Ioana Boca – Zori de Zen

Cum să-ți organizezi geanta, eficient, ca să găsești rapid tot ce ai nevoie

Ce frustrant este să cauți ceva în geantă și să nu găsești, domnule, să nu găsești! Îți vine s-o răstorni, pe toată, cu fundul în sus, în mijocul străzii sau pe tejgheaua ghișeului de la care se uită, încruntat, la tine, vreun funcționar sau vreo casieră grăbită și suprasolicitată, în supermarket.

Plus că mai sunt și oamenii ăia (neapărat mulți), la coadă, care încep să bată nervos din picior, în spatele tău. Și mai ai și copilul! Copilul. Să nu uităm copilul!… Copil care, dacă stă locului trei minute, cât plătești tu și iei punga de cumpărături, îi mulțumești lui Dumnezeu, fiindcă ai avut o zi deosebit de bună. Vi s-a întâmplat și vouă, așa-i? Mie, da. De multe ori, poate de prea multe ori. 

Să fiu sinceră, n-am fost prea preocupată de cum să-mi organizez geanta, pe vremea când nu aveam copil (deși poate ar fi trebuit), dar, odată cu el, cantitatea de lucruri pe care le port cu mine, în geantă, a crescut considerabil, iar timpul pe care-l am la dispoziție, ca să și găsesc ce caut acolo, a scăzut. Tot considerabil.

E greu, când ești mămică, să ai numai două mâini (ce greșeală de proiectare!), o singură geantă (cu de toate) și un copil hotărât să evadeze de prin orice loc te afli, fie că ești la casă, în supermarket, pe stradă, la metrou, în parcare sau la biroul de taxe și impozite… nu contează.

Ei, și atunci mai stai și pescuiește prin geantă, dacă poți, după cheile de la mașină, portofel, cartela de metrou, pachetul de șervețele, plasturi, tocul de la ochelari, telefon, după caz și nevoi. 

Eu, una, am cedat. Și m-am organizat. De frică, nu de alta. Ca să scap de haos! 😀 Așadar, iată două soluții simple și eficiente de organizare, pentru geanta-sac și geanta structurată, pe care eu le folosesc în fiecare zi și care, sper, să vă fie de folos și vouă. 🙂




2 soluții simple, de organizare, pentru geanta-sac și geanta structurată

1)Cum să-ți organizezi geanta-sac

Tipul acesta de geantă, amplă, imensă… e preferata mea, dintr-un motiv evident: pot să pun în ea tot ce-mi trebuie, adică toată casa. Este, însă, și geanta care dă și cele mai mari bătăi de cap, pentru că, pe cât de amplă și de generoasă este, pe atât de greu e să și găsești ce ai nevoie, în ea, după ce ai îndesat acolo tot, în afara canapelei și a fotoliilor. 😀

Cea mai simplă metodă de a menține lucrurile, în ordine, într-o astfel de geantă este să folosești un organizator. Precum acesta:

Am mai scris despre el și aici, l-am folosit în călătoria noastră de 10 ore cu avionul, când l-am transformat în gentuța de activități, pentru băiețelul meu, pe parcursul acelor multe ore de zbor.

Nici nu pot să vă descriu cât este de util să aveți un astfel de organizator și cât de multe utilizări poate avea. Îl găsiți pe Amazon aici și pe emag.ro, aici.

Folosirea organizatorului va face ca toate lucrurile pe care le pui în geantă, să-ți fie la îndemână, fără să scormonești după ele.

În poza de mai jos, e varianta mea maximă de încărcare. Adică, acesta este conținutul genții mele, când țin neapărat să am chiar toată casa cu mine.

Vă arăt varianta maximă, ca să vedeți ce ușor se poate organiza geanta și ce simplu e să găsești chiar tot ce ai nevoie, în ciuda faptului că ai luat cu tine o mulțime de lucruri.

Ce am în geantă; împărțirea mea pe categorii:

1)Esențiale:

– Portofelul: – acte, bani cash, card-urile importante

– Cheile (casă, mașină)

– Telefonul

2)Secundare:

-Gadget-uri: căști, memory stick

-Card-urile secundare, de genul celor de membru pentru abonamentele la sală, card-uri de reducere la diferite magazine, card-uri pentru bibliotecă, etc.

-Medicamente: – eu am în geantă un fel de kit de intervenție rapidă și pentru noi, și pentru copil, care conține: plasturi, o cremă cicatrizantă pentru răni, aspirină, pastile anti-aciditate, ibuprofen

3) Îngrijire personală:

-Șervețele umede/uscate

-Farduri/ parfum/ cremă de mâini

4) Diverse:

Agendă + pix

Ochelarii de soare/toc/soluție de curățat ochelarii

Și.. nu de puține ori, mai car după mine și o pungă mică cu gustări pentru copil (adică un măr, un covrig, un biscuit sau un sandwich).

Când folosești un organizator, lucrurile devin foarte simple. Pe lângă faptul că îți oferă compartimentarea de care ai nevoie, ca să-ți pui lucrurile în ordine și care lipsește la gențile tip sac…

… e și foarte simplu să-ți schimbi geanta, în felul acesta. Tot ce trebuie să faci este să-l iei frumos, de toarte și să-l muți în geanta pe carte ți-o dorești.

Cum organizăm interiorul

Să începem cu portofelul. Cel mai frecvent motiv pentru care portofelul nostru ajunge să devină neîncăpător ( cu excepția cazului în care strângem un munte de monede) este pentru că îl umplem cu tot felul de card-uri, de care nu avem neapărat nevoie, în fiecare zi.

Băgăm acolo tot: de la cele pe care ne ținem banii, la card-urile primite de la farmacii, cele de reduceri emise de diverse magazine, card-uri abonament, etc.

Eu am scos din portofel toate card-urile acestea, pe care eu le numesc secundare și l-am lăsat doar pe cel de debit/credit și actele: card-ul de indentitate, cele de asigurări de sănătate (al meu și al copilului) + cardul de acces la metrou, dar pe care îl țin, separat, într-un compartiment exterior al portofelului, ca să am acces ușor la el și să nu fie nevoie să deschid portofelul mereu, ca să-l scot și să-l pun la loc.

Pentru restul card-urilor, folosesc acest mic organizator de card-uri.

De ce e mai bine să ai două și nu unul singur? Poate părea mai complicat așa, dar, de fapt, a avea două, îți face viața mai ușoară. În cazul acesta, mai mult înseamnă mai puțin. Culmea. 🙂 Cel puțin la mine așa este.

Când știu că urmează să merg în parc, de exemplu, nu am nevoie de card-ul de reducere de la magazinul preferat și nici de cel care-mi oferă acces la sală sau la bibliotecă, așa că le pot lăsa, liniștită, acasă. Scot organizatorul mic de card-uri și gata, am rezolvat.

La fel, când am nevoie de el, îl pun la loc și aia e. Simplu, fără bătăi de cap și fără să car după mine, mereu, un portofel greu ca o piatră.

Datorită faptului că am separat card-urile esențiale de cele secundare, portofelul meu este super aerisit, ca să nu spun pustiu… haha 🙂 iar eu găsesc foarte repede ce-mi trebuie. Așa arată secțiunea de card-uri și acte:

Pentru restul lucrurilor, folosesc mici gentuțe, ca să le separ pe categorii și să fie toate obiectele la un loc, nu împrăștiate prin geantă.

Eu am cumpărat un set de patru gentuțe-penar, dacă vă plac, le găsiți aici. Una din ele conține kit-ul meu „de intervenție rapidă”, cu medicamente, plasturi, cremă cicatrizantă.

Am și o gentuță cu farduri, în care țin esențialul: mascara, creion, ruj, pudră sau BB cream/anticearcăn, blush. Am ales una transparentă, ca să pot vedea exact ce am acolo și să pot lua ușor ce am nevoie.

Nu o iau cu mine mereu, dar atunci când știu că voi avea nevoie, nu-mi rămâne decât să o introduc în geantă și sunt gata.

Aceasta este gentuța pe care eu am numit-o „The Fast & The Furious”, despre care am scris și aici și care rămâne mereu, cam în aceeași formulă.

Când ești (proaspătă) mămică, n-ai mereu timp să te machiezi, știți cum este, dar, dacă totuși vrei să te aranjezi un pic, înainte să ieși pe ușă ca o furtună, gentuța asta, pe mine, mă scoate din bucluc.

Conține strictul necesar pentru un machiaj foarte lejer și foarte rapid și, fiindcă toate produsele de care am nevoie sunt, deja, la un loc, mă scutește ca, dimineața, să stau să caut prin restul arsenalului de farduri, după tot ce am nevoie. Apoi, nu-mi rămâne decât s-o pun în geantă. De fapt, m-aș fi lăsat păgubașă, sincer, dacă ar fi fost nevoie să stau „să sap” printre toate fardurile, în fiecare dimineață.

Gentuța transparentă, face parte dintr-un set de trei, de diferite dimensiuni, o găsiți aici. Acesta fost unul dintre cele mai utile seturi pe care le-am cumpărat, în ultimii ani, vă spun sincer. Au atât de multe utilizări și mi-au fost de mare ajutor în foarte multe situații.

Bun, acum că am separat ce trebuia separat, putem să începem să le punem în organizator și apoi, în geantă.

Asta va conține geanta mea sac, încărcată la maxim:

Începem cu portofelul, pe care îl așez mereu, împreună cu organizatorul de card-uri secundare, în compartimentul din mijloc al organizatorului, adică acela care este cel mai generos ca dimensiune și la care și accesul este cel mai ușor.

Apoi, gentuța cu kitul de intervenție de urgență (medicamente, plasturi etc), în compartimentul lateral.

Iar în partea cealaltă, agenda și pixul.

În buzunarele exterioare, am pus tocul de ochelari împreună cu soluția de curățare a lentilelor iar în buzunarul alăturat, crema de mâini + un parfum, dar în varianta mini și căștile + memory stick, în buzunarul transparent al organizatorului.

Am amintit de parfum, așa că, aici, am două variante: fie cumpărați, direct din magazin, dimensiunea travel a parfumului preferat, fie puteți folosi o sticluță portabilă și reîncărcabilă, precum aceasta, de mai jos, pe care o puteți umple, acasă, cu orice parfum doriți și o puteți lua cu voi, oriunde, inclusiv în geanta de mână, în avion.

Varianta a doua mi se pare cea mai eficientă, cum sticluța poate fi refolosită, ori de câte ori aveți nevoie. V-o recomand, cu încredere. O găsiți aici.

Pe partea cealaltă a organizatorului, am pus șervețele umede și cele uscate.

Am terminat cu organizatorul, așa că e timpul să-l punem în geantă.

Ne mai rămâne să adăugăm gentuța The Fast & The Furious și.. CHEILE. Pentru cheile de la casă, eu folosesc acest breloc uriaș, pentru că mă ajută să le depistez, rapid, în orice fel de geantă aș folosi și chiar și atunci când le arunc și aiurea în geantă… mi se mai întâmplă, deh. 🙂

 

Cheile le pun întotdeauna în buzunarul interior, cu fermoar, al genții și, pentru că geanta aceasta are și un buzunar pentru telefon – îl voi pune acolo. Dacă geanta-sac nu are un astfel de buzunar, atunci telefonul va sta lângă portofel, în interiorul organizatorului. 

 

2)Cum să-ți organizezi geanta structurată

Ce e o geantă structurată: păi, este acel tip de geantă, care nu își pierde forma atunci când o așezi, e o geantă cu pereți (mai) duri, spre deosebire de geanta-sac și care este compartimentată (unele mai mult, altele mai puțin).

În principiu, nu are nevoie de organizator, ca în cazul genții-sac, întrucât și în cele mai sumbre variante, tot are ceva compartimente cu care poți „lucra”, așadar, ne putem despărți de organizator, dar nu înainte de a muta și „adapta” conținutul, la dimensiunile noii genți.

Gentuța mea structurată, după cum se vede, e cam cât organizatorul de mare (sau de mică)… 🙂

Iubesc genul acesta de geantă, tocmai pentru că este mult mai ușor de organizat.

Partea mai puțin bună este că nu încap la fel de multe lucruri în ea, așa că mă regăsesc folosind, mai des, gențile-sac, oricât de mult mi-ar plăcea mie gențile structurate.

Bun, am renunțat la organizator, dar nu și la gentuțe. Ele sunt universal utile, indiferent de tipul de geantă pe care îl porți.

Geanta mea are două compartimente: unul cu fermoar (cel principal) și unul exterior, care se închide cu o capsă magnetică.

Nu lipsește nici buzunarul interior, cu fermoar, unde îmi voi pune cheile, iar pe partea exterioară mai are un buzunar cu fermoar – unde îmi voi pune telefonul, pentru acces ușor la el.

În compartimentul principal pun portofelul/ organizatorul de card-uri secundare (dacă e nevoie)…

…. tocul de ochelari, în poziție verticală, un pachet de șervețele și gentuța The Fast & The Furious, care acum conține și crema de mâini și sticluța de parfum de tip travel.

În compartimentul exterior, care se închide cu capsă, pun gentuța-penar cu medicamente și încă una, care, de data aceasta, va conține căștile mele și un memory-stick.

Și, gata! Am terminat de organizat geanta.

Mult mai ușor, așa-i? Și datorită compartimentelor, dar și datorită faptului că dimensiunea ei chiar nu-mi permite să car toată casa… 🙂 Totuși, au încăput multe lucruri în ea. Mulțumitor de multe. 😀

Sper că v-au fost de ajutor soluțiile mele de organizare.

Oricum, ca idee, e bine să știți că o geantă nu ar trebui să depășească, în greutate, 10% din greutatea voastră corporală. Așa spune Martha Stewart și eu, una, îi dau dreptate.

Oi fi eu disperată să car totul cu mine, dar ce bine e când reușesc… să nu. Ceea ce vă doresc și vouă!

La cât mai multe genți ușoare și organizate! 😀

2 Comments

  1. Alina

    La multi ani, draga noastra Ioana, e sarbatoarea numelui tau azi , ce zi frumoasa, oriunde in lumea asta mare.

    Tu veghezi cu rabdare, pasiune si dragoste asupra noastra, proaspetele mamici, peste care furtuna grijilor cotidiene prinde cateodata forma unei tornade.

    Personal, m- ai invatat atat de multe lucruri, iti sunt atat de recunoscatoare.

    Te- ai gandit vreodata sa publici o carte cu toate aceste sfaturi utile si atat de delicios povestite? Eu o voi traduce in franceza, fara nici o pretentie.

    De maine imi organisez geanta, e rezolutia inceputului de An Nou.

    Sa aveti si tu si toata familia ta un An Nou mînunat, cu multa sanatate si vise implinite.

    Reply
  2. Ioana (Post author)

    Bună, draga mea, Alina,

    Îți mulțumesc tare, tare, mult! Un An Nou bun și vouă, cu sănătate și multă bucurie, să vă meargă toate din plin! Ce cuvinte frumoase îmi scrii… pentru mine, ești mereu o rază de soare.
    Și… oau, nu m-am gândit niciodată că ar putea ieși o carte, n-aș îndrăzni să cred că am ajuns la un asemenea nivel. Dar, poate, cândva, cine știe?! O trec pe lista mea cu vise iar dacă, vreodată, se va materializa, cu mare drag, visăm și în franceză. 🙂

    Reply

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.