Dacă aș putea călători în timp și m-aș întâlni pe mine, pe stradă, la 20 de ani, m-aș trage de mânecă, m-aș lua deoparte, m-aș așeza pe o bancă și mi-aș spune: Hei, fătucă nebună, oprește-te. Oprește-te, măcar o clipă, nu trebuie să dovedești nimănui nimic! Tu, așa cum ești, ești suficientă. Nu te mai epuiza încercând să fii, să dai, mai mult decât ești și mai mult decât ai. Pentru nimeni.
Câtă pierdere de energie e să alergi după fluturi dramatici, fluturi frumoși, dar fluturi care dor. Și care mor. Fluturi care nu zboară, se zbat. Și tu faci la fel. Oprește-te. Nu alerga după ei. Ei nu ajung și nu te duc nicăieri. Sunt destinați să se stingă fluturi care se zbat.
Dacă m-aș găsi pe mine, la 20 de ani, mi-aș spune: Nu mai crede în oameni atât de ușor. Nu sunt toți așa cum îi simți tu. Nu-i numi prieteni. Nu căuta să fie mulți, caută să fie buni. Nu trebuie să te iubească toți. Nici măcar să te placă. N-ai nevoie de asta ca să te poți iubi pe tine. Ești suficientă, așa cum ești. Cu multe defecte, cu lucruri pe care nu le faci bine, cu altele pe care încă le ai de învățat și poate cu multe altele pe care nu le vei învăța niciodată. Dar te vei strădui. Chiar și așa, ești suficient de bună. Ești tu. Și atât. Fii mai blândă cu tine. Prețuiește-te mai mult.
Nu-ți mai deschide sufletul ca pe o carte, nu spune ce te doare. Nu spune ce te macină și nici ce te face fericită. Nu tuturor. Fii piatră, dar fără să fii de piatră. Fii propria ta stâncă. Învață să te bazezi doar pe tine și lasă-i pe ei să vină, dar să și treacă. Nu trebuie să rămână. Nu e nevoie. Nu ai nevoie de toți. Cei mai mulți te vor uita de îndată ce nu vor mai vedea în tine un punct de sprijin. Nu le căuta scuze, dar nici nu-i lăsa să sape urme în tine. Lasă-i să se ducă. E mai bine așa.
Fii puternică, va fi bine. Chiar dacă, înainte de asta, va fi rău. Mult mai rău.
Învață să te bucuri mai mult de ce ai. Și să-ți dorești mai puțin ce nu ai.
Fii mai curajoasă. Poți mai mult. Nu ești atât de fragilă pe cât crezi. Asumă-ți riscuri. E mai bine decât să nu-ți asumi nimic. Fă pasul ăla, pe care-l crezi nesigur, doar ca să vezi ce se află dincolo de el. Nu conta doar pe ce știi sigur… că e sigur.
Visează mai mult! Dar nu alerga după toate visele.
Nu mai fi atât de atentă la detalii, nu mai despica vorbe. Nici pe cele care laudă, nici pe cele care dor. Lasă-le să bucure sau să doară o vreme și-apoi dă-le drumul. Lasă-le să-ți treacă pe lângă tâmple, ca vântul. Ele nu spun nimic despre tine, nimic despre cine ești tu, nu te definesc. Spun însă mult despre cel care le-a rostit.
Dacă aș vorbi cu mine, la 20 de ani, mi-aș spune că oamenii care mă dor și acum, aveau durerile lor. Mult mai mari. M-aș face să înțeleg că oamenii care trădează, care fac rău doar pentru că pot, au un gol mare pe dinăuntru. Un gol care doare, care macină și nu îi lasă să fie întregi. Mi-aș spune să nu-i las să ia și din mine. Mi-aș spune să accept că asta e realitatea lor, nu și a mea.
Dacă aș vorbi cu mine, la 20 de ani, mi-aș spune, din nou, ce-mi spunea tata; pe atunci nu îl înțelegeam: Lumea nu este așa cum vrei tu să fie. Este așa cum e ea. Și nici nu-ți datorează nimic. Ea a fost aici înaintea ta și va fi aici și după tine.
Comments
10 răspunsuri la „Ce mi-aș spune mie, la 20 de ani”
Intelept tatal tau. Cat de frumoase cuvinte! Totusi, nu crezi ca avem nevoie la un moment dat in viata, să trecem prin acele momente?
Ba da, dar ce bine ar fi fost să fi știut să trec mai ușor peste unele din ele.
E adevărat că tot ce ni se întâmplă, tot ce trăim, ne construiește pe dinăuntru, chiar și atunci când ne dărâmă. Toate experiențele noastre ne compun și ne recompun, ne modelează și ne schimbă, în fiecare zi, în noi, cei din clipa următoare. Și nu-mi pare rău. Dar ce bine ar fi fost dacă… un pic mai mult de curaj, un pic mai mult de bun și un pic mai mult de bine.
Intelept tatal tau. Cat de frumoase cuvinte! Totusi, nu crezi ca avem nevoie la un moment dat in viata, să trecem prin acele momente?
Ba da, dar ce bine ar fi fost să fi știut să trec mai ușor peste unele din ele.
E adevărat că tot ce ni se întâmplă, tot ce trăim, ne construiește pe dinăuntru, chiar și atunci când ne dărâmă. Toate experiențele noastre ne compun și ne recompun, ne modelează și ne schimbă, în fiecare zi, în noi, cei din clipa următoare. Și nu-mi pare rău. Dar ce bine ar fi fost dacă… un pic mai mult de curaj, un pic mai mult de bun și un pic mai mult de bine.
Imi era tare dor, draga Ioana, de randurile tale intelepte, de cuvintele calde si de experienta ta atat de bogata in multe domenii. Blogul tau este o adevarata terapie in timpuriile astea dure.
Ai toata aprecierea mea si cu siguranta a celor care te citesc pentru ca timpul tau liber este pretios, cu un micut in plina forma de care te ocupi atat de frumos si cu toate activitatiile conexe.
Minunat articol, daca as fi stiut la 20 de ani ceea ce stiu acum, adica acum 20 de ani, ce usor ar fi fost totul si as fi putuy evita multe greseli. Oricum la 20 de ani nu eram fericita si implinita ca acum. Atunci ma cautam cu disperare si cu neincredere, eram intr- o lume si intr- o tara careia nu- i pasa de mine. De visele si dorintele mele. Am avut numai piedici si umilinte.
De cand am lasat totul in urma, am inceput sa traiesc cu adevarat.
Multumesc draga Ioana pentru ceea ce esti si ai devenit. Este o placere sa ma evadez in blogul tau, o oaza de liniste, eleganta si stil.
Imi era tare dor, draga Ioana, de randurile tale intelepte, de cuvintele calde si de experienta ta atat de bogata in multe domenii. Blogul tau este o adevarata terapie in timpuriile astea dure.
Ai toata aprecierea mea si cu siguranta a celor care te citesc pentru ca timpul tau liber este pretios, cu un micut in plina forma de care te ocupi atat de frumos si cu toate activitatiile conexe.
Minunat articol, daca as fi stiut la 20 de ani ceea ce stiu acum, adica acum 20 de ani, ce usor ar fi fost totul si as fi putuy evita multe greseli. Oricum la 20 de ani nu eram fericita si implinita ca acum. Atunci ma cautam cu disperare si cu neincredere, eram intr- o lume si intr- o tara careia nu- i pasa de mine. De visele si dorintele mele. Am avut numai piedici si umilinte.
De cand am lasat totul in urma, am inceput sa traiesc cu adevarat.
Multumesc draga Ioana pentru ceea ce esti si ai devenit. Este o placere sa ma evadez in blogul tau, o oaza de liniste, eleganta si stil.
Draga mea Alina, mă bucur mult să te revăd scriindu-mi! Așa este, la 20 de ani și eu mă căutam pe mine. Nici acum nu sunt sigură că m-am găsit cu totul, dacă e să fiu sinceră. Important este că ți-ai regăsit liniștea și bucuria. Ce păcat că nu putem da timpul înapoi. Măcar un pic. Având ochii minții de acum…
Draga mea Alina, mă bucur mult să te revăd scriindu-mi! Așa este, la 20 de ani și eu mă căutam pe mine. Nici acum nu sunt sigură că m-am găsit cu totul, dacă e să fiu sinceră. Important este că ți-ai regăsit liniștea și bucuria. Ce păcat că nu putem da timpul înapoi. Măcar un pic. Având ochii minții de acum…
Fascinant…sunt tata de fete…m-au impresionat cuvintele tale…frumos,,,
Fascinant…sunt tata de fete…m-au impresionat cuvintele tale…frumos,,,