Ioana Boca – Zori de Zen

Tag Archive: mama

Și mamele spun lucruri trăsnite

Și mamele spun lucruri trăsnite. O, da! Uneori mai ceva decât cei mici fiindcă, să recunoaștem, când ai copii, viața nu e întotdeauna roz, acesta este adevărul. La fel de adevărat este că dragostea noastră pentru ei e nemărginită. Și totuși, după ce n-ai pus geană pe geană, măcar două ore legat, timp de minim trei luni, când în casa ta e haos, nu ți-ai mai schimbat bluza de trei zile iar dacă ți-ai da acum cu pieptănul prin păr, probabil că nu l-ai mai găsi niciodată, singurul lucru care te menține pe linia de plutire e simțul umorului. Așa…
Mai mult

Modul în care vorbim cu copiii noștri devine vocea lor interioară

Stătea în ploaie și plângea. Singură. Își ținea bicicleta strâns, de ghidon, cu o mână, în timp ce cu cealaltă mână încerca s-o sprijine mai bine de ea, ca să nu cadă și să-și șteargă și lacrimile în același timp. Nu părea să aibă mai mult de vreo cinci… șase anișori. Plângea în hohote și se uita undeva, către intrarea unui bloc. Nu reușeam să zăresc ușa spre care privea copila, din cauza unui rând stufos de copaci. Dar pe ea o vedeam bine de la geamul apartamentului nostru. Părul ei, prins în două codițe, îi zăcea ud, pe spate.…
Mai mult

Hai să ne lăsăm copiii să mai și greșească

Voi fi întotdeauna adepta stilului de educație a copiilor cu blândețe. În mintea mea, nu există de fapt alternativă la modul acesta de a-ți educa puiul. Nu pot concepe niciun fel de „disciplinare” a copilului care prespune să-l faci să sufere, să-l pedepsești, să-l șantajezi, de bătaie… nici nu mai zic, mi se face rău numai când mă gândesc…  Zilele trecute, am asistat, pe când eram în parc, cu micuțul meu, la o scenă care m-a marcat. O mămică își certa băiețelul, care avea vreo doi anișori, fiindcă în încercarea lui de a-și scoate singur sticla cu apă din buzunarul…
Mai mult

Unde mergem cu copiii: Peñíscola – Orașul din mare, aflat pe coastele valenciene

Tocmai ne-am întors dintr-o vacanță la mare minunată, prima în care mergem doar noi cu piticul, fără ajutoare. Am fost în Peñíscola, la Marea Mediterană, o localitate situată în zona valenciană a Spaniei, pe Coasta Azahar și căreia i se mai spune „Gibraltarul Valenciei” sau „Orașul din mare”. Și a fost nemaipomenit!  Plaja, apa, hotelul, piscina, zona…  totul parcă a fost special gândit pentru familii cu copii. N-a fost însă doar distracție la plajă, au fost și plimbări pe faleză și hoinărit pe străduțe întortocheate și cățărat până la Castelul din Peñíscola (cunoscut și sub denumirea de Castelul Papaluna), o minunăție…
Mai mult

Dormi acum, cât mai poți!

Dormi acum, cât mai poți! De câte ori am auzit spunându-mi-se asta când eram însărcinată? Am pierdut șirul. De foarte, foarte multe ori. Nicio conversație la telefon nu se putea desfășura fără să aud asta, niciun prieten venit în vizită (cu sau fără copii!) nu pleca fără să-mi spună asta, de la mama, de la soacră, de la prietenele lor, de la colege, de la vecinele respectabile din bloc care își cresc acum nepoții, de la vânzătoarele magazinului de la colț, farmaciste și șoferița de taxi care m-a dus o dată unde aveam nevoie. „Dormi acum, cât mai poți!” a…
Mai mult

Teribila vârstă de doi ani sau ce să faci, când n-ai ce să faci.

Da. Chiar așa îi zice: teribila vârstă de doi ani. Și pe bună dreptate. Este vârsta la care stai și te uiți la copilul tău, care până acum era un îngeraș gânguritor, curios și cooperant, cum izbucnește în crize de furie, se tăvălește pe jos, plânge cu lacrimi șiroaie, lovește, aruncă, dă din picioare, fix când ți-e lumea mai dragă. Adică în magazin, la cumpărături, pe stradă, în vizită la prieteni, în sala de așteptare de la doctor, în stația de autobuz, în autobuz, în parc. Oriunde, numai public să fie. Cât mai public și cu o audiență cââât mai…
Mai mult

De ce n-am să-i dau niciodată, nici măcar o palmă, copilului meu

La cei doi anișori ai lui, nu vrea să facă ce îi spun. Trebuie s-o luăm la dreapta și el ține morțiș să alerge, cât îl țin piciorușele, fix în direcția opusă. Mă grăbesc, sunt în întârziere și simt cum mi se urcă tot sângele în cap. Mă ia cu transpirații, fug după el și încerc să îl opresc, să-i explic, el se smulge din brațele mele și o ia, din nou, la sănătoasa. Zici că a văzut un munte de jucării la capătul străzii. Dar la capătul străzii nu e nimic. E doar încă o stradă. Îmi vine să…
Mai mult

Mai stai un pic copil, copile

Încă un pic și scăpăm de colici, nu va mai plânge, ne vom putea odihni mai bine amândoi. Încă un pic și scăpăm de mesele de noapte, din cele 3 somnuri din timpul zilei va mai rămâne doar unul, încă un pic și vom scăpa și de durerile de dințișori și peste încă un pic va putea sta singur în funduleț, apoi va merge de-a bușilea. Va fi mai ușor. Pentru amândoi. Tu vei putea dormi noaptea mai mult. Ești epuizată, e normal. Atât de epuizată încât ți se pare că nu o vei mai scoate la capăt. Nu mai…
Mai mult

Delicioasele prime cuvinte și atotputernicul „Nu!”

Uite că a sosit și vremea aceea în care ăsta micu a început să spună primele sale cuvinte. Și sunt delicioase! Mai gustoase și mai dulci decât orice prăjitură. Sunt ca mierea pentru urechile noastre. Ne topim de drag, dar și de râs! A început cu „mama” și „tata”, normal, dar acum, în repertoriul lui se găsesc o grămadă de cuvinte, jumătăți de cuvinte, cuvinte inventate de el, dar și cuvinte în engleză. Numără până la 10, în engleză, dar în ce ordine vrea el. Până de curând, „two” era cuvântul preferat. Înșira câte două mașinuțe, două lingurițe, doi ursuleți…
Mai mult

De ce abia așteaptă mamele să se întoarcă tăticii de la serviciu

„A venit tati!!!” Și mă năpustesc cu copilul la ușă, ca să i-l plasez în brațe, înainte ca săracul om să apuce măcar să intre cu totul în casă. Asta am făcut. Recunosc. Și încă o mai fac. Doar că acum nu mai trebuie să-l țin în brațe în timp ce o iau la fugă spre ușă, pentru că și eu, și ăsta micu alergăm împreună, de parcă vine Moș Crăciun de la serviciu. În fiecare zi. Îl iubim pe tati, normal, de-asta alergăm la ușă. Dar pe lângă faptul că îl iubim, și o spun cu toată dragostea posibilă,…
Mai mult