Ce bucurie e să știi că n-ai probleme cu piticul când vine vorba de mâncare, să știi că în loc de un mic mofturos, e un mare pofticios. Parcă-ți crește inima, viața e mai frumoasă, păsărelele ciripesc, florile înfloresc… e un paradis pe pământ. La noi, masa e o veselie, un prilej pentru pitic să descopere și să experimenteze gusturi și texturi noi.
N-a fost însă mereu așa. Am trecut printr-o perioadă de-a dreptul exasperantă cu el, nu voia să mănânce mai nimic, ce să mai zic despre încercatul de alimente noi, gusturi noi. Nici gând, niciodată. Plecam cu farfuriile fix așa cum veneam, după ce mi se pocneau de câte un „ Nu, nu. Nuu!” răspicat sau „Bye, bye, si suuu (în traducere: see you soon!). E tare deprimant când îți vezi copilul cum întoarce capul, de fiecare dată, când apropii lingurița. Parcă îți vine să-ți iei lumea-n cap.
Sunt sigură că multe mămici înțeleg exact sentimentul. Așadar, am trecut și noi prin asta, dar am reușit să depășim această fază, inventând farfuriile „jucăușe”. În cazul nostru, nu numai că au rezolvat problema mofturiciului de la masă, dar au mai rezolvat și problema mâncatului singur. Nu reușeam în ruptul capului să îl conving să ia și singurel mâncare din farfurie, mai mult de o dată… de două ori, la fiecare masă.
Normal că nu reușeam, eu abia dacă puteam să-l conving să guste măcar, după ce lingurița se transforma de o sută de ori în avion, tren, elicopter, dinozaur (da, nu mă întrebați cum se poate transforma în dinozaur. Se poate și punct.) În fine, mai aveam puțin și mă agățam și de lustră ca să-i dau lingurița cu balans și avânt, numai să-l văd că mănâncă.
Da, știu, nu e bine să faceți așa, trebuie să învețe să mănânce singuri, fără „ajutoare” din acestea externe, dar eu pur și simplu nu puteam suporta gândul. Îmi era groază ca nu cumva să pățească ceva, fiindcă mi se părea că mănâncă foarte, foarte puțin! Rațiunea mea s-a aruncat pe fereastră cu totul. Vedeam negru în fața ochilor când îi puneam farfuria în față și el întorcea capul. Pe cuvânt, nu cred că există nimic mai frustrant decât asta!
Unele zile erau „mediu nemâncăcioase”, altele doar nemâncăcioase și celelalte „Nemâncăcioase – nivel de alertă cu N mare”. În cele „Nemâncăcioase – nivel de alertă cu N mare”, când era și tati acasă, ne uneam puterile. Eu cu avioane și dinozauri, el cu„ bau” de după ușă sau lătra, mieuna, necheza, defila, tropăia, după caz, nivel de epuizare și inspirația de moment. Cirque du Soleil nu avea cum să ne depășească performanțele. Păcat că nu vindeam și bilete la spectacol. De balamuc.
Ce voiam să zic, nu ne-a ajutat cu nimic. Să nu faceți ca noi. Adevărul este că masa nu trebuie să fie un circ, trebuie să fie masă. Ne adunăm ca să mâncăm, nu ca să ne urcăm pe pereți. La fel de sincer vă spun, însă, că dacă ar fi funcționat treaba asta cu circul improvizat, probabil că am fi continuat să facem asta și acum! 🙂 Noroc că n-a funcționat.
A trebuit să devin mai inventivă și-atunci au apărut farfuriile noastre jucăușe. Știu că, poate, pare banal și nu e neapărat detaliul de care să mai ai timp, chef, energie – dar modul în care îi prezinți mâncarea piciului, în farfurie, face diferența. Cel puțin la noi așa a fost.
(Am actualizat articolul cu poza aceasta, recent. Să nu credeți că îi dădeam ouă ochiuri, când abia începuse să mănânce mâncare solidă).
Or fi ăștia micii… mici dar, până la urmă, nici nouă nu ne place să vedem un terci în față, în care să nu reușim să distingem mai nimic. Ba o fi și chiar bun la gust, dar… arată a amestecătură. Parcă nu-ți vine să-l mănânci cu poftă, așa-i?
Nu mă înțelegeți greșit, nu stă nimeni să creeze farfurii de Masterchef, cine ar avea timp pentru așa ceva?! Dar putem face niște farfurii… jucăușe, putem tăia pâinea în formă de ursuleți, de exemplu, sau să facem un munte din orez, un râu din mazăre, un iepuraș din cașcaval, iar bucățelele de fructe le împodobim cu ursuleți panda, lei, iepurași, tigri, maimuțele și alte nebunele. Cu cât sunt mai jucăușe, cu atât mai bine!
Poza articolului e cu farfuria piticului de la micul dejun, din această dimineață.
Vă las aici și câteva idei de făcut farfurii jucăușe. Bineînțeles, ele sunt de folosit ca sursă de inspirație, nu neapărat de reprodus cu totul (asta doar dacă, într-adevăr, vă pasionează astfel de lucruri și aveți mult TIMP și răbdare), putem însă face o variantă simplificată. Cât de frumos arată, așa-i? Unele dintre ele sunt, pur și simplu, artă.
Sursa foto: Pinterest
Asta a funcționat la noi, slavă Domnului. Am scăpat de domnul Mofturici, cum el e acum mereu curios să vadă cum arată farfuriuța lui și pe urmă (mega bonus!!) e interesat și să „guste” din ce-i acolo.
Bun, aceasta este istorioara noastră cu final fericit. N-om fi descoperit noi America, n-om fi inventat noi nici roata, dar am descoperit farfuriile noastre jucăușe. Și de-atunci stăm bine, bine cu moralul. Mai ales eu. Am zis să las aici scris, poate vă ajută și pe voi. E o idee simplă, nu strică să o încercați, în caz că aveți nevoie.
Later edit:
Pentru că am primit foarte multe mesaje în care sunt întrebată de unde sunt bețișoarele cu animăluțe, le pun aici, ca să știți ce am folosit. Ele se numesc Bento fruit picks fork, noi le-am cumpărat de pe Amazon.es de aici iar pentru tăiatul mâncării în diverse forme am folosit ursulețul acesta și mai avem aceste forme de animăluțe pe care le-am folosit pentru a-i tăia, în general, bucățelele de fructe.
Oricum, dacă vă place ideea asta de farfurii jucăușe și vreți să descoperiți mai multe lucruri care să vă ajute în a le crea, căutați accesoriile Bento.
Bento este un concept japonez de aranjare a mâncării, dusă la rang de artă. Mie mi-a plăcut foarte mult, evident că nu am reușit vreodată să ajung la nivelul celor care fac din treaba asta o adevărată știință, dar am „împrumutat” câteva idei de la ei și am cumpărat câteva accesorii, care să mă ajute să depășesc problema Mofturiciului meu la masă.
Farfuria compartimentată pe care am folosit-o este de la Skip Hop, de ale căror produse noi suntem îndrăgostiți. Sunt de foarte bună calitate.
În România, o găsiți și pe emag.ro, aici. Din același set, cu bufnița aceea simpatică, am luat și tacâmurile și sticla cu pai pentru apă – dar vă avertizez că aceasta din urmă, adică sticla cu pai (cea din plastic, nu cea din inox) este singurul produs de la ei care ne-a dezamăgit profund, desenul cu bufnita de pe sticlă se șterge după vreo trei spălări.