Ioana Boca – Zori de Zen

Cum e să fii mamă de băiat

Cum e să fii mamă de băiat? Păi, cum să fie… e cu bălți și bețe și broscuțe, cu dinozauri și alergături, cu șuturi la poartă, bătăi cu perne, escaladat canapele, e cu chiote și indieni, cu castele și cucerit lumea din vârful unui tobogan. E cu tărăboi și cu cazemate din cearșafuri aruncate pe scaune, cu râme, gândăcei și castane și cu râsete și iubire multă. Așa-i să fii mamă de băiat. 😀

Avem casa plină de dinozauri, de toate dimensiunile, culorile și gradele de „fioroșenie”, avem trenuri, mici, mari, colorate, cu nume și fără nume, șine de tren, poduri pentru tren, tuneluri pentru tren, avem mașinuțe, soldați, supereroi, rechini, elefanți, tigri, gorile. Avem camioane de pompieri, ambulanțe, submarine, rachete, navete spațiale. Avem și câteva păpuși și-un bebeluș cu suzetă, piese de lego, puzzle-uri, păianjeni, gândaci, muște și albine din plastic, dragoni,crocodili, scorpioni și șopârle!

Ca să vă faceți o idee mai clară, cu individul acesta frumos, mi-am băut eu cafeaua, în dimineața asta. Ceva fin, drăguț, cât de cât, așa-i?! 😀

Cele mai scârboase lucruri… pentru mine, lui îi plac. Păianjeni, șerpi, gândaci! Toți sunt minunați! Io-s aia defectă, în toată povestea asta. Și mă chinui să le îndrăgesc, de dragul lui, pe cuvânt, dar parcă ceva, ceva mă împiedică să-mi exprim sentimentele înălțătoare… o fi ceva în ochii lor, care mai mult mă îndeamnă să fug, nu știu, zău, ce-ar putea fi….

Jocurile, la noi, trebuie musai să fie cu cățărături, escaladat de scaune, canapea și fotolii, cu trânte, cu fugăreli, cu hârjoneli, cu tăvăleli, cu corăbii de pirați și cu căutat comori din pietricele și conuri de brad.

Mie mi-e clar. N-o să am eu parte de ziua aceea în care copilul se va juca, în liniște, pe covor, hrănindu-și jucăriile din pluș cu mâncare imaginară și atât.

Nu că ar fi ceva rău în asta și nu că n-ar face-o și el, fiindcă face și asta… doar că, în cinci minute, cred că mâncarea aia imaginară e bombă calorică sau ceva, fiindcă imediat încep tăvăleala, alergăturile, escaladatul de munți închipuiți și săritul peste porțiunile din covorul nostru, care deodată – nu știu cum –  sunt acoperite de lavă. Nimeni nu mai are voie să treacă pe-acolo, așa că trebuie să traversăm sufrageria pe margine, pe la perete, întrebându-l mereu dacă locul în care urmează să punem piciorul e sigur sau vom suferi o combustie spontană. Mă trec apele, pe cuvânt.

Afară, dacă are o groapă și două bețe, e perfect. Dacă e și baltă – nu-i mai trebuie nimic.

Mai merge și cu o minge pe care s-o fugărească prin toate părțile. De copii, ce să mai zic –  unde e grămada mai mare, mai zgomotoasă și mai pusă pe declanșat haosul mondial, acolo se duce. Râde de se prăpădește, din tot sufletul râde, râde cum numai copiii știu să o facă. Și aleargă. Aleargă, frățică, cât îl țin picioarele. Nu stă locului o clipă. E argint viu!

Cartea dinainte de culcare trebuie să fie cu fantome, cu dragoni, cu vrăjitoare sau cu zburat în spațiu sau cercetat jungla, orice e bun, numai cu acțiune să fie.

Bine, asta dacă nu cade epuizat, la datorie, după atâta zbenguială. Aici, am zis noi… ia să facem o plimbare prin pădure. Sigur o să-i placă! I-a plăcut mult. A sforăit tot drumul. 😀

Cum o fi, domnule, să fii mamă de fată?! Cum? 😀

Bine, aici am descris, de fapt, cum e să fii mamă de Alex, v-aștept să-mi spuneți și cum e la voi. 😀

2 Comments

  1. Dana Zaharia

    ehei..daca ai stii! nici fetele nu mai sunt cum erau odată! dacă i cu soparle..bataie.. cazaturi.. buze sparte, cucuie, julituri pana la sange, Maria mea intrece orice băiat. iar când se încaiera amândoi, deși ea nu are nici 3 ani ,nu pt ea ma tem. ha ha ha

    Reply
    1. Ioana (Post author)

      ”Iar când se încaieră amândoi, nu pentru ea mă tem” vaai cât ești de haioasă!!! 😀 Am râs cu poftă, mulțumesc! Altfel, e bine. Beau un pahar cu vin în cinstea noastră, a mamelor băgate în priză, cu copii care funcționează pe baterii atomice. 🙂

      Reply

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.