Ioana Boca – Zori de Zen

DESPRE DE TOATE

Mă dori, țară a mea

Am plecat. Mă număr printre românii aceia care au lăsat totul în urmă și au fugit unde-au văzut cu ochii. Departe, de frică să nu ne împotmolim în spitale din care să nu mai ieșim, pe picioare, niciodată, de silă, de revoltă și iar de frică, dar cu speranță. Speranța că pot oferi copilului meu un viitor mai bun, am plecat pentru el, mai ales pentru el. Am vrut să-i schimb destinul, să-i dau șansa să crească într-un loc care să-l ajute să devină cea mai bună variantă a sa posibilă, să-i dau șansa de a trăi frumos, fără încrâncenare,…
Mai mult

Ziua în care ni s-a terminat norocul

Oameni buni, vă scriu din vârful unui morman de cutii. E bine aici, n-am ce zice. Aerul e rarefiat…. și parcă nici nu mai zăresc balamucul care tronează la poalele lui. Am cărat muntele ăsta din centrul Vancouver-ului și l-am reașezat într-un orășel de lângă metropola canadiană. Zic eu orășel, dar aici, nici orășelelor nu le lipsesc zgârie-norii. Am ales, însă, să stăm într-un mic ansamblu rezidențial, cu case din lemn și mult verde în jur. Etajele din nori nu ni se potrivesc și ne cam săturaserăm să ni se înfunde urechile de fiecare dată când urcam sau coboram cu…
Mai mult

Ne-am mutat în Canada, la Vancouver; primele impresii

După o lungă tăcere, credeți-mă însă, e o absență (bine) motivată, permiteți să raportez: ne-am mutat. Am schimbat țara. Și continentul. Suntem în Canada, la Vancouver, un oraș pe care încercăm să-l descoperim, pas cu pas, de vreo două săptămâni de când am ajuns aici. Ne-a luat ceva să ne revenim și din șocul schimbării fusului orar. Și nouă, și lui Gogoașă. Nu-i ușor să-ți vină să stai treaz toată noaptea și să dormi toată ziua. Am plecat într-o zi de vineri, dis de dimineață și am ajuns tot vineri, pe la ora prânzului. Practic, cele 14 ore de călătorie…
Mai mult

Modern Dad’s Challenges: Cum avem grijă de sănătatea copilului (0 -5 ani)

Nu știu cum sunteți voi, dar noi, când tocmai deveniserăm părinți, aveam tot felul de frici. Ne era frică de TOOT. Frică de ce urmează, frică mare că nu vom ști cum să avem grijă de un bebe mic și complet neajutorat, ne era o fricăăăă și mai mare ca nu cumva să nu facem ceva bine. Să nu știm suficient. Citeam, ne documentam, dar parcă tot nu era suficient ca să mai scăpăm de fricile astea. Aveam tot felul de întrebări, mergeam cu bebe la pediatru, regulat, n-am ratat niciun control, dar nu ne-ar fi stricat ca cineva să…
Mai mult

Ce mi-aș spune mie, la 20 de ani

Dacă aș putea călători în timp și m-aș întâlni pe mine, pe stradă, la 20 de ani, m-aș trage de mânecă, m-aș lua deoparte, m-aș așeza pe o bancă și mi-aș spune: Hei, fătucă nebună, oprește-te. Oprește-te, măcar o clipă, nu trebuie să dovedești nimănui nimic! Tu, așa cum ești, ești suficientă. Nu te mai epuiza încercând să fii, să dai, mai mult decât ești și mai mult decât ai. Pentru nimeni. Câtă pierdere de energie e să alergi după fluturi dramatici, fluturi frumoși, dar fluturi care dor. Și care mor. Fluturi care nu zboară, se zbat. Și tu faci…
Mai mult

Se poate tot, fiindcă „ba p-a mă-tii!”. De-aia se poate.

Shinzo Abe este primul premier nipon care ajunge la București. Vreodată. În toată istoria. Și… unde se duce el? Să viziteze Muzeul Satului! Muzeul Satului, oameni buni. Ce să facă și el… își ia un covrig de pe-acolo, mai molfăie un pic, mai privește o scândură, un gard… o cioară… Omul venise cu o ceată de investitori, de oameni de afaceri, în total vreo 30 de reprezentanți de companii, să-l întâlnească pe vajnicul conducător al Guvernului României. Numa’ că na, trăsnaie! Fuse și se duse, cât și-a pus omul bagajele la cală. Vezi, domnule, dacă nu te grăbești?! Dacă nu…
Mai mult

Bucurați-vă că vă aveți unii pe alții. Bucurați-vă de aici și acum. 

Stăm îmbrățișați pe canapeaua din sufragerie, cu o pătură trasă peste capetele amândurora. Practic, ne-a crescut un cort pe canapea. Gogoașă aprinde, din când în când, farurile de la mașinuța pe care o ține strâns în mână. Îi văd nasul când roșu, când verde. Oftează adânc, în timp ce eu mă chinui să fac o găurică în cortul nostru, fără să mă vadă, ca să mai intre și niște aer. Nimic vital, doar cât să mai putem respira. Din când în când. Gogoașă își apropie gurița de urechea mea stângă și-mi vorbește șoptit: -Mama, Moș Căciun vini la Alex? -Da,…
Mai mult

Eșecul, acest Bau-Bau al oamenilor mari

Cui i-e frică de eșec? Eșec în dragoste, eșec la școală sau în carieră. Eșecul este Bau-Bau-ul oamenilor mari. Ți-e frică să nu greșești, să nu ratezi, să nu te faci de râs, pentru că asta înseamnă o imagine proastă a ta despre tine și o imagine proastă a ta în fața celorlalți. Așa am fost crescuți, să ne fie frică de eșec, să ne fie rușine, să ne temem despre ce spune el despre noi. Nimănui nu-i place, până la urmă, să trăiască cu sentimentul că nu a reușit, așa că – de cele mai multe ori – în…
Mai mult

N-am vrut copii

N-am vrut copii. A fost o vreme când pur și simplu îmi îngheța mintea atunci când cineva aducea vorba de subiectul ăsta. Nici nu voiam să aud. Efectiv, discuțiile pe tema asta îmi făceau rău fizic. Îmi plăcea viața mea așa cum era, LIBERĂ. Liberă de orice griji în afara propriei mele persoane. Eu eram centrul universului meu și mă simțeam foarte bine cu asta. Nu-mi spunea nimeni ce să fac, unde să merg, nu mă obliga nimeni nici să gătesc, nici să fac curat, nici nimic. Cele mai grele decizii pe care trebuia să le iau într-o zi obișnuită…
Mai mult

De ce am plecat când n-am mai stat

Am plecat din România la mijlocul lui 2016, încărcați de bagaje și de speranță că facem alegerea corectă pentru noi și mai ales pentru copilul nostru. Acum, la aproape un an de când am făcut pasul acesta major vă spun, cu mâna pe inimă, că nu mi-e dor de nimic. Locuim la Madrid, un oraș cald, civilizat și prietenos, în care oamenii n-au nervii întinși pe arcuri. Nu zic că e perfect. Nu este. Dar este un loc în care se poate trăi decent. Aici, sistemul de învățământ nu este la cheremul oricărui vremelnic pus șef la Educație, programa nu…
Mai mult