țara papucilor și că se joacă cu alți papuci. Și cu o cizmă.
-Lumiia ce face?
-…Lumina face și ea ce poate, mami…. bolborosesc în timp ce mintea mea își ia tălpășița spre tărâmul lui nani-nani.
Îmi simt pleoapa eliberată brusc dar n-apuc să mă bucur prea tare. Ăsta micu se ridică în picioare în pat și începe să sară!
-Aleeex ce faaacee?
-Păi chiar așa, ce face, mama, Alex?
-Suuusss, suuusss, ca mamuța!
-Super, mami.
Adorm la loc buștean. Trec alte două secunde cât 365 de zile.
-….Mama, ce faaaci?
-Dorm… mami. Fac nani…
Se trântește peste mine și mă pupă zgomotos, pe obraz. Treaba asta îmi mai dă un imbold.
-Mama?
-Da, mami.
-Ce faaaaci?
-Ce să fac, măi, mami, uite, tot nani făceam…
Deschid un ochi, de data asta fără proptele externe și mă uit la ceas. E 6:30. Am reușit să câștig cinci minute.. de la 6:25. În economia lucrurilor, îmi dau seama că nu are rost să mai încerc, nu câștig mare lucru. Bun, hai, că-mi ajunge.
-Hai să ne trezim, îi zic… și mă îndrept încet spre baie.
Mă spăl.
-Mamaaaa ce faaci?
Mă pieptăn.
-Mammaaa, ce faaaaci?
Mă duc la bucătărie.
Mamaaa, ce faaci?
Îi pregătesc papa.
-Mamaaa, ce faaci?
Deschid frigiderul.
-Mamaaa, ce faaci?
Dau drumul plitei.
-Mamaaa, ce faaaaci?
-Alex, hai să vedem și ce face tata! Mai face nani ca trenul??
Gălușcă o rupe la fugă, la taică-su. De pe hol, apoi din cameră se aude tot mai încet…(dar la fel de des):
-…..Taaaaataaa, ce faaaci?
Mă așez pe scaun, în bucătărie și mai dorm un pic, sprijinită în mâini.
Așa, ce voiam să vă întreb.
Voi ce faceți?! 🙂