Etichetă: jucarii educative pentru copii 1-2 ani

  • Top 10 cele mai iubite jucării (1 – 2 ani)

    Top 10 cele mai iubite jucării (1 – 2 ani)

    Am adunat într-un top 10 cele mai iubite și mai frumoase jucării ale băiețelului nostru, sunt jucării potrivite pentru copii cu vârsta de 1-2 ani.

    Știm cu toții că nu e ușor deloc să alegi o jucărie pentru cel mic fiindcă ce ție ți se pare interesant, celui mic s-ar putea să i se pară numai bun de ignorat complet iar asta înseamnă bani aruncați.

    1. Mr. Potato Head

    Domnul Cartof este noua jucărie preferată a băiețelului nostru. De fapt, preferată este puțin spus. E cea mai iubită jucărie pe care a avut-o vreodată, un hit absolut, o premieră în casa noastră. Doarme cu Domnul Cartof, se trezește cu Domnul Cartof și, în general, îl cară peste tot după el. Adevărul este că jucăria aceasta este foarte reușită și înțeleg de ce îl încântă atât de mult. Domnul Cartof vine cu o serie întreagă de accesorii și de costume iar piticul meu se distrează enorm punându-i ochii, gura, nasul, tot felul de pălării, ochelari, mâini. Când se plictisește, începe să le depoziteze în interiorul Domnului Cartof, iar asta este o nouă joacă. Până și cu cutia în care îi ținem accesoriile se joacă zeci de minute în șir, scoțând și punând înapoi obiectele din ea.

     

    Domnul Cartof pe cât e de distractiv, pe atât e de educativ. Uite așa a învățat el unde sunt ochii, nasul, gura, urechile, mâinile iar acum, că le stăpânește bine pe toate, se distrează teribil inventând un Domn Cartof cu două perechi de ochi, patru mâini și trei nasuri. După ce definitivează capodopera, vine la mine să mă sperie (adică să mă minunez) cu „Domnul Cartof”.  „Vai, mami! Și are trei nasuri și 4 mâini?!?! Oauu… ce cartof urââât!” Iar el se prăpădește de râs. Evident, repetă treaba asta la nesfârșit și după 20 de Domni Cartofi care de care mai ciudați, trebuie să faci un efort ca să îți menții, în continuare, entuziasmul de a te minuna constant și consecvent. Există diferite variante ale Domnului Cartof, vă sfătuiesc să alegeți una care să aibă cât mai multe piese și costumații. Din păcate, la noi nu se prea găsește, o variantă a Domnului Cartof este la vânzare pe emag dar are foarte puține piese, aici e varianta pe care am luat-o noi de pe amazon.es.

     

    Domnul Cartof este, așadar, pe locul 1, premiantul clasei la categoria jucării, așa că vi-l recomand cu mare căldură, sunt sigură că va avea același succes. De altfel, jucăria aceasta are la activ, dacă vă vine să credeți, peste 60 de ani de când bucură generații întregi de copii. A fost inventată de un american, George Lerner și a fost prima jucărie care a apărut vreodată într-o reclamă TV, în S.U.A. Mie una mi-e clar că nimic nu bate o jucărie clasică.

    2. BigJigs Centru de activități cu litere și imagini

    Jucăriile din lemn au un farmec aparte iar centrul acesta de activități îl fascinează pe micuțul nostru. Repetăm literele, învățăm numele animalelor, culorile, iar în părțile laterale are alte două jocuri educative, un fel de mini puzzle îmbinat cu joc motric, care îi dezvoltă coordonarea ochi-mână. E foarte bine realizat, e sigur și rezistent (a luat o grămadă de căzături până acum și a supraviețuit intact).

    Găsiți centrul acesta în magazinele online. Unul dintre ele este acesta.

    3. Aquadoodle Tomy

    Cărui copil nu-i place să „deseneze” opere de artă și cărui părinte nu îi cade părul numai la gândul că micul artist va desena și canapeaua, și covorul, și pereții. Ei, uite de-asta, ne place nouă Aquadoodle. E practic un covoraș pe care prichindeii desenează folosind un creion care se umple cu apă. E salvator pentru părinți, dar și foarte distractiv pentru cei mici. Îl recomand cu încredere.

    Aquadoodle vine în diverse mărimi și ediții, inclusiv una potrivită pentru călătorie, așa că aveți de unde alege. Găsiți Aquadoodle și pe jucariesimagie și kids-shop.

    Iată și filmulețul de prezentare:

    4. Playmobil 1.2.3 – Arca lui Noe Portabilă

    O super jucărie, care îl încântă pe micuțul nostru. Îi place enorm să scoată și să pună animalele din și pe Arcă, le studiază, inventăm povești cu ele și, bineînțeles, învățăm în același timp, cum se numește fiecare.

     

    Nouă ne plac foarte mult, în general, jucăriile de la Playmobil, sunt de foarte bună calitate și i-am cumpărat băiatului nostru mai multe seturi de la ei, pe care vi le enumăr în continuare în top 10 al nostru. Absolut toate au avut mare succes.

    O găsiți în numeroase magazine online:  emag, elefant, pandytoys

    5. Playmobil 1.2.3 – Camion cu garaj (6759)

    Băiatul nostru iubește mașinuțele (duh!) și garajele, așa că jucăria aceasta nu avea cum să treacă neobservată și cum la vârsta aceasta tuturor copiilor le plac jocurile repetitive, nici al nostru nu face excepție: parchează și scoate camionul din garaj la nesfârșit, fără să se plictisească. Așadar. camionul acesta de la Playmobil a fost un succes garantat!

    Găsiți camionul cu garaj de la Playmobil și la emag, pandytoys sau babyneeds.

    6. Playmobil 1.2.3 Safari african (5047)

    O frumusețe de set, care include animale, dar și un autobuz, un avion și o mașină cu remorcă. Are rost să mai explic de ce jucăria asta va avea succes garantat? N-are, zic eu.

    Găsiți safari-ul de la Playmobil și pe tulli, emag sau diverta,

    7. Vtech Toot-Toot Drivers Garage

    Seria aceasta de la VTech, mie una mi se pare senzațională. Mașinuțele „vorbesc” și cântă când trec prin anumite puncte, dar fac asta și separat, fără să fie puse să meargă pe pistele garajului. Băiețelul nostru e îndrăgostit de mașinuțele acestea și de pista cu garaj.

    Există mai multe seturi de piste pentru aceste mașinuțe. Toate se interconectează așa că, dacă acum de exemplu îi luați celui mic garajul, pe viitor puteți adăuga și o stație de pompieri, un aeroport și tot așa. Practic, vă puteți acoperi toată casa cu astfel de piste, sunt foarte, foarte multe. Găsiți garajul și la emag.

    Vă las aici și un filmuleț de prezentare:

    8. SmartMax Magnetic Building Set

    Un set de construcție minunat pentru picii de 1 – 2 ani. Piesele sunt suficient de mari pentru ca părinții să stea liniștiți și să fie siguri că prichindelul construiește și nu se înfruptă din ele! Băiatul nostru e fascinat de modul în care se atrag și se resping piesele magnetice, în timp ce construiește tot felul de forme geometrice. Clar, jocul ăsta îl ține ocupat.

    Noi am optat pentru SmartMax, dar sunt și alte companii care produc seturi de construcție de același tip. Una dintre ele este Miniland, în caz că vreți să cumpărați setul și nu găsiți SmartMax.

    9. Penguin Race

    Jucăria aceasta, pe cât de mult o îndrăgește piciul, pe atât de mult o urâm noi. Dar, chiar dacă ne vine să o aruncăm pe geam, trebuie să recunosc că își are un loc bine meritat în top 10 jucării preferate. Este hipnotizantă pentru băiețelul nostru, care pune pinguinii nonstop pe scară ca să îi vadă cum se plimbă și coboară pe tobogan.

    E fascinat și face asta zeci de minute în șir! Noi am ajuns să ne smulgem părul din cap din cauza muzicii, pinguinii ăștia urcă pe aceeași bucățică de muzică… de sute de ori pe zi. Ăsta micu nu se mai oprește, ceea ce arată clar că îi plac la nebunie. Iar pe noi ne-a înnebunit muzica! Dar nu vă speriați de asta, până la urmă o șurubelniță rezolvă orice problemă legată de sonor, așa că merită din plin să o cumpărați, este o super jucărie, cu o tradiție îndelungată: este produsă de peste 20 de ani. Noi am comandat-o de pe amazon.es, dar la noi, deși se găsește greu, eu am dibuit-o aici.

    Uitați cum funcționează:

    https://www.youtube.com/watch?v=520mZQhl2go

    10. LEGO Duplo – Trenul cu numere  (10558)

    O jucărie super distractivă și educativă de la Lego Duplo. Nu știu ce-i cu copiii mici și trenurile, de ce le plac așa de mult, dar eu una n-am văzut copil să nu iubească trenulețele. Cel de la Lego Duplo este perfect pentru copilașii de 1 – 2 ani. În mod cert, trenul acesta cu numere este  „good buy”. Îl găsiți, de exemplu, aici și aici:

    La final de top 10, iaca mai vin cu o jucărie, care a fost foarte aproape să intre în acest top, dar a pierdut la mustață, ca să zic așa. Totuși, parcă tot merită să fie aici, așa că o pun la final, la capitolul – extra.

    Bloomy Hammer Tap game

    Jucăriile educative au clar rolul lor, dar acum, zău, orice copil e încântat să bocăne, să pocnească tot felul de lucruri între ele, până la urmă sunt în etapa în care experimentează „ce se întâmplă dacă…” și au nevoie să își dezvolte dexteritatea, dar și să învețe legătura dintre cauză și efect. Ce poate fi mai distractiv decât un ciocan și niște căpățâni haioase care tot ies și cântă când sunt lovite cu ciocanul din dotare. 

    Acesta e topul nostru 10 al jucăriilor pentru categoria 1 – 2 ani, sper că vă este de folos în caz că aveți nevoie de inspirație. La mine întotdeauna ajută, atunci când aleg o jucărie, dacă știu că a avut succes la alți copii. Altfel, sunt pline magazinele de jucării care par interesante, dar la care poți să ai surpriza ca ăla micu’ nici să nu se uite mai mult de două secunde și apoi să o arunce cât colo. La noi, toate aceste jucării constituie arsenalul zilnic, sunt preferatele băiețelului nostru.

     

    Disclaimer:  Toate opiniile și recomandările exprimate în acest articol îmi aparțin în întregime. Jucăriile prezente în acest top au fost selectate exclusiv în baza experienței noastre cu ele și nu am primit nicio remunerație, de la niciun producător sau distribuitor de jucării, pentru prezența lor în acest articol.