De obicei, nu scriu despre asemenea subiecte, pentru că mă fac să-mi pierd și zen-ul, și simțul umorului, iar asta nu mă face deloc fericită, dar pur și simplu trebuie s-o fac. Simt o revoltă uriașă când văd atâtea mame în jurul meu, care caută răspunsuri și sfaturi la problemele care le macină și în loc de susținere, empatie și încurajări, primesc fie priviri piezișe, fie comentarii de-a dreptul răutăcioase legate de alegerile pe care le-au făcut în relația cu copilul. Dacă atingi anumite teme, te poți trezi că, într-o secundă, ai declanșat un adevărat război. Un război al mamelor, care se împart în tabere adverse, în funcție de ce idei au ales să îmbrățișeze. Și asta n-ar fi nimic, până la urmă este normal să existe păreri diferite, dar dacă fiecare dintre părți consideră că deține adevărul suprem și că, doar făcând aceleași alegeri, ești o mamă responsabilă și deci o mamă bună, ajungem să devenim captivii unor anumite idei, ajungem să fim fanatici, să ne pierdem empatia. Iar asta nu ajută pe nimeni. Nici pe alții, nici pe noi.
Văd minunățiille astea petrecându-se în viața de zi cu zi, văd că se întâmplă și online, pe forumuri, pe grupurile de mame de pe rețelele de socializare. Mai ales online, acolo unde uneori pare că a vorbi din spatele unui ecran, te eliberează de mai multe inhibiții decât ar fi cazul. Și când declanșezi un atac, așteaptă-te la războaie. E un fenomen pe cât de des, pe atât de trist. Este războiul dintre mame.
Te plângi că nu mai poți de oboseală? Sar mamele-eroine, care consideră că oricâte nopți ar pierde și oricât de greu ar fi, nu ai dreptul să te plângi, doar tu ai ales să ai copii, nu? A fost alegerea ta, asumă-ți. Vorbești despre mâncarea copilului și spui că, da, îi mai dai și biscuiți, și covrigei și chiar și câte o prăjitură? Așteaptă-te la reacții viscerale. Vorbești despre alimentația organică? Îți sar în cap mamele care consideră subiectul ăsta un moft, o găselniță care, mai degrabă aduce a fiță, decât a preocupare reală. Ești adepta co-sleeping-ului? Riști să declanșezi comentarii acide din partea celor care consideră că bebelușii trebuie învățați de mici să doarmă singuri, în camera lor. Ai născut natural sau prin cezariană – alt subiect care împarte mamele și le radicalizează, într-o direcție sau alta. Ai decis să renunți la job și să stai acasă cu copilul sau ai decis să te întorci la job și să angajezi o bonă – încă o temă foarte sensibilă. Îl hrănești cu lapte matern sau îl hrănești cu lapte praf? Doamne ferește să spui că îl hrănești cu lapte praf, că imediat ești pusă la colț, „biciuită” în piața mare și arătată cu degetul. Privezi copilul de ce este mai bun! Practic, îl condamni la o copilărie nefericită, plină de boli și la lipsa afecțiunii materne. Îl mai lași să se uite și la desene animate sau să folosească tableta? E o nenorocire. Ești complet incompetentă. Cine ți-a dat voie să faci copii?!
Stau și mă întreb de unde atâta dorință de a-i face pe alții să se simtă inadecvat, nelalocul lor, doar pentru că au făcut o alegere diferită de a ta. Oare unele mame s-au întors acasă, de la maternitate, pe lângă copil și cu un manual al deciziilor corecte și supreme, iar altora asistentele au uitat, pur și simplu, să-l dea?
N-am fost niciodată adepta extremelor, consider că echilibrul e cea mai bună cale de acțiune, dar dacă unele mame aleg să nu își lase copiii deloc la televizor, e ok cu mine, chiar dacă eu îl mai las și nu văd niciun rău în asta, dacă se face controlat și fără abuz. Este decizia lor și o pot respecta. Vrei să îți crești copilul vegetarian? Foarte bine, câtă vreme faci alegerea asta în cunoștință de cauză, iar bebelușul primește toți nutrienții și proteinele din surse alternative, nu văd nicio problemă în asta, chiar dacă copilul meu nu este vegetarian. Îi mai dai și prăjituri? E ok cu mine, chiar dacă eu nu i-am dat până acum. Singurele lucruri cu care nu voi fi niciodată, dar niciodată de acord sunt deciziile luate fără a te informa înainte, violența de orice natură asupra copiilor, nevaccinarea lor și leacurile „băbești” și cutumele. Aici chiar consider că e o problemă fie de informare, fie de educație.
Treaba asta cu informarea pare însă să fie de domeniul fantasticului, pentru unele persoane, chiar dacă nu mai trăim demult în sate izolate, la țară, fără cărți, doctori sau internet, deci fără acces la informație. Sunt acele mame care consideră că, în privința creșterii copiilor, puterea stă în numere, nefiind nevoie să se informeze, să citească, să întrebe. Ele sunt un caz cu totul special. Pentru genul ăsta de persoane, cu cât ai mai mulți copii, cu atât ești mai avizată. Și ăsta este singurul argument de care au nevoie.
În cazul acesta, dacă ești proaspătă mămică, la primul copil, practic nu știi nimic. Oricât de mult ai citit și te-ai documentat, ai întrebat și ai cercetat. Sunt mame veterane, care le știu pe toate. Mai bine decât tine. Asta pentru că numărul copiilor le oferă certitudinea de neclintit, că dacă au mai mulți copii, nu e nevoie de informații suplimentare și nici să-și argumenteze părerile. Așa au făcut ele, așa trebuie să fie, că doar toți copiii lor sunt ok. Până la urmă, ce poate fi în neregulă cu înmuiatul unei cârpe în apă cu zahăr și oferirea ei drept suzetă? Ele așa au făcut și uite că toți copiii lor au supraviețuit. Ce dacă le-au mai dat câte una după ceafă? Uite că au crescut și sunt toți bine. Dar ele sunt un caz aparte și nu se încadrează în nicio categorie, ele nu dezbat idei și opțiuni argumentat, având în arsenal doar arma, confecționată artizanal desigur, a cutumei din moși strămoși și asta le e suficient.
Mai mult decât orice pe lumea asta, proaspetele mămici au nevoie de susținere și de empatie din partea celorlalți. Au trecut prin schimbările hormonale provocate de sarcină, depresia postpartum (muilte dintre mămici nici nu realizează că suferă de depresie postpartum) și peste toate astea, încep să se adauge nopțile albe, treburile care nu se mai sfârșesc, grijile și mai ales frica. Frica de a nu fi o mamă bună. Frica de a nu face ceva greșit, de a nu ști ce să facă, de a nu fi suficientă propriului copil. Cred că, de fapt, la asta se reduce totul. La dorința de a fi mame bune. Cea mai bună mamă pentru copilul nostru. Însă una este să îți dorești să fii o mamă bună și cu totul altceva este să se începi să te compari cu celelalte din jur, căutând să găsești supremația în toate deciziile pe care le-ai luat vreodată și considerându-te mai bună decât mamele care au făcut o alegere diferită de a ta.
Să nu amestecăm lucrurile și să nu transformăm această dorință într-o competiție. A fi o mamă bună NU este o competiție! Și, până la urmă, singurii în ochii cărora trebuie să fim mame bune sunt copiii noștri. Ei ne vor judeca. Și, ghici ce! O mamă bună nu este un super-om! Nu trebuie să fii perfectă ca să fii o mamă bună. Totul se reduce la lucruri simple. Ai grijă de el să mănânce, să aibă haine curate, să fie sănătos? Ești o mamă bună. Îi oferi toată dragostea ta? Ești o mamă bună. Îl plimbi, te joci cu el, ești acolo pentru el, trup și suflet, ori de câte ori are nevoie de tine? Ești o mamă bună. Te informezi, citești și întrebi înainte de a lua o decizie în ceea ce îl privește? Ești o mamă bună. Îl duci la doctor, te îngrijești de sănătatea lui, îl protejezi ca să fie în siguranță? Ești o mamă bună. Te-ai întors la job, ca să fii sigură că micuțului tău nu-i va lipsi niciodată nimic? Ești o mamă bună. Ai rămas acasă, să fii lângă el, noapte și zi? Ești o mamă bună. Indiferent de cum ai ales să naști, indiferent de ce tip de lapte îi dai, indiferent dacă îi poți oferi căruțe de jucării sau nu, indiferent dacă dormi cu bebe în pat sau îl lași să doarmă singur, indiferent dacă îi lași sau nu la televizor, dacă îi dai mâncare vegetariană sau carne, dacă ai ales să te întorci la serviciu sau dacă ai vrut să stai acasă, cu el.
Oameni buni, treziți-vă, suntem toate mame și trecem prin această experiență de a ne crește copiii, o experiență pe cât de frumoasă, pe atât de grea și poate, mai mult decât orice, toate avem nevoie, la un moment dat de sprijin, de susținere morală, de încurajări și de un sfat spus cu blândețe și argumentat. Nu e ușor deloc. Asta o știm toate. Copiii nu vin cu instrucțiuni de utilizare ca mașinile de spălat și este atât de ușor să cazi în depresie, în deznădejde, întrebându-te și îndoindu-te mereu de tine, de alegerile pe care le faci. E normal să avem păreri diferite, opțiuni diferite, să facem alegeri diferite, dar haideți să ne regăsim empatia, să ajutăm în loc să criticăm, să dăm sfaturi constructive și să știm să acceptăm și alte opinii decât ale noastre, fără să emitem judecăți de valoare și să considerăm că cine nu face ca noi, e repetentul clasei.