Mi se pare că trăim un film de groază, care pare să nu aibă final. Ni s-a schimbat viața. Asta e realitatea anului 2020. Trăim sub teroarea Covid. E o realitate dură, inimaginabilă până acum, mai departe de scenariul vreunui film apocaliptic, pe care l-am văzut la televizor, cu pătura trasă până la ochi, ronțăind floricele. Cine își închipuia, anul trecut, că vom ajunge chiar să trăim așa ceva? O lume plină de spaimă și de necunoscut. Nu știu dacă lucrurile vor mai fi vreodată la fel, dacă se va reveni la normal sau dacă acesta va fi, de-acum înainte,… Mai mult
Iarna e unul dintre anotimpurile mele preferate. Da, e frig de îngheață pietrele, ninge și câteodată bate un vânt rece de-l simți până-n măduva oaselor, dar tot iubesc anotimpul ăsta al cozonacilor, al aromei de scorțișoară și mirosului de brad, al oamenilor de zăpadă, nasurilor roșii și al obrajilor îmbujorați. Singurul lucru care nu-mi place deloc, deloc e că este și sezonul răcelilor. Dar, dacă ne hidratăm și avem grijă să nu ne lipsească vitaminele, atât de necesare susținerii sistemului nostru imunitar, ne putem bucura în voie de tot ce are mai bun iarna de oferit. Totul e să nu… Mai mult
Am plecat. Mă număr printre românii aceia care au lăsat totul în urmă și au fugit unde-au văzut cu ochii. Departe, de frică să nu ne împotmolim în spitale din care să nu mai ieșim, pe picioare, niciodată, de silă, de revoltă și iar de frică, dar cu speranță. Speranța că pot oferi copilului meu un viitor mai bun, am plecat pentru el, mai ales pentru el. Am vrut să-i schimb destinul, să-i dau șansa să crească într-un loc care să-l ajute să devină cea mai bună variantă a sa posibilă, să-i dau șansa de a trăi frumos, fără încrâncenare,… Mai mult
Oameni buni, vă scriu din vârful unui morman de cutii. E bine aici, n-am ce zice. Aerul e rarefiat…. și parcă nici nu mai zăresc balamucul care tronează la poalele lui. Am cărat muntele ăsta din centrul Vancouver-ului și l-am reașezat într-un orășel de lângă metropola canadiană. Zic eu orășel, dar aici, nici orășelelor nu le lipsesc zgârie-norii. Am ales, însă, să stăm într-un mic ansamblu rezidențial, cu case din lemn și mult verde în jur. Etajele din nori nu ni se potrivesc și ne cam săturaserăm să ni se înfunde urechile de fiecare dată când urcam sau coboram cu… Mai mult
După o lungă tăcere, credeți-mă, însă, e o absență (bine) motivată, permiteți să raportez: ne-am mutat. Am schimbat țara. Și continentul. Suntem în Canada, la Vancouver, un oraș pe care încercăm să-l descoperim, pas cu pas, de vreo două săptămâni, de când am ajuns aici. Ne-a luat ceva să ne revenim și din șocul schimbării fusului orar. Și nouă, și lui Gogoașă. Nu-i ușor să-ți vină să stai treaz toată noaptea și să dormi toată ziua. Am plecat într-o zi de vineri, dis de dimineață și am ajuns tot vineri, pe la ora prânzului. Practic, cele 14 ore de călătorie… Mai mult
Nu știu cum sunteți voi, dar noi, când tocmai deveniserăm părinți, aveam tot felul de frici. Ne era frică de TOOT. Frică de ce urmează, frică mare că nu vom ști cum să avem grijă de un bebe mic și complet neajutorat, ne era o fricăăăă și mai mare ca nu cumva să nu facem ceva bine. Să nu știm suficient. Citeam, ne documentam, dar parcă tot nu era suficient ca să mai scăpăm de fricile astea. Aveam tot felul de întrebări, mergeam cu bebe la pediatru, regulat, n-am ratat niciun control, dar nu ne-ar fi stricat ca cineva să… Mai mult
Dacă aș putea călători în timp și m-aș întâlni pe mine, pe stradă, la 20 de ani, m-aș trage de mânecă, m-aș lua deoparte, m-aș așeza pe o bancă și mi-aș spune: Hei, fătucă nebună, oprește-te. Oprește-te, măcar o clipă, nu trebuie să dovedești nimănui nimic! Tu, așa cum ești, ești suficientă. Nu te mai epuiza încercând să fii, să dai, mai mult decât ești și mai mult decât ai. Pentru nimeni. Câtă pierdere de energie e să alergi după fluturi dramatici, fluturi frumoși, dar fluturi care dor. Și care mor. Fluturi care nu zboară, se zbat. Și tu faci… Mai mult
Shinzo Abe este primul premier nipon care ajunge la București. Vreodată. În toată istoria. Și… unde se duce el? Să viziteze Muzeul Satului! Muzeul Satului, oameni buni. Ce să facă și el… își ia un covrig de pe-acolo, mai molfăie un pic, mai privește o scândură, un gard… o cioară… Omul venise cu o ceată de investitori, de oameni de afaceri, în total vreo 30 de reprezentanți de companii, să-l întâlnească pe vajnicul conducător al Guvernului României. Numa’ că na, trăsnaie! Fuse și se duse, cât și-a pus omul bagajele la cală. Vezi, domnule, dacă nu te grăbești?! Dacă nu… Mai mult
Stăm îmbrățișați pe canapeaua din sufragerie, cu o pătură trasă peste capetele amândurora. Practic, ne-a crescut un cort pe canapea. Gogoașă aprinde, din când în când, farurile de la mașinuța pe care o ține strâns în mână. Îi văd nasul când roșu, când verde. Oftează adânc, în timp ce eu mă chinui să fac o găurică în cortul nostru, fără să mă vadă, ca să mai intre și niște aer. Nimic vital, doar cât să mai putem respira. Din când în când. Gogoașă își apropie gurița de urechea mea stângă și-mi vorbește șoptit: -Mama, Moș Căciun vini la Alex? -Da,… Mai mult
Cui i-e frică de eșec? Eșec în dragoste, eșec la școală sau în carieră. Eșecul este Bau-Bau-ul oamenilor mari. Ți-e frică să nu greșești, să nu ratezi, să nu te faci de râs, pentru că asta înseamnă o imagine proastă a ta despre tine și o imagine proastă a ta în fața celorlalți. Așa am fost crescuți, să ne fie frică de eșec, să ne fie rușine, să ne temem despre ce spune el despre noi. Nimănui nu-i place, până la urmă, să trăiască cu sentimentul că nu a reușit, așa că – de cele mai multe ori – în… Mai mult
Acest site folosește cookie-uri pentru a ne asigura că vă oferim cea mai bună experiență. Dacă continuați să utilizați acest site vom presupune că sunteți de acord.
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.OkNo
