Ioana Boca – Zori de Zen

Mic ghid de supraviețuire al mamei răcite cobză, cu un copil mic în casă

De vreo trei săptămâni am fost scoasă din uz. Da’ complet. Am răcit cobză, am dat în amigdalită, a fost cu febră, cu frisoane, tot tacâmul. Nimic nu mi-a lipsit. Asta după ce săptămâna de dinainte, am avut grijă de Alex, răcit și el cobză –  amigdalită, febră 41, nimic nu i-a lipsit nici lui, ce să mai… în săptămânile astea, am albit cât pentru 20 de ani. După ce ne-am mai revenit un pic, două zile la grădiniță i-au trebuit piciului, ca să vină iar răcit. Practic, am luat-o de la capăt!

Fiindcă, uite-așa, vine câte o perioadă din asta cu tot felul de necazuri și parcă atunci când vine, vine ca o șaorma: cu de toate, pentru toți. La pachet. Nu știu cum e la voi, dar noi picăm ca muștele. N-am fost niciodată mai bolnavi și niciodată nu ne-a luat așa de mult să ne refacem ca acum, când Gogoașa noastră „adună” tot ce e mai bun de pe la grădi și dă la toată lumea, că-i darnic.

Nu zic, aș prefera să mă îmbolnăvesc eu de o mie de ori, decât să-l văd pe el bolnav! Aș face orice, numai el să fie bine. Doar că asta nu se întâmplă. Ce se întâmplă e că picăm toți, solidari, ca muștele. De data asta, mă consolez cu faptul că măcar am fost pe rând. Cât de cât. Când se întâmplă să ne mai și sincronizăm… e veselie maximă, vă dați seama.

Cel mai rău este când mama se îmbolnăvește, fiindcă ea, de fapt, nu are voie să fie bolnavă. Are prea multe de făcut, așa că normal ar fi să nu se întâmple să zacă pe canapea, cu comprese pe frunte, termometru la subraț și un bidon de ceai fierbinte în față. Când mama nu se simte bine, se întoarce casa cu fundul în sus. Ați observat și voi asta?! Cine le dă voie mamelor să se îmbolnăvească, stau și mă întreb. Cine?!

Dacă vă întrebați și de ce n-am mai scris nimic în ultimele săptămâni, acum cred că am elucidat misterul. Cu mâna pe inimă, vă spun: Am fost praf!! 🙂

Bun și-acum să vă povestesc cum am reușit (cât de cât) să stau și să zac pe canapea (sau în pat), cu un dragon mic prin preajmă, care nu înțelege de ce mama nu se prea poate ridica din poziția în care a căzut lată. Cum îl ții ocupat atunci când nu ești în stare de nimic? Am eu câteva lucruri pe care le fac, descoperite de nevoie și pe care le-am cuprins într-un mini ghid de supraviețuire cu un copil mic, în casă, atunci când mama e răcită cobză.

1 La revedere, reguli!

Prima mea regulă, din ghidul de supraviețuire, asta este: e regula care spune că e momentul să renunț la reguli.  Atunci când sunt bolnavă coaptă, nu mai am reguli. Nu, domnule. Nu mai am reguli! La revedere, reguli! Adio și n-am cuvinte! N-are voie la televizor?! Ba ARE! Are voie! Cât?! Cât vrea el! ( În general, proporțional cu temperatura pe care mi-o indică mie termometrul).

Glumesc, desigur. Dar parcă nu prea. 🙂 Adevărul este că prima regulă la care renunț este cea cu televizorul. Aruncați cu pietre, dacă vreți, ăsta este adevărul. Oi fi o mamă rea? Nu știu! Cu siguranță, nu sunt una perfectă. Dar sunt o mamă care se descurcă cum poate, atunci când situația o impune. În general, eu sunt adepta moderației. Îl las să se uite și la televizor. Nu facem excese, dar nici nu îi interzic. Ei, când eu zac pe canapea, asta e… telecomanda e prietena și aliata mea. Dau drumul televizorului și refuz să mă simt vinovată pentru asta!

Ok, știu, nu e ceva care să-i facă bine, dar nici n-o să se strice copilul definitiv dacă o zi, două – o să se uite mai mult la televizor. Așa că, vă rog eu, nu vă simțiți vinovate, dacă ajungeți în astfel de situații. Cel mai important este să reușim să ne punem pe picioare și asta nu se poate întâmpla decât luându-ne timpul acela, atât de necesar, ca să ne întremăm. Sigur, n-o să poți dormi liniștită așteptând să te faci bine, dar vei putea moțăi un pic și, în același timp, să ai situația sub control.

După ce regula cu televizorul s-a dus pe apa Sâmbetei, vin și altele aruncate direct pe fereastră. Așa-s eu, când sunt bolnavă, violentă rău, dau cu regulile de pământ.

2 La picnic pe canapea

Facem picnic pe canapea sau în pat, în funcție de locul în care am ales să-mi organizez „cazemata” din pachete de șervețele de suflat nasul și canistre cu ceai. Nu mai mâncăm la bucătărie (ceea ce înseamnă că eu pot rămâne, să bolesc liniștită, așezată la orizontală), mâncăm pe canapea.

Atunci când situația de urgență o impune, încingem un picnic pe canapeaua noastră, de n-am cuvinte. Și, da, o să-i dau și crănțănele, între mese, orice am la îndemână și nu necesită efort pentru preparare și-o să comand și pizza sau paste. Dacă n-am fost în stare să stau în picioare cât să îi pregătesc prânzul, chem ajutoare externe, apelez cu încredere la mâncarea livrată acasă.

3 Stația mobilă de colorat și desenat și… diverse!

Dacă ai o măsuță din aceea de servit micul dejun la pat, eu zic că e perfectă pentru a organiza o stație de colorat mobilă, care să-l țină pe cel mic ocupat (și liniștit), lângă tine, în pat. E bună și o măsuță pentru laptop. de ținut în poală, precum cele de la Ikea, dar dacă n-ai nici una, nici alta, poți la fel de bine să folosești o tavă, pe post de măsuță.

Și, dacă s-a plictisit de colorat și desenat, recurgem la plastilină și la făcut puzzle-uri (din acelea de mici dimensiuni). Tot acolo, pe măsuța mobilă.

Bineînțeles, ne și jucăm în pat, îl încurajez să-și aducă mașinuțele, trenurile și dinozaurii acolo, lângă mine și ne jucăm împreună. Bine, am observat că efortul meu în cazurile acestea este destul de redus, fiindcă eu nu particip decât vreo 5 minute, practic, după aceea se joacă singur cel puțin o jumătate de oră. Și eu zac. Ce bine e să zaci, când ai nevoie să zaci…

În general, la finalul operațiunii ăsteia, mă regăsesc așezată extrem de confortabil pe o margine de pat, ținându-mă de cana de ceai, în timp ce restul spațiului este ocupat de hoarde de jucării, care se lăfăie în toate direcțiile. Dar ce contează! Câtă vreme am și eu o bucățică de saltea și un colț de pernă… tot e bine!

4 Radioul piticului și spectacolele de dans

Când spun „spectacole de dans” mă refer la faptul că Gogoașă dă reprezentații și eu îl aplaud, de sub pătură, așezată la orizontală pe canapea, nu cumva să înțelegeți că mă apuc să sar într-un picior, prin casă sau să fac piruete cu termometrul la subraț. De curând, am descoperit cea mai tare invenție realizată vreodată: radioul. Nu, n-am luat-o razna 🙂 Pur și simplu, de câteva săptămâni am dat peste un aparat de radio vechi, pe care îl țineam depozitat prin casă și l-am reabilitat, așezându-l pe măsuța lui Alex.

Dacă n-ați făcut încă asta, vă spun eu, cu mâna pe inimă, că merită să încercați! Piticii vor fi încântați! Așadar, dacă aveți un aparat de radio prin casă, puneți-l la îndemâna copilului. Gogoașă este în culmea fericirii pentru că poate să dea drumul -singur- la muzică, oricând vrea el, (plus că fascinația de a apăsa singur pe butoane și de a-l putea porni și opri singur e, în sine, o mare bucurie), așa că radioul ăsta reciclat a devenit una dintre principalele atracții pentru el. Dă drumul radioului și dansează sau îl deschide doar ca să asculte muzică, în timp ce el se joacă cu dinozaurii și parchează mașinuțe.

Asta facem noi când eu sunt praf, e micul meu ghid de supraviețuire atunci când trebuie să faci ceva și cu copilul, ceva care să-ți permită să zaci cât mai mult posibil la orizontală. Sunt sigură că mai sunt și alte lucruri pe care le poți face, așa că dacă aveți și alte idei… lista e mereu deschisă! Vă aștept să ni le spuneți și nouă.

Sănătate, mămici! Și pentru voi, și pentru pici! 🙂 Și – curaj, trecem noi și peste asta! Mai târâș, mai grăpiș….

2 Comments

  1. Catinca

    Am sorbit ghidul și recomandările tale. Parcă nu mai apasă așa de tare sentimentul de vinovăție când știi că și alte mame procedează la fel.
    Sănătoși să fim (măcar până la toamnă)!

    Reply
    1. Ioana (Post author)

      Mulțumesc mult, Catinca. Păi, ce să facem, trebuie să ne descurcăm cumva 🙂 Așa să fie! Ce ne-am mai săturat de primăvaro-iarna asta cu toți virușii ei!

      Reply

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *