Bătaie, șantaj, manipulare, pedepse, amenințare, minciună. Sună rău, așa-i? Și-atunci de ce am folosi așa ceva ca să ne „educăm” copiii? Cum ar putea să iasă ceva bun și frumos din ceva care sună atât de rău și de înfricoșător? Păi, n-ar putea, fiindcă exact așa este, cum sună: oribil.
N-o să fiu niciodată de acord cu „disciplinarea” copiilor prin bătaie – mi se face rău numai când mă gândesc la asta, nici prin pedepse și recompense, condiționări (adică șantaj – dacă nu faci aia, nu-ți dau aia sau nu ai voie ailaltă), amenințări și minciună (dacă nu stai cuminte, nu vine Moș Crăciun). Toate astea nu sunt instrumente de educat copii, sunt instrumente de teroare și n-o să mă opresc niciodată din a spune asta. Toate urmăresc supunerea copilului prin frică. Frica lui de tine, ca părinte – dictator, atotputernic în fața lui, a copilului tău mic, fără nicio putere de a decide pentru propria persoană, fără dorințe proprii, fără un cuvânt de spus în tot ceea ce i se întâmplă. Pedepsele învață copilul că lucrurile pe care le face și care nu sunt pe placul părintelui vor avea o consecință impusă de acesta, care îl va face să sufere. Adică părintele va decide, cu bună știință, să-și terorizeze și să-și facă să sufere propriul copil.
Este inimaginabil pentru mine. Oare nu e misiunea părinților să-și iubească și să-și protejeze copiii? De ce ai alege să-l faci să sufere, tocmai tu, mama și tatăl lui, de care el are atâta nevoie, ca să-l înțeleagă și să-l iubească necondiționat? Există și alte soluții, oameni buni. Se poate și altfel. Altfel decât cum au fost crescuți cei din generația noastră.
Nu alege calea „ușoară”
Sigur, e mai simplu să-i dai o palmă și să-l trimiți să sufere, singur, în camera lui, dacă nu a făcut cum ai vrut tu. Îl pedepsești și gata, ai scăpat de el. Sigur, e mult mai simplu să-l șantajezi, să-l obligi să stea pe scaun până termină tot din farfurie. Și, sigur, e mult mai simplu să-l minți spunându-i că nu mai primește cadouri de la Moș Crăciun, să-l ameninți că dacă nu mănâncă tot ce i-ai pus, nu îi mai dai prăjitură, că vine Bau-bau și îl ia sau alte bazaconii și nebunii de felul ăsta. Dar ce crești așa? Un copil terorizat, mereu în căutarea aprobării tale ca părinte. Nu crești un copil ascultător, crești un copil supus (și e o mare diferență!), un copil disperat că, dacă greșește, va pierde iubirea propriilor părinți. Un copil traumatizat. Poate nu ți se pare că e acum așa, dar la asta îl condamni.
Asta e calea ușoară: să-l terorizezi și să te minți că îi va face bine, că așa se învață minte, că așa va fi un copil ascultător și educat. Suntem atât de buni în a ne minți pe noi înșine, încât sunt convinsă că mulți dintre părinți chiar cred când își spun că o fac spre binele copilului. Vorba aceea, unde dă mama, crește. Așa am fost învățați. Greșit! De o mie de ori, greșit! Un copil educat, un copil ascultător este un copil înconjurat de dragoste. Un copil căruia părintele îi explică ce a greșit, când a greșit, de sute de ori dacă e nevoie.
Și e greu. E mult mai greu așa, decât să-i dai o palmă sau să-l șantajezi. E nevoie să depui un efort constant și considerabil, e nevoie să-i vorbești mult, să fii calm chiar dacă simți că explodezi pe dinăuntru, să ai răbdare până la cer și enorm de multă energie, fiindcă e extrem de obositor, e epuizant. Și, totuși, merită. Merită să facem acest efort pentru copiii noștri, pentru ca ei să crească într-un mediu armonios, înconjurați de dragoste în loc de bătaie și pedepse, cu noi vorbindu-le despre câte-n lună și în stele, în loc de niște noi turbați, urlând la ei ca niște bestii care scot flăcări pe nări. Se poate și altfel.
Nu-ți șantaja copilul
În loc să-i spui: dacă nu te speli pe mâini înainte de masă, nu te uiți la desene, îi poți explica ordinea firească a lucrurilor. Folosește o înșiruire de lucruri pe care trebuie să le faceți, nu o condiționare (adică șantaj): „Mai întâi te speli pe mâini, apoi mănânci și după aceea te uiți la desene”. Nu vrea? E ok, îi spui că asta e ordinea lucrurilor și nu poate fi altfel. Mama și tata fac la fel, toată lumea face așa. Tot așa trebuie să facă și el.
Aceasta e regula pe care toată lumea trebuie să o respecte. Oferă-i explicația reală a lucrurilor pe care i le ceri să le facă. De ce să-l șantajezi? Învață-l să le facă pentru că așa e normal, nu de frica ta și de cea de a-și pierde din drepturi.
Nu-l pedepsi când greșește, nu-l recompensa când face ce trebuie
Pedepsele și recompensele sunt cam aceeași Mărie, cu altă pălărie. Sunt manipulatoare, necinstite cu copilul și nu-l învață de ce trebuie făcut un anumit lucru, nu-i arată consecințele reale ale faptelor sale, doar pe cele fabricate de părinte.
Pedeapsa (o consecință fabricată) – pierderea unui privilegiu de către copil, precum cel de a se uita la televizor, luarea jucăriilor preferate sau chiar ieșitul afară – îl frustrează, îl fac să sufere, să se simtă singur, neînțeles, neiubit. În loc să-l pedepsești mai bine explică-i ce a greșit, spune-i că nu ești de acord cu ce a făcut și că asta te face să fii foarte tristă. Întreabă-l de ce a făcut așa. Vorbește cu el. Comunicarea este cea care rezolvă conflictele. Nu pedepsele, nu urletele, NU bătaia.
Recompensa (care e tot o consecință fabricată) e la fel de manipulatoare ca și pedeapsa și șantajul. Nu e cu nimic mai bună, chiar dacă „morcovul” pare inofensiv, în comparație cu „bățul” pedepsei. Eu una, nu vreau să-mi manipulez copilul să facă ce vreau eu, vreau să-l învăț că lucrurile trebuie făcute într-un anumit fel, pentru că acestea sunt regulile lumii în care trăim și pe care toți trebuie să le respectăm, ca să putem avea o viață frumoasă cu toții, nu de frica mea și nici pentru că „îl premiez” eu cu ceva.
Nu-l determina să se spele pe mâini, mituindu-l cu faptul că primește o prăjitură. Piticul trebuie să înțeleagă că, dacă mănâncă cu mâinile murdare, se poate îmbolnăvi. Aceasta este consecința reală a nespălatului pe mâini. Explică-i că tu nu-l poți lăsa să se îmbolnăvească, pentru că îl iubești și trebuie să ai grijă de el.
Ce învață dacă, în loc să-i explici de ce e nevoie să se spele pe mâini, tu îl premiezi cu o prăjitură? Nimic care să-l ajute. Nu vrea să se spele pe mâini? E ok, îi explicăm că altfel nu se poate, așa că va trebui să așteptăm până când e pregătit să se spele pe mâini, ca să putem mânca. Regula este că mai întâi ne spălăm pe mâini și după aceea mâncăm, ca să nu ne îmbolnăvim. Odată ce va înțelege că doar așa se fac lucrurile și că toți ne supunem aceleiași reguli, va face și el la fel. Îți trebuie doar un pic de răbdare cu copilul tău, atâta tot.
Nu-l minți și nu-l amenința
Nu-i promite niciodată ceva ce nu poți face, nu-l speria că la el nu va mai veni Moș Crăciun, nu-l amenința cu Bau-bau care vine și-l ia dacă nu e cuminte. Respectă-ți copilul și gândește-te și la sentimentele lui. El te va crede, el crede tot ce spui tu pentru că are încredere totală în tine. Încă. Nu-i știrbi această încredere. Ea este baza relației voastre. Ai și tu, la rândul tău, încredere în el, că poate face lucrurile bine, că știe când a mâncat suficient și că nu e nevoie să-l obligi tu să termine tot din farfurie, ai încredere că poate face alegerile corecte pentru el.
Și, da, uneori ți se va părea că vorbești la pereți dar, crede-mă, doar ți se va părea, copiii învață de la noi și atunci când credem că nu sunt atenți la ce spunem sau ce facem, așa că, răbdare, te va surprinde, ai încredere în el. Nu apleca urechea la cei care te descurajează. O să te tot lovești de reacții dezaprobatoare în jurul tău, de la oameni care, în secolul în care trăim, nu au nicio scuză că-și cresc copiii folosind aceleași metode strămoșești, pline de violență și de manipulare. O să te lovești de: „Vai, ce tot atâta vorbă?”, „Nu vezi că nu înțelege? Dar cum, nu îl pedepsești?”, „Uite ce-a făcut! Îl lași să se ridice de la masă fără să termine din farfurie?”, „Dacă tu nu-i faci nimic niciodată, cum o să mai învețe că lucrurile au o consecință?!”.
O să învețe pentru că îi explici tu, va învăța că faptele lui au consecințe fără să inventezi tu una, pe care să i-o impui. Și va mai învăța ceva: că nu trebuie să se ascundă de tine pentru că tu îl iubești orice ar face și orice s-ar întâmpla, va învăța că poate veni la tine indiferent de ce problemă îl macină, va învăța să aibă încredere în el, dar și în tine. Va ști că este un copil iubit.
Îmi pare rău pentru cei care încă mai gândesc că pedeapsa, bătaia, șantajul „educă”, dar și mai rău îmi pare pentru copiii care trebuie să trăiască așa. Îmi vine să plâng când văd copii loviți, pălmuiți, smuciți, trași de urechi, de păr, de haine, umiliți, pedepsiți să stea singuri în camera lor sau forțați să nu se ridice la de masă, dacă vor să aibă parte de o prăjitură. Și-atunci, mă întreb din nou – cum poate crede cineva că din ceva atât de rău poate ieși ceva bun? Oameni buni, suntem părinții lor, nu temnicerii lor. Suntem aici ca să-i iubim și să avem grijă de ei, nu să-i facem să sufere ca să ni se supună.