De ce e bine să vorbești cât mai mult cu bebelușul tău
Când Gogoașă era o gogoașă mică, mică, vorbeam cu el mai tot timpul. Practic, vorbeam singură, de nebună, prin casă. Mă și bufnea râsul când îmi dădeam seama că trăncăneam non-stop. Țineam monologuri. Îmi și ziceam (aș zice în sinea mea, dar nu… era cu voce tare): „Fato, tu ai înnebunit de-a binelea, uite cum vorbești singură, la pereți”. Bine, teoretic, vorbeam cu bebe, dar nu era ca și cum el m-ar fi înțeles. De-asta începuse să mi se pară amuzant și cam într-o ureche, obiceiul ăsta al meu, de a-i povesti lucruri sau, pur și simplu, de a-i descrie…
Mai mult