Etichetă: top

  • Top 10 cele mai iubite cărți pentru copii (2-3 ani)

    Top 10 cele mai iubite cărți pentru copii (2-3 ani)

    Am adunat aici 10 minunății de cărți, într-un top al celor mai iubite cărți ale băiețelului nostru, potrivite pentru copii cu vârsta între 2 și 3 ani. Le citim zi de zi, unele – de zeci de ori pe zi (la cererea clientului Gogoașă), așa că vi le recomand pe toate, cu inima deschisă.

    Băiețelul meu iubește cărțile iar dacă sunteți în căutare de idei despre cum să faceți ca picilor să le placă cititul, am scris cum am făcut noi aici: Cum mi-am îndrăgostit copilul de cărți. Bun, revenind la subiect, vă mai spun un lucru înainte să începem topul nostru: noi vorbim cu băiețelul nostru în română și în engleză, așa că urmează recomandări de cărți în ambele limbi.

    1 Pete the Cat – I love my white shoes, de Eric Litwin și James Dean

    Incredibilă cartea aceasta! Este pur și simplu hipnotizantă pentru cei mici. Extrem de distractivă și de interactivă, dar și cu o morală, Pete the Cat îi învață pe cei mici să continue să zâmbească și să fie fericiți, chiar dacă lucrurile nu merg așa cum s-ar aștepta ei.

    Povestea este simplă și ingenioasă: pisicuța asta, care tocmai ce-și cumpărase pantofi albi, pe care-i iubea nespus, îi tot murdărește călcând peste tot felul de lucruri (o grămadă de căpșune, una de coacăze, calcă apoi în noroi, apoi în apă)… iar pantofii își schimbă culoarea de fiecare dată. Pisicuța e însă la fel de încântată de pantofii ei, chiar dacă ei devin roșii (de la grămada de căpșune) sau albaștri (de la coacăze) sau maro (de la noroi) și cântă fericită că-și iubește pantofii.

    În pagina în care sunt desenate notele muzicale și apar versurile cântecelului, eu și cu Alex am inventat o melodie pe care o cântăm împreună iar în ultima pagină, în care pisicuța calcă într-o găleată cu apă iar pantofii redevin albi -cântăm varianta rock-n-roll a cântecelului nostru cu pantofi. Atunci e cea mai mare distracție! Am citit de atâtea ori cartea asta, încât am ajuns s-o visez și noaptea, cu tot cu cântecel! 🙂

    În mod categoric și fără drept de apel este preferata lui Alex. Găsiți cartea în limba engleză, online, în România, pe okian.ro dar și pe amazon.es sau amazon.co.uk.

    Update: În limba română, cartea a apărut la editura Nemira, o puteți cumpăra de aici.

    2 The colour monster (El monstruo de colores), de Anna Llenas

    Este o carte care a primit premiul pentru cea mai bună ilustrație, în 2015, în Spania și a fost tradusă în 9 limbi. Cred că este cea mai frumoasă carte despre sentimente, adresată copiilor, dar și cea mai ingenioasă dacă ne gândim că explică într-un mod atât de frumos, de simplu și de ușor de înțeles pentru copii, lucruri complicate, precum furia, veselia, calmul, frica.

    Cartea aceasta m-a ajutat să-l învăț pe Alex să identifice și să înțeleagă mai bine stările prin care trece. Copiii învață, așadar, să-și recunoască stările, dând o mână de ajutor monstrului colorat, peste care au năvălit toaaateee sentimentele în același timp, pentru a le putea înțelege, identifica și separa între ele. Să ne înțelegem, avem de-a face cu un monstruleț extrem de confuz, care nu mai știe nici el ce simte și ce să facă.

     

    Fiecărei stări îi este asociată câte o culoare. Monstrul galben este bucuria, monstrul roșu e furia, monstrul albastru e tristețea, cel negru e frica, cel verde – calmul. După cum vedeți în poze, cartea e de tip pop-up, fiecare pagină prinde viață atunci când o deschidem și ne înfățișează un monstruleț așezat într-un cadru 3D. Este absolut minunată, Alex o iubește și v-o recomand din tot sufletul!

     

    La final, toate sentimentele acestea, care erau de-a valma la început, sunt puse frumos și ordonat în câte o sticluță, pentru ca monstrul să știe întotdeauna ce simte. Tare drăgălașă carte și extrem de utilă, așa-i? 🙂

    Noi avem varianta în spaniolă a acestei cărți, dar o puteți găsi și în limba engleză (oricum, nu contează neapărat limba, e foarte ușor de explicat copiiilor ce se întâmplă în fiecare pagină). Varianta în limba engleză o găsiți pe okian.ro, amazon.es aici sau amazon.co.uk

    3 Goodnight Moon, de Margaret Wise Brown și Clement Hurd

    Cea mai frumoasă carte de citit înainte de culcare, din toate timpurile. Și nu e doar o vorbă în vânt pentru că această carte este publicată, fără oprire, de vreo 60 de ani. A bucurat generații întregi de copii și continuă și în ziua de astăzi să fie una dintre cele mai iubite cărți pentru copii scrise vreodată.

    Acțiunea cărții este foarte simplă: un iepuraș se pregătește de culcare și înainte să adoarmă spune „noapte bună” tuturor obiectelor și personajelor din cameră. Ilustrațiile viu colorate alternează cu pagini alb-negru iar asta, dintr-un motiv pe care eu nu îl înțeleg – efectiv îi hipnotizează pe copii.

     

    Cărticica are textul (scurt) în versuri – și asta contribuie, de asemenea, zic eu,  la instalarea calmului. Alex, care e un copil destul de zglobiu, imediat se liniștește când citim cartea aceasta. Până la final este în starea potrivită ca să capituleze în fața unei porții zdravene de somn. Este 100% good buy! Găsiți cartea în limba engleză pe okian.ro,  amazon.es și pe amazon.co.uk

    În limba română, cartea poate fi comandată aici.

    4 Un mieluț la cină, de Steve Smallman și Joelle Dreidemy

    Povestea este despre un lup bătrân și flămând care se pomenește, într-o seară friguroasă de iarnă, că-i bate… friptura la ușă, adică un mieluț. Bătrânul lup îl invită în casă și în timp ce caută de zor rețete pentru o tocăniță de mieluț, între cei doi se dezvoltă o frumoasă prietenie.

    Cartea este tare amuzantă, finalul e fericit – se încheie cu cei doi protagoniști mâncând împreună o supă de legume, chiar și așa însă – îmi este foarte greu să îi explic lui Alex că lupul mănâncă oaia (cel puțin deocamdată), așa că nu respect textul cărții și „croșetez” eu o poveste în care cei doi se împrietenesc, fără a aminti de tocănița de mieluț la care visează lupul.

    O citim de ceva vreme înainte de culcare, însă de curând am renunțat să o mai luăm de pe raft într-un așa moment critic, fiindcă m-am trezit cu domnul Gogoașă că, în loc să vrea la nani, vrea să pape supă de legume,  în loc să stingem lumina, m-am pomenit cu el fugind la bucătărie 🙂 Am lăsat-o, așadar, constrânși de împrejurări, pentru alte momente ale zilei. Găsiți cartea și pe carturesti.ro, emag.ro sau bebelibrarie.ro . Cartea, în limba engleză, o găsiți pe amazon.co.uk sau amazon.es

    5 Who’s There? Beware! de Patricia Hegarty, editura Tiger Tales

    Cartea aceasta este minunat ilustrată și conține imagini ce se transformă atunci când dai pagina sau tragi de o clapetă de hârtie. Este despre lucrurile care, în întuneric, par a fi înfricoșătoare, dar care, de fapt, nu sunt deloc așa.

     

    Șoricelul nostru pleacă noaptea, prin pădure, până la căsuța bunicii iar pe drum întâlnește tot felul de lucruri și animale care, inițial, îl sperie.

    El își imaginează, mai întâi, că în întuneric se ascunde un monstru, dar apoi, pe măsură ce se apropie, își dă seama că este doar un urs care duce în poală o grămadă de pere, apoi crede că a dat peste un crocodil dar de fapt își dă seama că nu erau decât niște furnici care cărau un buștean. Și tot așa o ține șoricelul, din sperietură în sperietură, până ajunge la casa bunicii.

    Tare frumușică această carte și, în plus, îi învață pe copii să nu le fie frică de întuneric, pentru că lucrurile nu sunt niciodată atât de înfricoșătoare precum par. Cartea o găsiți online pe okian.roamazon.es sau amazon.co.uk

    6 Cât de sus este cerul? de Anna Milbourne și Serena Riglietti

    Facem cunoștință cu pinguinul Pipkin, un pinguin tare curios, care vrea să afle: cât de sus este cerul?

    Pentru asta, el pornește într-o călătorie, ajutat mai întâi de un albatros, apoi de un pilot al unui balon cu aer cald și apoi de un astronaut. Dar oricât de sus ar ajunge, cu ajutorul prietenilor săi, își dă seama că cerul este mereu mult, mult mai sus decât și-a imaginat el vreodată. Pipkin chiar ajunge până la Lună și, deși și de-acolo tot mai e loc de „mai sus”, decide că e timpul să se întoarcă acasă, pe Pământ, la mămica lui, de care era acum foarte departe și de care i se făcuse dor.

    La finalul cărții, pe coperta trei, găsim un plic cu o hartă haioasă (și extrem de maaaaareee) care dă explicații mai „științifice” despre cât de sus a ajuns, de fapt, Pipkin și câți zeci de mii de kilometri s-a îndepărtat de Pământ în zborul lui spre Lună.

    Online, găsiți cartea și pe libris.ro, emag.ro sau elefant.ro. În limba engleză, cartea poate fi cumpărată de pe amazon.co.uk sau amazon.es.

    7. Ninsoarea din vis, de Eric Carle

    O carte cu o acțiune foarte simplă în care un moș, care avea cinci animale, visează, într-o seară, cum începe să ningă peste casa lui și peste grajdul unde stăteau animalele lui – vaca, porcul, calul, etc… ( ocazie bună de a repeta denumirea animalelor) iar dimineața, când se trezește, vede cum totul în jur chiar este acoperit de un strat gros de zăpadă.

    Cartea aceasta n-o să ia premiul pentru acțiune, în mod clar, dar nici nu cred că trebuie, de fapt, să aibă cine știe ce acțiune ca să fie iubită de copii. Cert este că „Ninsoarea din vis”  are ceva ce fascinează. Nu știu exact ce și de ce, dar Alex o iubește – și dacă o iubește, e aici, în top.

    Mare parte din farmecul acestei cărți constă în faptul că are pagini de tip „ lift the flap”, adică ușițele grajdului peste care ninge se deschid și descoperim în interior câte un animal, din cele cinci pe care le deține moșul nostru. Găsiți cartea de cumpărat online și pe carteacopiilor.ro, cartepedia.ro sau books-express.ro. În limba engleză, cartea poate fi cumpărată online pe amazon.co.uk sau amazon.es.

    8 What is Poo? de la Usborne

    Da. E o carte despre caca. Exact așa. Cei de la Usborne s-au întrecut pe ei :))

    Pe cât e de șocant, pentru noi, fiindcă deh, am cumpărat o carte care se numește „Ce e caca?”, pe atât este de educativă. Pe noi ne-a ajutat foarte, foarte mult mai ales când am făcut trecerea, cu Alex, de la scutec la WC. Este tot o carte de tip „lift the flap”, în care copilul deschide tot felul de compartimente ca să descopere desene și personaje (în cazul de față – ce fel de caca fac diverse animale). Cartea ilustrează cum toți copiii fac caca la WC, până și prințesele și fotbaliștii fac caca la WC! 🙂

    Vedem apoi o serie de animale și ce fel de caca face fiecare –  aflăm că, de exemplu, caca de balenă are culoarea roz! Cărticica ne aduce însă și câteva explicații științifice (pentru copii mai mari) – aflăm ce este caca, din ce e el compus, aflăm la ce este bun – de exemplu, îl putem duce la analize, iar doctorul poate afla de ce tratament avem nevoie ca să ne facem bine.

    Ce să mai… aceasta este o mică enciclopedie despre caca. 🙂

    Cartea poate fi cumpărată de la distribuitori Usborne, cum colecțiile Usborne nu se găsesc, în mod normal, la vânzare în magazine.

    9 Where’s Spot? de Eric Hill

    O carte simplă și distractivă, tot de tipul „lift the flap”, în care copiii se vor amuza să-l ajute pe tata-cățel să-l găsească pe Spot, deschizând tot felul de uși și ușițe și căutându-l sub tot felul de obiecte.

    Pe scurt, o carte tare drăgălașă, numai bună pentru a-i face pe copii să iubească să citiți cărți împreună. Vor fi încântați să-l caute pe Spot și să întâlnească tot felul de animale, ce stau ascunse bine peste tot prin casă.

     

    Poate fi cumpărată online și de pe okian.ro , cartestraina.ro , dar și de pe amazon.co.uk sau amazon.es

    10 Wake Up, Santa! ilustrat de Nathan Toms Pintachan, colecția Little Faces

    Minunat ilustrată, cu imagini care se transformă atunci când deschidem paginile, cartea aceasta ne dă ocazia să-i învățăm pe cei mici care-i treaba cu Moș Crăciun și cu darurile pe care le lasă sub brad. Este o carte cu text puțin, în versuri și cu niște ilustrații superbe. Sunt sigură că și piticii voștri o vor iubi, la fel de mult cum o îndrăgește și Alex. Recomandăm 100%!

    De altfel, absolut toate cărțile din colecția Little Faces sunt fascinante și reușesc să aducă o adevărată magie în paginile lor, care se transformă și care dau viață personajelor, așa că – dacă aveți ocazia – cumpărați o carte din această colecție, toate merită.

     

    Online, pe site-urile din România nu am găsit-o, dar am găsit alte cărți din aceeași serie Little Faces (și, credeți-mă, sunt la fel de frumoase!) așa că vă las aici link-ul de la Meet Happy Bear, pe care urmează să o comandăm și noi. Wake up, Santa o găsiți pe amazon.co.uk și pe amazon.es

    Acesta a fost top 10 cele mai iubite cărți ale băiețelului nostru (pentru vârste între 2 și 3 ani). Sunt tare curioasă să aflu voi ce mai citiți cu piticii voștri? Dacă aveți cărți pe care le recomandați, lăsați un comentariu, noi totdeauna suntem în căutare de cărți noi. 🙂

  • Top 10 cele mai iubite jucării ale lui bebe (0 – 12 luni)

    Top 10 cele mai iubite jucării ale lui bebe (0 – 12 luni)

    Am adunat aici cele mai iubite jucării ale lui bebe al nostru și sper să vă ajute selecția aceasta pentru că, știm prea bine, când e vorba de jucării, instinctul fiecărui părinte este să cumpere cu tonele, încă de când bebe are doar câteva zile de când se află pe lumea asta. Umplem casa de jucării de nu mai știm după aceea pe unde să le mai dosim. Nu faceți greșeala asta, așa cum am făcut noi. Da, e drăguț ca atunci când îi amenajezi camera să îi pui acolo o jucărie, două… hai trei. Dar atât. Jucăriile la momentul ăsta sunt mai mult pentru estetică și plăcerea părinților decât a lui bebe. Vor trece ceva luni până când puiul se va face suficient de mare, încât să înceapă să cerceteze lumea asta complet nouă în care se află și să îl intereseze jucăriile.

    Ce vreau să spun este că e absolut ok să nu faceți abuz cu jucăriile, cel puțin în primele luni de viață ale copilului. Veți salva din spațiul prețios de depozitare în casă, spațiu care oricum va fi suprasolicitat pe viitor și, în plus, mai faceți niște economii la bugetul familiei.

    Și, mare atenție, la jucăriile din pluș. Sigur le veți primi cadou de pe la rude, de la prieteni, dacă nu cumva le cumpărați chiar voi. Sunt drăguțe, e adevărat și parcă o cameră a lui bebe nu e completă fără măcar un ursuleț pufos, din pluș, care mustește a copilărie fericită. Cel mai bine ar fi însă să mai așteptați până când bebe crește. Jucăriile din pluș nu sunt deloc indicate pentru un bebeluș abia venit pe lume. Nu e bine să le puneți nici măcar ca decor în camera copilului. Adună foarte mult praf și pot deveni chiar periculoase pentru sănătatea lui.

    Revenind, noi efectiv am aruncat banii pe fereastră pe tot felul de jucării pentru băiețelul nostru, zdrăngănele, mașinuțe, mingi de tot felul, animale și animăluțe, cuburi și figurine cântătoare și tot felul de alte zdrăngănici și jucărici, care fac tot felul de sunete, lumini și giumbușlucuri. După ce am ticsit toată casa cu ele, de nu mai aveam nici pe unde să mergem, am constatat cu surprindere, că bebe nu este interesat decât de câteva din tot arsenalul ăsta colorat și cântător. Iar din acele -câteva- de care a fost interesat, au fost iar – câteva – care au avut cu adevărat succes. Sunt jucării de care nu s-a dezlipit foarte mult timp, iar cu unele încă se joacă și acum, la aproape 1 an și 7 luni.

    Așadar, iată top 10 cele mai iubite jucării ale lui bebe al nostru:

    1.Yookidoo Baby Gym and Play Mat -Gymotion Activity Musical Playland with Accesories for Infants and Toddlers

    Acesta este centrul de activități care, efectiv, l-a fermecat pe bebe al nostru. Am avut vreo 3 tipuri de astfel de centre de activități, însă cel de la Yookidoo a fost dragoste la prima… joacă. În momentul în care l-a descoperit pe acesta, restul nici nu au mai contat.

    Yookidoo Baby Gym and Play Mat, recomandat încă de la zero luni (dar nu vă grăbiți să-l luați, abia de pe la vreo 4 luni bebe va putea să se bucure, într-adevăr, de o astfel de jucărie), arată și este un centru de activități de foarte bună calitate, începând de la materialele folosite până la jucărelele agățate care sunt, pur și simplu, frumoase. E o jucărie premiată, a câștigat Baby Awards în 2013 și a fost nominalizată pentru Toy of the Year Award 2015, înțeleg de ce.

     

    Ca orice centru de activități destinat lui bebe este menit să îi dezvolte acestuia coordonarea ochi-mâini, să dezvolte atenția prin urmărirea obiectelor care se mișcă și să îl facă să descopere texturi noi. Dar ce ne-a plăcut nouă enorm – iar bebe a fost de-a dreptul extaziat – a fost că pe lângă frumusețile alea de jucării atârnate, centrul are și o mașinuță care funcționează cu baterii și care cântă și se plimbă pe o șină, ce poate fi montată direct pe salteluță sau sus, pe arcadele centrului, când bebe nu poate sta decât pe spate. Și, încă un mare avantaj pentru părinți, după ce bebe se joacă, salteluța asta minunată se pliază și poate fi depozitată foarte ușor, fără bătăi de cap. Vă las aici filmulețul de prezentare al produsului, ca să vedeți când de super drăguț e și ce știe să facă.

    1. Mingiuța Playgro 0180271

    Nu sunt multe de spus despre mingiuța asta, în afara faptului că bebe al nostru a iubit-o. Dintre toate mingile, asta a fost preferata lui. E o mingiuță cu tot felul de texturi diferite, care zornăie și are și o mică oglindă. Poate fi prinsă de bara de la cărucior.

    top-10-jucarii-2

    1. Freddie the Firefly de la Lamaze Toys

    Jucăria asta a făcut furori. Am descoperit colecția de la Lamaze din întâmplare și ce noroc am avut. Prima oară i l-am cumpărat lui bebe pe Freddie, de care pur și simplu s-a îndrăgostit. A fost – de departe – jucăria lui preferată pentru foarte, foarte mult timp. Aripioarele au tot felul de texturi și materiale diferite, unele fâșâie când le presezi, altele zornăie, sub o aripioară e ascunsă și o oglindă, are și acea jucărie pentru dentiție și, în plus, are un inel care îți permite să agăți jucăria de bara căruciorului.

     

     

     

    Fiindcă am văzut că are succes, am făcut cadou jucăria asta și altor prieteni cu copii și, ce să vezi, și la ei Freddie a fost un hit instantaneu. Vi-l recomand din tot sufletul. După succesul lui Freddie am mai cumpărat alte câteva jucării din colecția Lamaze. Toate au avut succes la bebe. Vi le înșir pe toate.

    1. Captain Calamari de la Lamaze Toys

     

     

    1. Lamaze Musical Inchworm

    Omida asta haioasă cântă și are pe burtică și un centimetru. Bun de măsurat bebe 🙂

     

    1. Fisher-Price Kick & Play Piano Baby

    Jucăria aceasta s-a numărat, de asemenea, printre preferatele lui bebe. Se poate prinde de marginile pătuțului iar bebe poate cânta la pianul ăsta inclusiv lovindu-l cu picioarele 🙂

     

    1. Fisher-Price Light Up Lion Stacker

    E o reinterpretare a clasicei jucării pentru copii de tipul piramidă, în care bebe pune cerculețe unele peste altele. Noi am ales varianta asta de la Fisher-Price pentru că are un joc de lumini și cântă. În momentul în care toate cercurile au fost așezate și bebe ajunge să pună leul acela în vârf, piramida „sărbătorește” oferindu-i lui bebe, ca recompensă, un cântecel. În fine, al nostru s-a prins de treabă și apăsa direct pe butonul din vârf, ca să îi cânte jucăria. I-au plăcut enorm melodiile acestei jucării. Clar, e pe lista noastră de „good buy”.

     

    8.Fisher-Price Building Beakers Nesting Cups

    E o jucărie simplă, formată din niște cupe de dimensiuni diferite, care se pun unele peste altele, dar cu mare succes la bebeluși. Chiar nu poți să dai greș cu setul ăsta.

     

    1. Miniland – Set 6 cuburi educaționale

    Cuburile sunt confecționate din material textil, sunt ușoare așa că bebe le poate manevra fără probleme. În interior au și o zornăitoare, dar care nu face un zgomot exagerat.

     

     

    1. Chicco – măsuța grădina vorbitoare

    O masă de activități care îl fascinează și acum pe băiețelul nostru și pe care am primit-o cadou. A fost cel mai iubit cadou de bebe Alex. Îi cântă și îi vorbește în engleză și franceză, are un joc de lumini tare drăguț și îi dă de lucru cel puțin câte un sfert de oră. Asta e bine pentru părinți, care mai apucă să facă una, alta… cât timp bebe e ocupat.

    Disclaimer:  Toate opiniile și recomandările exprimate în acest articol îmi aparțin în întregime. Jucăriile prezente în acest top au fost selectate exclusiv în baza experienței noastre cu ele și nu am primit nicio remunerație, de la niciun producător sau distribuitor de jucării, pentru prezența lor în acest articol.