Ioana Boca – Zori de Zen

Hai-hui prin British Columbia: top 5 locuri care ne-au plăcut cel mai mult

Dacă sunteți curioși să vedeți cum arată Canada, British Columbia, hai să vă arăt ce-am mai vizitat noi, de când am ajuns la Vancouver. Să nu credeți, cumva, că am stat degeaba. Nu, nu, ne-am pus pantofii de drumeții și am pornit să colindăm împrejurimile!

E plin de păduri, munți, lacuri și Pacific pe-aici. Cum te abați un pic de la drumul drept, cum dai de-o pădure. Faci o stânga brusc – pădure. Faci o dreapta brusc – iar pădure. Sau ocean. Sau un lac. Sau pădure și ocean. Pădure – lac, lac – ocean – pădure… o mulțime de combinații! Diversitate, nu glumă! 😀 E interesant, totuși, să stai și la munte, și la mare, în același timp!

Nimic, însă, nu se compară cu Victoria, Capitala British Columbia, aflată pe o insulă și pe care am vizitat-o vara aceasta. Ne-a amețit, pur și simplu. Atâtea flori pe metru pătrat, n-am văzut în viața mea! Nu degeaba i se mai spune și The Garden City, adică Orașul Grădină. E incredibil de frumos! Am făcut un top al locurilor care ne-au plăcut cel mai mult, din câte am vizitat noi, până acum și iată ce-a ieșit:

5) Barnet Marine Park

Un loc tare liniștit, în mijlocul naturii, unde te poți bucura, în voie, de o zi la plajă, împreună cu familia. Ne-a plăcut mult faptul că parcul are amenajate mese pentru picnic peste tot și, deși erau o mulțime de oameni, nu aveai senzația aceea de supra-încărcare. În zonele de plajă, parcul are dușuri și cabine ca să te schimbi în costum de baie. Și rațe sălbatice. Multe și cu tupeu! 😀

 

4) Lacul de smarald din Golden Ears Provincial Park

Aici am fost chiar week-end-ul trecut și… ce să vă spun, am urcat pe munte! Eu, care, de obicei, cel mult urc în lift! 😀 Nu sunt chiar cea mai sportivă persoană, ăsta este adevărul dar, de când am ajuns aici, treaba asta e pe cale să se schimbe, pesemne.

Am dat de minunăția asta de lac în Golden Ears Provincial Park, pe care eu l-am numit lacul de smarald, fiindcă exact așa mi-a părut că arată. Pare smuls dintr-o poveste. Pozele sunt fără filtru, exact așa se vede apa! O frumusețe!

 

3) Capilano Suspension Bridge Park

Să mergi pe podul suspendat Capilano e, într-adevăr, o experiență! Are o lungime de 140 de metri (!!), traversează râul Capilano la o înălțime de 70 de metri (leșin un pic și când doar scriu despre asta…) și se mișcă din toate încheieturile, atunci când pășești pe el! (Iar mai leșin un pic. Ok, un pic mai mult.)

Dacă ți-e frică de înălțime, podul ăsta sigur nu e pentru tine! Îți dă niște senzații… tari. 😀 Merită, însă! Nouă ne-a plăcut enorm, după ce ne-am revenit din leșinurile multiple. Lil’ Man n-a avut nicio treabă însă… era în culmea fericirii. Iată cauza leșinurilor noastre și a bucuriei lui:

Podul a fost construit în 1889 dar, evident, a fost reconstruit de atunci. Înțeleg că atrage 800 de mii de vizitatori pe an. Cred și eu! E plin ochi de turiști aici… după cum se vede. Ce bucuroasă și grăbită sunt în poza de mai jos. Îmi vine să râd un pic acum. Asta e fața mea de „am scăpat, gata… și copilul e în siguranță, de mână cu taică-su, deja!”.

Când ajungi pe partea cealaltă, te poți plimba printr-o veritabilă pădure tropicală… dar tot pe poduri suspendate, de data asta prin copaci. Unele ajung la 33 de metri înălțime față de pământ și uite-așa mergi, pe poduri, dintr-un copac în altul, poposind pe niște platforme construite sus, pe trunchiurile lor.

M-am apucat să caut ce-i cu copacii aceștia, sunt impresionant de mari. Sunt un fel de pini seculari, pe numele lor Douglas-firs, nu știu cum se traduce, dar când spun seculari, chiar nu e nicio exagerare: au 250 de ani (și cântăresc peste 40 de tone fiecare).

Întreaga rețea de poduri și platforme a fost construită astfel încât să nu afecteze copacii în niciun fel și să nu le împiedice dezvoltarea, nu s-a folosit niciun cui la construcția lor.

Frumos, așa-i? Ne-a plăcut mult aici.

2) Stanley Park

Ok, Stanley Park nu e chiar în împrejurimile Vancouver-ului, ci în Vancouver, dar nu ai cum să nu îl pui în top. N-ai cum. E prea frumos.

Este cel mai mare parc din Vancouver și unul dintre cele mai faimoase din lume. Se întinde pe 400 de hectare și e locul unde pădurea se întâlnește cu oceanul. Spre deosebire, însă, de parcurile obișnuite aflate în orașe, pentru Stanley Park, arhitectul a fost natura.

De fapt, orașul a încorporat zona asta de natură sălbatică, pe măsură ce s-a mărit și s-a dezvoltat și a transformat pădurea și plajele în primul parc al Vancouver-ului. Mare parte din pădurea de pe malurile oceanului a rămas neatinsă de om, numără aproximativ o jumătate de milion de copaci, majoritatea- bătrâni, de sute de ani iar plajele… of, plajele sălbatice din Stanley Park… te transportă într-o altă lume.

Tot în Stanley Parc este și Acvariul din Vancouver. Am mers în vizită și pe acolo. Nu e cel mai mare acvariu… dimpotrivă, e chiar modest ca dimensiuni, dar a fost amuzant și suficient pentru ăsta micu și răbdarea lui.

De la Acvariul din Vancouver, vă prezint următoarea compoziție fotografică. Se numește: Băiețel cu broască.

Acvariul acesta, în care locuiau câteva zeci de broscuțe, e construit astfel încât un copil se poate băga dedesubt și poate scoate capul în mijlocul acvariului, printr-o zonă în care sticla formează un fel de tunel, special pentru ca cei mici să se simtă „parte” din peisaj. Ghiciți cât am stat acolo… la broscuțe… dar să înceapă cu minim o jumătate de oră 🙂 E clar că acesta a fost punctul de atracție maximă din tot Acvariul.

Vă mai prezint niște meduze diafane…

…și niște pești supărați 😀

1) Victoria, orașul-grădină

Am ajuns la locul întâi cu coroniță! Nici nu se putea altfel la câte grădini și flori am văzut în acest oraș… Oamenii aceștia, în loc să ridice statui, plantează. Și, Doamne, cât este de frumos! Atâtea culori, atâta bucurie! Este Victoria, Capitala British Columbia, aflată pe insula Victoria, unde am ajuns după o călătorie cu feribotul.

Sunt uriașe! Sunt zeci de curse cu feribotul, zilnic, care leagă insula de restul lumii. Am parcat frumos mașina pe feribot și am urcat pe punte, ca să privim peisajul.

Și… am ajuns! Voi lăsa pozele să vorbească, eu… nu am ce să mai adaug. 🙂

Noi doi, sub pălării. Și flori. 😀

Și flori…

 

Și grădini. Și flori…

2 Comments

  1. Alina

    Draga Ioana,

    Minunate fotografii si comentarii, te asteptam de atata vreme. Imi umpli viata de frumos, cum sa iti multumim ca impartasesti cu noi o parte din momentele tale cele mai pretioase…

    Recent, ghiul tau de supravietuire ( raceala + avut grija de bele) m- a salvat de la desastru.

    Bravo pentru ca ati ales ( sau n- ati avut de ales) Canada. Pacat ca e cam departe dar este, de departe, tara visurilor mele. Cand ma gandesc bine, de fapt, departe de ce???? Dar nu vreau sa creez polemici, oricum acasa este unde esti respectat si poti duce o viata decenta. Si unde te bucuri ca traiesti. Ar trebui sa- i aducem pe toti cei dragi cu noi, in exilul nostru. Atunci fericirea ar fi completa, desavarsita.
    Tare mi- as dori sa plec din Parisul asta supra- aglomerat, atata pace si frumusete mi- ai impartit in mesajul tau.
    Bravo pentru ce faci, bravo pentru ceea ce esti su devii cu fiecare zi care trece. Te urmarim cu drag, toata familia.
    In ecou la frumusetea peisajelor canadiene si voi 3 sunteti deosebit de frumosi. Salutari lui Gogoasa, care a crescut minunat.

    Reply
  2. Ioana (Post author)

    Mulțumesc mult, Alina! Și mă bucur enorm, dacă ghidul meu ți-a fost de ajutor! Am zâmbit când ți-am citit comentariul, pentru că și noi, să știi, ne punem mereu exact aceeași întrebare pe care ai amintit-o tu, atunci când ne gândim că țara asta e frumoasă și departe… „departe de ce?”… 🙂 Da, ideal ar fi să reușim să ne aducem toată familia aproape. Cine știe, poate vom reuși într-o zi… Până atunci, ne vizităm… și încercăm să vedem partea plină a paharului: doar drumul cu avionul e mai lung, atâta tot.
    Îți mulțumesc tare mult pentru cuvintele frumoase și pentru încurajări! Gogoașă a crescut… da… e băiat mare acum 🙂 Mare și puternic!.. ca să-l citez. :))) Te pup, cu mult drag, Alina. Numai bine și vouă!

    Reply

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *