Ce uleiuri esențiale putem folosi, în siguranță, pentru copii

Trecem printr-o perioadă cu multe răceli, mai ales de când micuțul nostru a început grădinița. Cel mai mult îi dă de furcă nasul congestionat. Într-un punct, ajunsese să fie atât de rău, încât nu mai reușea să se odihnească noaptea, să respiri pe gură aproape non-stop nu poate fi de bine, cu siguranță.

Pentru decongestionarea nasului la copiii mici, medicii recomandă apă de mare, aspirarea mucilor, lavaj și aerosoli. De multe ori, lucrurile astea ne-au salvat, alteori însă efectul lor nu a fost tocmai cel scontat, indiferent de cât de mult ne-am străduit, așa că am căutat și alte metode prin care să îl ajut să respire mai bine, ca să se poată odihni. Așa am descoperit uleiurile esențiale  și vă las aici câteva informații importante despre cum trebuie ele folosite, conform specialiștilor, pentru că nu toate uleiurile esențiale pot fi utilizate, în siguranță, pentru copii mici, există de asemenea o clasificare a lor în funcție de vârsta copilului.

Uleiurile esențiale sunt extrem de concentrate și trebuie avut mare grijă ce folosim și cum le folosim.  O picătură de ulei esențial este echivalentul a 15 – 40 de căni de ceai medicinal sau de până la 10 lingurițe de tinctură, potrivit specialistului pediatru, Erika Krumbeck ,fondator al NaturopathicPediatrics.com. Și, vorba ei… n-am da unui copil să bea 40 de căni de ceai, nu? Deci, atenție mare, sunt foarte concentrate.

Prin urmare, nu e de glumă cu ele și trebuie să avem mare grijă să le diluăm corect. Folosite nepotrivit, uleiurile esențiale pot fi neurotoxice pentru copii, există cazuri în care uleiurile esențiale au provocat convulsii copiilor.

Așa, acum, după ce v-am speriat bine, vine și partea bună a lucrurilor: Uleiurile esențiale pot ajuta mult, dacă sunt folosite în mod corect! Pe noi ne-au ajutat incredibil de mult cu problema respirației și a nasului congestionat la băiețelul nostru (uleiul de pin și cel de arbore de ceai au fost salvatoare!).

Uleiurile esențiale pot fi aplicate pe piele –  atenție, însă niciodată aproape de gura și de nasul copiilor ci, de exemplu, pe picioare – metoda nu este indicată pentru copii cu vârsta mai mică de trei luni, întrucât uleiurile esențiale pot fi iritante pentru pielea nou-născuților. În Essential Oil Safety, considerată a fi cartea cel mai bine documentată științific despre terapia cu uleiurile esențiale (e practic biblia aromaterapiei, v-o recomand cu căldură!), a specialiștilor Robert Tisserand și Rodney Young, se explică faptul că:

„Este nevoie de mare precauție în utilizarea uleiurilor esențiale pentru bebeluși. De vreme ce pielea nou-născuților nu devine matură până la vârsta de trei luni, aceasta este mult mai sensibilă și mai permeabilă la uleiurile esențiale. Un nou-născut este, de asemenea, mai puțin echipat fizic să facă față unui eventual efect advers, din cauza capacității metabolice scăzute în comparație cu cea a adulților”.

În cazul aplicării pe piele, uleiurile esențiale nu se folosesc niciodată direct, ci diluate într-un ulei purtător (care poate fi orice preferați, de exemplu ulei de cocos, de migdale, jojoba, ulei de argan, de măsline, mai multe despre uleiul purtător, puteți citi aici). Pentru copiii cu vârsta de peste 3 luni, diluarea este (în general) de 1,2 picături de ulei esențial la 30 de grame de ulei purtător Personal, însă, eu nu aș folosi niciodată metoda aceasta de aplicare direct pe piele, pentru că nu e cea mai sigură, cel puțin în cazul copiilor. În plus, unele uleiuri sunt fotosensibile, ceea ce înseamnă că după aplicarea lor pe piele trebuie evitată expunerea la soare, fiindcă pot provoca iritații puternice sau chiar arsuri.

Noi am ales difuzarea prin vaporizator, întrucât am găsit-o a fi cea mai bună și mai sigură metodă de a folosi uleiurile esențiale. (Atenție, dacă un membru al familiei suferă de astm, întrebați medicul înainte de a utiliza uleiurile esențiale prin difuzare). Pentru asta, aveți nevoie de un aparat de difuzare a uleiurilor esențiale, precum acesta. Aparatul se umple cu apă și se adaugă apoi 1-2 picături de ulei esențial. Așadar, în continuare mă voi referi doar la uleiurile esențiale și utilizarea lor prin metoda difuzării.

Uleiuri sigure pentru difuzare, în funcție de vârsta copiilor

Uleiurile esențiale considerate sigure pentru copiii cu vârsta de la 3 luni + :

  • Iasomie (Jasminum sambac) – are efect de calmare.
  • Lemongrass (Cymbopogon flexuosus) – efect de calmare, antiparazitar și antifungic.
  • Ylang ylang (Cananga odorata) – efect calmant.

Uleiurile esențiale considerate sigure pentru copiii cu vârsta de la 6 luni + :

  • Bergamotă (Citrus bergamia) –  ameliorează stresul și anxietatea, dar si unele infectii de piele, precum psoriazisul si eczemele, stimulează funcțiile ficatului și sistemului digestiv.
  • Lemn de cedru (Cedrus atlantica, Cedrus deodora, Juniperus virginiana)  –  are efect calmant, ajută în tratarea problemelor respiratorii.
  • Scorțișoară (Cinnamomum verum) –  are proprietăți antivirale, antifungice, antiparazitare, este un antibacterian cu spectru larg, tonifiant, favorizează circulația sanguină și limfatică.
  • Citronella (Cymbopogon nardus) – are proprietăți antioxidante, antibacteriene și antifungice, purifică aerul.
  • Coriandru (Coriandrum sativum) – are proprietăți anti-inflamatorii, tonic, stimulent al memoriei și analgezic în cazul migrenelor.
  • Chiparos (Cupressus sempervires) ameliorează astenia, purifică și împrospătează aerul, calmează tusea.
  • Brad siberian (Abies sibirica)  – eliberează sinusurile și ușurează respirația, calmează tusea, expectorant.
  • Geranium (Pelargonium graveolens)  – antiseptic și antibacterian; util mai ales în anotimpul rece când ajută la evitarea răcelilor sau a gripei, ajută la combaterea insomniei.
  • Grapefruit (Citrus paradisi) – tonic al sistemului nervos, antiseptic.
  • Lămâie (Citrus limon)  – ajută în probleme de concentrare, în tratarea efectelor răcelii și gripei și a durerilor de cap.
  • Mandarin (Citrus reticulata) – are efect calmant, relaxant, antispasmodic.
  • Neroli (Citrus aurantium) –  are efect calmant, revitalizant, este antiinflamator și antibacterian.
  • Petitgrain (Citrus aurantium) – ajută în stările de neurastenie, depresii, agitație, insomnii, tuse spasmodice
  • Pin (pinus divaricata, pinus resinosa, pinus strobus, pinus sylvestris) – unul dintre cele mai eficiente uleiuri, apreciat pentru efectul antiseptic asupra căilor respiratorii, antihistaminic.
  • Ravensara (Ravensara aromatica) – ajută în tratarea efectelor gripei, virozei, problemelor respiratorii, are efect antistres, analgezic și imunostimulant.
  • Rosalina (Melaleuca ericifolia) –  are efect energizant și purifiant, este antiinfecțios și antifungic
  • Trandafir (Rosa damascena) – ameliorează depresia, dar și tusea.
  • Lemn de santal (Santalum spicatum) –  efect de relaxare și ameliorare a tensiunii, ajută și la atenuarea durerilor toracice.
  • Molid (picea abies, picea glauca, picea mariana, picea rubens) – ajută la ameliorarea efectelor răcelii.
  • Portocală dulce (Citrus sinensis) – aromatizant, antiseptic aerian, calmant, sedativ.
  • Mandarină verde (Citrus reticulata) – diminuează stresul, ajută în probleme digestive, are proprietăți antiseptice, depurative, sedative, tonice.
  • Arbore de ceai (Melaleuca alternifolia)  – este unul dintre cele mai cunoscute și mai eficiente uleiuri care acționează pentru stimularea sistemului imunitar, ajută la tratarea răcelilor și afecțiunilor respiratorii.

Uleiurile esențiale considerate sigure pentru copiii cu vârsta de la 2 ani + :

  • Busuioc(Ociumum x citriodorum) – ajută în ameliorarea stărilor de oboseală, depresie, anxietate, dureri de cap, infecții respiratorii, bronșită, tuse.
  • Benzoină (Styrax benzoin, Styrax paralleloneurus) – are un efect calmant puternic asupra sistemului nervos, tonic pentru sistemul respirator.
  • Piper negru (Piper nigrum) – are efect analgezic, antiseptic.
  • Cassia (sau Scorțișoară de China)  – puternic antibacterian, stimulează imunitatea.
  • Salvie (Salvia sclarea) – atenuează stările de oboseală
  • Usturoi (Allium sativum)  – puternic efect antiviral și antibacterian, ajută la tratarea răcelilor
  • Ghimbir (Zingiber officinale) – antispastic, analgezic, eficient în tratarea răcelilor și gripei, tuse, sinuzită, guturai
  • Ienupăr (Juniperus communis) – ajută în tratarea bolilor aparatului respirator, are efect relaxant
  • Smirnă (Commiphora myrrha) – efect antiseptic, antiinfecțios, antiinflamator, calmant, purifiant.
  • Oregano (Origanum onites, Origanum smyrnaeum, Origanum vulgare, Origanum compactum, Origanum hirtum) este numit cel mai puternic antiseptic natural, conform specialiștilor.
  • Maghiran (Marjorana hortensis) are un efect sedativ, este un bun remediu pentru insomnii.
  • Patchouli (Pogostemon cablin) – are efect tonic, ajută în stările de oboseală, astenie.
  • Mentă (Mentha cardiaca, Mentha spicata) – are efect în tratarea afectiunilor respiratorii – răceli, gripă, febră, sinuzită, decongestionarea căilor respiratorii.
  • Cimbru (Thymus vulgaris, Thymus Zygis)  – purifică și dezinfectează aerul (prin difuzare), adjuvant în tratarea răcelilor, tusei, infecții ale căilor respiratorii.
  • Turmeric (Curcuma longa) – are proprietăți antiseptice, antiinflamatoare, antioxidante, antivirale, antibacteriale, antialergice și anticancerigene.
  • Vetiver (Vetiveria zizanoides) – efecte calmante, relaxante
  • Valeriană (Valeriana officinalis) – are proprietãţi sedative asupra sistemului nervos şi cardiac, precum şi acţiune antispasticã.

Uleiurile esențiale considerate sigure pentru copiii cu vârsta de la 6 ani + :

  • Anason (Pimpinella anisum) – puternic antibacterian, purifică aerul prin difuzare, ajută la decongestionarea căilor respiratorii.
  • Cajeput (Melaleuca cajuputi, Melaleuca leucadendron) – antiseptic pentru tractul respirator, antiinflamator, expectorant.
  • Cardamom (Elettaria cardamomum) – tonic, atenuează stările de oboseală.
  • Dafin (Laurus nobilis)  – are efect antiviral puternic, antiseptic, fungicid, tonic.
  • Nucșoară (Myristica fragrans) –  are proprietăți dezinfectante și antibacteriene, calmante și sedative.
  • Salvie oficinală (Salvia officinalis) – puternic antiviral, antibacterian, antifungic.

Cazuri speciale: Uleiurile esențiale de Mentă și Eucalipt

În cazul utilizării acestor două uleiuri, există o mare controversă legată de cât de sigure sunt ele pentru copii.

Potrivit specialiștilor, uleiurile esențiale de mentă și eucalipt conțin 1,8 cineole, o substanță cunoscută și sub numele de eucaliptol care, deși are efecte benefice asupra aparatului respirator la adulți, în cazul copiilor poate avea efecte negative asupra receptorilor de temperatură de la nivelul plămânilor și poate cauza încetinirea respirației. Potrivit lui Robert Tisserand, uleiurile de mentă și eucalipt pot fi folosite prin difuzare, la copii cu vârsta între 3 și 6 ani, cu mare precauție –  adică a nu se depăși, sub nicio formă, doza de 2 picături de ulei esențial în difuzor.

Îți mulțumesc pentru că ești aici. Dacă îți place ce ai citit, susține-mă și cu un Like pe pagina mea de Facebook.

Comments

67 de răspunsuri la „Ce uleiuri esențiale putem folosi, în siguranță, pentru copii”

  1. Avatar Alexa

    wow, dar cate informatii super utile. Articol numai bun de salvat pt zile de raceli!

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Da, funcționează treaba cu uleiurile. E testată. 🙂

  2. Avatar Alexa

    wow, dar cate informatii super utile. Articol numai bun de salvat pt zile de raceli!

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Da, funcționează treaba cu uleiurile. E testată. 🙂

  3. Avatar Victoria
    Victoria

    Cati ml are difuzorul? Noi avem unul destul de mare si nu stiu cate picaturi sa pun.

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Și noi folosim acum unul de capacitate mare, am renunțat la difuzorul cel mic și îi pun uleiul în umidificator, care are o capacitate de 2,5l, cantitatea e aceeași: 2..3 picaturi. Mirosul e f puternic, vei vedea.
      În general, cantitatea de ulei esențial este de 3-5 picături per 100 ml apa, dar mare atenție – dat fiind că sunt extrem de concentrate, o cantitate mare poate fi iritantă atunci când e inhalată. Cand e vorba de camera în care stă copilul, nu trebuie sub nicio formă depășită cantitatea maximă de 3 picături. E mai bine să începi cu mai puțin.

      1. Avatar Ioana
        Ioana

        Nu știu ce vârstă are copilașul tău, așa că dacă e foarte mic, sub 6 luni, ți-aș recomanda să nu pui mai mult de 1..2 picături în difuzor, contează foarte mult și dimensiunea camerei. Încearcă mai întâi cu o doză minimă ca să testezi efectul. Uleiul trebuie să se simtă în aer, dar mirosul nu trebuie să fie copleșitor.

  4. Avatar Victoria

  5. Avatar Roxana
    Roxana

    Foarte folositoare informațiile.As mai adauga la copii ca in loc de menta(Mentha piperita) se poate folosi izma(Mentha spicata),cu proprietăți asemănătoare iar in loc de eucalipt exista eucalipt citronat(Eucalyptus citrodora) care nu înseamnă ulei esențial de eucalipt amestecat cu ue de lămâie sau mai este o specie,Eucalyptus dives,care se poate folosi pt copii.De fapt subt multe ue care nu pot fi folosite in preajma copiilor,nu doar acestea doua:Allspice,Busuioc,Cajeput,Camfor,Cardamom,Scorțișoara,Cuisoare,Fenicul,o specie de tamaie(Boswellia serrata),Ghimbir,Dafin…lista e mai lunga.Trebuie să fim informat atunci când folosim uleiurile esențiale, mai ales prin preajma copiilor pentru a nu face mai mult rău decât bine.Există alternative kid friendly pentru aproape orice ulei esențial, așa că nu are rost să riscăm.

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Bună, Roxana, în primul rând, îți mulțumesc pentru că mă citești și pentru că ți-ai rupt din timpul tău ca să îmi scrii 🙂 Mă bucur tare mult că ai făcut-o. Sigur, folosirea uleiurilor este o treabă tare complexă și – așa cum bine spui și tu – trebuie avut grijă ce folosim în preajma copiilor și de la ce vârstă (de ex. Busuioc, Ghimbir – de la 2 ani +, Cardamom, Dafin și Cajeput de la 6 ani +). Cartea scrisă de cei doi specialiști, pe care am citat-o în articol, este o resursă extrem de utilă pentru oricine vrea să afle mai multe despre uleiurile esențiale și folosirea lor. O recomand cu căldură.

  6. Avatar Roxana

  7. Avatar Alexandra Parnos
    Alexandra Parnos

    Buna ziua eu am un copilas de 2 ani care are o imunitate scazuta ce fel de ulei as putea folosi,cum sa il folosesc si cat costa?’…va multumesc frumos

  8. Avatar Alexandra Parnos
    Alexandra Parnos

    Buna ziua eu am un copilas de 2 ani care are o imunitate scazuta ce fel de ulei as putea folosi,cum sa il folosesc si cat costa?’…va multumesc frumos

  9. Avatar Ioana
    Ioana

    Bună, Alexandra, mi-e greu să îți dau un răspuns, eu nu sunt doctor, de aceea ți-aș recomanda ca, în primul rând, să consultați un specialist. El vă poate prescrie diverse tratamente naturiste care să ajute la întărirea imunității. În privința uleiurilor, eu le folosesc mai mult pentru a ameliora răcelile și pentru decongestionarea nasului băiețelului meu, atunci când are probleme, deci nu ca tratament preventiv. Totuși, pentru întărirea imunității ți-aș recomanda mierea Manuka, este o miere extrem de specială, un antibiotic natural, cu un efect antiviral puternic. Înainte însă de a administra orice, copilașului, întreabă medicul pediatru. Este cel mai sigur așa.

  10. Avatar Ioana

  11. Avatar Andreea
    Andreea

    Foarte util articolul. Dar de unde putem lua aceste uleiuri?

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Bună, Andreea. Mă bucur dacă ceea ce am scris îți e de folos. Magazine fizice nu cunosc, deci nu-ți pot recomanda. Noi le-am cumpărat online, de pe amazon.es, nefiind în țară. În România știu că le poți comanda online și de la Farmacia Tei, de exemplu. Important este să fie pure, 100%.

      1. Avatar Nicoleta
        Nicoleta

        Ne puteti spune cateva nume, poate stiti, care au uleiuri esentiale pure? Dvs ce ati luat de pe amazon, anume?Multumim ?

    2. Avatar Adina
      Adina

      Iti recomand uleiurile Doterra. Daca te intereseaza scrie-mi pe mail si-ti trimit detalii. Noi le folosim u succes la bebelina de 8 luni dar si pentru noi, adultii.

  12. Avatar Andreea
    Andreea

    Foarte util articolul. Dar de unde putem lua aceste uleiuri?

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Bună, Andreea. Mă bucur dacă ceea ce am scris îți e de folos. Magazine fizice nu cunosc, deci nu-ți pot recomanda. Noi le-am cumpărat online, de pe amazon.es, nefiind în țară. În România știu că le poți comanda online și de la Farmacia Tei, de exemplu. Important este să fie pure, 100%.

    2. Avatar Adina
      Adina

      Iti recomand uleiurile Doterra. Daca te intereseaza scrie-mi pe mail si-ti trimit detalii. Noi le folosim u succes la bebelina de 8 luni dar si pentru noi, adultii.

  13. Avatar Anca
    Anca

    Buna.Oare pt.nou nascuti ar putea sa fie folosit vreun ulei? Multumesc.

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Bună, eu una n-aș recomanda folosirea niciunui ulei pentru bebeluși atât de mici. Pot fi periculoase. Mai bine nu.

  14. Avatar Anca
    Anca

    Buna.Oare pt.nou nascuti ar putea sa fie folosit vreun ulei? Multumesc.

  15. Avatar Ildiko
    Ildiko

    Buna .Fooarte frumos articolul mulțumim. Intrebarea mea ar fi la un bebe de 7 luni cu secretii nazale abundente ce provoacă nas înfundat si tuse ce recomandați? Se pot si combina?

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Bună, Ildiko. În primul rând, trebuie curățat nasul lui bebe. Uleiurile nu opresc secrețiile nazale, pentru asta trebuie lavaj si aspirare. Ele ajută doar la desfundarea nasului, dacă e în continuare congestionat, deși nu mai are secreții nazale. Pentru un bebe de numai 7 luni, uleiul de pin ar putea ajuta, difuzat, in cantitate foarte mică, în aer, dar cel mai bine ar fi să întrebi medicul pediatru. N-aș combina uleiurile, bebe este foarte mic, i-ar putea face rău. Cel mai bine este să mergeți la pediatru, el vă poate prescrie eventual un mucolitic, pt a-l ajuta pe bebe. Multă sănătate!

  16. Avatar Ildiko

  17. Avatar Ildiko
    Ildiko

    Buna ce se poate folosi pt 7 luni cu secretii nazale si tuse? Se pot combina?

  18. Avatar Ildiko
    Ildiko

    Buna ce se poate folosi pt 7 luni cu secretii nazale si tuse? Se pot combina?

  19. Avatar Alina
    Alina

    Buna ! Am aflat și eu de curând de aceste uleiuri și de difuzoare . Bebe 1a8l , răcește f des in ultima perioada pt ca a început creșa . Am luat un ulei cu 31 de plante de la justo, elvețian . Locuim in Germania. Am pus 3 picături la 150 de ml de apa . Am living deschis cu Bucătărie și l am lăsat acolo , USA la camera este deschisă . Oare e Ok? Cunosti acest ulei ?

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Bună, Alina,
      Nu știu ce este cu aceste uleiuri combinate. Te-aș sfătui să te uiți bine ce conține, pentru că nu toate uleiurile sunt indicate pentru un bebe așa de mic. Eu am folosit doar câte unul o dată. Câtă vreme aerul nu devine „încărcat” și deranjant, eu cred că e ok. Uleiurile trebuie să se simtă, dar să nu fie copleșitoare în cameră. Mai ales pentru un bebe așa de mic. Părerea mea.

  20. Avatar Alina

  21. Avatar Morarescu zlatita
    Morarescu zlatita

    buna. ce marcă de uleiuri esențiale imi puteți recomanda? cele din farmacii, sau gen doterra?

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Bună, orice ulei pe care scrie că este 100% pur.

  22. Avatar Morarescu zlatita
    Morarescu zlatita

    buna. ce marcă de uleiuri esențiale imi puteți recomanda? cele din farmacii, sau gen doterra?

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Bună, orice ulei pe care scrie că este 100% pur.

  23. Avatar otilia
    otilia

    Buna. Si eu am aceeasi problema cu baietii mei, cu respiratia pe gura din cauza nasului infundat. Cum ati folosit uleiul de pin si cel de arborele de ceai?

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Buna, le-am folosit prin difuzare, în umidificator, dar niciodată împreună, ci pe rând.

  24. Avatar otilia

  25. Avatar Elena Maria
    Elena Maria

    Buna seara! Ce umidificator folositi? Multumesc!

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Buna, Elena, noi il folosim pe acesta: https://tinyurl.com/yckvx9jg

  26. Avatar Elena Maria
    Elena Maria

    Buna seara! Ce umidificator folositi? Multumesc!

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Buna, Elena, noi il folosim pe acesta: https://tinyurl.com/yckvx9jg

  27. Avatar Aura T
    Aura T

    Buna ziua,
    Pentru bebelusa mea de 3 luni si o saptamana ce ulei as putea folosi in umidificator pentru nasuc si o buna respiratie?
    Multumesc!

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Bună, Aura, pentru un bebe așa de mic nu se recomandă folosirea uleiurilor esențiale. Ce poate fi folosit în siguranță la copii în vârstă de 3 luni, în cantități foarte mici, găsești în articol.

  28. Avatar Aura T

  29. Avatar Corina
    Corina

    Buna ziua,fetita mea de 5 ani răcește f des si fiecare răceală se manifesta cu tuse urâte iar diagnosticul e bronsita aproape de fiecare data.chiar si început de pneumonie.ce ulei esential imi recomandati?

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Corina, cred ca doctorul e cel mai in masura sa va dea un tratament corespunzator, in cazul acesta.

  30. Avatar Corina

  31. Avatar Lola
    Lola

    In gradinita….la grupa mica…se poate de folosit aceste uleiuri si ajuta sa scapi de raceli in timpil adaptarii in colectivitate?!

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Buna, Lola, din experiența noastră, uleiurile nu previn și nici nu tratează… ci ameliorează niște simptome, ele nu înlocuiesc tratamentele recomandate de medici.

  32. Avatar Lola

  33. Avatar Monica
    Monica

    Foarte bine scris articolul si util pentru cei care sunt la inceput in folosirea minunatelor uleiuri esentiale. Noi folosim dotarea si pot spune cu mândrie că de aproape un an nu prea ne-am mai apropiat de medicamente. Personal, am reusit sa scap de un streptococ numai cu ele. Cat mai multa informare si folosirea lor în siguranță va duce catre mai bună alegere.

    1. Avatar Ioana
      Ioana

      Mulțumesc, Monica să auzim de bine.

  34. Avatar Monica
    Monica

    Foarte bine scris articolul si util pentru cei care sunt la inceput in folosirea minunatelor uleiuri esentiale. Noi folosim dotarea si pot spune cu mândrie că de aproape un an nu prea ne-am mai apropiat de medicamente. Personal, am reusit sa scap de un streptococ numai cu ele. Cat mai multa informare si folosirea lor în siguranță va duce catre mai bună alegere.

  35. Avatar Iulia
    Iulia

    Eu am un aparat de 200 ml câte picături sa pun si de câte ori pe Zi. Si as mai avea o întrebare dacă pun in camera copilului ulei de pin am voie sa pun in restul casei lat tip de ulei sau sa combin 2 tipuri de ulei

  36. Avatar Iulia