Ioana Boca – Zori de Zen

Categorie: UTILE

  • Patru idei simple și creative de vopsit ouăle de Paște, împreună cu copiii

    Patru idei simple și creative de vopsit ouăle de Paște, împreună cu copiii

    Se apropie Paștele, așa că am adunat patru idei simple și creative de vopsit și decorat ouăle, împreună cu copiii, ca să facem din asta o activitate în familie, la care să participe toată lumea. Sunt sigură că piticii vor fi încântați să participe la coloratul ouălor! E foarte distractiv!

    Eu zic că au ieșit foarte drăguț, așa-i?

    Ce ne trebuie:

    1. Bandă elastică
    2. Stickere rotunde, de birou
    3. Creion cerat alb
    4. Bandă adezivă

    Și, bineînțeles: ouă (de preferat de culoare albă), vospea de ouă (plus oțet, nu uitați de oțet… e nevoie de el pentru a îl amesteca în vopseaua de ouă).

    Fierbeți ouăle înainte, lăsați-le să se răcească și suntem gata să începem.

    1 Ouă decorate cu banda elastică

    Luăm o bandă elastică și o petrecem în jurul oului, putem repeta operațiunea de mai multe ori. Eu am avut o bandă cam mică și m-am chinuit ceva ca să o așez pe ou, data viitoare remediez problema.

    După ce am așezat banda, scufundăm oul în apa cu vopsea și îl lăsăm acolo până când suntem mulțumiți de intensitatea culorii. Scoatem, apoi, oul, cu o lingură, pe o farfurie, așteptăm să se usuce un pic și apoi scoatem banda elastică.

    În instrucțiunile de pe pachetele mele cu vopsea scria să uscăm ouăle pe un șervețel de bucătărie, dar eu am observat că se usucă mai bine pe farfurie, pur și simplu. Când l-am pus pe șervețel m-am pomenit cu o pată mare, decolorată, pe ou, așa că vă sfătuiesc să așezați ouăle direct pe o farfurie.

    Obținem astfel un model drăguț, cu linii petrecute, în jurul oului.

    2 Ouă decorate cu stickere rotunde

    Aplicăm, pur și simplu, stickerele pe coaja oului, în ce model ne place, poate fi alandala, cum l-am făcut eu sau poate voi aveți o idee mai interesantă de încercat… sau cel mai bine lăsăm copiii să-și pună imaginația la treabă.

    Scufundăm, apoi, oul în vopsea, îl lăsăm acolo până când ne place culoarea iar apoi îl scoatem, îl lăsăm să se usuce un pic și apoi îndepărtăm stickerele de pe coaja oului.

    Ia uitați-l și pe junior în acțiune. Oul cu bulinele i-a plăcut cel mai mult.

    3. Ouă decorate cu creion cerat alb

    Eu am folosit creionul cerat din setul băiețelului meu, este un set special conceput pentru copii, creioanele sunt non-toxice și am desenat niște modele circulare pe coaja oului.

    Vă avertizez, veți desena un pic orbecăind, ca să zic așa, nu se vede foarte bine de vreme ce desenăm cu alb pe alb, vă trebuie lumină bună, dar e tare amuzantă treaba asta și vreau să vă spun că ideea aceasta de a decora oul, desenând pe el cu creionul cerat, mi-a plăcut cel mai mult.

    Desenele vor deveni vizibile de îndată ce scufundăm oul în vopsea. Copiii, sunt sigură, vor fi încântați să-și vadă desenele apărând pe ou, ca prin farmec!

    Am decorat două ouă cu creionul cerat (v-am spus că aceasta e ideea care îmi place cel mai mult dintre toate), unul verde, după cum se vede și am mai făcut altul portocaliu, scufundându-l în vopsea galbenă și apoi în cea roșie, cum nu am avut decât câteva plicuri cu culorile de bază.

    Bun, după uscat… iată rezultatul final:

    4. Ouă decorate cu bandă adezivă

    Tăiem banda adezivă, o puteți tăia în fâșii mai subțiri, așa cum am făcut eu sau o puteți lăsa mai lată, până la urmă doar imaginația este limita.

    Lipim banda adezivă pe ou și îi facem o baie bună în apa cu vopsea. Scoatem, lăsăm să se usuce un minut, două… și apoi scoatem banda adezivă.

    Și gata. Oul e numai bun de pus în coșulețul de Paște.

    Acestea au fost cele patru idei simple pentru decorarea ouălor de Paște, împreună cu copiii. Sunt distractive și foarte simplu de făcut.

    Partea cu vopsitul și decoratul a fost tare distractivă pentru Alex, dar ce distractiv a fost să le spargă și să le decojească!

    Nu l-am mai putut opri! 😀

    Paște fericit, alături de cei dragi!

  • Mic ghid de supraviețuire al mamei răcite cobză, cu un copil mic în casă

    Mic ghid de supraviețuire al mamei răcite cobză, cu un copil mic în casă

    De vreo trei săptămâni am fost scoasă din uz. Da’ complet. Am răcit cobză, am dat în amigdalită, a fost cu febră, cu frisoane, tot tacâmul. Nimic nu mi-a lipsit. Asta după ce săptămâna de dinainte, am avut grijă de Alex, răcit și el cobză –  amigdalită, febră 41, nimic nu i-a lipsit nici lui, ce să mai… în săptămânile astea, am albit cât pentru 20 de ani. După ce ne-am mai revenit un pic, două zile la grădiniță i-au trebuit piciului, ca să vină iar răcit. Practic, am luat-o de la capăt!

    Fiindcă, uite-așa, vine câte o perioadă din asta cu tot felul de necazuri și parcă atunci când vine, vine ca o șaorma: cu de toate, pentru toți. La pachet. Nu știu cum e la voi, dar noi picăm ca muștele. N-am fost niciodată mai bolnavi și niciodată nu ne-a luat așa de mult să ne refacem ca acum, când Gogoașa noastră „adună” tot ce e mai bun de pe la grădi și dă la toată lumea, că-i darnic.

    Nu zic, aș prefera să mă îmbolnăvesc eu de o mie de ori, decât să-l văd pe el bolnav! Aș face orice, numai el să fie bine. Doar că asta nu se întâmplă. Ce se întâmplă e că picăm toți, solidari, ca muștele. De data asta, mă consolez cu faptul că măcar am fost pe rând. Cât de cât. Când se întâmplă să ne mai și sincronizăm… e veselie maximă, vă dați seama.

    Cel mai rău este când mama se îmbolnăvește, fiindcă ea, de fapt, nu are voie să fie bolnavă. Are prea multe de făcut, așa că normal ar fi să nu se întâmple să zacă pe canapea, cu comprese pe frunte, termometru la subraț și un bidon de ceai fierbinte în față. Când mama nu se simte bine, se întoarce casa cu fundul în sus. Ați observat și voi asta?! Cine le dă voie mamelor să se îmbolnăvească, stau și mă întreb. Cine?!

    Dacă vă întrebați și de ce n-am mai scris nimic în ultimele săptămâni, acum cred că am elucidat misterul. Cu mâna pe inimă, vă spun: Am fost praf!! 🙂

    Bun și-acum să vă povestesc cum am reușit (cât de cât) să stau și să zac pe canapea (sau în pat), cu un dragon mic prin preajmă, care nu înțelege de ce mama nu se prea poate ridica din poziția în care a căzut lată. Cum îl ții ocupat atunci când nu ești în stare de nimic? Am eu câteva lucruri pe care le fac, descoperite de nevoie și pe care le-am cuprins într-un mini ghid de supraviețuire cu un copil mic, în casă, atunci când mama e răcită cobză.

    1 La revedere, reguli!

    Prima mea regulă, din ghidul de supraviețuire, asta este: e regula care spune că e momentul să renunț la reguli.  Atunci când sunt bolnavă coaptă, nu mai am reguli. Nu, domnule. Nu mai am reguli! La revedere, reguli! Adio și n-am cuvinte! N-are voie la televizor?! Ba ARE! Are voie! Cât?! Cât vrea el! ( În general, proporțional cu temperatura pe care mi-o indică mie termometrul).

    Glumesc, desigur. Dar parcă nu prea. 🙂 Adevărul este că prima regulă la care renunț este cea cu televizorul. Aruncați cu pietre, dacă vreți, ăsta este adevărul. Oi fi o mamă rea? Nu știu! Cu siguranță, nu sunt una perfectă. Dar sunt o mamă care se descurcă cum poate, atunci când situația o impune. În general, eu sunt adepta moderației. Îl las să se uite și la televizor. Nu facem excese, dar nici nu îi interzic. Ei, când eu zac pe canapea, asta e… telecomanda e prietena și aliata mea. Dau drumul televizorului și refuz să mă simt vinovată pentru asta!

    Ok, știu, nu e ceva care să-i facă bine, dar nici n-o să se strice copilul definitiv dacă o zi, două – o să se uite mai mult la televizor. Așa că, vă rog eu, nu vă simțiți vinovate, dacă ajungeți în astfel de situații. Cel mai important este să reușim să ne punem pe picioare și asta nu se poate întâmpla decât luându-ne timpul acela, atât de necesar, ca să ne întremăm. Sigur, n-o să poți dormi liniștită așteptând să te faci bine, dar vei putea moțăi un pic și, în același timp, să ai situația sub control.

    După ce regula cu televizorul s-a dus pe apa Sâmbetei, vin și altele aruncate direct pe fereastră. Așa-s eu, când sunt bolnavă, violentă rău, dau cu regulile de pământ.

    2 La picnic pe canapea

    Facem picnic pe canapea sau în pat, în funcție de locul în care am ales să-mi organizez „cazemata” din pachete de șervețele de suflat nasul și canistre cu ceai. Nu mai mâncăm la bucătărie (ceea ce înseamnă că eu pot rămâne, să bolesc liniștită, așezată la orizontală), mâncăm pe canapea.

    Atunci când situația de urgență o impune, încingem un picnic pe canapeaua noastră, de n-am cuvinte. Și, da, o să-i dau și crănțănele, între mese, orice am la îndemână și nu necesită efort pentru preparare și-o să comand și pizza sau paste. Dacă n-am fost în stare să stau în picioare cât să îi pregătesc prânzul, chem ajutoare externe, apelez cu încredere la mâncarea livrată acasă.

    3 Stația mobilă de colorat și desenat și… diverse!

    Dacă ai o măsuță din aceea de servit micul dejun la pat, eu zic că e perfectă pentru a organiza o stație de colorat mobilă, care să-l țină pe cel mic ocupat (și liniștit), lângă tine, în pat. E bună și o măsuță pentru laptop. de ținut în poală, precum cele de la Ikea, dar dacă n-ai nici una, nici alta, poți la fel de bine să folosești o tavă, pe post de măsuță.

    Și, dacă s-a plictisit de colorat și desenat, recurgem la plastilină și la făcut puzzle-uri (din acelea de mici dimensiuni). Tot acolo, pe măsuța mobilă.

    Bineînțeles, ne și jucăm în pat, îl încurajez să-și aducă mașinuțele, trenurile și dinozaurii acolo, lângă mine și ne jucăm împreună. Bine, am observat că efortul meu în cazurile acestea este destul de redus, fiindcă eu nu particip decât vreo 5 minute, practic, după aceea se joacă singur cel puțin o jumătate de oră. Și eu zac. Ce bine e să zaci, când ai nevoie să zaci…

    În general, la finalul operațiunii ăsteia, mă regăsesc așezată extrem de confortabil pe o margine de pat, ținându-mă de cana de ceai, în timp ce restul spațiului este ocupat de hoarde de jucării, care se lăfăie în toate direcțiile. Dar ce contează! Câtă vreme am și eu o bucățică de saltea și un colț de pernă… tot e bine!

    4 Radioul piticului și spectacolele de dans

    Când spun „spectacole de dans” mă refer la faptul că Gogoașă dă reprezentații și eu îl aplaud, de sub pătură, așezată la orizontală pe canapea, nu cumva să înțelegeți că mă apuc să sar într-un picior, prin casă sau să fac piruete cu termometrul la subraț. De curând, am descoperit cea mai tare invenție realizată vreodată: radioul. Nu, n-am luat-o razna 🙂 Pur și simplu, de câteva săptămâni am dat peste un aparat de radio vechi, pe care îl țineam depozitat prin casă și l-am reabilitat, așezându-l pe măsuța lui Alex.

    Dacă n-ați făcut încă asta, vă spun eu, cu mâna pe inimă, că merită să încercați! Piticii vor fi încântați! Așadar, dacă aveți un aparat de radio prin casă, puneți-l la îndemâna copilului. Gogoașă este în culmea fericirii pentru că poate să dea drumul -singur- la muzică, oricând vrea el, (plus că fascinația de a apăsa singur pe butoane și de a-l putea porni și opri singur e, în sine, o mare bucurie), așa că radioul ăsta reciclat a devenit una dintre principalele atracții pentru el. Dă drumul radioului și dansează sau îl deschide doar ca să asculte muzică, în timp ce el se joacă cu dinozaurii și parchează mașinuțe.

    Asta facem noi când eu sunt praf, e micul meu ghid de supraviețuire atunci când trebuie să faci ceva și cu copilul, ceva care să-ți permită să zaci cât mai mult posibil la orizontală. Sunt sigură că mai sunt și alte lucruri pe care le poți face, așa că dacă aveți și alte idei… lista e mereu deschisă! Vă aștept să ni le spuneți și nouă.

    Sănătate, mămici! Și pentru voi, și pentru pici! 🙂 Și – curaj, trecem noi și peste asta! Mai târâș, mai grăpiș….

  • Operațiunea „Adio, scutec!”: când să începi și cum am făcut noi

    Operațiunea „Adio, scutec!”: când să începi și cum am făcut noi

    Noi am reușit să ne despărțim definitiv de etapa scutec, vara trecută, adică atunci când băiețelul nostru avea doi ani și jumătate.Trecerea am făcut-o treptat, dar nu a fost una foarte lină. A fost cu suișuri și coborâșuri, am făcut greșeli. Am eșuat. Ne-am oprit. Am încercat din nou.

    De fapt, greșeala noastră mare a fost una singură: ne-am grăbit. Ar fi trebuit să așteptăm ca el să fie pregătit pentru asta și n-a fost pregătit când am vrut noi, a fost când a simțit el că e. De aceea, dacă vreți să începeți antrenamentul pentru trecerea la oliță (sau toaletă, direct) cel mai important lucru pe care vi-l pot spune este să nu vă grăbiți. Începeți doar când cel mic dă semne că ar fi pregătit să renunțe la scutec. Altfel, nu veți reuși altceva decât să vă chinuiți cu toții, cum ni s-a întâmplat nouă.

    Nu e absolut nicio grabă. Și vreau să subliniez, cât se poate de mult, lucrul ăsta. Nu e un concurs, nu e un maraton, nu e absolut nicio presiune. Până la urmă, toți copiii vor învăța să facă la toaletă. Slavă Domnului, vorba mamei, care-mi spunea când mă apuca panica:„Tu ai auzit de vreun adolescent să mai poarte scutec?!” 🙂

    Cum știi că e pregătit să renunțe la scutec? Fii atentă la indiciile pe care ți le dă copilul. Dacă face minim două lucruri din lista de mai jos (acestea fiind considerate cele mai întâlnite semnale, pe care le dau cei mici, că sunt pregătiți să treacă la oliță), atunci ar putea fi momentul să începi:

    -Trage de scutec, adică arată un disconfort, atunci când simte că e ud/murdar;

    -Se ascunde atunci când îi vine să facă pipi sau caca;

    -E interesat de ce se întâmplă când mergeți voi la toaletă și vrea să vă imite;

    -Nu mai udă scutecul atât de des, respectiv pot trece și două ore fără să fie nevoie să fie schimbat;

    -Se întâmplă și să nu ude scutecul în timpul somnului;

    -Dă semne de independență, vrea să facă și singur diverse lucruri;

    -Îți spune când îi vine să facă pipi sau caca sau că a făcut sau că e pe cale să facă.

    Ce s-a întâmplat când n-a mers (Încercarea 1)

    Așa cum vă spuneam, noi ne-am grăbit, n-am fost atenți la băiețelul nostru și la ce ne spune el. I-am cumpărat o oliță cu mult înainte de momentul în care el ar fi fost pregătit să treacă la etapa asta. Atunci, am reușit să-l facem să înțeleagă, cât de cât, ce e cu ea, citeam cărticele despre mersul la toaletă, inventasem chiar și un cântecel, dar interesul pentru a o și folosi a fost aproape egal cu zero. Ne-am grăbit, asta e concluzia. Adică am zis… hai să încercăm. Ce poate să se întâmple? (Ei… nimic special, doar o căruță de stres și agitație multă și complet inutilă).

    Bun, deci i-am luat oliță, l-am așezat pe ea, i-am povestit că e pentru pipi, am insistat și-am insistat. Zile în șir am insistat. Îl puneam pe oliță din 20 în 20 de minute… poate, poate, cine știe. Câteodată făcea, câteodată nu (de cele mai multe ori nu), ba chiar începuse să fugă și să se ascundă când simțea că-i vine să facă (mai ales caca), numai ca să nu-l deranjăm noi și el să poată sta liniștit și să-și vadă de treabă. 🙂 Rezultatul? După eforturi asidue, am abandonat misiunea. Bine, nu din prima, că ar fi fost prea ușor. Două zile – pauză, pe urmă iar și tot așa, până când ne-am dat seama că în felul ăsta nu ajungem nicăieri.

    Ne-am resemnat și am renunțat. Olița a devenit recuzită de joacă. Mickey Mouse, girafele, maimuțele din pluș, toate făceau la oliță. Mai puțin el. Până și cățelul l-a cărat, o dată, în brațe și l-a îndesat în ea, spunându-i să facă pipi acolo. A fost un moment crucial pentru mine, un semn precum soarele care răsare dintre nori. Mi-am zis ok, dacă nu reușesc eu cu ăsta micu, măcar el să reușească cu cățelul! Pe cuvânt că aș fi fost extrem de mulțumită să am un copil care face tot în scutec, dar un cățel care e antrenat să facă… (ropot de tobe)… la oliță! Ei, cum ar fi fost…

    Nu știu cum ar fi fost. La oliță n-au făcut. Nici unul, nici altul.

    Ce s-a întâmplat când a mers (Încercarea 2)

    Am abandonat așadar misiunea și am reluat antrenamentul la oliță după vreo șase luni (adică la doi ani și jumătate ai copilului) și doar atunci când am simțit că micuțul nostru chiar e pregătit să-și ia adio de la scutece. Și-atunci totul a mers ca pe roate. După 6 săptămâni, trecerea a fost făcută complet de la scutec, la chiloței, inclusiv noaptea.

    Acesta a fost ultimul pas de altfel – renunțarea la scutec și noaptea – pentru că atunci când am început tranziția, când dormea, continuam să i-l pun, pentru siguranță (ca să nu stea ud până dimineața, în caz că nu-mi dădeam seama la timp, ca să-l schimb).

    Asta până când am observat, la un moment dat, că, atunci când se trezea, scutecul era uscat. Atunci le-am spus -Adio!- definitv. Și tot de atunci, din prima noapte de când a dormit fără scutec și până în ziua de azi, n-a avut decât două „accidente” în timpul somnului. Doar două, la început. Și asta a fost.

    1. Am început vara

    Am început „antrenamentele” vara și asta vă sfătuiesc și pe voi să faceți. Începeți când e cald afară, ca să-l puteți schimba mai ușor în caz de „accidente” și să-l lăsați îmbrăcat cât mai sumar. Noi îl țineam, în casă, doar în tricou și în chiloțeii despre care urmează să vă povestesc imediat. În plus și când vă aflați afară, dacă face pe el, e mult mai simplu de gestionat situația atunci când este cald.

    2. Am folosit chiloței de antrenament

    Știu că multă lume spune că, atunci când faci trecerea, e bine să-i cumperi chiloței normali direct de la început și să faci din asta un super-eveniment, să-l încurajați și să-l aplaudați. Dar noi n-am făcut așa (nu partea cu încurajatul, ci partea cu chiloțeii normali). Am ales să facem câțiva pași mai mărunței înainte, dar mai siguri, dacă pot să spun așa.

    Am ales să-l lăsăm să-și dea seama când e ud folosind niște chiloței speciali de antrenament, suficient de groși încât să și absoarbă ceva – precum un scutec – cât să nu fie un dezastru complet în jur și pe el, în caz de accidente, dar care, în același timp, să-l lase să și simtă senzația de ud.

    Pe cât mi se pare mie de bună, de nemaipomenită de ultra-mega-super treabă invenția scutecelor (Doamne, nici nu vreau să mă gândesc cât se chinuiau mamele noastre cu noi), pe atât e de greu să-i faci pe micuți să renunțe la confortul lor și la obișnuința de a face pipi oriunde, oricând le vine, fără niciun disconfort, fiindcă scutecul îi ține uscați, complet uscați, ei nu simt niciodată că sunt uzi (doar la cantități foooarte mari). Doar ăsta e rolul lor: să țină departe umezeala de pielea bebelușului.

    Ei, dar acum vine și reversul medaliei, dacă până acum ai avut nevoie de ceva care să-i țină uscați, acum ai nevoie de ceva care să le permită și să simtă că sunt uzi, când fac pipi și -la modul ideal – să și rețină ceva, din ce produce copilul, spre deosebire de chiloțeii obișnuiți. Aceștia sunt chiloțeii de antrenament.

    Noi am descoperit chiloțeii din material textil de la Bambino Mio, de care efectiv ne-am îndrăgostit (nu sunt singurii însă, multe alte firme comercializează produse similare, dar eu o să mă refer la aceștia în special pentru că noi asta am folosit). Cred că au fost cea mai bună investiție a noastră în operațiunea „Renunțarea la scutec”. Ce-i drept, au câștigat tot felul de premii, primind votul a mii de părinți. I-am cumpărat de aici.

    Nu pot să vă descriu ce reacție a avut când a făcut prima dată în chiloțeii ăștia și a simțit că e foarte ud… a fost uimit. Și ce bucuroasă am fost eu că n-a rămas chiar o baltă în jurul lui. Absorb, cum am mai spus, o bună parte din lichid, astfel încât să nu fie un chin așa de mare, etapa asta, nici pentru noi. Abia după etapa aceasta am trecut la chiloțeii normali, adică după ce băiețelul nostru a învățat ritualul toaletei și ne anunța când are nevoie să o folosească.

    Am continuat să-i pun scutec doar noaptea, ca să nu rămână ud până a doua zi și am renunțat definitiv și la asta atunci când am observat că dimineața, când se trezește, scutecul este uscat. A mai avut și accidente, după cum spuneam și mai devreme dar puține, n-a făcut noaptea, în somn, decât de două ori.

    3. Am renunțat la oliță

    A doua oară ce-am mai făcut noi diferit este că am renunțat la oliță și am început să-l punem direct pe toaletă. Tare încântați am fost să vedem cât de mulțumit era că stă acolo, pe tron, ca toată lumea. Era în culmea fericirii. Așadar, pa, oliță, nu mai avem nevoie de tine (nu că ne-ai fi folosit vreodată). Îl duceam la toaletă din 20 în 20 de minute când era acasă, ca să se obișnuiască cu asta și să înțeleagă că doar acolo se face pipi. Când era vorba de caca, era mai complicat. Se ascundea când simțea că-i vine să facă și-atunci trebuia să fii pe fază. Efectiv fugeam cu el în brațe până la toaletă.

    Prima dată când am reușit să-l prind la țanc, adică înainte să înceapă să facă și a făcut la veceu a fost sărbătoare la noi în casă. Ne uitam toți la „producție” și ne miram ca la urs! Copilul chiuia de bucurie – Utee, caa-caa!!! Noi, la fel. Mai că n-am tras și salve de tun și artificii, în rest am făcut tot. Am făcut un eveniment și din faptul că a tras el apa, am spus „Pa pa, caca!! Du-te în veceu!!” i-am făcut și cu mâna. 🙂

    De atunci, băiețelul nostru a fost foarte încântat să folosească toaleta. Cum simțea că-i vine, cum fugea repede și ne anunța că vine! Vine caca!

    Pentru toaletă i-am cumpărat un reductor care s-a dovedit a fi și confortabil (are acel mic spătar care îl ajută să stea într-o poziție comodă) și mai ales foarte stabil. Nu alunecă, nu pleacă nicăieri cu copilul, chiar dacă se mai agită și se mai mișcă, de colo-colo, pe tron. De aici l-am luat pe al nostru.

     

    O carte care ne-a ajutat foarte mult (în tura a doua de încercări), ca să înțeleagă ce-i cu veceul ăsta și de ce tot insistăm noi să-l ducem acolo de fiecare dată – a fost cartea „Ce e caca” (What is poo) de la Usborne, pe care v-o recomand cu încredere. Am scris despre cartea aceasta mai multe în Top 10 cele mai iubite cărți pentru copii (2- 3 ani) ale băiețelului meu.

    Și-am mai descoperit ceva, pentru atunci când nu vă aflați acasă și cel mic trebuie să meargă la toaletă: reductorul portabil, care se pliază și îl poți pune, fără probleme, în geantă. Nu ocupă mult loc, nu e voluminos. Vine și cu o punguță pentru depozitare. Îl găsiți aici. La noi este nelipsit din arsenal, atunci când plecăm de acasă la restaurant, în vizite, pe oriunde practic.

    Așa a fost la noi când am făcut trecerea de la scutec la folosirea toaletei, cu ce a funcționat și ce n-a funcționat. Sper să vă fie de folos povestea experienței noastre și vouă, dacă vă pregătiți să faceți pasul acesta.

    Și, nu uitați, nu e nicio grabă! Fiecare copil are ritmul lui. Trebuie doar să fim atenți la ei și să vedem indiciile că sunt pregătiți să facă pasul acesta.

  • Cum am organizat spațiul de joacă la noi acasă

    Cum am organizat spațiul de joacă la noi acasă

    Sunt un mare fan al organizării. Îmi place să știu că fiecare lucru are locul lui. În mod cert este mai ușor pentru toată lumea, atunci când facem ordine în casă, dacă știi unde trebuie pus fiecare obiect în parte. Cred că principala problema a dezordinii generalizate sunt lucrurile care n-au un loc anume și care ajung depozitate prin toate părțile. Asta pentru că, neavând un loc al lor, nu știi niciodată unde să le pui. Așa ne procopsim cu sertare care au reușit să strângă un milion de mărunțișuri, de toate dimensiunile, formele și utilitățile, de nu mai reușește nimeni să găsească nimic în ele sau cu rafturi suprasaturate de tot felul de lucrușoare îngrămădite acolo, unele peste altele.

    Când ajungem la capitolul jucăriile copiilor, ăsta deja e nivelul maxim de haos. Mă ia cu palpitații (Dacă nu cu piese Lego înfipte în talpă. Ați experimentat așa ceva, nu? Doar n-a scăpat careva… Nu-i așa că e cel mai frumos sentiment din LUME?!). Până la urmă, ce avem noi mai mult și mai mult prin casă, atunci când apar copiii? Jucării. Normal. Așa că, m-am gândit să las aici cum am organizat noi spațiul de joacă al băiețelului nostru și ce soluții au funcționat pentru noi, în caz că aveți nevoie de câteva idei de organizare simple.

    Vreau să vă spun că locul de joacă al lui Alex nu este în camera lui. De fapt, camera în care doarme el este cât se poate de simplă: avem un dulap, o comodă, o noptieră și un pat mare, de două persoane. Toată mobila este albă, pereții sunt albi, n-avem nicio jucărie acolo, doar cărțile lui de povești, care așteaptă seara, pe noptieră. La un moment dat, avea un coșuleț cu jucării din pluș, dar mi-am dat seama că stau degeaba acolo și că strâng praf, așa că l-am desființat.

    Locul lui de joacă se află în living-ul nostru. De ce am ales să facem așa? Din simplul motiv că lui nu-i place să stea singur, nu mi l-aș fi putut imagina în veci, stând în camera lui, să se joace, în timp ce noi suntem în altă parte. Cine știe, poate când va mai crește, lucrurile vor sta altfel, dar până atunci… o parte din living-ul nostru i l-am dedicat lui. Ce-i drept, este și foarte generos ca dimensiune, așa că am putut acomoda un loc de joacă, fără prea mari bătăi de cap.

    Am optat pentru o soluție simplă, poate cea mai simplă soluție de organizare existentă în momentul acesta (și destul de „blândă” cu bugetul): sistemele de rafturi de la Ikea. Cutiile de depozitare sunt tot de la Ikea (cu excepția celor mai mici, de sus) și tot de acolo am luat și covorul.

    De obicei, tindem să ținem strânse jucăriile în tot felul de cutii, cu cât mai mari, adică mai încăpătoare, cu atât mai bine. Doar că mie nu mi se pare deloc utilă treaba asta. Nici copilul nu se poate bucura de jucăriile de-acolo pe deplin, fiindcă nu știe ce are înăuntru și, oricum, ca să ajungă să vadă ce are… trebuie să le răstoarne pe toate. Pare că te ajută să faci ordine mai repede, fiindcă le arunci pe toate acolo… dar nu e chiar așa. Cum le arunci tu pe toate acolo, așa le aruncă și copilul înapoi pe jos, ca să-și ia nu știu ce mașinuță de la fundul grămezii.

    Prefer cutii de dimensiuni mai reduse, sortate pe tipuri de jucării, dacă poți face și un sistem pe culori, în care cel mic să știe ce se află într-o anumită cutie, după culoarea ei –  e chiar și mai bine. Sau te poți folosi de etichete, cum am făcut eu. Când e mic, mic… n-o să-l ajute că scrii ce se află înăuntru, dar poți apela la simboluri, desene pe care să le identifice ușor. Va învăța rapid sistemul de sortare și ce găsește în fiecare cutie. Va fi și mai ușor să strângeți jucăriile împreună, te va ajuta și el, pentru că știe că fiecare jucărie are locul ei și va ști și care este acela.

    Cum să păstrezi ordinea

    Asta e o mare preocupare pentru mine, simt că mă sufoc când am toată casa plină de jucării, peste tot, de nici nu mai ai pe unde să calci. Și nici Alex nu se simte bine. Când peste tot sunt grămezi de lucruri alandala, am observat că are o stare de agitație, parcă ar vrea să se joace cu toate și, de fapt, nu se joacă cu nimic. E doar un haos generalizat și un copil suprastimulat, așa că am încercat să găsesc soluții, astfel încât să menținem spațiul cât se poate de aerisit și de primitor, dar să fie și ușor de gestionat și ofertant la joacă – doar acesta este scopul lui numărul unu.

    Iată ce m-a ajutat pe mine cu organizarea:

    1)Creează-ți un sistem de sortare a jucăriilor

    Ce vreau să spun cu asta este să le grupezi pe categorii. La noi, o cutie conține, de exemplu, mașinuțe de dimensiuni mari, alta jocuri de construcție (altele decât lego): cupe, cuburi, sortatoare de forme și culori.

    O altă cutie este pentru șinele de tren aferente impresionantei lui colecții de trenuri, în alta ținem piesele de Lego, în altă cutie sunt depozitate șine, poduri și tuneluri de la seturi din lemn, iar în altă cutie ținem jucăriile din pluș.

    2) Folosește un sistem de rotație a jucăriilor

    Regula aceasta eu o aplic mai ales pentru jucăriile de dimensiuni mari: măsuțe de ping-pong, piste de mașini, garaj supraetajat sau alte jucării voluminoase, care ocupă mult loc. Nu se joacă tot timpul cu ele și, când văd că nu mai prezintă deloc interes, le iau și le depozitez în boxă. Fac la fel și cu alte jucării, de mici dimensiuni. Periodic, le rotesc între ele, atunci când văd că Alex s-a plictisit.

    Treaba asta te ajută și să economisești bani. În loc să-i cumperi, în continuu, jucării noi, dă-i-le prin rotație. Se va bucura de ele la fel de mult ca și cum ar fi noi, va fi încântat să le redescopere. Evităm, în felul acesta, să ne „inundăm” casa cu tone și tone de jucării, la care se va uita o zi, două și apoi gata.

    3) Etichetează cutiile

    Eu am găsit-o a fi cea mai bună soluție: și pentru noi, ca adulți, ca să facem repede ordine (oricine face ordine, știe din prima ce jucărie să pună și unde), dar și pentru băiețelul nostru, care nu mai stă să caute un anumit lucru peste tot. Știe că în cutia pe a cărei etichetă e desenat un ursuleț își găsește jucăriile din pluș și că pe cea cu un dreptunghi are piesele de Lego. (Etichetele pe care le-am folosit noi sunt acestea. Se scrie cu un pix cu pastă, se pot șterge cu o cârpă umedă și se pot reutiliza). Sus, în cutiuțele mici are figurinele cu diverse animale, mașinuțele și personajele de la seturile din lemn, plastilina și puzzle-urile.

    4)Sortează jucăriile și desparte-te, periodic, de cele care nu mai sunt potrivite

    Fie s-au rupt, fie „i-au rămas mici” piticului, adică nu mai sunt potrivite pentru vârsta lui, dă-le la o parte. Aruncă-le pe cele stricate, incomplete, cu piese lipsă, donează-le pe cele în stare bună, dar pe care nu le mai folosește cel mic. O dată la 2 – 3 luni, eu fac o curățenie generală printre jucăriile lui Alex și las acolo doar pe cele cu care continuă să se joace și care sunt în stare bună. Treaba asta ne ajută, din nou, să menținem un spațiu cât de cât aerisit de joacă.

    5) Mai pune frână la cumpărat jucării

    Nu zic să nu-i mai cumperi nimic niciodată, Doamne ferește, știu că așa ceva nu se poate. Nici noi nu putem. Dar. Măcar asigură-te, pe cât posibil, că atunci când i-ai luat ceva nou, ai și ceva vechi pe care să-l dai sau la care să renunțați. Până la urmă, spațiul într-o casă, oricât ar fi ea de mare… este limitat. Și copiii nu se pot juca cu 300 de mașinuțe deodată. Și să știi că asta mi-o spun și mie mereu. E greu cu opritul de la cumpărat. Greu, greu.

    Alte soluții de depozitare, care mi-au plăcut, la o scurtă documentare online, vi le las aici și vouă pentru inspirație:

    1) Insula de colorat

    Insula aceasta mobilă cu creioane și cărți de colorat e numărul 1 pe lista mea, în momentul acesta. Trebuie să facem și noi rost de una, cât de curând. Și când te gândești că e pur și simplu un cărucior de bucătărie transformat în stație de colorat și desenat. Ideea am văzut-o aici. Un cărucior similar poate fi cumpărat de aici, de exemplu.

    2) Sacul pentru piese Lego

    Mi se pare super tare ideea asta. Cred că e clar de ce… ai strâns-o și gata. Fără piese Lego înfipte în talpă, la 12 noaptea, când te duci, ca un părinte cuminte și nebănuitor ce ești, să-ți iei un pahar cu apă de la bucătărie. L-am găsit pe amazon.co.uk aici.

    3) Rafturile pentru mașinuțe

    Ei, uite, așa ceva, nouă ne-ar fi foarte util. Și cred că nu suntem singurii. Prețul e cam piperat, dar dacă există un tătic priceput, cred că e numai bun de proiect intern DIY. La vânzare este aici

    4) Hamacul pentru plușuri

    Mi-a plăcut la nebunie cum arată hamacul acesta pentru plușuri. Nu știu cât este de practică ideea și nici dacă al meu copil nu ar încerca să-l folosească pentru el… hmmm.. dar arată foarte drăguț! L-am găsit la vânzare tot pe amazon, aici.

    5) Organizatorul pentru scaunul de mașină

    Nu se încadrează el chiar la amenajarea locului de joacă de acasă, dar sigur e super util în mașină. Și văd că modelul acesta se poate folosi și la un cărucior, dacă este cazul. Mi s-a părut super-drăguț, așa că îl las aici, poate aveți nevoie de așa ceva. L-am găsit tot pe amazon, aici.

     

    Cam așa stă treaba la noi acasă. Voi ce soluții ați găsit pentru organizarea spațiului de joacă? M-aș bucura să facem schimb de idei. 🙂

     

  • 7 metode de a-ți eficientiza timpul atunci când ești mămică

    7 metode de a-ți eficientiza timpul atunci când ești mămică

    Mămicile sunt mereu pe fugă, nu-și mai văd capul de treburi. De multe ori sunt copleșite, extenuate, frustrate. Eu mă regăseam, foarte des, într-una din următoarele două situații: ba voiam să fac așa de multe lucruri – dar nu reușeam să mă ocup de mai nimic din ce îmi propusesem, în afară de bebe,  ba nu mai voiam să fac nimic (decât să dorm) – și nu reușeam, fiindcă trebuie să fac așa de multe lucruri! 🙂

    La mine, o sursă constantă de frustrare, mai ales când bebe era cel mai bebe posibil, asta a fost: faptul că în afară de a mă îngriji de nevoile imediate ale mogâldeței, nu mai rămânea prea mult timp și pentru altceva. Na, aveam și eu niște așteptări complet nerealiste, de genul: aș vrea să fac mâncare azi, să pun un braț de haine la spălat, să calc câte ceva, să fac curat în casă și, cu toate că mă străduiam din răsputeri, nu reușeam niciodată să ies la liman chiar cu toate sau măcar cu suficiente, cât să fiu mulțumită.

    Adevărul este că una dintre cele mai grele încercări prin care trecem, după ce vine bebe în viața noastră este cum să ne organizăm în așa fel încât, după ce te-ai ocupat de copil, să-ți mai rămână timp și pentru celelalte, adică să-ți faci viața mai ușoară. Și, când zic – celelalte – mă refer tot la lucrurile astea, complet nerezonabile, de genul mâncare sau curățenie. Sau timp pentru tine, dimineața. Asta ca să nu ieși cu copilul pe ușă val-vârtej și, cine știe, poate chiar să apuci să te aranjezi un pic înainte. La început, treaba asta cu aranjatul e misiune imposibilă, dar pe măsură ce bebe crește, misiunea devine tot mai posibilă. Mai ales dacă o mai ajutăm și noi, pe ici, pe colo.

    Bun, deci cum să faci să-ți mai rămână timp ca să te ocupi mai bine și de celelalte treburi și chiar și de tine. Ce știm sigur e că timpul ăsta nu mai vine în aceleași cantități rezonabile și dozabile, ca în epoca pre-bebe, așa încât să poți să faci, pe îndelete, tot ce ți-ai propus, de aceea trebuie să învățăm să facem rost de timp, să „ciupim” de pe unde putem, cât putem.

    Cu alte cuvinte, singura soluție este să ne eficientizăm timpul și să ne dozăm și energia, cum ziua tot 24 de ore are, indiferent ce-am face. Nu există soluție magică. Sau poate o fi, dar dacă e, Harry Potter e un egoist și o ține doar pentru el. 🙂

    Uite, de-asta, sâmbăta e ziua în care planific. Pun la cale tot. Fac liste, (caut ciorapi desperecheați), mă organizez. Ei, și cum mă organizam eu așa, de zor, sâmbăta trecută, ce-mi zic: ia să fac o listă cu lucrurile care mă ajută să mă organizez mai bine și să salvez timp prețios și s-o scriu aici, poate e de ajutor și altor mămici.

    Recunosc că în unele privințe am niște fixuri care, poate, vi se vor părea ciudate, cum ar fi regula mea numărul 5, pe care am învățat-o și eu de la alții și care, la început, mi s-a părut că frizează obsesia. Ei, după ce-am reflectat un pic, mi-am dat seama că îmi este extrem de folositoare, salvează mult timp și energie risipită aiurea. Așa că o aplic tot timpul. Obsesiv :)))

    Așadar, iată lucrurile care mă ajută pe mine să-mi eficientizez timpul și să-mi fac viața mai ușoară, zi de zi:

    1) Trezește-te înaintea tuturor

    Recunosc că nu îmi iese tot timpul treaba asta, dar încerc mereu și, când reușesc, e nemaipomenit.

    Nu trebuie să te trezești cu două ore înainte, dar dacă apuci să „furi” startul zilei cu măcar 15 minute, vei vedea ce diferență uriașă este și cât de multe lucruri poți face în cele doar 15 minute. Mai ales pentru tine.

    Eu, una, folosesc cele 15 minute ca să aplic o cremă, să mă fardez un pic și să-mi aranjez părul. Cât de cât, acolo. Nu vă gândiți că-mi fac cine știe ce lucruri complicate. Nu. Dar e suficient timp cât să te poți pieptăna frumos sau să-ți prinzi părul într-o coadă care să nu arate de parcă ai ieșit direct de sub duș. Să pară că ne-am străduit un pic. 🙂

    2) Gentuța „The Fast & the Furious”

    Așa am ajuns să o numesc. 🙂 Ce este? Păi, e o gentuță separată cu farduri, pentru zilele când trebuie să te machiezi rapid și care conține strictul necesar.

    Gentuța asta îmi salvează foarte mult timp și, de fapt, face diferența între a pleca nemachiată sau a reuși să mă aranjez un pic înainte de a ieși pe ușă. Doar e normal ca ăsta să fie primul lucru la care renunți, atunci când ești în criză de timp. Cui îi mai arde de aplicat fond de ten când ești cu copilul în întârziere?!

    Nu știu cum e la voi, dar bănuiesc că n-oi fi eu singura din Univers care a reușit să adune, de-a lungul timpului, o colecție impresionantă de rujuri, creioane, farduri, blush-uri, mascara… cam cât să umplu o valiză mai mică. Ei, să „sapi”, dimineața, după tot ce ai nevoie, într-un morman de alte lucruri, nu e chiar cea mai eficientă metodă de a salva timp, mai ales atunci când te grăbești. Și, uite așa, a venit gentuța asta rapidă cu farduri, căreia îi spun eu „The fast & the furious” și care, la mine, conține următoarele: un fond de ten sau BB cream, un anticearcăn, blush, mascara și un ruj hidratant, într-o nuanță cât mai naturală (asta ca să nu fie un dezastru complet, dacă nu reușesc să-l aplic la perfecțiune; șterg un pic și gata, se rezolvă).

    3) Seara se fac planurile de cucerit lumea

    Adică pregătește cât mai multe lucruri de cu seara. Știu că asta e o regulă de când lumea și pământul, dar poate nu e rău să ne-o reamintim, din când în când.

    Putem face de cu seara ghiozdanul copiilor, să scoatem hainele pentru a doua zi și să le punem la îndemână, să călcăm ce e de călcat și pentru noi și pentru cel mic. Absolut orice lucru îl poți face de cu seara, fă-l. Dimineața vei avea mult mai puține de făcut = veți ieși pe ușă mai repede. Eu scot, de cu seara, pe masă, inclusiv bolul din care cel mic va mânca cerealele, lingurița și cutia cu cereale.

    Știu că pare un pic exagerat dar, credeți-mă, am ajuns la concluzia că absolut tot contează. Dimineața, nu știu niciodată cât îi va lua lui Gogoașă să se trezească, nu știu dacă va fi o zi în care va sări în picioare din pat sau dacă va hotărî că el mai doarme un sfert de oră… așa că absolut tot contează. Mai ales că, la noi, cei de la grădiniță au niște reguli foarte stricte în privința orei la care trebuie să ajungi cu copilul și țin foarte mult să fim punctuali. Uneori, regula asta, un pic draconică, mi se pare nefirească, fiind vorba de niște copilași așa micuți, dar pe de altă parte îi înțeleg. Dacă fiecare părinte întârzie și copiii tot intră în clasă la diverse ore, se cam dă peste cap programul și rutina activităților pe care le fac cu ei.

    4) Meniul săptămânii

    Planifică-ți mesele. Scrie ce vei face de mâncare în fiecare zi a săptămânii. Așa vei scăpa de eterna întrebare „ce să mai gătesc azi?” și te poți și organiza cu cumpărăturile, ca să poți lua exact ce ai nevoie.

    Eu urăsc când îmi vine câte o idee de ce să mai fac azi de mâncare și apoi constat că-mi lipsește ceva, eventual când deja am început să gătesc și-mi și sfârâie toate oalele pe foc.

    Așa a apărut lista mea săptămânală. Funcționez, practic, pe bază de meniu, ca un restaurant. 🙂 Sâmbăta dimineața iau frumos pixul și scriu ce mâncăm în fiecare zi. În timpul săptămânii e mai ușor, într-un fel, cum cel mic e la grădi, trebuie să mă gândesc doar la ce pregătim pentru cină.

    Vinerea, în general, nu gătim cina – e ziua în care comandăm mâncare, sâmbăta –  mâncăm prânzul în afara casei, fiindcă e ziua în care mergem la cumpărături pentru restul săptămânii și mereu ne prinde ora prânzului plecați. Așadar, planifică-ți mesele, scrie meniul săptămânii și îți va fi infinit mai ușor.

    5) Atinge lucrurile o singură dată

    Regula asta chiar că pare ciudată, așa-i? Asta a fost și reacția mea când am aflat prima dată despre ea. Ei, am ajuns la concluzia că este cea mai bună și mai utilă regulă pe care aș putea-o aplica vreodată.

    E o regulă atât de simplă și, totuși, de care pur și simplu n-am fost conștientă, până când n-am văzut-o pusă în cuvinte, verbalizată.  Ce vrea să spună, de fapt, autorul cu „atinge obiectele o singură dată”? Păi, atunci când pui mâna pe un lucru, când strângi sau faci curat, pune-l direct în locul lui final, ca să eviți să te ocupi de el de mai multe ori.

    De exemplu, o farfurie care zace pe măsuța de cafea din sufragerie, în loc s-o iei și s-o muți de pe masa din sufragerie, pe cea din bucătărie, apoi în chiuvetă și apoi s-o iei de-acolo, mai târziu, ca s-o pui în mașina de spălat vase, pune-o direct în mașina de spălat vase, de la bun început.

    Atinge lucrurile o singură dată. Mi se pare fantastic cât este de simplă regula asta, explicată așa. Și nu-i nimic nou sub soare, ea  e, de fapt, regula pe care ne-o repetau și părinții noștri, când eram mici, doar că o spuneau altfel: „pune lucrurile la locul lor”. E cam aceeași regulă, așa-i? Și, totuși, sună atât de diferit! Formulată și explicată așa… e complet altceva. Am început să aplic, regula aceasta, obsesiv iar acum la mine deja s-a creat o rutină, regula cu „atinge lucrurile o singură dată” a devenit un automatism. Îți eficientizează incredibil de mult timpul.

    6) Curățenia de 10 minute

    Știți cum e când se anunță cineva că vine în vizită, în ultimul moment? Când primești un telefon și persoana respectivă îți spune că e în drum spre tine și că ajunge imediat, în 10 minute și tu te uiți în jur și vezi că în casa ta e cam haos și nu-i chiar în formă de primit musafiri… și, totuși, prin nu știu ce minune, în alea 10 minute până când îți ajunge musafirul în bătătură, reușești să faci totul lună.

    Parcă prindem niște puteri supranaturale și se face ordine fulger. Ei, asta e curățenia de 10 minute. În fiecare zi, alocă-ți 10 minute, doar 10 minute, ca să faci o curățenie-fulger, ca și cum ar urma să ți se umple casa de invitați. Vei fi surprinsă să vezi cât de multe lucruri poți să faci într-un timp atât de scurt!

    Asta te ajută să menții mai ușor curățenia casei. Și – partea și mai bună – nu-ți ia decât 10 minute. Evident, curățeniile generale tot trebuie făcute, dar e mult mai ușor când reușești să și menții.

    7) Dă o șansă shopping-ului on-line

    Încă o modalitate de a salva timp este shopping-ul online. Eu nu știu ce m-aș face fără opțiunea asta. Cred că e cea mai bună invenție, în special pentru mame, de la inventarea pâinii feliate încoace. 🙂

    Adevărul este că foarte multe mame folosesc metoda asta de a face cumpărături, din evidentul motiv: nu mai e nevoie să ieși din casă.

    Cred că 90% din lucrurile pe care i le-am cumpărat băiețelului meu, de la farfurii, căni și tacâmuri, la haine jucării și cărți, le-am cumpărat online. În afara faptului că nu mai e nevoie să mergi tu, fizic, într-un magazin, ca să cauți ce ai nevoie, ai la dispoziție o resursă extrem de valoroasă: evaluările altor cumpărători despre produsele respective. Eu nu pot să mai cumpăr ceva fără să mă documentez înainte, fără să știu părerile celorlalți cumpărători și despre experiența lor cu ele. De așa ceva n-ai parte în magazinele fizice. Poate doar dacă te-ai plimba prin magazin și ai trage de mânecă, lumea, la întâmplare, ca să întrebi: „Domle’, tu ai folosit mixerul ăsta? E bun de ceva?! Bate ouăle sau doar le amețește un pic?!”.

    Una peste alta, să alergi prin magazine, pentru orice lucru de care ai nevoie, atunci când ai un bebe, pur și simplu nu mai e o opțiune. Cel puțin nu pentru mine. Recunosc că una dintre marile mele plăceri, de dinainte de a-l avea pe Gogoașă, era să-mi clătesc ochii prin magazine și să le iau frumos la picior, la vânătoare de comori ascunse printre umerașe și rafturi… acum însă, când mă gândesc la asta, nu mai pot să scot decât un: neah!

    Nu mă limitez însă doar la astfel de cumpărături. Supermarket-urile de la care poți comanda online cumpărăturile iar ei ți le aduc, apoi, acasă, sunt vis! Dacă ai uitat să iei ceva sau dacă pur și simplu n-ai mai apucat să mergi la cumpărături, poți sta liniștită, fără să te dai peste cap. În 10 minute, din fața calculatorului, ai făcut piața. Așa că, dacă n-ai încercat încă, dă o șansă shopping-ului online. O să-ți mulțumești că ai făcut-o.

    Asta a fost lista mea cu soluții de eficientizat timpul.

    Tare m-aș bucura să-mi spuneți și ce funcționează la voi. Voi cum reușiți să vă organizați mai bine și să câștigați timp? Hai să împărtășim tuturor soluțiile noastre. Sunt convinsă că avem cu toții de învățat, unii de la alții. 🙂

  • Cum mi-am îndrăgostit copilul de cărți

    Cum mi-am îndrăgostit copilul de cărți

    Îi spune noapte bună lui taică-su și mă ia de mână, hotărât, ca să mergem la nani. Știe ce urmează: să citim. Și abia așteaptă. Dă buzna în cameră, se cocoață în pat și caută, printre cărțile de pe noptieră, povestea noastră din seara aceasta. Avem mereu câte trei, patru cărți, puse frumos pe noptieră, pe care le citim ori pe alese, ori pe toate, în fiecare seară. Dar n-a fost întotdeauna așa. N-a fost deloc așa. De fapt, a fost chiar invers. Până nu demult, dacă mă vedea cu o carte, Gogoașă o lua la sănătoasa în direcția opusă. Zici că țineam în mână un platou plin ochi cu broccoli, nu o cărticică de povești.

    Adevărul este că eu n-am reușit să-i citesc de când era bebe, așa cum o fac alte mame (și mă bucur sincer pentru cine poate face asta încă de la început!). Toată lumea te îndeamnă să le citești încă de când sunt niște bebei mici și rotofei, chiar dacă nu înțeleg ce le spui încă, pentru că vocea mamei are darul de a fi liniștitoare, pe lângă faptul că, așa, îl obișnuiești pe cel mic cu cărțile iar cititul e integrat, în rutina de culcare, fără efort.

    La noi, însă, nu s-a vrut, nu s-a putut. Când era bebe, Gogoașă, dacă nu mânca, urla și dacă nu urla, mânca. Unde să mai strecori lecturi liniștitoare în ritualul de dinainte de somn, așa cum știam eu că se face ca la carte? N-aveai unde. Ar fi trebuit să urlu și eu despre Lăbuș sau Scufița Roșie. Asta ca să-i arăt ce liniștitoare e vocea mamei. Mno, ceva, ceva îmi spunea că nu mi-aș fi atins scopul. Am lăsat-o baltă. Am mai avut apoi diverse tentative, toate soldate cu una bucată copil ori smulgându-mi cartea din mână, întorcând-o pe toată părțile și apoi încercând s-o mănânce, ori fugind de mama focului în orice direcție posibilă, în afară de a mea.  Până într-o seară.

    O carte… minunată!

    Minunea s-a întâmplat în jurul vârstei de doi anișori, într-o seară, când, i-am citit lui Gogoașă prima lui carte de noapte bună: Goodnight Moon.  Am mai scris despre cărticica aceasta aici, în Top 10 cele mai iubite cărți pentru copii (2-3 ani), e minunată. Nu știu dacă o fi fost vârsta sau doar cartea sau o combinație a celor două, dar vă spun – cu mâna pe inimă – că, eu, carte mai bună de citit înainte de culcare, pentru un copilaș de doi ani, în continuă mișcare, n-am găsit. E cartea care l-a făcut pe băiețelul meu să descopere poveștile.

    Și, de-atunci, toooot citim înainte de culcare. Citim și nu ne mai oprim. Și pentru că deja știe pe de rost aproape toate cărțile pe care le avem, acum câteva seri am fost tare încântată să dau peste Pinocchio, în varianta prescurtată, pentru copii mici, carevasăzică.

    Și încă o carte… minunată?!

    Nici nu mai știu în ce epocă am cumpărat-o și de pe raftul cărui magazin, cert este că am fost foarte bucuroasă s-o descopăr sub un maldăr de alte cărți și să-i prezint copilului (ropot de tobe!)… o carte nouă! Ei, după  ce-am deschis-o, mi-am pus mâinile-n cap. Pinocchio era înghiontit de copii, prin pagina a treia și avea în mână o scândură pe care o ținea ridicată, în poziție de luptă (la o privire mai atentă, pare să fie o bâtă de baseball plată)  iar la pagina 5 era înghițit, cu tot cu barcă, de o balenă, cu niște dinți uriași, ca de lup. Lui Pinocchio ăsta al nostru nu-i creștea nasul în nicio pagină (așa cum te-ai aștepta), îi crescuseră doar niște urechi lungi de măgar și de-acolo s-a trezit fix în gura balenei. E drept că trebuia să mă fi gândit dinainte că Pinocchio nu e chiar una dintre cele mai pașnice povești, dar uite că nu mi-a dat prin cap în momentul ăla. Plus că nu o deschisesem până atunci și am avut încredere că e varianta pentru copii mici. Văleleu!

    M-am pus pe reinventat povestea lui Pinocchio și… Doamne, ce-a putut să iasă:

    -A fost odată un băiețel pe nume Pinocchio, care locuia cu tăticul lui, pe care îl chema Geppetto, într-o căsuță frumoasă. Într-o zi, la ei a venit o zână….

    Gogoașă arată spre poză și zice foarte ferm: Uteee, tu! E tu!

    (Hai că-ncepe bine, îmi zic.)

    -Da, așa e, mă corectez rapid. A venit mama (adică io, pă persoană fizică și-s taman o zână). Daaa… mama e ca o zână, ce să mai… mama este o zână. Așa. Și avea o rochie tare frumoasă! Albastră, cu bretele, vezi?

    -Daaa! Abastlăăă!

    -Și s-au jucat așa de mult, încât Geppetto (prezentat în imagine dormind buștean într-un pat și nu-i departe de adevărul de la noi de-acasă, taică-su cam adoarme pe oriunde îl lași liniștit mai mult de cinci minute) a adormit lângă ei și a început să sforăie. Sfoooorrr! Sfooorrrrr!

    Gogoașă râde.

    -Sssfffooo! Sfffoooo! zice și dânsul. Sfoooo! Sfoooo! Sssfooooo!!!

    Dau cu greu pagina și continui:

    -A doua zi, Pinocchio îi spuse tăticului lui: Pa, tata, eu mă duc la grădiniță! Uite, mi-am pus și ghiozdanul în spate!

    -Bine, Pinocchio, paaa! Să te joci și să înveți multe lucruri frumoase! Când a ajuns la grădiniță (șoc și groază! îmi căzură ochii pe imaginea cu scândura și copiii violenți)… s-a jucat mult cu ceilalți copii. La un moment dat, a găsit o scândură maaaare și le-a spus copiilor: scândura aceasta e periculoasă, fiindcă ne putem lovi și facem buba!

    -Ooo! Buba maale! zice Gogoașă

    -Și toți copiii au început s-o strige pe doamna educatoare! (Pe educatoarea noastră o cheamă Conchi, deci.. Conchi, it is!)

    -Cooonchiii! Conchiiii! Am găsit o scândură mare, vino și ia-o de aici, putem să facem bubaaa! Când a văzut scândura, Conchi i-a spus lui Pinocchio: Dragul meu, e o scândură așa de mare, încât cred că ar fi bună să facem o barcă din ea! Așa că Pinocchio s-a dus în port, unde bătea vântul foarte tare! Așa de tare încât i s-au lungit urechile de frig! (Ioooi… Pinocchio ăsta, friguros așa, seamănă tot mai mult cu mine și eu tot mai puțin cu zâna în rochia albastră, cu bretele. În fine.)

    -Ooooo, ce uleeechi! Ooo, mama! Ce uleechi! Maaale! strigă Gogoașă, uimit. (Suntem la etapa – Oooo. Totul e – oooo).

    -Da, iubitule, uite ce urechi mari avea! Dar nu-i nimic, o să-i treacă (pfoaaai!! vai de mine, ce carte!) … atunci când n-o mai sta în vânt…

    Așa. Și Pinocchio și-a făcut o barcă și s-a dus cu ea pe mare, la o plimbare, dar a dat peste o balenă. (Îmi îngheață privirea pe imaginea cu balena, plină de dinți, înfulecându-l pe Pinocchio, cu barcă cu tot.)

    -Oooo, nuuu! Mama! Pinoclio e în gula la balenă! Oooo, nu! (Văleuuuu, frățică, îmi traumatizez copilul, o să aibă numai coșmaruri! Mă adun.)

    -Ia să vedem, balenă, îi zice Pinocchio. Tu te speli pe dinți? Deschide gura maaare, ca să intru cu barca și să văd dacă ai dinții curați! Haide, deschide gura mare și zi: Aaaaaa!

    Gogoașă râde și bate din palme.

    –Aaaaa, balena! Gula maaale, zi: Aaaaaa!

    -Hmmm, ești destul de curată pe dinți. Dar, uite peste cine am dat (printre dinții balenei). E Geppetto, tatăl lui Pinocchio!

    -Tati, tu ce faci aici, în gura balenei?!

    -Am venit să văd dacă balena s-a spălat pe dinți, normal!

    -…Și mama? Une e mama? mă întreabă Gogoașă.

    -Mama s-a dus acasă ca să-i aducă periuța și pasta de dinți balenei, iubitule. O să aibă nevoie de ele când se duce la nani, ca să se spele pe dinți.

    -Bun, Geppetto și Pinocchio îi spun balenei: gata, balenă, ne-am uitat, ai dinții curați! Acum deschide gura, ca să ieșim, ne cam grăbim. Trebuie să mergem în parc!

    Și Geppetto se duce cu Pinocchio în parc și îi cumpără trei baloane: unul roz, unul verde și unul albastru. (Pfoaaaa! Ultima pagină, am scăpat!)

    -Sfârșit!

    Ei, deci ce voiam eu să vă spun cu toată tărășenia asta. Dacă vă întreabă cineva ce voia să se facă Pinocchio, răspunsul corect este dentist, nu băiețel adevărat. Ne-am înțeles, da? Mersi. 🙂

    Și-acum, iată lista mea de sfaturi, izvorâte din luuunga și anevoioasa mea experiență de tentative de îndrăgostit copil de cărți.

    Citește-i seara, înainte de culcare

    Credeți-mă pe cuvânt: nu există moment mai bun pentru o carte decât seara, înainte de culcare, când amândoi sunteți cuibăriți, unul lângă altul, în pat. Eu am încercat în toate momentele posibile și am încercat degeaba. Ziua era prea ocupat și distras, ca să aibă răbdare cu mine și cu cartea aia pe care i-o tot vâram sub nas.

    Așadar, dacă vreți să introduceți cititul, faceți asta înainte de culcare, ca parte a ritualului de somn. Copilul este mult mai calm când în casă e întuneric și liniște și știe că în program urmează nani. Singurul lucru care mai prelungește joaca este atunci cititul unei cărți iar cel mic e mult mai dispus să vă asculte. În timpul zilei, are prea multe de făcut și de explorat! Important este să reușești să-i citești o dată și să-i captezi atenția, ca să-i placă. Restul, vine de la sine.

    Găsește cartea potrivită pentru voi, cu care să începeți

    E important să găsești cartea potrivită cu care să începeți. Prima experiență contează enorm, dacă e una plăcută, l-ai câștigat și gata, asta a fost tot, nu trebuie să te mai dai peste cap. Dacă nu reușești din prima, va trebui să mai aștepți o vreme până când vei încerca din nou. Ce carte e potrivită? O să râzi, dar n-am alt sfat decât ăsta: să fie nici prea scurtă, nici prea lungă, nici cu prea mult text, nici cu prea puțin. Dacă e și în versuri e chiar minunat, eu am observat că piticilor le plac foarte mult rimele, îi fascinează, de aceea te-aș sfătui să începi cu o carte în versuri (dar să fie simple, fără cuvinte complicate, adică să fie ușor de reținut și asimilat).

    Pentru noi, „Goodnight Moon” a fost perfectă, în momentul acela. Scurtă, cu text puțin și rimat, are ceva din cadența stropilor de ploaie la geam. E liniștitoare, aproape hipnotică iar paginile, care alternează între desene viu colorate și cele simple, alb-negru, completează efectul acesta liniștitor.

    Nu schimba cartea până nu se plictisește de ea

    Bun, acum dacă ai găsit cartea care are succes la voi, continuă cu ea, nu te grăbi să i-o schimbi. În momentul acesta, ritualul vostru de culcare include să citiți o carte. ACEA carte. Citește-i-o în fiecare seară, cel puțin o vreme (îți vei da seama când s-a plictisit de ea). Nu te grăbi să cauți alta și să o înlocuiești. Noi urmărim acum crearea unui obicei și suntem pe drumul cel bun! Ce rost are să riști cu o altă carte, care, poate, nu-i stârnește la fel interesul.

    La doi anișori, copiilor le place, în continuare, rutina, repetiția, nu se plictisesc așa ușor, sunt bucuroși că știu ce urmează. Noi am citit „Goodnight moon” aproape două luni la rând (!) și în fiecare seară o aștepta cu același entuziasm. Ajunsesem în punctul în care el mi-o „citea” mie. Pur și simplu o știa pe de rost și o recita, în timp ce eu nu făceam altceva decât să-i țin cartea, ca să poată da singur paginile. Abia din punctul acesta am schimbat-o cu alta iar el a fost foarte uimit să descopere o nouă carte, cu alte întâmplări. A stat cuminte și a ascultat povestea nouă, pe care n-o știa pe de rost și apoi mi-a cerut-o în fiecare seară tot pe aceea, până când a învățat-o și pe aceasta pe de rost. Acum am ajuns să avem câte trei sau patru cărți pe noptieră (schimbăm cărțile o dată pe săptămână) și alegem din ele, în fiecare seară.

    Fii inventivă și nu citi plat

    Cărțile sunt tot o joacă, așa că trebuie citite ca atare. Poveștile trebuie să prindă viață, personajele la fel, așa că lasă frâu liber imaginației. Bine, cu grijă, nu trebuie nici s-o facem atât de antrenantă, încât să ne trezim cu copilul făcând tumbe prin pat. Nu vrem să-i sară de tot somnul.

    Fiecare personaj trebuie să aibă vocea lui. La noi, lupul vorbește gros și apăsat, mielul e pițigăiat, Moș Crăciun e un moș cam peltic, care vorbește șoptit, de parcă ar destăinui cel mai mare secret al lumii, ușile când se închid fac „trosc!”, apa face „pleeoosscc!” Deci, toarnă onomatopee acolo unde se poate. Dă-i cu bum, poc, zdrang, zbang, hâc, miam-miam! Când citim, punem în scenă o scurtă piesă de teatru.

    Pe măsură ce trece timpul, puiul tău va dori să interacționeze tot mai mult cu povestea din carte, așa că lasă-l să intervină în poveste, să pună întrebări, să poarte dialoguri cu personajele. Treaba asta îi pune imaginația la lucru și asta e foarte bine. E minunat chiar. Am reușit să-l îndrăgostim de cărți. 🙂

  • Top 10 cele mai iubite cărți pentru copii (2-3 ani)

    Top 10 cele mai iubite cărți pentru copii (2-3 ani)

    Am adunat aici 10 minunății de cărți, într-un top al celor mai iubite cărți ale băiețelului nostru, potrivite pentru copii cu vârsta între 2 și 3 ani. Le citim zi de zi, unele – de zeci de ori pe zi (la cererea clientului Gogoașă), așa că vi le recomand pe toate, cu inima deschisă.

    Băiețelul meu iubește cărțile iar dacă sunteți în căutare de idei despre cum să faceți ca picilor să le placă cititul, am scris cum am făcut noi aici: Cum mi-am îndrăgostit copilul de cărți. Bun, revenind la subiect, vă mai spun un lucru înainte să începem topul nostru: noi vorbim cu băiețelul nostru în română și în engleză, așa că urmează recomandări de cărți în ambele limbi.

    1 Pete the Cat – I love my white shoes, de Eric Litwin și James Dean

    Incredibilă cartea aceasta! Este pur și simplu hipnotizantă pentru cei mici. Extrem de distractivă și de interactivă, dar și cu o morală, Pete the Cat îi învață pe cei mici să continue să zâmbească și să fie fericiți, chiar dacă lucrurile nu merg așa cum s-ar aștepta ei.

    Povestea este simplă și ingenioasă: pisicuța asta, care tocmai ce-și cumpărase pantofi albi, pe care-i iubea nespus, îi tot murdărește călcând peste tot felul de lucruri (o grămadă de căpșune, una de coacăze, calcă apoi în noroi, apoi în apă)… iar pantofii își schimbă culoarea de fiecare dată. Pisicuța e însă la fel de încântată de pantofii ei, chiar dacă ei devin roșii (de la grămada de căpșune) sau albaștri (de la coacăze) sau maro (de la noroi) și cântă fericită că-și iubește pantofii.

    În pagina în care sunt desenate notele muzicale și apar versurile cântecelului, eu și cu Alex am inventat o melodie pe care o cântăm împreună iar în ultima pagină, în care pisicuța calcă într-o găleată cu apă iar pantofii redevin albi -cântăm varianta rock-n-roll a cântecelului nostru cu pantofi. Atunci e cea mai mare distracție! Am citit de atâtea ori cartea asta, încât am ajuns s-o visez și noaptea, cu tot cu cântecel! 🙂

    În mod categoric și fără drept de apel este preferata lui Alex. Găsiți cartea în limba engleză, online, în România, pe okian.ro dar și pe amazon.es sau amazon.co.uk.

    Update: În limba română, cartea a apărut la editura Nemira, o puteți cumpăra de aici.

    2 The colour monster (El monstruo de colores), de Anna Llenas

    Este o carte care a primit premiul pentru cea mai bună ilustrație, în 2015, în Spania și a fost tradusă în 9 limbi. Cred că este cea mai frumoasă carte despre sentimente, adresată copiilor, dar și cea mai ingenioasă dacă ne gândim că explică într-un mod atât de frumos, de simplu și de ușor de înțeles pentru copii, lucruri complicate, precum furia, veselia, calmul, frica.

    Cartea aceasta m-a ajutat să-l învăț pe Alex să identifice și să înțeleagă mai bine stările prin care trece. Copiii învață, așadar, să-și recunoască stările, dând o mână de ajutor monstrului colorat, peste care au năvălit toaaateee sentimentele în același timp, pentru a le putea înțelege, identifica și separa între ele. Să ne înțelegem, avem de-a face cu un monstruleț extrem de confuz, care nu mai știe nici el ce simte și ce să facă.

     

    Fiecărei stări îi este asociată câte o culoare. Monstrul galben este bucuria, monstrul roșu e furia, monstrul albastru e tristețea, cel negru e frica, cel verde – calmul. După cum vedeți în poze, cartea e de tip pop-up, fiecare pagină prinde viață atunci când o deschidem și ne înfățișează un monstruleț așezat într-un cadru 3D. Este absolut minunată, Alex o iubește și v-o recomand din tot sufletul!

     

    La final, toate sentimentele acestea, care erau de-a valma la început, sunt puse frumos și ordonat în câte o sticluță, pentru ca monstrul să știe întotdeauna ce simte. Tare drăgălașă carte și extrem de utilă, așa-i? 🙂

    Noi avem varianta în spaniolă a acestei cărți, dar o puteți găsi și în limba engleză (oricum, nu contează neapărat limba, e foarte ușor de explicat copiiilor ce se întâmplă în fiecare pagină). Varianta în limba engleză o găsiți pe okian.ro, amazon.es aici sau amazon.co.uk

    3 Goodnight Moon, de Margaret Wise Brown și Clement Hurd

    Cea mai frumoasă carte de citit înainte de culcare, din toate timpurile. Și nu e doar o vorbă în vânt pentru că această carte este publicată, fără oprire, de vreo 60 de ani. A bucurat generații întregi de copii și continuă și în ziua de astăzi să fie una dintre cele mai iubite cărți pentru copii scrise vreodată.

    Acțiunea cărții este foarte simplă: un iepuraș se pregătește de culcare și înainte să adoarmă spune „noapte bună” tuturor obiectelor și personajelor din cameră. Ilustrațiile viu colorate alternează cu pagini alb-negru iar asta, dintr-un motiv pe care eu nu îl înțeleg – efectiv îi hipnotizează pe copii.

     

    Cărticica are textul (scurt) în versuri – și asta contribuie, de asemenea, zic eu,  la instalarea calmului. Alex, care e un copil destul de zglobiu, imediat se liniștește când citim cartea aceasta. Până la final este în starea potrivită ca să capituleze în fața unei porții zdravene de somn. Este 100% good buy! Găsiți cartea în limba engleză pe okian.ro,  amazon.es și pe amazon.co.uk

    În limba română, cartea poate fi comandată aici.

    4 Un mieluț la cină, de Steve Smallman și Joelle Dreidemy

    Povestea este despre un lup bătrân și flămând care se pomenește, într-o seară friguroasă de iarnă, că-i bate… friptura la ușă, adică un mieluț. Bătrânul lup îl invită în casă și în timp ce caută de zor rețete pentru o tocăniță de mieluț, între cei doi se dezvoltă o frumoasă prietenie.

    Cartea este tare amuzantă, finalul e fericit – se încheie cu cei doi protagoniști mâncând împreună o supă de legume, chiar și așa însă – îmi este foarte greu să îi explic lui Alex că lupul mănâncă oaia (cel puțin deocamdată), așa că nu respect textul cărții și „croșetez” eu o poveste în care cei doi se împrietenesc, fără a aminti de tocănița de mieluț la care visează lupul.

    O citim de ceva vreme înainte de culcare, însă de curând am renunțat să o mai luăm de pe raft într-un așa moment critic, fiindcă m-am trezit cu domnul Gogoașă că, în loc să vrea la nani, vrea să pape supă de legume,  în loc să stingem lumina, m-am pomenit cu el fugind la bucătărie 🙂 Am lăsat-o, așadar, constrânși de împrejurări, pentru alte momente ale zilei. Găsiți cartea și pe carturesti.ro, emag.ro sau bebelibrarie.ro . Cartea, în limba engleză, o găsiți pe amazon.co.uk sau amazon.es

    5 Who’s There? Beware! de Patricia Hegarty, editura Tiger Tales

    Cartea aceasta este minunat ilustrată și conține imagini ce se transformă atunci când dai pagina sau tragi de o clapetă de hârtie. Este despre lucrurile care, în întuneric, par a fi înfricoșătoare, dar care, de fapt, nu sunt deloc așa.

     

    Șoricelul nostru pleacă noaptea, prin pădure, până la căsuța bunicii iar pe drum întâlnește tot felul de lucruri și animale care, inițial, îl sperie.

    El își imaginează, mai întâi, că în întuneric se ascunde un monstru, dar apoi, pe măsură ce se apropie, își dă seama că este doar un urs care duce în poală o grămadă de pere, apoi crede că a dat peste un crocodil dar de fapt își dă seama că nu erau decât niște furnici care cărau un buștean. Și tot așa o ține șoricelul, din sperietură în sperietură, până ajunge la casa bunicii.

    Tare frumușică această carte și, în plus, îi învață pe copii să nu le fie frică de întuneric, pentru că lucrurile nu sunt niciodată atât de înfricoșătoare precum par. Cartea o găsiți online pe okian.ro, amazon.es sau amazon.co.uk

    6 Cât de sus este cerul? de Anna Milbourne și Serena Riglietti

    Facem cunoștință cu pinguinul Pipkin, un pinguin tare curios, care vrea să afle: cât de sus este cerul?

    Pentru asta, el pornește într-o călătorie, ajutat mai întâi de un albatros, apoi de un pilot al unui balon cu aer cald și apoi de un astronaut. Dar oricât de sus ar ajunge, cu ajutorul prietenilor săi, își dă seama că cerul este mereu mult, mult mai sus decât și-a imaginat el vreodată. Pipkin chiar ajunge până la Lună și, deși și de-acolo tot mai e loc de „mai sus”, decide că e timpul să se întoarcă acasă, pe Pământ, la mămica lui, de care era acum foarte departe și de care i se făcuse dor.

    La finalul cărții, pe coperta trei, găsim un plic cu o hartă haioasă (și extrem de maaaaareee) care dă explicații mai „științifice” despre cât de sus a ajuns, de fapt, Pipkin și câți zeci de mii de kilometri s-a îndepărtat de Pământ în zborul lui spre Lună.

    Online, găsiți cartea și pe libris.ro, emag.ro sau elefant.ro. În limba engleză, cartea poate fi cumpărată de pe amazon.co.uk sau amazon.es.

    7. Ninsoarea din vis, de Eric Carle

    O carte cu o acțiune foarte simplă în care un moș, care avea cinci animale, visează, într-o seară, cum începe să ningă peste casa lui și peste grajdul unde stăteau animalele lui – vaca, porcul, calul, etc… ( ocazie bună de a repeta denumirea animalelor) iar dimineața, când se trezește, vede cum totul în jur chiar este acoperit de un strat gros de zăpadă.

    Cartea aceasta n-o să ia premiul pentru acțiune, în mod clar, dar nici nu cred că trebuie, de fapt, să aibă cine știe ce acțiune ca să fie iubită de copii. Cert este că „Ninsoarea din vis”  are ceva ce fascinează. Nu știu exact ce și de ce, dar Alex o iubește – și dacă o iubește, e aici, în top.

    Mare parte din farmecul acestei cărți constă în faptul că are pagini de tip „ lift the flap”, adică ușițele grajdului peste care ninge se deschid și descoperim în interior câte un animal, din cele cinci pe care le deține moșul nostru. Găsiți cartea de cumpărat online și pe carteacopiilor.ro, cartepedia.ro sau books-express.ro. În limba engleză, cartea poate fi cumpărată online pe amazon.co.uk sau amazon.es.

    8 What is Poo? de la Usborne

    Da. E o carte despre caca. Exact așa. Cei de la Usborne s-au întrecut pe ei :))

    Pe cât e de șocant, pentru noi, fiindcă deh, am cumpărat o carte care se numește „Ce e caca?”, pe atât este de educativă. Pe noi ne-a ajutat foarte, foarte mult mai ales când am făcut trecerea, cu Alex, de la scutec la WC. Este tot o carte de tip „lift the flap”, în care copilul deschide tot felul de compartimente ca să descopere desene și personaje (în cazul de față – ce fel de caca fac diverse animale). Cartea ilustrează cum toți copiii fac caca la WC, până și prințesele și fotbaliștii fac caca la WC! 🙂

    Vedem apoi o serie de animale și ce fel de caca face fiecare –  aflăm că, de exemplu, caca de balenă are culoarea roz! Cărticica ne aduce însă și câteva explicații științifice (pentru copii mai mari) – aflăm ce este caca, din ce e el compus, aflăm la ce este bun – de exemplu, îl putem duce la analize, iar doctorul poate afla de ce tratament avem nevoie ca să ne facem bine.

    Ce să mai… aceasta este o mică enciclopedie despre caca. 🙂

    Cartea poate fi cumpărată de la distribuitori Usborne, cum colecțiile Usborne nu se găsesc, în mod normal, la vânzare în magazine.

    9 Where’s Spot? de Eric Hill

    O carte simplă și distractivă, tot de tipul „lift the flap”, în care copiii se vor amuza să-l ajute pe tata-cățel să-l găsească pe Spot, deschizând tot felul de uși și ușițe și căutându-l sub tot felul de obiecte.

    Pe scurt, o carte tare drăgălașă, numai bună pentru a-i face pe copii să iubească să citiți cărți împreună. Vor fi încântați să-l caute pe Spot și să întâlnească tot felul de animale, ce stau ascunse bine peste tot prin casă.

     

    Poate fi cumpărată online și de pe okian.ro , cartestraina.ro , dar și de pe amazon.co.uk sau amazon.es

    10 Wake Up, Santa! ilustrat de Nathan Toms Pintachan, colecția Little Faces

    Minunat ilustrată, cu imagini care se transformă atunci când deschidem paginile, cartea aceasta ne dă ocazia să-i învățăm pe cei mici care-i treaba cu Moș Crăciun și cu darurile pe care le lasă sub brad. Este o carte cu text puțin, în versuri și cu niște ilustrații superbe. Sunt sigură că și piticii voștri o vor iubi, la fel de mult cum o îndrăgește și Alex. Recomandăm 100%!

    De altfel, absolut toate cărțile din colecția Little Faces sunt fascinante și reușesc să aducă o adevărată magie în paginile lor, care se transformă și care dau viață personajelor, așa că – dacă aveți ocazia – cumpărați o carte din această colecție, toate merită.

     

    Online, pe site-urile din România nu am găsit-o, dar am găsit alte cărți din aceeași serie Little Faces (și, credeți-mă, sunt la fel de frumoase!) așa că vă las aici link-ul de la Meet Happy Bear, pe care urmează să o comandăm și noi. Wake up, Santa o găsiți pe amazon.co.uk și pe amazon.es

    Acesta a fost top 10 cele mai iubite cărți ale băiețelului nostru (pentru vârste între 2 și 3 ani). Sunt tare curioasă să aflu voi ce mai citiți cu piticii voștri? Dacă aveți cărți pe care le recomandați, lăsați un comentariu, noi totdeauna suntem în căutare de cărți noi. 🙂

  • Top 10 cele mai iubite jucării (2-3 ani)

    Top 10 cele mai iubite jucării (2-3 ani)

    Iaca a mai trecut un an și a venit vremea pentru un nou top al celor mai iubite jucării, pentru copii cu vârsta între 2 și 3 ani. Scriu acest top, în fiecare an, de când a venit pe lume băiețelul nostru, așa că dacă aveți nevoie de idei pentru copii mai mici, aruncați un ochi și pe Top 10 cele mai iubite jucării 0 – 12 luni și Top 10 cele mai iubite jucării 1-2 ani.

    Așadar, am adunat aici toate jucăriile pe care Alex le iubește și cu care se joacă non-stop, potrivite pentru copii cu vârsta între 2 și 3 ani. Acuș-acuș bate și Moș Crăciun la ușă, așa că sper să vă fie de folos și vi le recomand cu încredere, sunt testate și mega-testate de noi și sunt preferatele băiețelului nostru.

    1 Trenulețele „Thomas și prietenii săi”, seria Take N Play (magnetice)

    Nu pot să vă descriu ce nebunie e la noi cu trenurile, mai ales cu cele din seria Thomas. Sunt, efectiv, jucăriile care i-au marcat perioada aceasta, între 2 și 3 ani. Pasiunea lui pentru trenulețe nu se va opri mulți ani de acum încolo, după cum vedem noi că stă treaba acum, așa că sunt mai mult ca sigură că aceste jucării îi vor marca, de fapt, o bună parte din copilărie. Trenulețele Thomas din seria Take N Play sunt de departe favoritele lui, nu există zi în care să nu se joace cu ele. Am ajuns, de-a lungul timpului, să alcătuim o colecție impresionantă de trenuri din această serie. Trenurile sunt realizate din metal, se prind între ele și de vagoane cu ajutorul unor magneți, ceea ce le face extrem de ușor de manevrat de către copii mici.

    Fiecare tren reprezintă un personaj aparte. Seria este concepută după celebrele desene animate „Thomas and friends” și cred că numărul personajelor depășește 100! N-am ajuns încă până acolo, dar nici nu suntem departe (!). În poza aceasta apare doar o mică parte din colecția noastră. Online le găsiți pe emag aici sau jump4joy.ro aici  sau pe thomastoys.ro aici

    Pe lângă cele magnetice, există și seria motorizată, care funcționează cu baterii. Suntem colecționari și de astfel de trenuri, nici nu se putea altfel, când avem în casă un fan convins al lui Thomas. Și acestea sunt extrem de rezistente la căzături, degajări și alte forme de torturat jucării :)… Vă spun din experiență. Atunci când nu se plimbă pe șine, trenurile motorizate obișnuiesc să facă întreceri și să-și încerce puterile în concursurile de tras cât mai multe vagoane după ele, de obicei încărcate cu tot felul de lucruri… de la papuci și portocale, la figurine cu dinozauri și lingurițele noastre din bucătărie.

    2 Trenuleț din lemn Waterfall Mountain și masă de joacă, de la Kid Kraft

    În concordanță cu pasiunea principală a băiețelului nostru… pe locul 2 nu putea fi decât o altă jucărie din lumea trenulețelor. Masa aceasta de joacă este o minunăție. E foarte bine realizată (atenție, ia ceva timp să o montezi. Unei persoane iscusite cred că îi ia în jur de două ore ca să asambleze masa și să pună pe picioare întreg circuitul). Altfel, masa este destul de solidă, are cutiuțe pentru depozitarea trenurilor și a șinelor – ăsta e un mare plus în ochii mei, cum sunt mereu disperată să găsesc fiecărui lucru un loc al său. Masa vine cu toate piesele necesare pentru asamblarea circuitului. Șinele sunt compatibile cu trenulețele Ikea, Brio și Thomas (varianta motorizată).

    Este, într-adevăr, o investiție, costă destul de mult, dar dacă ne gândim că o va folosi mult timp de-acum încolo și că poate fi refolosită pentru diverse alte activități: puzzle-uri, plastilină, jocurile de lego, eu zic că merită. E bine ca prichindelul să aibă un loc în care să se desfășoare, altul decât pe jos sau pe comoda noastră TV iar marginile ridicate ale mesei sunt un ajutor pentru activități care implică piese de mici dimensiuni. Este mărișoară însă, așa că gândiți-vă bine dacă aveți suficient spațiu pentru ea.

    Online, puteți găsi masa de joacă Waterfall mountain Kid Kraft pe dmkids.ro aici  dar și la emag.ro, aici. Noi am cumpărat-o de pe amazon.es

    Vă las aici și video de prezentare:

    3 Labirint magnetic din lemn – Bufnița, de la Toys R Us (Imaginarium Discovery Magnetic Maze Wood puzzle Owl)

    Acest puzzle îl ține ocupat muuult muuult timp. Jocul constă în a mișca și aranja biluțele din interior, prin culoarele labirintului, folosindu-te de bagheta cu capăt magnetic, din exterior. Băiețelului nostru îi place foarte mult. Aș fi zis că nu va prinde o astfel de jucărie, fiindcă -în general- al nostru prichindel se plictisește destul de repede, dar jocul acesta îl captivează și reușește să-l țină atent și concentrat perioade destul de lungi. Mereu dă o raită și pe la puzzle-ul labirint. Am cumpărat puzzle-ul magnetic dintr-un magazin fizic Toys R Us. Online nu l-am găsit niciunde.

    Există mai multe puzzle-uri de acest tip în colecție. Noi avem bufnița, dar tare drăgălașe sunt și celelalte.

    4 Casa de păpuși mobilă, de la Playmobil

    Da, avem și o casă de păpuși, chiar dacă al nostru este băiețel și e chiar una dintre jucăriile lui preferate. Eu una nu cred în împărțirea asta în jucării „de fete” și jucării „de băieți”. Fetițele pot iubi să se joace și ele cu mașinuțele, la fel cum și băieților le poate plăcea o bucătărioară de jucărie de exemplu sau o păpușă. Căsuța aceasta a fost mai mult decât binevenită iar prichindelului meu îi place la nebunie. Am cumpărat-o de curând, adică spre vârsta de 3 ani, nu aș recomanda-o pentru vârste mai mici, întrucât conține piese de foarte mici dimensiuni, care pot fi ușor înghițite. Partea bună este că puteți pune, pur și simplu, deoparte, piesele mai mici. Acestea sunt în general accesoriile familiei care locuiește în căsuță precum: periuțe de dinți, feon sau mâncarea din frigider și vesela.

    Spuneam însă că jucărioara asta a venit cu multă bucurie, mai ales acum, când băiețelul nostru a descoperit jocurile de rol. El se vede pe el, în acea căsuță, ca fiind „bebe Alex” împreună cu mami și tati. E o ocazie bună să repetăm prin joacă și anumite rutine: ne spălăm pe mâini înainte de a ne așeza la masă, apoi stăm cu toții la masă când mâncăm, e ora de nani – toată lumea în pat. În plus, faptul că această căsuță are și baie cu o toaletă de jucărie mi-a venit extrem de bine, mai ales că tocmai făceam trecerea cu Alex de la scutec la toaleta „de copii mari” și așa repetam cu el, prin intermediul personajelor de jucărie. Se distrează teribil când Alex mic de jucărie strigă tare: „Alex face pipi!!! Fugaaa, fuggaaa la veceu!”  🙂

    Ce ne mai place la această căsuță este că e sub formă de gentuță, se închide după ce te-ai săturat de joacă iar piesele se păstrează frumos în interior, fără să se rătăcească prin toată casa.

    Pe scurt, o căsuță de jucărie e o idee foarte bună mai ales acum (între 2 și 3 ani) când copiii sunt la vârsta la care descoperă jocurile de rol și își dezvoltă imaginația. Băiețelul nostru se joacă tot timpul cu ea! Online poate fi cumpărată de aici  sau de aici

    5 MagMagic, set de construcție magnetic

    Este hipnotizant, adică până și nouă ne place, ca adulți.  Mie, cel puțin, mi se pare extrem de relaxant să „lipești” piesele între ele și să construiești tot felul de forme. E distracție mare la noi în casă cu setul acesta (și evident, când spun asta, nu mă refer doar la adulți, cum acesta este, totuși, un top 10 al celor mai iubite jucării ale băiețelului nostru). Piesele se lipesc între ele, fiind magnetice iar de aici mai departe totul ține de imaginație și de inspirație! Noi avem un set cu 30 de piese, dar există multe, multe opțiuni, acum am pus ochii pe cele care permit copilului să construiască el singur o mașinuță sau un elicopter, așa că avem în plan să îi mărim colecția de piese de construcție. Online îl găsiți aici iar asemănător, pe site-urile românești, am găsit aici.

    6 Pig goes Pop

    A fost votată jucăria anului 2010, în Marea Britanie. E un joc distractiv la care poate participa toată familia. Acțiunea e simplă: arunci cu zarul iar apoi trebuie hrănit purcelușul și de fiecare dată când i se dă de mâncare, acestuia îi crește burtica, până când îi explodează cureaua. Vă dați seama că ultima parte e preferata copiilor! E și e o ocazie pentru copii să învețe să numere. Deși producătorii recomandă vârsta minimă ca fiind 4 ani, eu vă spun că are un mare succes la băiețelul nostru, care împlinește 3 ani. Noi l-am luat de aici amazon.es, în România l-am găsit la vânzare, sub numele de Porcușorul Ghiță 🙂 , pe magazinprichindel.ro aici , pandytoys.ro aici sau pe carturesti.ro aici.

    Gogoșel ne cere aproape în fiecare zi să jucăm jocul cu purcelușul, așa că își merită pe deplin locul în top 10 cele mai iubite jucării din casa noastră.

    Iată și filmulețul de prezentare al purcelușului gurmand:

    7 Play Doh Kitchen Creations Noodle Makin’ Mania

    Am ajuns la plastilină… și cum să nu fie plastilina pe lista activităților preferate?! E aproape imposibil pentru un copil să nu-i placă să se joace cu plastilină. Ei, setul acesta de la Play Doh, în care cel mic face paste este – de departe – cea mai iubită jucărie care implică plastilină. Se distrează enorm făcând spaghete de toate culorile și tot felul de biscuiței, pe care ni servește apoi, pe farfurie, cu furculița înfiptă în ei. Îi place la nebunie! Online (Ro) îl găsiți și aici sau aici.

    8 Joc educativ Încuie și Descuie, de la Melissa & Doug

    Planșa aceasta, plină de încuietori de tot felul îl fascinează pe băiețelul nostru și sunt sigură, la ce review-uri are pe magazinele online, că el nu e nicidecum o excepție. Îi place enorm să deschidă și să închidă ușile diverselor compartimente de pe planșă și este foarte mulțumit atunci când poate face asta singur, fără niciun ajutor.

    A fost fascinat de jocul ăsta din secunda în care a dat cu ochii de el.  În spatele ușilor se ascund tot felul de animăluțe, de diverse culori – o ocazie bună pentru a repeta culorile, dar și numerele. Înainte de toate însă, acesta e un joc extrem de util pentru dezvoltarea motricității fine a copiilor. Dimensiunile planșei din lemn sunt destul de generoase și asta este bine pentru copii, fiindcă pot „lucra” la încuietori cu ușurință. 100% good buy! Puteți găsi jocul și online (RO) aici sau aici sau pe  amazon.es ori amazon.co.uk.

    9 Pop-Up Pirate, de la Tomy 

    Pop-Up Pirate e încă un joc super distractiv pentru cei mici. Toată treaba constă în a introduce săbiuțele în butoiul piratului și, dacă nimerești în locul potrivit, piratul sare din butoi. Acum, băiețelul nostru se joacă cu noi, inventăm povești cu piratul din butoi în timp ce încercăm să-l facem să sară și în general nu prea avem reguli în afară de aceea de a descoperi când sare dumnealui din butoi. Va fi însă cu siguranță un joc de „cursă lungă”, potrivit și pentru când va mai crește și îl va putea juca împreună cu alți copii. Regulile sunt foarte simple și ușor de urmat. Online îl găsiți pe jucariijucarii.ro aici, nichiduta.ro aici.  totorel.ro aici ,  amazon.es și amazon.co.uk

    10 Let’s Go Fishing, de la Pressman Toys

    Se dau: pești care se învârt, ies și intră în locșoarele lor, deschizând și închizând gura și undițe care abia așteaptă să îi tragă afară, manevrate de copii atenți și concentrați. E un joc extrem de distractiv. Băiețelul nostru petrece mult timp jucând jocul acesta și este așa de mândru de fiecare dată când reușește să scoată câte un pește afară! Dacă la început făcea un efort vizibil ca să reușească, acum a devenit tot mai bun și reușește să-i pescuiască din ce în ce mai ușor. Are succes garantat la prichindei! De altfel, joculețul acesta are câțiva zeci de ani de când bucură generații întregi de copii. Online găsiți jocul pe artgarage.ro aici,  amazon.es și amazon.co.uk

    Și pentru că tot suntem la capitolul – pești, nu pot să nu menționez și jocul de pescuit magnetic de la Melissa & Doug.

    Iubim jucăriile de la Melissa & Doug și cu siguranță cred că nu suntem singurii! Sunt jucării din lemn, de foarte bună calitate iar anul trecut, de Crăciun, piticul nostru a primit acest puzzle drăgălaș, de pe care „pescuiește” animăluțele marine, cu ajutorul unei undițe cu magnet. El este, de altfel, un mare iubitor de puzzle-uri, așa că genul acesta de jocuri ocupă un loc important între activitățile lui. Cât despre puzzle-ul de față… nu pot să vă spun decât că și acum, la aproape un an de când l-a primit, îl iubește la fel de mult ca-n prima zi! Online, puteți găsi jocul și aici.

    Acesta a fost top 10 cele mai iubite jucării ale băiețelului nostru, între 2 și 3 ani. Sper să vă prindă bine recomandările noastre.

    Gata, acum la joacă cu voi! 🙂

    Disclaimer:  Toate opiniile și recomandările exprimate în acest articol îmi aparțin în întregime, ca întotdeauna. Jucăriile prezente în acest top au fost selectate exclusiv în baza experienței noastre cu ele și nu am primit nicio remunerație, de la niciun producător sau distribuitor de jucării, pentru prezența lor în acest articol.


    Mai ai nevoie de idei? Citește și:

    Top 10 cele mai iubite jucării ale lui bebe (0 – 12 luni)

    Top 10 cele mai iubite jucării (1 – 2 ani)

    Top 10 cele mai iubite jucării (3 – 4 ani)

    Idei de cadouri pentru Moș Crăciun (de la 2 ani +)

    Idei de cadouri pentru Moș Crăciun 2018 (de la 3 ani+)

    Dacă îți place ce ai citit, m-aș bucura enorm să mă susții și cu un Like pe pagina de Facebook. 🙂
    Îți mulțumesc pentru că ești aici.

  • Ce uleiuri esențiale putem folosi, în siguranță, pentru copii

    Ce uleiuri esențiale putem folosi, în siguranță, pentru copii

    Trecem printr-o perioadă cu multe răceli, mai ales de când micuțul nostru a început grădinița. Cel mai mult îi dă de furcă nasul congestionat. Într-un punct, ajunsese să fie atât de rău, încât nu mai reușea să se odihnească noaptea, să respiri pe gură aproape non-stop nu poate fi de bine, cu siguranță.

    Pentru decongestionarea nasului la copiii mici, medicii recomandă apă de mare, aspirarea mucilor, lavaj și aerosoli. De multe ori, lucrurile astea ne-au salvat, alteori însă efectul lor nu a fost tocmai cel scontat, indiferent de cât de mult ne-am străduit, așa că am căutat și alte metode prin care să îl ajut să respire mai bine, ca să se poată odihni. Așa am descoperit uleiurile esențiale  și vă las aici câteva informații importante despre cum trebuie ele folosite, conform specialiștilor, pentru că nu toate uleiurile esențiale pot fi utilizate, în siguranță, pentru copii mici, există de asemenea o clasificare a lor în funcție de vârsta copilului.

    Uleiurile esențiale sunt extrem de concentrate și trebuie avut mare grijă ce folosim și cum le folosim.  O picătură de ulei esențial este echivalentul a 15 – 40 de căni de ceai medicinal sau de până la 10 lingurițe de tinctură, potrivit specialistului pediatru, Erika Krumbeck ,fondator al NaturopathicPediatrics.com. Și, vorba ei… n-am da unui copil să bea 40 de căni de ceai, nu? Deci, atenție mare, sunt foarte concentrate.

    Prin urmare, nu e de glumă cu ele și trebuie să avem mare grijă să le diluăm corect. Folosite nepotrivit, uleiurile esențiale pot fi neurotoxice pentru copii, există cazuri în care uleiurile esențiale au provocat convulsii copiilor.

    Așa, acum, după ce v-am speriat bine, vine și partea bună a lucrurilor: Uleiurile esențiale pot ajuta mult, dacă sunt folosite în mod corect! Pe noi ne-au ajutat incredibil de mult cu problema respirației și a nasului congestionat la băiețelul nostru (uleiul de pin și cel de arbore de ceai au fost salvatoare!).

    Uleiurile esențiale pot fi aplicate pe piele –  atenție, însă niciodată aproape de gura și de nasul copiilor ci, de exemplu, pe picioare – metoda nu este indicată pentru copii cu vârsta mai mică de trei luni, întrucât uleiurile esențiale pot fi iritante pentru pielea nou-născuților. În Essential Oil Safety, considerată a fi cartea cel mai bine documentată științific despre terapia cu uleiurile esențiale (e practic biblia aromaterapiei, v-o recomand cu căldură!), a specialiștilor Robert Tisserand și Rodney Young, se explică faptul că:

    „Este nevoie de mare precauție în utilizarea uleiurilor esențiale pentru bebeluși. De vreme ce pielea nou-născuților nu devine matură până la vârsta de trei luni, aceasta este mult mai sensibilă și mai permeabilă la uleiurile esențiale. Un nou-născut este, de asemenea, mai puțin echipat fizic să facă față unui eventual efect advers, din cauza capacității metabolice scăzute în comparație cu cea a adulților”.

    În cazul aplicării pe piele, uleiurile esențiale nu se folosesc niciodată direct, ci diluate într-un ulei purtător (care poate fi orice preferați, de exemplu ulei de cocos, de migdale, jojoba, ulei de argan, de măsline, mai multe despre uleiul purtător, puteți citi aici). Pentru copiii cu vârsta de peste 3 luni, diluarea este (în general) de 1,2 picături de ulei esențial la 30 de grame de ulei purtător.  Personal, însă, eu nu aș folosi niciodată metoda aceasta de aplicare direct pe piele, pentru că nu e cea mai sigură, cel puțin în cazul copiilor. În plus, unele uleiuri sunt fotosensibile, ceea ce înseamnă că după aplicarea lor pe piele trebuie evitată expunerea la soare, fiindcă pot provoca iritații puternice sau chiar arsuri.

    Noi am ales difuzarea prin vaporizator, întrucât am găsit-o a fi cea mai bună și mai sigură metodă de a folosi uleiurile esențiale. (Atenție, dacă un membru al familiei suferă de astm, întrebați medicul înainte de a utiliza uleiurile esențiale prin difuzare). Pentru asta, aveți nevoie de un aparat de difuzare a uleiurilor esențiale, precum acesta. Aparatul se umple cu apă și se adaugă apoi 1-2 picături de ulei esențial. Așadar, în continuare mă voi referi doar la uleiurile esențiale și utilizarea lor prin metoda difuzării.

    Uleiuri sigure pentru difuzare, în funcție de vârsta copiilor

     

    Uleiurile esențiale considerate sigure pentru copiii cu vârsta de la 3 luni + :

    • Iasomie (Jasminum sambac) – are efect de calmare.
    • Lemongrass (Cymbopogon flexuosus) – efect de calmare, antiparazitar și antifungic.
    • Ylang ylang (Cananga odorata) – efect calmant.

    Uleiurile esențiale considerate sigure pentru copiii cu vârsta de la 6 luni + :

    • Bergamotă (Citrus bergamia) –  ameliorează stresul și anxietatea, dar si unele infectii de piele, precum psoriazisul si eczemele, stimulează funcțiile ficatului și sistemului digestiv.
    • Lemn de cedru (Cedrus atlantica, Cedrus deodora, Juniperus virginiana)  –  are efect calmant, ajută în tratarea problemelor respiratorii.
    • Scorțișoară (Cinnamomum verum) –  are proprietăți antivirale, antifungice, antiparazitare, este un antibacterian cu spectru larg, tonifiant, favorizează circulația sanguină și limfatică.
    • Citronella (Cymbopogon nardus) – are proprietăți antioxidante, antibacteriene și antifungice, purifică aerul.
    • Coriandru (Coriandrum sativum) – are proprietăți anti-inflamatorii, tonic, stimulent al memoriei și analgezic în cazul migrenelor.
    • Chiparos (Cupressus sempervires) ameliorează astenia, purifică și împrospătează aerul, calmează tusea.
    • Brad siberian (Abies sibirica)  – eliberează sinusurile și ușurează respirația, calmează tusea, expectorant.
    • Geranium (Pelargonium graveolens)  – antiseptic și antibacterian; util mai ales în anotimpul rece când ajută la evitarea răcelilor sau a gripei, ajută la combaterea insomniei.
    • Grapefruit (Citrus paradisi) – tonic al sistemului nervos, antiseptic.
    • Lămâie (Citrus limon)  – ajută în probleme de concentrare, în tratarea efectelor răcelii și gripei și a durerilor de cap.
    • Mandarin (Citrus reticulata) – are efect calmant, relaxant, antispasmodic.
    • Neroli (Citrus aurantium) –  are efect calmant, revitalizant, este antiinflamator și antibacterian.
    • Petitgrain (Citrus aurantium) – ajută în stările de neurastenie, depresii, agitație, insomnii, tuse spasmodice
    • Pin (pinus divaricata, pinus resinosa, pinus strobus, pinus sylvestris) – unul dintre cele mai eficiente uleiuri, apreciat pentru efectul antiseptic asupra căilor respiratorii, antihistaminic.
    • Ravensara (Ravensara aromatica) – ajută în tratarea efectelor gripei, virozei, problemelor respiratorii, are efect antistres, analgezic și imunostimulant.
    • Rosalina (Melaleuca ericifolia) –  are efect energizant și purifiant, este antiinfecțios și antifungic
    • Trandafir (Rosa damascena) – ameliorează depresia, dar și tusea.
    • Lemn de santal (Santalum spicatum) –  efect de relaxare și ameliorare a tensiunii, ajută și la atenuarea durerilor toracice.
    • Molid (picea abies, picea glauca, picea mariana, picea rubens) – ajută la ameliorarea efectelor răcelii.
    • Portocală dulce (Citrus sinensis) – aromatizant, antiseptic aerian, calmant, sedativ.
    • Mandarină verde (Citrus reticulata) – diminuează stresul, ajută în probleme digestive, are proprietăți antiseptice, depurative, sedative, tonice.
    • Arbore de ceai (Melaleuca alternifolia)  – este unul dintre cele mai cunoscute și mai eficiente uleiuri care acționează pentru stimularea sistemului imunitar, ajută la tratarea răcelilor și afecțiunilor respiratorii.

    Uleiurile esențiale considerate sigure pentru copiii cu vârsta de la 2 ani + :

    • Busuioc(Ociumum x citriodorum) – ajută în ameliorarea stărilor de oboseală, depresie, anxietate, dureri de cap, infecții respiratorii, bronșită, tuse.
    • Benzoină (Styrax benzoin, Styrax paralleloneurus) – are un efect calmant puternic asupra sistemului nervos, tonic pentru sistemul respirator.
    • Piper negru (Piper nigrum) – are efect analgezic, antiseptic.
    • Cassia (sau Scorțișoară de China)  – puternic antibacterian, stimulează imunitatea.
    • Salvie (Salvia sclarea) – atenuează stările de oboseală
    • Usturoi (Allium sativum)  – puternic efect antiviral și antibacterian, ajută la tratarea răcelilor
    • Ghimbir (Zingiber officinale) – antispastic, analgezic, eficient în tratarea răcelilor și gripei, tuse, sinuzită, guturai
    • Ienupăr (Juniperus communis) – ajută în tratarea bolilor aparatului respirator, are efect relaxant
    • Smirnă (Commiphora myrrha) – efect antiseptic, antiinfecțios, antiinflamator, calmant, purifiant.
    • Oregano (Origanum onites, Origanum smyrnaeum, Origanum vulgare, Origanum compactum, Origanum hirtum) este numit cel mai puternic antiseptic natural, conform specialiștilor.
    • Maghiran (Marjorana hortensis) are un efect sedativ, este un bun remediu pentru insomnii.
    • Patchouli (Pogostemon cablin) – are efect tonic, ajută în stările de oboseală, astenie.
    • Mentă (Mentha cardiaca, Mentha spicata) – are efect în tratarea afectiunilor respiratorii – răceli, gripă, febră, sinuzită, decongestionarea căilor respiratorii.
    • Cimbru (Thymus vulgaris, Thymus Zygis)  – purifică și dezinfectează aerul (prin difuzare), adjuvant în tratarea răcelilor, tusei, infecții ale căilor respiratorii.
    • Turmeric (Curcuma longa) – are proprietăți antiseptice, antiinflamatoare, antioxidante, antivirale, antibacteriale, antialergice și anticancerigene.
    • Vetiver (Vetiveria zizanoides) – efecte calmante, relaxante
    • Valeriană (Valeriana officinalis) – are proprietãţi sedative asupra sistemului nervos şi cardiac, precum şi acţiune antispasticã.

    Uleiurile esențiale considerate sigure pentru copiii cu vârsta de la 6 ani + :

    • Anason (Pimpinella anisum) – puternic antibacterian, purifică aerul prin difuzare, ajută la decongestionarea căilor respiratorii.
    • Cajeput (Melaleuca cajuputi, Melaleuca leucadendron) – antiseptic pentru tractul respirator, antiinflamator, expectorant.
    • Cardamom (Elettaria cardamomum) – tonic, atenuează stările de oboseală.
    • Dafin (Laurus nobilis)  – are efect antiviral puternic, antiseptic, fungicid, tonic.
    • Nucșoară (Myristica fragrans) –  are proprietăți dezinfectante și antibacteriene, calmante și sedative.
    • Salvie oficinală (Salvia officinalis) – puternic antiviral, antibacterian, antifungic.

    Cazuri speciale: Uleiurile esențiale de Mentă și Eucalipt

    În cazul utilizării acestor două uleiuri, există o mare controversă legată de cât de sigure sunt ele pentru copii.

    Potrivit specialiștilor, uleiurile esențiale de mentă și eucalipt conțin 1,8 cineole, o substanță cunoscută și sub numele de eucaliptol care, deși are efecte benefice asupra aparatului respirator la adulți, în cazul copiilor poate avea efecte negative asupra receptorilor de temperatură de la nivelul plămânilor și poate cauza încetinirea respirației. Potrivit lui Robert Tisserand, uleiurile de mentă și eucalipt pot fi folosite prin difuzare, la copii cu vârsta între 3 și 6 ani, cu mare precauție –  adică a nu se depăși, sub nicio formă, doza de 2 picături de ulei esențial în difuzor.

     

    Îți mulțumesc pentru că ești aici. Dacă îți place ce ai citit, susține-mă și cu un Like pe pagina mea de Facebook.

  • Cum alegem încălțămintea pentru copii: 6 reguli de aur

    Cum alegem încălțămintea pentru copii: 6 reguli de aur

    Cum alegem încălțămintea pentru copii? Sunt atâtea și atâtea întrebări pe care orice părinte și le pune. Talpă tare sau flexibilă? Ghetuțe până la gleznă sau nu? Și din ce material? Pânză, cauciuc, piele?! Și dacă îi iau sandale, ce sandale îi iau? Deschise la vârf sau închise… sau nu contează? Cum îi măsor piciorul? Ce mărime de pantofiori îi iau?

    Trebuie să îi vină fix sau să îi iau cu un număr mai mare, ca să îi vină mai mult timp? Cum îl țin în casă… îi cumpăr papuci sau îl țin în șosete?! E ok să îl încalț cu pantofiorii frățiorilor mai mari sau cu încălțăminte pe care am primit-o de la alți prieteni cu copii?

    Sunt întrebări pe care mi le-am pus și eu, în mod firesc, atunci când băiețelul meu a început să meargă, așa că am început să caut și să citesc, să întreb doctori, ca să mă lămuresc ce e de făcut și ce să cumpăr, ce să aleg din atâtea și atâtea modele de încălțăminte pentru copii și la ce anume să fiu atentă.

    Dacă bebe al tău tocmai începe să intre în etapa în care este pregătit să exploreze lumea de la verticală, sunt sigură că și tu îți pui aceleași întrebări ca și mine.

    E momentul în care trebuie să alegem, cu grijă, încălțămintea care să-i ofere libertatea de mișcare de care are nevoie, dar și siguranța și protecția piciorușelor micului explorator.

    Bun. Păi și atunci, cum facem? Iată regulile mele de aur:

    1-Talpă tare sau talpă flexibilă?

    Alege talpa flexibilă. Ar trebui să poți îndoi, cu mâna, pantofiorii micuțului tău, fără prea mare efort.

    Pantofii copiilor trebuie să aibă talpa flexibilă, pentru a le permite să meargă corect. E foarte important, mai ales pentru copilașii care tocmai ce au învățat să meargă.

    Ține cont de faptul că ei nu au suficientă putere pentru a flexa piciorul într-atât de mult, încât să îndoaie o talpă de pantof rigidă, atunci când merg, așa că gândește-te cum ai merge tu, dacă n-ai putea îndoi talpa piciorului în încălțăminte. N-ar fi prea confortabil, am lipăi, ca niște rațe, de colo-colo.

    2-Încălțăminte pe gleznă sau sub gleznă?

    Alege încălțămintea sub gleznă. E un mit treaba cu să alegem ghetuțe înalte, care „să-i țină glezna fixă”, fiindcă l-ar ajuta să meargă mai bine. Greșit. Picioarele copilașilor trebuie să fie cât mai puțin încorsetate.

    Dacă îl încalți cu niște ghete care îi țin glezna fixă, nu faci altceva decât să îi îngreunezi mersul și să nu îi lași toți mușchii să lucreze și să se dezvolte corect.

    Copiii nu au nevoie de astfel de „cârje” ca să învețe să meargă. E ca și cum l-ai trimite să exploreze lumea încălțat cu niște clăpari de schi.

    3-Sandale deschise la vârf sau închise?

    Alege sandalele închise la vârf. Dacă îl încalți cu săndăluțe deschise, riști ca piciorul lui bebe să „alunece” în sandale iar asta nu e ok pentru el, plus că tot praful, nisipul, pietricelele de pe jos își vor face loc în încălțămintea lui mult mai ușor și îl vor deranja la mers.

    Sandalele închise la vârf îi protejează degetele la căzături sau lovituri.

    4-Din ce material să fie?

    Alege încălțămintea care îi lasă piciorul să respire. Copiii transpiră mult mai mult decât adulții, așa că e important ca încălțămintea pe care o poartă să le lase piciorușele „să respire”. Alege încălțămintea din pânză sau din piele și nu îi cumpăra săndăluțe sau pantofiori din plastic sau cauciuc, oricât de drăguți sau „la modă” ți s-ar părea.

    5-E ok să îl încalț cu pantofi purtați de alți copii, de exemplu ai frățiorilor mai mari?

    Răspunsul e simplu: NU. Nici nu contează cine i-a purtat înainte, fie ei frățiori, copii ai prietenilor sau ai rudelor.

    Este tentant să păstrezi încălțămintea care a rămas mică unui copil pentru frățiorul sau surioara lui, la fel și să primești încălțămintea de la alți copii, dacă te gândești că așa poți economisi bani, dar nu e deloc indicat să faci asta, dintr-un motiv foarte simplu: încălțămintea ia forma piciorului copilului care i-a purtat deja, așadar se deformează, deci nu e indicată pentru un alt copil, mai ales în cazul celor foarte mici, care abia învață să meargă și al căror mers este în formare.

    Excepție ar putea face, poate, doar acele perechi de pantofi care sunt ca noi, aproape nepurtate, dar nici atunci nu putem fi siguri că nu s-au deformat între timp, așa că dacă vi se oferă cadou încălțăminte deja purtată, cel mai bine ar fi să refuzați politicos.

    6-Cum stă bebe încălțat în casă… în papuci sau în șosete?

    Cel mai bine ar fi să stea în șosete sau chiar desculț, dacă nu este frig. În niciun caz nu îl încălțăm cu versiunea mini a papucilor noștri, adică acei papuci care lasă călcâiul liber, să alunece unde vrea el, din motive evidente, zic eu. Riscăm să-l găsim mai mult tăvălit și împiedicat de proprii papuci, decât în picioare.

    Și încă ceva foarte important:

    Cum îi măsurăm piciorul și cum alegem numărul potrivit la încălțăminte?

    Cum îi măsurăm piciorul: cel mai simplu este să îi punem talpa piciorului pe o foaie de hârtie sau pe un carton și să trasăm, cu un creion, conturul piciorușului, apoi să îl măsurăm cu un centimetru, de la călcâi până la vârful degetului mare.

    Există însă și niște dispozitive de măsurat talpa piciorului. Eu una, prefer metoda aceasta.

    Online, în România, le găsiți, de exemplu, aici , dar și pe amazon.es, aici.

    Măsoară-i piciorul frecvent, cel puțin o dată pe lună, ca să fii sigură că încălțămintea pe care o poartă îi este, în continuare, bună. Bebe al tău crește pe zi ce trece și, evident… și piciorușele lui, așa că va avea nevoie de încălțăminte nouă la fiecare 3,4 luni.

    Nu te baza pe faptul că, dacă piticul nu plânge, atunci când îl încalți, înseamnă că pantofii îi sunt încă buni! Ai grijă să verifici și să îi măsori talpa piciorului frecvent, pentru că majoritatea copiilor, la vârste atât de mici, nu știu să îți spună dacă ceva îi deranjează. Fii atentă și la semne.

    Dacă, dintr-o dată, când ieși afară cu el, începe să ceară tot mai des în brațe, de exemplu și nu înțelegi de ce, s-ar putea ca de vină să fie încălțămintea. Verifică pentru a te asigura că nu i-a rămas mică.

    Conform Societății Americane de Ortopedie, picioarele bebelușilor cu vârsta sub 16 luni cresc cu câte o jumătate de număr la pantof, la fiecare două luni, cele ale copilașilor cu vârste între 16 și 24 luni –  la fiecare 3 luni iar la cei cu vârsta între 24 și 36 de luni, la fiecare 4 luni. Ritmul de creștere încetinește abia după ce copiii împlinesc 3 ani, caz în care picioarele lor cresc cu câte o jumătate de număr, la fiecare 6 luni.

    Tocmai pentru că piticii cresc atât de repede, ce te sfătuiesc eu, este să investești mai degrabă în calitatea pantofiorilor pe care îi poartă, decât în numărul lor. N-are rost să îi cumperi 10 perechi de pantofi, ghetuțe și săndăluțe. Nici nu va apuca să le poarte pe toate, până când vei constata că are nevoie de altele. Mai bine investește în două, maxim trei perechi, dar de calitate.

    I-ai măsurat piciorul, acum trebuie să îi alegi numărul potrivit la încălțăminte. Perechea potrivită trebuie să fie întotdeauna un pic mai mare decât lungimea piciorului lui.

    Atenție, însă, un pic mai mare nu înseamnă cu un număr mai mare! Îi faci o defavoare dacă îi cumperi încălțăminte mai mare, ca să îi vină bine „mai mult timp”. Bebe nu trebuie să lipăie în pantofi, trebuie să aibă pantofii potriviți exact pentru piciorul lui.

    Asta înseamnă că între vârful degetului lui mare de la picior și vârful pantofului trebuie să fie un spațiu fix cât degetul tău mare de la mână. Aceea este mărimea potrivită pentru el.

    Ai grijă, atunci când probează perechea, să te uiți și la călcâiul lui să nu se miște în sus și în jos în pantofi, atunci când calcă, dar nici să îi fie fix. Între piciorul lui și călcâiul pantofului ar trebui să fie suficient spațiu, cât să poți băga degetul tău mic.

    Dacă ar fi să fac o recomandare referitoare la mărcile de încălțăminte pentru copii, preferatele noastre dintotdeauna au fost: Pediped, Biomecanics și Le Coq Sportif.

    Mărcile astea chiar își merită banii, noi nu am avut niciodată nicio problemă cu încălțămintea cumpărată de la ei, de aceea le recomand cu toată încrederea.