Autor: Ioana

  • Top 10 cele mai iubite cărți pentru copii (2-3 ani)

    Top 10 cele mai iubite cărți pentru copii (2-3 ani)

    Am adunat aici 10 minunății de cărți, într-un top al celor mai iubite cărți ale băiețelului nostru, potrivite pentru copii cu vârsta între 2 și 3 ani. Le citim zi de zi, unele – de zeci de ori pe zi (la cererea clientului Gogoașă), așa că vi le recomand pe toate, cu inima deschisă.

    Băiețelul meu iubește cărțile iar dacă sunteți în căutare de idei despre cum să faceți ca picilor să le placă cititul, am scris cum am făcut noi aici: Cum mi-am îndrăgostit copilul de cărți. Bun, revenind la subiect, vă mai spun un lucru înainte să începem topul nostru: noi vorbim cu băiețelul nostru în română și în engleză, așa că urmează recomandări de cărți în ambele limbi.

    1 Pete the Cat – I love my white shoes, de Eric Litwin și James Dean

    Incredibilă cartea aceasta! Este pur și simplu hipnotizantă pentru cei mici. Extrem de distractivă și de interactivă, dar și cu o morală, Pete the Cat îi învață pe cei mici să continue să zâmbească și să fie fericiți, chiar dacă lucrurile nu merg așa cum s-ar aștepta ei.

    Povestea este simplă și ingenioasă: pisicuța asta, care tocmai ce-și cumpărase pantofi albi, pe care-i iubea nespus, îi tot murdărește călcând peste tot felul de lucruri (o grămadă de căpșune, una de coacăze, calcă apoi în noroi, apoi în apă)… iar pantofii își schimbă culoarea de fiecare dată. Pisicuța e însă la fel de încântată de pantofii ei, chiar dacă ei devin roșii (de la grămada de căpșune) sau albaștri (de la coacăze) sau maro (de la noroi) și cântă fericită că-și iubește pantofii.

    În pagina în care sunt desenate notele muzicale și apar versurile cântecelului, eu și cu Alex am inventat o melodie pe care o cântăm împreună iar în ultima pagină, în care pisicuța calcă într-o găleată cu apă iar pantofii redevin albi -cântăm varianta rock-n-roll a cântecelului nostru cu pantofi. Atunci e cea mai mare distracție! Am citit de atâtea ori cartea asta, încât am ajuns s-o visez și noaptea, cu tot cu cântecel! 🙂

    În mod categoric și fără drept de apel este preferata lui Alex. Găsiți cartea în limba engleză, online, în România, pe okian.ro dar și pe amazon.es sau amazon.co.uk.

    Update: În limba română, cartea a apărut la editura Nemira, o puteți cumpăra de aici.

    2 The colour monster (El monstruo de colores), de Anna Llenas

    Este o carte care a primit premiul pentru cea mai bună ilustrație, în 2015, în Spania și a fost tradusă în 9 limbi. Cred că este cea mai frumoasă carte despre sentimente, adresată copiilor, dar și cea mai ingenioasă dacă ne gândim că explică într-un mod atât de frumos, de simplu și de ușor de înțeles pentru copii, lucruri complicate, precum furia, veselia, calmul, frica.

    Cartea aceasta m-a ajutat să-l învăț pe Alex să identifice și să înțeleagă mai bine stările prin care trece. Copiii învață, așadar, să-și recunoască stările, dând o mână de ajutor monstrului colorat, peste care au năvălit toaaateee sentimentele în același timp, pentru a le putea înțelege, identifica și separa între ele. Să ne înțelegem, avem de-a face cu un monstruleț extrem de confuz, care nu mai știe nici el ce simte și ce să facă.

     

    Fiecărei stări îi este asociată câte o culoare. Monstrul galben este bucuria, monstrul roșu e furia, monstrul albastru e tristețea, cel negru e frica, cel verde – calmul. După cum vedeți în poze, cartea e de tip pop-up, fiecare pagină prinde viață atunci când o deschidem și ne înfățișează un monstruleț așezat într-un cadru 3D. Este absolut minunată, Alex o iubește și v-o recomand din tot sufletul!

     

    La final, toate sentimentele acestea, care erau de-a valma la început, sunt puse frumos și ordonat în câte o sticluță, pentru ca monstrul să știe întotdeauna ce simte. Tare drăgălașă carte și extrem de utilă, așa-i? 🙂

    Noi avem varianta în spaniolă a acestei cărți, dar o puteți găsi și în limba engleză (oricum, nu contează neapărat limba, e foarte ușor de explicat copiiilor ce se întâmplă în fiecare pagină). Varianta în limba engleză o găsiți pe okian.ro, amazon.es aici sau amazon.co.uk

    3 Goodnight Moon, de Margaret Wise Brown și Clement Hurd

    Cea mai frumoasă carte de citit înainte de culcare, din toate timpurile. Și nu e doar o vorbă în vânt pentru că această carte este publicată, fără oprire, de vreo 60 de ani. A bucurat generații întregi de copii și continuă și în ziua de astăzi să fie una dintre cele mai iubite cărți pentru copii scrise vreodată.

    Acțiunea cărții este foarte simplă: un iepuraș se pregătește de culcare și înainte să adoarmă spune „noapte bună” tuturor obiectelor și personajelor din cameră. Ilustrațiile viu colorate alternează cu pagini alb-negru iar asta, dintr-un motiv pe care eu nu îl înțeleg – efectiv îi hipnotizează pe copii.

     

    Cărticica are textul (scurt) în versuri – și asta contribuie, de asemenea, zic eu,  la instalarea calmului. Alex, care e un copil destul de zglobiu, imediat se liniștește când citim cartea aceasta. Până la final este în starea potrivită ca să capituleze în fața unei porții zdravene de somn. Este 100% good buy! Găsiți cartea în limba engleză pe okian.ro,  amazon.es și pe amazon.co.uk

    În limba română, cartea poate fi comandată aici.

    4 Un mieluț la cină, de Steve Smallman și Joelle Dreidemy

    Povestea este despre un lup bătrân și flămând care se pomenește, într-o seară friguroasă de iarnă, că-i bate… friptura la ușă, adică un mieluț. Bătrânul lup îl invită în casă și în timp ce caută de zor rețete pentru o tocăniță de mieluț, între cei doi se dezvoltă o frumoasă prietenie.

    Cartea este tare amuzantă, finalul e fericit – se încheie cu cei doi protagoniști mâncând împreună o supă de legume, chiar și așa însă – îmi este foarte greu să îi explic lui Alex că lupul mănâncă oaia (cel puțin deocamdată), așa că nu respect textul cărții și „croșetez” eu o poveste în care cei doi se împrietenesc, fără a aminti de tocănița de mieluț la care visează lupul.

    O citim de ceva vreme înainte de culcare, însă de curând am renunțat să o mai luăm de pe raft într-un așa moment critic, fiindcă m-am trezit cu domnul Gogoașă că, în loc să vrea la nani, vrea să pape supă de legume,  în loc să stingem lumina, m-am pomenit cu el fugind la bucătărie 🙂 Am lăsat-o, așadar, constrânși de împrejurări, pentru alte momente ale zilei. Găsiți cartea și pe carturesti.ro, emag.ro sau bebelibrarie.ro . Cartea, în limba engleză, o găsiți pe amazon.co.uk sau amazon.es

    5 Who’s There? Beware! de Patricia Hegarty, editura Tiger Tales

    Cartea aceasta este minunat ilustrată și conține imagini ce se transformă atunci când dai pagina sau tragi de o clapetă de hârtie. Este despre lucrurile care, în întuneric, par a fi înfricoșătoare, dar care, de fapt, nu sunt deloc așa.

     

    Șoricelul nostru pleacă noaptea, prin pădure, până la căsuța bunicii iar pe drum întâlnește tot felul de lucruri și animale care, inițial, îl sperie.

    El își imaginează, mai întâi, că în întuneric se ascunde un monstru, dar apoi, pe măsură ce se apropie, își dă seama că este doar un urs care duce în poală o grămadă de pere, apoi crede că a dat peste un crocodil dar de fapt își dă seama că nu erau decât niște furnici care cărau un buștean. Și tot așa o ține șoricelul, din sperietură în sperietură, până ajunge la casa bunicii.

    Tare frumușică această carte și, în plus, îi învață pe copii să nu le fie frică de întuneric, pentru că lucrurile nu sunt niciodată atât de înfricoșătoare precum par. Cartea o găsiți online pe okian.roamazon.es sau amazon.co.uk

    6 Cât de sus este cerul? de Anna Milbourne și Serena Riglietti

    Facem cunoștință cu pinguinul Pipkin, un pinguin tare curios, care vrea să afle: cât de sus este cerul?

    Pentru asta, el pornește într-o călătorie, ajutat mai întâi de un albatros, apoi de un pilot al unui balon cu aer cald și apoi de un astronaut. Dar oricât de sus ar ajunge, cu ajutorul prietenilor săi, își dă seama că cerul este mereu mult, mult mai sus decât și-a imaginat el vreodată. Pipkin chiar ajunge până la Lună și, deși și de-acolo tot mai e loc de „mai sus”, decide că e timpul să se întoarcă acasă, pe Pământ, la mămica lui, de care era acum foarte departe și de care i se făcuse dor.

    La finalul cărții, pe coperta trei, găsim un plic cu o hartă haioasă (și extrem de maaaaareee) care dă explicații mai „științifice” despre cât de sus a ajuns, de fapt, Pipkin și câți zeci de mii de kilometri s-a îndepărtat de Pământ în zborul lui spre Lună.

    Online, găsiți cartea și pe libris.ro, emag.ro sau elefant.ro. În limba engleză, cartea poate fi cumpărată de pe amazon.co.uk sau amazon.es.

    7. Ninsoarea din vis, de Eric Carle

    O carte cu o acțiune foarte simplă în care un moș, care avea cinci animale, visează, într-o seară, cum începe să ningă peste casa lui și peste grajdul unde stăteau animalele lui – vaca, porcul, calul, etc… ( ocazie bună de a repeta denumirea animalelor) iar dimineața, când se trezește, vede cum totul în jur chiar este acoperit de un strat gros de zăpadă.

    Cartea aceasta n-o să ia premiul pentru acțiune, în mod clar, dar nici nu cred că trebuie, de fapt, să aibă cine știe ce acțiune ca să fie iubită de copii. Cert este că „Ninsoarea din vis”  are ceva ce fascinează. Nu știu exact ce și de ce, dar Alex o iubește – și dacă o iubește, e aici, în top.

    Mare parte din farmecul acestei cărți constă în faptul că are pagini de tip „ lift the flap”, adică ușițele grajdului peste care ninge se deschid și descoperim în interior câte un animal, din cele cinci pe care le deține moșul nostru. Găsiți cartea de cumpărat online și pe carteacopiilor.ro, cartepedia.ro sau books-express.ro. În limba engleză, cartea poate fi cumpărată online pe amazon.co.uk sau amazon.es.

    8 What is Poo? de la Usborne

    Da. E o carte despre caca. Exact așa. Cei de la Usborne s-au întrecut pe ei :))

    Pe cât e de șocant, pentru noi, fiindcă deh, am cumpărat o carte care se numește „Ce e caca?”, pe atât este de educativă. Pe noi ne-a ajutat foarte, foarte mult mai ales când am făcut trecerea, cu Alex, de la scutec la WC. Este tot o carte de tip „lift the flap”, în care copilul deschide tot felul de compartimente ca să descopere desene și personaje (în cazul de față – ce fel de caca fac diverse animale). Cartea ilustrează cum toți copiii fac caca la WC, până și prințesele și fotbaliștii fac caca la WC! 🙂

    Vedem apoi o serie de animale și ce fel de caca face fiecare –  aflăm că, de exemplu, caca de balenă are culoarea roz! Cărticica ne aduce însă și câteva explicații științifice (pentru copii mai mari) – aflăm ce este caca, din ce e el compus, aflăm la ce este bun – de exemplu, îl putem duce la analize, iar doctorul poate afla de ce tratament avem nevoie ca să ne facem bine.

    Ce să mai… aceasta este o mică enciclopedie despre caca. 🙂

    Cartea poate fi cumpărată de la distribuitori Usborne, cum colecțiile Usborne nu se găsesc, în mod normal, la vânzare în magazine.

    9 Where’s Spot? de Eric Hill

    O carte simplă și distractivă, tot de tipul „lift the flap”, în care copiii se vor amuza să-l ajute pe tata-cățel să-l găsească pe Spot, deschizând tot felul de uși și ușițe și căutându-l sub tot felul de obiecte.

    Pe scurt, o carte tare drăgălașă, numai bună pentru a-i face pe copii să iubească să citiți cărți împreună. Vor fi încântați să-l caute pe Spot și să întâlnească tot felul de animale, ce stau ascunse bine peste tot prin casă.

     

    Poate fi cumpărată online și de pe okian.ro , cartestraina.ro , dar și de pe amazon.co.uk sau amazon.es

    10 Wake Up, Santa! ilustrat de Nathan Toms Pintachan, colecția Little Faces

    Minunat ilustrată, cu imagini care se transformă atunci când deschidem paginile, cartea aceasta ne dă ocazia să-i învățăm pe cei mici care-i treaba cu Moș Crăciun și cu darurile pe care le lasă sub brad. Este o carte cu text puțin, în versuri și cu niște ilustrații superbe. Sunt sigură că și piticii voștri o vor iubi, la fel de mult cum o îndrăgește și Alex. Recomandăm 100%!

    De altfel, absolut toate cărțile din colecția Little Faces sunt fascinante și reușesc să aducă o adevărată magie în paginile lor, care se transformă și care dau viață personajelor, așa că – dacă aveți ocazia – cumpărați o carte din această colecție, toate merită.

     

    Online, pe site-urile din România nu am găsit-o, dar am găsit alte cărți din aceeași serie Little Faces (și, credeți-mă, sunt la fel de frumoase!) așa că vă las aici link-ul de la Meet Happy Bear, pe care urmează să o comandăm și noi. Wake up, Santa o găsiți pe amazon.co.uk și pe amazon.es

    Acesta a fost top 10 cele mai iubite cărți ale băiețelului nostru (pentru vârste între 2 și 3 ani). Sunt tare curioasă să aflu voi ce mai citiți cu piticii voștri? Dacă aveți cărți pe care le recomandați, lăsați un comentariu, noi totdeauna suntem în căutare de cărți noi. 🙂

  • Ce-am învățat de la copilul meu

    Ce-am învățat de la copilul meu

    Astăzi se împlinesc trei ani de când viața noastră s-a schimbat iremediabil și total. Trei ani de când aud cel mai frumos cuvânt din lume – „mama” și de când descoperim viața în trei, cu bucuriile și greutățile ei, dar întotdeauna plină de multă iubire. Sunt trei ani de când îl învățăm pe micul nostru omuleț ce-i cu lumea asta mare din jurul nostru și tot atâția de când și noi învățăm multe, multeee lucruri de la el. Despre noi, despre lume, despre viață.

    Ce-am învățat eu de la copilul meu?

    Am învățat că ființele astea mici sunt compuse din două lucruri mari: iubire și joacă.

    Am învățat că, pentru a fi un părinte bun, nu e nevoie decât de două lucruri: să-l iubești și să fii acolo pentru el. Atât. Asta e tot. Nu trebuie să te dai peste cap, să citești o mie de cărți de parenting, nu trebuie să-i cumperi sute de jucării, nici să-i numeri legumele din farfurie și porțiile de salată de quinoa, nici să-l duci să facă 10 sporturi și să învețe să cânte la pian, mandolină și trombon. Nu-i trebuie cadouri din aur și nici haine de firmă. Ce-i trebuie lui ești tu: să-l iubești și să fii acolo pentru el. Atât.

    -Am învățat și că poți să trăiești fără să dormi, dar că nu poți să trăiești fără cafea.

    -Am învățat că o simplă răceală mă transformă, la 12 noaptea, nu în Cenușăreasa, ci în gimnasto-atleta de serviciu. Altfel nu se poate explica cum reușesc să mă năpustesc jos din pat, în mijlocul nopții și să alerg în vârful picioarelor, fără să respir, până în celălalt capăt al casei, ca să ies pe balcon și să tușesc acolo ca lupul la lună.

    -Am învățat că, dacă ți-a căzut pe jos o singură firmitură sau vreun rest de ambalaj de la orice, copilul îl va găsi și va încerca să-l mănânce.

    -Am învățat că al nostru cățel nu e cățel tot timpul. Poate fi ba căluț, ba scară, în funcție de nevoi și posibilități…

    -Am învățat că între orele de somn și parchetul pe care-l ai în dormitor există o relație bizară, de balamuc (aflați aici la ce mă refer exact).

    -Am învățat că drumul drept nu este totdeauna cel mai scurt, mai ales când ținta ta este să ieși pe ușă cu copilul.

    Și-am mai învățat câte ceva și despre mine:

    -Am învățat că sunt mai răbdătoare decât credeam că pot fi, vreodată.

    -Am învățat să ascult cu inima.

    -Am învățat că este suficient să fiu eu însămi și că am risipit absolut inutil, atât de multă energie, de-a lungul vieții, încercând să fiu/ să fac/să spun/ lucruri doar pentru a fi pe placul altora.

    -Am învățat că iubirea adevărată nu cere nimic înapoi, nu are o agendă ascunsă și nici o listă de avantaje pe care le vrea pentru ea.

    -Am învățat că iubirea vindecă suflete și îndură tot.

    -Am învățat că prietenii adevărați sunt puțini și am mai învățat să fiu ok cu asta.

    -Am învățat că atunci când cineva crede cu adevărat în tine, îți dă puteri pe care nu credeai că le ai.

    -Am învățat că oamenii care împroașcă în jurul lor cu răutate, au suferințe mari și vechi, de care nu se pot vindeca.

    -Am învățat că, fără empatie, nu există înțelegere, nici acceptare și nici iubire.

     

    La Mulți Ani, iubirea noastră mare! La Mulți Ani fericiți și senini, ca tine!

  • Patru soluții pentru ca limitele impuse copilului tău să fie eficiente

    Patru soluții pentru ca limitele impuse copilului tău să fie eficiente

    Copiii au nevoie de limite, de reguli, cel puțin la fel de mult cum avem și noi nevoie ca ele să existe și să fie respectate, ca părinți. Dar cum stabilim aceste limite și cum le facem să fie eficiente?

    Vestea proastă este că nu există o rețetă magică, pentru că niciun copil nu este la fel. Contează foarte mult personalitatea lui, cea a părinților, vârsta lui, preocupările și tendințele lui. Vestea bună este că există însă niște reguli generale de a stabili limite, care atunci când sunt respectate, le fac să fie eficiente. Întâi de toate însă, trebuie să te asiguri că prichindelul înțelege CE îi ceri și DE CE îi ceri un anumit lucru.

    Iată cele patru soluții de a stabili limite eficiente, conform specialiștilor în psihologia copilului:

    1. Asigură-te că limitele pe care le impui sunt clare, coerente și ajustate la vârsta copilului și capacitatea lui de înțelegere

    Asta înseamnă că trebuie să eviți formulările neclare, precum: „când ajungem la restaurant, poartă-te frumos”. Este atât de general, încât copilul poate să nu înțeleagă ce înseamnă asta. Înlocuiește formulările generale cu cele clare, în care îi spui exact ce vrei de la el: „când ajungem la restaurant, trebuie să te speli pe mâini și să te așezi la masă”.

    De asemenea, asigură-te că ceea ce îi ceri nu depășește capacitatea de înțelegere a vârstei lui. Asta înseamnă că, atunci când stabilim limitele, trebuie să avem așteptări realiste și să ne asigurăm că regulile impuse de noi chiar pot fi respectate de către copil. Nu îi putem cere, de exemplu, unui copil de doi ani, să stea așezat pe scaun, timp de o oră, în sala de așteptare de la doctor. Ar fi complet nerealist. Un copil de doi ani nu poate avea atâta răbdare și stăpânire de sine pentru a respecta regula impusă de noi.

    2. Fii consecvent odată ce ai stabilit o limită și evită dublul mesaj

    Odată ce ai stabilit o limită, aceasta trebuie respectată mereu. Nu poți să-i ceri copilului ca azi să nu se cațere pe canapea sau pe masă, fiindcă aveți invitați și să te aștepți ca el să respecte această limită, dacă tu, de obicei, îl lași să facă asta.

    Evită mesajele duble. Este vorba de situațiile în care îi cerem copilului să nu facă un anumit lucru, dar noi, ca adulți, facem exact contrariul. De exemplu, îi cerem copilului să ne spună mereu adevărul, dar el ne vede pe noi spunând minciuni sau păcălindu-l – aceasta este o situație care produce confuzie.

    3. Nu face abuz de „NU” și oferă-i alternative

    Cuvântul NU este mai mult decât necesar. Parentingul pozitiv, cu blândețe, nu înseamnă că nu trebuie să-i spui „nu” copilului, niciodată. Dimpotrivă. Copiii trebuie să învețe să audă și „nu”. Așa e viața până la urmă. Nu putem face tot timpul, doar ce ne dorim și este important pentru cei mici să înțeleagă că și NU face parte din viață.

    Specialiștii în psihologia copilului ne atrag însă atenția că nu e bine să facem abuz de NU. Să-i spui tot timpul „nu face asta, nu face aia, nu te duce acolo” reduce din impactul și puterea cuvântului „NU”. Riscăm, practic, ca acest cuvânt să-și piardă din însemnătate iar copiii să devină „imuni” la el, adică să nu mai stârnească nicio reacție din partea lor. De câte ori n-am văzut copii cărora părinți le strigă – nu te duce acolo, nu face aia –  și ei par nici să nu audă? Din păcate, chiar așa și este în unele cazuri. Nu-l mai aud, au devenit „imuni” la NU. Folosit în exces, „Nu” devine banal, devine un zgomot de fundal pe care copiii vor începe să-l ignore.

    În schimb, păstrează cuvântul NU pentru cazurile cele mai necesare, pentru situațiile pe care le consideri tu cele mai importante. La noi, cuvântul acesta apare, de obicei, în cazurile în care există un pericol pentru copil sau pentru cei din jurul lui. „Copiii nu se lovesc, pentru că îi doare”, „nu este voie să pui mâna pe aragaz pentru că te poți arde/ nu te pot lăsa să traversezi singur strada pentru că te poate lovi o mașină”. Sunt practic regulile cele mai importante și mai grave.

    Mai spune-i și DA. Prima noastră reacție, ca părinți, este să spunem NU face aia, nu face asta și tindem ca, în general, restul comportamentelor sau lucrurilor pe care le face copilul și cu care suntem de acord să nu producă nicio reacție din partea noastră. Reacționăm, instinctiv, când e vorba de situații în care e nevoie de noi să spunem NU, dar cu DA – e mai greu. Vorbește cu el și când ceea ce-și dorește este ok cu tine. Spune-i și „Da, poți să faci lucrul acesta”.

    În loc să folosim „Nu” la nesfârșit, mai bine le oferim alternative. Asta învață copilul că, atunci când practic o ușă îi este închisă, altele se deschid imediat în locul ei. Poți evita să-i mai spui încă un Nu: „Nu ai voie să desenezi pe pereți”, oferindu-i alternative și redirecționându-i atenția: „Hai să lăsăm pereții așa cum sunt ei și să facem un desen frumos, în toate culorile, pe această coală de hârtie sau pe cartea aceasta de colorat.”

    4. Limitele trebuie impuse cu fermitate și cu dragoste

    Odată ce ai stabilit o regulă, ea trebuie respectată. E timpul să plecați din parc, i-ai spus lucrul acesta și el nu vrea, fuge, se ascunde sau face o criză de furie. Vorbește-i cu dragoste, de la nivelul lui, uită-te în ochii lui, fii calm și arată-i că ești de partea lui, dar că limita trebuie respectată: „Știu că ești supărat și că vrei să mai stăm în parc și eu vreau să mai stăm, dar acum s-a făcut noapte și trebuie să plecăm acasă. Ne întoarcem mâine!” Fii pregătit și pentru cazurile în care va fi nevoie să îl iei în brațe și să pleci cu el pe sus. Nu ești singurul părinte care trece prin așa ceva. Important este să îți păstrezi calmul și să impui limita ferm, dar cu dragoste. Nu-i spune niciodată „ești rău”, ci „ce ai făcut este rău”, adică dezaprobă comportamentul, nu copilul. Copilul nu este niciodată rău, doar comportamentele pot fi rele, nepotrivite.

     

     

     

  • Top 10 cele mai iubite jucării (2-3 ani)

    Top 10 cele mai iubite jucării (2-3 ani)

    Iaca a mai trecut un an și a venit vremea pentru un nou top al celor mai iubite jucării, pentru copii cu vârsta între 2 și 3 ani. Scriu acest top, în fiecare an, de când a venit pe lume băiețelul nostru, așa că dacă aveți nevoie de idei pentru copii mai mici, aruncați un ochi și pe Top 10 cele mai iubite jucării 0 – 12 luni și Top 10 cele mai iubite jucării 1-2 ani.

    Așadar, am adunat aici toate jucăriile pe care Alex le iubește și cu care se joacă non-stop, potrivite pentru copii cu vârsta între 2 și 3 ani. Acuș-acuș bate și Moș Crăciun la ușă, așa că sper să vă fie de folos și vi le recomand cu încredere, sunt testate și mega-testate de noi și sunt preferatele băiețelului nostru.

    1 Trenulețele „Thomas și prietenii săi”, seria Take N Play (magnetice)

    Nu pot să vă descriu ce nebunie e la noi cu trenurile, mai ales cu cele din seria Thomas. Sunt, efectiv, jucăriile care i-au marcat perioada aceasta, între 2 și 3 ani. Pasiunea lui pentru trenulețe nu se va opri mulți ani de acum încolo, după cum vedem noi că stă treaba acum, așa că sunt mai mult ca sigură că aceste jucării îi vor marca, de fapt, o bună parte din copilărie. Trenulețele Thomas din seria Take N Play sunt de departe favoritele lui, nu există zi în care să nu se joace cu ele. Am ajuns, de-a lungul timpului, să alcătuim o colecție impresionantă de trenuri din această serie. Trenurile sunt realizate din metal, se prind între ele și de vagoane cu ajutorul unor magneți, ceea ce le face extrem de ușor de manevrat de către copii mici.

    Fiecare tren reprezintă un personaj aparte. Seria este concepută după celebrele desene animate „Thomas and friends” și cred că numărul personajelor depășește 100! N-am ajuns încă până acolo, dar nici nu suntem departe (!). În poza aceasta apare doar o mică parte din colecția noastră. Online le găsiți pe emag aici sau jump4joy.ro aici  sau pe thomastoys.ro aici

    Pe lângă cele magnetice, există și seria motorizată, care funcționează cu baterii. Suntem colecționari și de astfel de trenuri, nici nu se putea altfel, când avem în casă un fan convins al lui Thomas. Și acestea sunt extrem de rezistente la căzături, degajări și alte forme de torturat jucării :)… Vă spun din experiență. Atunci când nu se plimbă pe șine, trenurile motorizate obișnuiesc să facă întreceri și să-și încerce puterile în concursurile de tras cât mai multe vagoane după ele, de obicei încărcate cu tot felul de lucruri… de la papuci și portocale, la figurine cu dinozauri și lingurițele noastre din bucătărie.

    2 Trenuleț din lemn Waterfall Mountain și masă de joacă, de la Kid Kraft

    În concordanță cu pasiunea principală a băiețelului nostru… pe locul 2 nu putea fi decât o altă jucărie din lumea trenulețelor. Masa aceasta de joacă este o minunăție. E foarte bine realizată (atenție, ia ceva timp să o montezi. Unei persoane iscusite cred că îi ia în jur de două ore ca să asambleze masa și să pună pe picioare întreg circuitul). Altfel, masa este destul de solidă, are cutiuțe pentru depozitarea trenurilor și a șinelor – ăsta e un mare plus în ochii mei, cum sunt mereu disperată să găsesc fiecărui lucru un loc al său. Masa vine cu toate piesele necesare pentru asamblarea circuitului. Șinele sunt compatibile cu trenulețele Ikea, Brio și Thomas (varianta motorizată).

    Este, într-adevăr, o investiție, costă destul de mult, dar dacă ne gândim că o va folosi mult timp de-acum încolo și că poate fi refolosită pentru diverse alte activități: puzzle-uri, plastilină, jocurile de lego, eu zic că merită. E bine ca prichindelul să aibă un loc în care să se desfășoare, altul decât pe jos sau pe comoda noastră TV iar marginile ridicate ale mesei sunt un ajutor pentru activități care implică piese de mici dimensiuni. Este mărișoară însă, așa că gândiți-vă bine dacă aveți suficient spațiu pentru ea.

    Online, puteți găsi masa de joacă Waterfall mountain Kid Kraft pe dmkids.ro aici  dar și la emag.ro, aici. Noi am cumpărat-o de pe amazon.es

    Vă las aici și video de prezentare:

    Labirint magnetic din lemn – Bufnița, de la Toys R Us (Imaginarium Discovery Magnetic Maze Wood puzzle Owl)

    Acest puzzle îl ține ocupat muuult muuult timp. Jocul constă în a mișca și aranja biluțele din interior, prin culoarele labirintului, folosindu-te de bagheta cu capăt magnetic, din exterior. Băiețelului nostru îi place foarte mult. Aș fi zis că nu va prinde o astfel de jucărie, fiindcă -în general- al nostru prichindel se plictisește destul de repede, dar jocul acesta îl captivează și reușește să-l țină atent și concentrat perioade destul de lungi. Mereu dă o raită și pe la puzzle-ul labirint. Am cumpărat puzzle-ul magnetic dintr-un magazin fizic Toys R Us. Online nu l-am găsit niciunde.

    Există mai multe puzzle-uri de acest tip în colecție. Noi avem bufnița, dar tare drăgălașe sunt și celelalte.

    Casa de păpuși mobilă, de la Playmobil

    Da, avem și o casă de păpuși, chiar dacă al nostru este băiețel și e chiar una dintre jucăriile lui preferate. Eu una nu cred în împărțirea asta în jucării „de fete” și jucării „de băieți”. Fetițele pot iubi să se joace și ele cu mașinuțele, la fel cum și băieților le poate plăcea o bucătărioară de jucărie de exemplu sau o păpușă. Căsuța aceasta a fost mai mult decât binevenită iar prichindelului meu îi place la nebunie. Am cumpărat-o de curând, adică spre vârsta de 3 ani, nu aș recomanda-o pentru vârste mai mici, întrucât conține piese de foarte mici dimensiuni, care pot fi ușor înghițite. Partea bună este că puteți pune, pur și simplu, deoparte, piesele mai mici. Acestea sunt în general accesoriile familiei care locuiește în căsuță precum: periuțe de dinți, feon sau mâncarea din frigider și vesela.

    Spuneam însă că jucărioara asta a venit cu multă bucurie, mai ales acum, când băiețelul nostru a descoperit jocurile de rol. El se vede pe el, în acea căsuță, ca fiind „bebe Alex” împreună cu mami și tati. E o ocazie bună să repetăm prin joacă și anumite rutine: ne spălăm pe mâini înainte de a ne așeza la masă, apoi stăm cu toții la masă când mâncăm, e ora de nani – toată lumea în pat. În plus, faptul că această căsuță are și baie cu o toaletă de jucărie mi-a venit extrem de bine, mai ales că tocmai făceam trecerea cu Alex de la scutec la toaleta „de copii mari” și așa repetam cu el, prin intermediul personajelor de jucărie. Se distrează teribil când Alex mic de jucărie strigă tare: „Alex face pipi!!! Fugaaa, fuggaaa la veceu!”  🙂

    Ce ne mai place la această căsuță este că e sub formă de gentuță, se închide după ce te-ai săturat de joacă iar piesele se păstrează frumos în interior, fără să se rătăcească prin toată casa.

    Pe scurt, o căsuță de jucărie e o idee foarte bună mai ales acum (între 2 și 3 ani) când copiii sunt la vârsta la care descoperă jocurile de rol și își dezvoltă imaginația. Băiețelul nostru se joacă tot timpul cu ea! Online poate fi cumpărată de aici  sau de aici

    5 MagMagic, set de construcție magnetic

    Este hipnotizant, adică până și nouă ne place, ca adulți.  Mie, cel puțin, mi se pare extrem de relaxant să „lipești” piesele între ele și să construiești tot felul de forme. E distracție mare la noi în casă cu setul acesta (și evident, când spun asta, nu mă refer doar la adulți, cum acesta este, totuși, un top 10 al celor mai iubite jucării ale băiețelului nostru). Piesele se lipesc între ele, fiind magnetice iar de aici mai departe totul ține de imaginație și de inspirație! Noi avem un set cu 30 de piese, dar există multe, multe opțiuni, acum am pus ochii pe cele care permit copilului să construiască el singur o mașinuță sau un elicopter, așa că avem în plan să îi mărim colecția de piese de construcție. Online îl găsiți aici iar asemănător, pe site-urile românești, am găsit aici.

    6 Pig goes Pop

    A fost votată jucăria anului 2010, în Marea Britanie. E un joc distractiv la care poate participa toată familia. Acțiunea e simplă: arunci cu zarul iar apoi trebuie hrănit purcelușul și de fiecare dată când i se dă de mâncare, acestuia îi crește burtica, până când îi explodează cureaua. Vă dați seama că ultima parte e preferata copiilor! E și e o ocazie pentru copii să învețe să numere. Deși producătorii recomandă vârsta minimă ca fiind 4 ani, eu vă spun că are un mare succes la băiețelul nostru, care împlinește 3 ani. Noi l-am luat de aici amazon.es, în România l-am găsit la vânzare, sub numele de Porcușorul Ghiță 🙂 , pe magazinprichindel.ro aici , pandytoys.ro aici sau pe carturesti.ro aici.

    Gogoșel ne cere aproape în fiecare zi să jucăm jocul cu purcelușul, așa că își merită pe deplin locul în top 10 cele mai iubite jucării din casa noastră.

    Iată și filmulețul de prezentare al purcelușului gurmand:

    7 Play Doh Kitchen Creations Noodle Makin’ Mania

    Am ajuns la plastilină… și cum să nu fie plastilina pe lista activităților preferate?! E aproape imposibil pentru un copil să nu-i placă să se joace cu plastilină. Ei, setul acesta de la Play Doh, în care cel mic face paste este – de departe – cea mai iubită jucărie care implică plastilină. Se distrează enorm făcând spaghete de toate culorile și tot felul de biscuiței, pe care ni servește apoi, pe farfurie, cu furculița înfiptă în ei. Îi place la nebunie! Online (Ro) îl găsiți și aici sau aici.

    8 Joc educativ Încuie și Descuie, de la Melissa & Doug

    Planșa aceasta, plină de încuietori de tot felul îl fascinează pe băiețelul nostru și sunt sigură, la ce review-uri are pe magazinele online, că el nu e nicidecum o excepție. Îi place enorm să deschidă și să închidă ușile diverselor compartimente de pe planșă și este foarte mulțumit atunci când poate face asta singur, fără niciun ajutor.

    A fost fascinat de jocul ăsta din secunda în care a dat cu ochii de el.  În spatele ușilor se ascund tot felul de animăluțe, de diverse culori – o ocazie bună pentru a repeta culorile, dar și numerele. Înainte de toate însă, acesta e un joc extrem de util pentru dezvoltarea motricității fine a copiilor. Dimensiunile planșei din lemn sunt destul de generoase și asta este bine pentru copii, fiindcă pot „lucra” la încuietori cu ușurință. 100% good buy! Puteți găsi jocul și online (RO) aici sau aici sau pe  amazon.es ori amazon.co.uk.

    9 Pop-Up Pirate, de la Tomy 

    Pop-Up Pirate e încă un joc super distractiv pentru cei mici. Toată treaba constă în a introduce săbiuțele în butoiul piratului și, dacă nimerești în locul potrivit, piratul sare din butoi. Acum, băiețelul nostru se joacă cu noi, inventăm povești cu piratul din butoi în timp ce încercăm să-l facem să sară și în general nu prea avem reguli în afară de aceea de a descoperi când sare dumnealui din butoi. Va fi însă cu siguranță un joc de „cursă lungă”, potrivit și pentru când va mai crește și îl va putea juca împreună cu alți copii. Regulile sunt foarte simple și ușor de urmat. Online îl găsiți pe jucariijucarii.ro aici, nichiduta.ro aici.  totorel.ro aici ,  amazon.es și amazon.co.uk

    10 Let’s Go Fishing, de la Pressman Toys

    Se dau: pești care se învârt, ies și intră în locșoarele lor, deschizând și închizând gura și undițe care abia așteaptă să îi tragă afară, manevrate de copii atenți și concentrați. E un joc extrem de distractiv. Băiețelul nostru petrece mult timp jucând jocul acesta și este așa de mândru de fiecare dată când reușește să scoată câte un pește afară! Dacă la început făcea un efort vizibil ca să reușească, acum a devenit tot mai bun și reușește să-i pescuiască din ce în ce mai ușor. Are succes garantat la prichindei! De altfel, joculețul acesta are câțiva zeci de ani de când bucură generații întregi de copii. Online găsiți jocul pe artgarage.ro aici,  amazon.es și amazon.co.uk

    Și pentru că tot suntem la capitolul – pești, nu pot să nu menționez și jocul de pescuit magnetic de la Melissa & Doug.

    Iubim jucăriile de la Melissa & Doug și cu siguranță cred că nu suntem singurii! Sunt jucării din lemn, de foarte bună calitate iar anul trecut, de Crăciun, piticul nostru a primit acest puzzle drăgălaș, de pe care „pescuiește” animăluțele marine, cu ajutorul unei undițe cu magnet. El este, de altfel, un mare iubitor de puzzle-uri, așa că genul acesta de jocuri ocupă un loc important între activitățile lui. Cât despre puzzle-ul de față… nu pot să vă spun decât că și acum, la aproape un an de când l-a primit, îl iubește la fel de mult ca-n prima zi! Online, puteți găsi jocul și aici.

    Acesta a fost top 10 cele mai iubite jucării ale băiețelului nostru, între 2 și 3 ani. Sper să vă prindă bine recomandările noastre.

    Gata, acum la joacă cu voi! 🙂

    Disclaimer:  Toate opiniile și recomandările exprimate în acest articol îmi aparțin în întregime, ca întotdeauna. Jucăriile prezente în acest top au fost selectate exclusiv în baza experienței noastre cu ele și nu am primit nicio remunerație, de la niciun producător sau distribuitor de jucării, pentru prezența lor în acest articol.


    Mai ai nevoie de idei? Citește și:

    Top 10 cele mai iubite jucării ale lui bebe (0 – 12 luni)

    Top 10 cele mai iubite jucării (1 – 2 ani)

    Top 10 cele mai iubite jucării (3 – 4 ani)

    Idei de cadouri pentru Moș Crăciun (de la 2 ani +)

    Idei de cadouri pentru Moș Crăciun 2018 (de la 3 ani+)

    Dacă îți place ce ai citit, m-aș bucura enorm să mă susții și cu un Like pe pagina de Facebook. 🙂
    Îți mulțumesc pentru că ești aici.

  • Modul în care vorbim cu copiii noștri devine vocea lor interioară

    Modul în care vorbim cu copiii noștri devine vocea lor interioară

    Stătea în ploaie și plângea. Singură. Își ținea bicicleta strâns, de ghidon, cu o mână, în timp ce cu cealaltă mână încerca s-o sprijine mai bine de ea, ca să nu cadă și să-și șteargă și lacrimile în același timp. Nu părea să aibă mai mult de vreo cinci… șase anișori. Plângea în hohote și se uita undeva, către intrarea unui bloc. Nu reușeam să zăresc ușa spre care privea copila, din cauza unui rând stufos de copaci. Dar pe ea o vedeam bine de la geamul apartamentului nostru. Părul ei, prins în două codițe, îi zăcea ud, pe spate. Era fleașcă până la piele și continua să stea în ploaie și să plângă. Eram pe punctul de a o striga și de a o întreba dacă s-a pierdut, dacă are nevoie de ajutor, când am auzit-o țipând după tatăl ei, printre sughițuri iar apoi l-am auzit și pe el. N-am înțeles ce spunea, era prea departe, dar vocea lui, care tuna și ropotea mai rău decât ploaia de-afară, mi-a înghețat sângele în vene. Era extrem de agresiv. A continuat să urle ceva indescifrabil timp de câteva minute și, pe măsură ce vorbea, fetița lui plângea tot mai tare. Era sfâșietor. Nu mai avea voce din cauza sughițurilor, se îneca încercând să respire, dar nu se mișca de-acolo, din ploaie. Iar el nu venea după ea, s-o ia, s-o țină în brațe, să o calmeze, stătea la adăpost, sub streașina blocului a cărui intrare eu n-o puteam zări. Voiam să o ajut, dar nu știam cum. Nu era copilul meu, n-aveam niciun drept să mă apuc să spun altora cum să-și crească copiii. M-am dezlipit cu greu de scena care se desfășura sub geamul meu și am plecat de-acolo, încercând să-mi adun gândurile zbuciumate. Imaginea fetiței aceleia în ploaie, plângând în hohote, mă tăia ca un cuțit, pe interior.

    După 20 de minute de perpelit prin casă, m-am dus iar la geamul cu pricina, sperând să nu o mai văd în stradă, să se fi încheiat coșmarul. N-a fost să fie așa. Fetița era tot acolo. Nu mai ploua. Ea însă nu se oprise din plâns. Plângea mai tare ca niciodată. Iar apoi l-am auzit din nou pe el. Și a fost mai dureros decât toată scena asta la un loc, care se desfășura de aproape o jumătate de oră. O imita. Ea plângea și el o imita scălâmbăiat, scoțând niște sunete stridente și batjocoritoare. Vă spun sincer, m-a bufnit plânsul, mă durea durerea ei așa de tare, încât mi s-a făcut rău fizic. Nu știam cum s-o ajut, așa că am strigat la ea și am întrebat-o dacă e bine, ca să mă audă omul ăla care efectiv își bătea joc de copilul lui, să i se facă rușine, să înceteze. Îmi venea să mă duc la el, să-l iau de guler și să-l scutur din toate încheieturile! Măi, omule, tu știi cât de mult rău îi faci propriului tău copil?!

    Individul s-a simțit vizat, a ieșit din adăpostul lui anti-ploaie și și-a tras copila de mână, conducând-o spre intrarea blocului pe care eu n-o puteam vedea. Nu știu dacă am făcut bine sau rău, dar simțeam nevoia să fac ceva. Orice. Nu știu nici ce s-a întâmplat mai departe. Probabil că nimic bun, deși sper din tot sufletul să nu fi fost așa. Și acum, în timp ce scriu despre asta, mi se împăienjenește privirea din cauza lacrimilor.

    Azi voiam să scriu despre cum modul în care vorbim cu copiii noștri devine vocea lor interioară. Despre cât este de important să ne cântărim vorbele și să avem o abordare pozitivă, chiar și atunci când cei mici greșesc sau fac lucruri cu care noi nu suntem de acord în ruptul capului. Voiam să scriu despre asta, dar îmi dau seama acum că astea sunt deja nuanțe, în condițiile în care noi nu am reușit să depășim stadiul grobian de a ne altoi copiii și de a-i călca în picioare fizic sau/și emoțional. Mă simt de parcă aș fi trăit într-o bulă în tot acest timp, iar lumea din jurul meu e cu totul alta, una pe care n-o cunosc, mi-e complet străină. Și mi-e frică de ea.

    Unii părinți nu-și merită copiii. Da. Unii părinți NU-ȘI MERITĂ copiii. Dați cu pietre, dacă vreți, dar eu asta simt și asta cred acum, când scriu textul ăsta, poate prea la cald. Copiii nu vin în viața noastră ca să facem ce vrem noi cu ei și din ei. Copiii nu ne sunt inferiori doar pentru că sunt mai mici. Copiii merită părinți care să-i iubească orice ar face, care să-i înțeleagă, să le explice ce ei încă nu știu și să-i ajute atunci când au nevoie. Nu există copii răi, există doar copii care suferă.

    Fetița care plângea în stradă, probabil voia să mai stea cu bicicleta afară, chiar dacă începuse să plouă. Se ținea de bicicleta aia de parcă ar fi fost cel mai important lucru din lume pentru ea. Și probabil că așa și era. Chiar era cel mai important lucru pentru ea, oricât de irațională, imposibilă sau ridicolă ni s-ar părea nouă, ca adulți, treaba asta. S-o lași să plângă, în ploaie și-apoi, practic, s-o umilești, imitând-o, râzând de ea pentru că plânge, mi se pare sfâșietor. Ce traume oribile îi poți produce propriului copil având un astfel de comportament. Cum să râzi și să iei în batjocură durerea unui copil? Ce învață copilul ăla de la tine, ca părinte? Cum se va privi pe ea, mai târziu, ca adult? Ce imagine de sine va avea? Dacă îți crești copilul cu sentimentul de vinovăție, de frică, de ridicol, nici nu mai vorbesc despre cum e să-l crești cu bătaie – despre asta am scris aici – îl pregătești pentru o viață de victimă.

    Modul în care vorbesc cu copilul meu devine vocea lui interioară.” E fraza rostită de Peggy O’ Mara (autoare a numeroase cărți de parenting și, printre altele, fondatoarea revistei Mothering), e fraza pe care mi-o spun mereu în gând, când simt și eu că explodez de nervi. Mi se întâmplă câteodată. Încerc să fiu cea mai bună versiune a mea ca părinte. De multe ori îmi iese, alteori – mai puțin. Știm cu toții cum copiii ne testează constant limitele, dar până la urmă ăsta e job-ul lor: să încerce, să experimenteze iar job-ul nostru este să îi iubim necondiționat, să-i ghidăm și să le explicăm de ce e bine să facă sau nu, un anumit lucru, întotdeauna cu dragoste.

    De multe ori, a te opune unui copil care vrea cu tot dinadinsul să obțină sau să facă ceva cu care tu nu ești de acord, e ca și cum te-ai pune de-a curmezișul unei tornade. O furtună de emoții de nestăpânit, un uragan de plânsete și furie. N-am întâlnit însă, niciodată până acum, vreo situație de felul ăsta, care să nu poată fi rezolvată dacă tu, ca părinte, ești calm. Și știu că e foarte greu să fii calm, atunci când în jurul tău se despică pământul și se crapă blocurile, dar nu e imposibil. Trebuie doar să faci câțiva pași înapoi, să urli în sinea ta ca lupul la lună, să respiri adânc, să numeri până la 5… până la 10 sau până la cât ai nevoie și să-ți spui, în gând, lucrul ăsta:„modul în care vorbesc cu copilul meu devine vocea lui interioară.”

    Aceasta este ideea care, pe mine, mă readuce cu picioarele pe pământ. Așa am reușit să trec cu bine peste crizele de furie ale băiețelului meu. Multe, dese și întotdeauna în cele mai nepotrivite locuri: în parc, pe stradă, în supermarket, în autobuz (parcă le alegea ca să fie cât mai publice, jur). A fost fraza care mă calma aproape instantaneu și îmi mai dădea un pic de putere, atunci când credeam că nu mai am de unde. Fiindcă, vorba aia, atunci când crezi că nu mai poți deloc, mai poți un pic. Acum, crizele de furie (specifice vârstei de 2 -3 anișori), aproape că nu mai există. Am învățat amândoi cum să ne gestionăm emoțiile. Eu, pe ale mele, el pe ale lui. Și începe să se priceapă tot mai bine la asta. Și eu la fel.

    Modul în care vorbești și te comporți cu copilul tău îi va creea imaginea de sine. Tu, ca părinte, îi arăți în fiecare zi cine este el, fără să vrei sau să conștientizezi asta neapărat. Tu îi construiești imaginea despre sine iar modul în care se vede el pe el, va influența toată viața lui. Dacă se vede pe el ca fiind un copil bun, se va purta ca un copil bun, dacă se vede ca fiind apreciat, demn de iubire, dacă simte că ai încredere în el (chiar și atunci când greșește) și în capacitatea lui de a rezolva situațiile cu care se confruntă și el va avea încredere în forțele proprii.

    Dacă îi spui unui copil, suficient de des, că este un copil rău, nesimțit, obraznic, leneș, ridicol sau mai știu eu ce-ți vine să-i zici când simți că explodezi de nervi, dacă îi arunci vorbe grele, îl faci în toate felurile –  așa cum am văzut și am mai auzit, din păcate, în jurul meu – la un moment dat, el chiar va începe să creadă că așa e, că este într-adevăr un copil rău, obraznic, leneș, incapabil, nedemn de dragostea ta ca părinte și va începe să se comporte în consecință. Îi știrbești încrederea în el și în capacitățile lui de a face lucruri bune și frumoase, îi creezi o cu totul altă imagine de sine. Arunci, practic, asupra lui, o profeție care se auto-îndeplinește.

    Hai să ne merităm copiii, să nu-i luăm ca pe un dat. Sunt niște suflete mari, în corpuri mici. De suflete mici, în corpuri mari… e mult prea plină lumea asta.

  • Ce uleiuri esențiale putem folosi, în siguranță, pentru copii

    Ce uleiuri esențiale putem folosi, în siguranță, pentru copii

    Trecem printr-o perioadă cu multe răceli, mai ales de când micuțul nostru a început grădinița. Cel mai mult îi dă de furcă nasul congestionat. Într-un punct, ajunsese să fie atât de rău, încât nu mai reușea să se odihnească noaptea, să respiri pe gură aproape non-stop nu poate fi de bine, cu siguranță.

    Pentru decongestionarea nasului la copiii mici, medicii recomandă apă de mare, aspirarea mucilor, lavaj și aerosoli. De multe ori, lucrurile astea ne-au salvat, alteori însă efectul lor nu a fost tocmai cel scontat, indiferent de cât de mult ne-am străduit, așa că am căutat și alte metode prin care să îl ajut să respire mai bine, ca să se poată odihni. Așa am descoperit uleiurile esențiale  și vă las aici câteva informații importante despre cum trebuie ele folosite, conform specialiștilor, pentru că nu toate uleiurile esențiale pot fi utilizate, în siguranță, pentru copii mici, există de asemenea o clasificare a lor în funcție de vârsta copilului.

    Uleiurile esențiale sunt extrem de concentrate și trebuie avut mare grijă ce folosim și cum le folosim.  O picătură de ulei esențial este echivalentul a 15 – 40 de căni de ceai medicinal sau de până la 10 lingurițe de tinctură, potrivit specialistului pediatru, Erika Krumbeck ,fondator al NaturopathicPediatrics.com. Și, vorba ei… n-am da unui copil să bea 40 de căni de ceai, nu? Deci, atenție mare, sunt foarte concentrate.

    Prin urmare, nu e de glumă cu ele și trebuie să avem mare grijă să le diluăm corect. Folosite nepotrivit, uleiurile esențiale pot fi neurotoxice pentru copii, există cazuri în care uleiurile esențiale au provocat convulsii copiilor.

    Așa, acum, după ce v-am speriat bine, vine și partea bună a lucrurilor: Uleiurile esențiale pot ajuta mult, dacă sunt folosite în mod corect! Pe noi ne-au ajutat incredibil de mult cu problema respirației și a nasului congestionat la băiețelul nostru (uleiul de pin și cel de arbore de ceai au fost salvatoare!).

    Uleiurile esențiale pot fi aplicate pe piele –  atenție, însă niciodată aproape de gura și de nasul copiilor ci, de exemplu, pe picioare – metoda nu este indicată pentru copii cu vârsta mai mică de trei luni, întrucât uleiurile esențiale pot fi iritante pentru pielea nou-născuților. În Essential Oil Safety, considerată a fi cartea cel mai bine documentată științific despre terapia cu uleiurile esențiale (e practic biblia aromaterapiei, v-o recomand cu căldură!), a specialiștilor Robert Tisserand și Rodney Young, se explică faptul că:

    „Este nevoie de mare precauție în utilizarea uleiurilor esențiale pentru bebeluși. De vreme ce pielea nou-născuților nu devine matură până la vârsta de trei luni, aceasta este mult mai sensibilă și mai permeabilă la uleiurile esențiale. Un nou-născut este, de asemenea, mai puțin echipat fizic să facă față unui eventual efect advers, din cauza capacității metabolice scăzute în comparație cu cea a adulților”.

    În cazul aplicării pe piele, uleiurile esențiale nu se folosesc niciodată direct, ci diluate într-un ulei purtător (care poate fi orice preferați, de exemplu ulei de cocos, de migdale, jojoba, ulei de argan, de măsline, mai multe despre uleiul purtător, puteți citi aici). Pentru copiii cu vârsta de peste 3 luni, diluarea este (în general) de 1,2 picături de ulei esențial la 30 de grame de ulei purtător Personal, însă, eu nu aș folosi niciodată metoda aceasta de aplicare direct pe piele, pentru că nu e cea mai sigură, cel puțin în cazul copiilor. În plus, unele uleiuri sunt fotosensibile, ceea ce înseamnă că după aplicarea lor pe piele trebuie evitată expunerea la soare, fiindcă pot provoca iritații puternice sau chiar arsuri.

    Noi am ales difuzarea prin vaporizator, întrucât am găsit-o a fi cea mai bună și mai sigură metodă de a folosi uleiurile esențiale. (Atenție, dacă un membru al familiei suferă de astm, întrebați medicul înainte de a utiliza uleiurile esențiale prin difuzare). Pentru asta, aveți nevoie de un aparat de difuzare a uleiurilor esențiale, precum acesta. Aparatul se umple cu apă și se adaugă apoi 1-2 picături de ulei esențial. Așadar, în continuare mă voi referi doar la uleiurile esențiale și utilizarea lor prin metoda difuzării.

    Uleiuri sigure pentru difuzare, în funcție de vârsta copiilor

     

    Uleiurile esențiale considerate sigure pentru copiii cu vârsta de la 3 luni + :

    • Iasomie (Jasminum sambac) – are efect de calmare.
    • Lemongrass (Cymbopogon flexuosus) – efect de calmare, antiparazitar și antifungic.
    • Ylang ylang (Cananga odorata) – efect calmant.

    Uleiurile esențiale considerate sigure pentru copiii cu vârsta de la 6 luni + :

    • Bergamotă (Citrus bergamia) –  ameliorează stresul și anxietatea, dar si unele infectii de piele, precum psoriazisul si eczemele, stimulează funcțiile ficatului și sistemului digestiv.
    • Lemn de cedru (Cedrus atlantica, Cedrus deodora, Juniperus virginiana)  –  are efect calmant, ajută în tratarea problemelor respiratorii.
    • Scorțișoară (Cinnamomum verum) –  are proprietăți antivirale, antifungice, antiparazitare, este un antibacterian cu spectru larg, tonifiant, favorizează circulația sanguină și limfatică.
    • Citronella (Cymbopogon nardus) – are proprietăți antioxidante, antibacteriene și antifungice, purifică aerul.
    • Coriandru (Coriandrum sativum) – are proprietăți anti-inflamatorii, tonic, stimulent al memoriei și analgezic în cazul migrenelor.
    • Chiparos (Cupressus sempervires) ameliorează astenia, purifică și împrospătează aerul, calmează tusea.
    • Brad siberian (Abies sibirica)  – eliberează sinusurile și ușurează respirația, calmează tusea, expectorant.
    • Geranium (Pelargonium graveolens)  – antiseptic și antibacterian; util mai ales în anotimpul rece când ajută la evitarea răcelilor sau a gripei, ajută la combaterea insomniei.
    • Grapefruit (Citrus paradisi) – tonic al sistemului nervos, antiseptic.
    • Lămâie (Citrus limon)  – ajută în probleme de concentrare, în tratarea efectelor răcelii și gripei și a durerilor de cap.
    • Mandarin (Citrus reticulata) – are efect calmant, relaxant, antispasmodic.
    • Neroli (Citrus aurantium) –  are efect calmant, revitalizant, este antiinflamator și antibacterian.
    • Petitgrain (Citrus aurantium) – ajută în stările de neurastenie, depresii, agitație, insomnii, tuse spasmodice
    • Pin (pinus divaricata, pinus resinosa, pinus strobus, pinus sylvestris) – unul dintre cele mai eficiente uleiuri, apreciat pentru efectul antiseptic asupra căilor respiratorii, antihistaminic.
    • Ravensara (Ravensara aromatica) – ajută în tratarea efectelor gripei, virozei, problemelor respiratorii, are efect antistres, analgezic și imunostimulant.
    • Rosalina (Melaleuca ericifolia) –  are efect energizant și purifiant, este antiinfecțios și antifungic
    • Trandafir (Rosa damascena) – ameliorează depresia, dar și tusea.
    • Lemn de santal (Santalum spicatum) –  efect de relaxare și ameliorare a tensiunii, ajută și la atenuarea durerilor toracice.
    • Molid (picea abies, picea glauca, picea mariana, picea rubens) – ajută la ameliorarea efectelor răcelii.
    • Portocală dulce (Citrus sinensis) – aromatizant, antiseptic aerian, calmant, sedativ.
    • Mandarină verde (Citrus reticulata) – diminuează stresul, ajută în probleme digestive, are proprietăți antiseptice, depurative, sedative, tonice.
    • Arbore de ceai (Melaleuca alternifolia)  – este unul dintre cele mai cunoscute și mai eficiente uleiuri care acționează pentru stimularea sistemului imunitar, ajută la tratarea răcelilor și afecțiunilor respiratorii.

    Uleiurile esențiale considerate sigure pentru copiii cu vârsta de la 2 ani + :

    • Busuioc(Ociumum x citriodorum) – ajută în ameliorarea stărilor de oboseală, depresie, anxietate, dureri de cap, infecții respiratorii, bronșită, tuse.
    • Benzoină (Styrax benzoin, Styrax paralleloneurus) – are un efect calmant puternic asupra sistemului nervos, tonic pentru sistemul respirator.
    • Piper negru (Piper nigrum) – are efect analgezic, antiseptic.
    • Cassia (sau Scorțișoară de China)  – puternic antibacterian, stimulează imunitatea.
    • Salvie (Salvia sclarea) – atenuează stările de oboseală
    • Usturoi (Allium sativum)  – puternic efect antiviral și antibacterian, ajută la tratarea răcelilor
    • Ghimbir (Zingiber officinale) – antispastic, analgezic, eficient în tratarea răcelilor și gripei, tuse, sinuzită, guturai
    • Ienupăr (Juniperus communis) – ajută în tratarea bolilor aparatului respirator, are efect relaxant
    • Smirnă (Commiphora myrrha) – efect antiseptic, antiinfecțios, antiinflamator, calmant, purifiant.
    • Oregano (Origanum onites, Origanum smyrnaeum, Origanum vulgare, Origanum compactum, Origanum hirtum) este numit cel mai puternic antiseptic natural, conform specialiștilor.
    • Maghiran (Marjorana hortensis) are un efect sedativ, este un bun remediu pentru insomnii.
    • Patchouli (Pogostemon cablin) – are efect tonic, ajută în stările de oboseală, astenie.
    • Mentă (Mentha cardiaca, Mentha spicata) – are efect în tratarea afectiunilor respiratorii – răceli, gripă, febră, sinuzită, decongestionarea căilor respiratorii.
    • Cimbru (Thymus vulgaris, Thymus Zygis)  – purifică și dezinfectează aerul (prin difuzare), adjuvant în tratarea răcelilor, tusei, infecții ale căilor respiratorii.
    • Turmeric (Curcuma longa) – are proprietăți antiseptice, antiinflamatoare, antioxidante, antivirale, antibacteriale, antialergice și anticancerigene.
    • Vetiver (Vetiveria zizanoides) – efecte calmante, relaxante
    • Valeriană (Valeriana officinalis) – are proprietãţi sedative asupra sistemului nervos şi cardiac, precum şi acţiune antispasticã.

    Uleiurile esențiale considerate sigure pentru copiii cu vârsta de la 6 ani + :

    • Anason (Pimpinella anisum) – puternic antibacterian, purifică aerul prin difuzare, ajută la decongestionarea căilor respiratorii.
    • Cajeput (Melaleuca cajuputi, Melaleuca leucadendron) – antiseptic pentru tractul respirator, antiinflamator, expectorant.
    • Cardamom (Elettaria cardamomum) – tonic, atenuează stările de oboseală.
    • Dafin (Laurus nobilis)  – are efect antiviral puternic, antiseptic, fungicid, tonic.
    • Nucșoară (Myristica fragrans) –  are proprietăți dezinfectante și antibacteriene, calmante și sedative.
    • Salvie oficinală (Salvia officinalis) – puternic antiviral, antibacterian, antifungic.

    Cazuri speciale: Uleiurile esențiale de Mentă și Eucalipt

    În cazul utilizării acestor două uleiuri, există o mare controversă legată de cât de sigure sunt ele pentru copii.

    Potrivit specialiștilor, uleiurile esențiale de mentă și eucalipt conțin 1,8 cineole, o substanță cunoscută și sub numele de eucaliptol care, deși are efecte benefice asupra aparatului respirator la adulți, în cazul copiilor poate avea efecte negative asupra receptorilor de temperatură de la nivelul plămânilor și poate cauza încetinirea respirației. Potrivit lui Robert Tisserand, uleiurile de mentă și eucalipt pot fi folosite prin difuzare, la copii cu vârsta între 3 și 6 ani, cu mare precauție –  adică a nu se depăși, sub nicio formă, doza de 2 picături de ulei esențial în difuzor.

     

    Îți mulțumesc pentru că ești aici. Dacă îți place ce ai citit, susține-mă și cu un Like pe pagina mea de Facebook.

  • Eșecul, acest Bau-Bau al oamenilor mari

    Eșecul, acest Bau-Bau al oamenilor mari

    Cui i-e frică de eșec? Eșec în dragoste, eșec la școală sau în carieră. Eșecul este Bau-Bau-ul oamenilor mari. Ți-e frică să nu greșești, să nu ratezi, să nu te faci de râs, pentru că asta înseamnă o imagine proastă a ta despre tine și o imagine proastă a ta în fața celorlalți. Așa am fost crescuți, să ne fie frică de eșec, să ne fie rușine, să ne temem despre ce spune el despre noi. Nimănui nu-i place, până la urmă, să trăiască cu sentimentul că nu a reușit, așa că – de cele mai multe ori – în loc să ne corectăm și să încercăm din nou, să ne măsurăm puterile și să ne luăm iar la trântă cu viața, fugim de eșec capitulând, nu mai încercăm nimic.

    Nu ne mai expunem, nu ne mai asumăm riscuri, nu mai ieșim din zona noastră de confort. Nu ne mai lăsăm vulnerabili unei eventuale suferințe, în cazul în care nu vom reuși ce ne-am propus. Dar mai învățăm vreodată ceva nou în felul ăsta? Eu zic că nu. Eșecul face parte din viață și, dacă n-ar fi el, am rămâne la fel, pentru totdeauna. N-am mai evolua.

    Copiii învață prin încercări și greșeli. Așa reușesc să meargă de-a bușilea, apoi în picioare, tot așa învață să și vorbească și tot așa reușesc să deslușească ce-i cu lumea asta în care sunt proaspăt debarcați. Ce-ar fi să se oprească din încercări, de teama eșecului?! Mai bine nu încerc să stau drept și să mă țin cu mânuțele de marginea patului, fiindcă dacă n-o să reușesc să stau în picioare, mă fac de râs! Ia să nu mai încerc să spun niciun cuvânt, pentru că mi-e frică să nu-l spun greșit! E absurd, nu?Dar prichindeii aceștia drăgălași sunt ca o foaie albă de hârtie, nu știu ce este rușinea, nici frica, n-au niciuna din temerile noastre absurde, care ajung să ne limiteze ca adulți. Sunt mici, iubitori, încrezători și imaculați. Nu știu încă nimic despre lumea care îi înconjoară, acum o descoperă, acum învață și nu le e frică să încerce lucruri noi. Stă în legea firii să fie așa.

    Și nici nouă, ca adulți, când îi privim pe ei, nu ni se pare nimic în neregulă cu faptul că primele o mie de ori când încearcă să meargă – eșuează. E normal. Îi privim cu înțelegere, îi încurajăm să continue să încerce, îi susținem. Bun, păi și atunci în ce punct al existenței noastre încetăm să-i mai privim sau să fim priviți cu ochi buni atunci când încercăm ceva și nu reușim din prima? E acceptabil pentru un bebeluș, e acceptabil pentru un copilaș dar, la un moment dat, pe măsură ce creștem și devenim adulți –  eșecul devine inacceptabil. Și în ochii noștri, și în ochii altora. De ce? Este unica modalitate de a învăța lucruri noi, este felul în care am învățat să facem primii pași în viață, la propriu. Prin încercări și greșeli.

    Eșecul nu spune despre tine că nu ești bun, ca un verdict final cu care vei rămâne lipit pe frunte până la sfârșitul timpului, nu te definește ca persoană, ci te arată pe tine, într-un anumit moment din timp. „Nu ești suficient de bun acum ca să faci asta, te pregătești până când vei fi.” Eșecul nu spune despre tine că ești o rușine sau că ești incapabil. Spune „acum ai încercat și n-ai reușit” și este mai bine – mult mai bine, de un milion de ori mai bine – decât „n-am încercat deloc”.

    A eșua în ceva nu este un dezastru. Dezastru este când renunți. Când încetezi să mai încerci, să-ți asumi riscuri, să faci mai mult, să vrei mai mult. Ai eșuat, învață din asta și încearcă din nou! Și din nou!  În asta stă adevărata putere, zic eu, a unui om care reușește. Este puterea de a te ridica de jos, de a da cu basca de pământ și de a spune în gura mare… nu: „Asta mi-a trebuit. Naiba mai încearcă data viitoare!”… ci: „La naiba! O sa încerc până când reușesc!”

  • Brioșe cu mere și stafide

    Brioșe cu mere și stafide

    Aceste brioșe cu mere, stafide și ghimbir, pe lângă faptul că sunt foarte cremoase și fragede, mai au o mega-calitate: se fac foarte rapid! Mie una nu-mi place să stau cu orele în bucătărie, așa că atunci când mă apuc de ceva… criteriile mele sunt: să fie bun și să nu dureze mult. Ce să mai zic, cât sunt de bune? Așa de bune încât a trebuit să fac un efort ca să nu le devorez pe toate iar mirosul… e o nebunie. Mere și scorțișoară… ce poate mirosi mai frumos de-atât într-o bucătărie?! M-am teleportat direct în copilărie, când bunica ne umplea casa cu aroma merelor coapte cu scorțișoară. Și-apoi, așa de bine se asortează mirosul ăsta cu toamna care ne bate-n geam… Încercați-le, merită.

    Ingrediente:

    125 g unt

    100 g zahăr tos

    1 ou

    200 ml lapte

    225g făină

    15 g praf de copt

    1/2 linguriță de ghimbir ras

    1 linguriță de scorțișoară (praf)

    2 mere rase

    75g stafide

    1/4 linguriță sare

    (puțin zahăr brun de presărat peste ele, înainte de a le pune la cuptor)

    Ce și cum:

    Preîncălzim cuptorul la 200 de grade Celsius. Amestecăm ingredientele uscate, apoi adăugăm și restul ingredientelor și amestecăm iar până obținem o compoziție uniformă.

    Ungem tava pentru brioșe cu puțin ulei, ca să nu se lipească sau folosim un spray non-stick (eu asta folosesc, mi se pare mult mai rapid și mai comod).  Turnăm compoziția în tavă, având grijă să nu umplem formele chiar până sus, pentru a lăsa loc brioșelor să crească frumos. Opțional, putem presăra un pic de zahăr brun pe fiecare brioșă.  Lăsăm la cuptor 20 de minute. Brioșele sunt gata când au crescut bine iar crusta a devenit aurie.

    Delicioase! Merele rase le fac să fie atât de cremoase și de fragede! Poftă bună și celor mari și celor mici 🙂

  • N-am vrut copii

    N-am vrut copii

    N-am vrut copii. A fost o vreme când pur și simplu îmi îngheța mintea atunci când cineva aducea vorba de subiectul ăsta. Nici nu voiam să aud. Efectiv, discuțiile pe tema asta îmi făceau rău fizic. Îmi plăcea viața mea așa cum era, LIBERĂ. Liberă de orice griji în afara propriei mele persoane. Eu eram centrul universului meu și mă simțeam foarte bine cu asta.

    Nu-mi spunea nimeni ce să fac, unde să merg, nu mă obliga nimeni nici să gătesc, nici să fac curat, nici nimic. Cele mai grele decizii pe care trebuia să le iau într-o zi obișnuită erau legate de – cu ce mă îmbrac azi și ce pantofi să asortez la geantă. Dacă aveam chef să ies în club, ieșeam, dacă aveam chef să merg la film la 12:00 noaptea, mă duceam. Puteam călători unde voiam și îmi puteam permite, aveam timp să stau cu orele în fața oglinzii ca să mă aranjez, petreceam ore în șir la shopping sau din contră, vegetam pe canapea cât voiam, citeam, mă uitam la filme sau mă uitam pe pereți. Dolce far niente perpetuu, idilic, minunat. Făceam absolut orice voiam, când voiam, cât voiam și cu cine voiam. Libertate totală.

    La ce-mi trebuia mie un copil? La nimic. Aveam certa credință că, odată ce apare copilul, viața mea se termină. N-aș mai fi fost nici liberă, nici femeie, nici om. Aș fi fost doar mamă. Iar mama nu e liberă. Mama nu e femeie, e o ființă asexuală. Mama, de fapt, nu e om. E mamă. Practic, o cu totul altă specie. Un fel de extraterestru care încetează să mai trăiască pentru ea și trăiește doar pentru a-i servi pe alții. Copiii, adică. Eram îngrozită. Mi se tăia respirația când mă întreba cineva „Și? Copii, ceva? Aveți în plan?” Îmi venea să urlu. NU! N-am în plan și nici nu e treaba ta să întrebi asta. Subiectul ăsta era ca un fel de sabia lui Damocles, care atârna deasupra capului meu și cădea când îmi era lumea mai dragă, mai ales după ce m-am căsătorit. Îmi venea să sar pe nefericitul sau nefericita aia care îndrăznea să întrebe așa ceva și să-i scot ochii, înainte de a-i îndesa pe gât lista aia imaginară, atârnată de umeri, cu care se nasc fetele și care trebuie neapărat dar neapărat bifată, așa încât să intri „în rândul lumii”: mărită-te, fă un copil sau mai mulți, pune-i și pe ei să facă copii, fii bunică.

    Oricum aș fi dat-o și oricum aș fi privit situația, tot la imaginea asta ajungeam: Copil egal viața mea s-a încheiat, e timpul să schimbi scutece și să treci la cratiță, să-ți crești proprii copii, apoi să-i crești pe copiii copiilor tăi. Tot viitorul era plin de copii și de lucruri pe care trebuie să le faci pentru ei, ca un fel de tăvălug care nu se mai oprește și care duce jos, atât de jos încât n-o să mai vezi niciodată lumina zilei. Vei rămâne cu nimic pentru tine. Asta să fie soarta mea? Doar atât? Atât se vede în viitorul meu? Copii, mâncare, curățenie, scutece, doctori, muci, griji peste griji, nopți nedormite?

    Am stat mult și m-am gândit de ce aveam reacțiile astea față de ideea de a avea copii. Poate pentru că asta am văzut când eram eu copil. Am văzut și am crescut cu generația mamelor de sacrificiu. Mama care face tot, în rest nimeni nu trebuie să facă nimic. Nu trebuie să ridice niciun deget. Se ocupă ea. Ea spală, ea gătește, ea merge cu copilul la doctor, ea îl schimbă, ea îi dă să mănânce, ea face curat în casă. Ea, tot. Și pentru ea – aproape nimic. Chestia asta a declanșat în mine o reacție puternică de respingere și sunt sigură că nu sunt singura care a simțit așa.

    În plus, sfatul mamelor noastre, care e drept că ne-au avut devreme, poate mai devreme decât și-ar fi dorit sau ar fi fost pregătite, rezonează cu fricile noastre. „Mamă, nu te grăbi, nu te grăbi cu copiii. Bucură-te de viață, copilul îți schimbă viața, n-o să mai poți merge în vacanțe, n-o să mai poți lucra, n-o să mai poți ieși în oraș când vrei tu. Nu te grăbi”. Și nu ne grăbim. Nu ne grăbim deloc, ba chiar nu că nu ne grăbim, o luăm la fugă în direcția opusă. Ne sperie așa de tare copiii încât, pentru unele dintre noi, a avea copii a început să fie incompatibil cu o viață normală, adică viața aceea care ne permite să avem libertatea pe care alte mame, din alte generații, n-au avut-o.

    Și, peste toate astea, se adaugă presiunea de a face „ce trebuie” adică un copil, dar fără o explicație reală, fără argumente valide, ci enunțată ca o cerință, o datorie a ta față de restul lumii de a intra în rândul ei: „Trebuie să faci și tu un copil, că așa-i normal, așa face toată lumea.” Ei, enunțurile de genul ăsta, mă enervează cel mai tare pentru că sunt o mostră de gândire atât de limitată, încât sunt pur și simplu tâmpite. Ți se adresează ca și cum ai fi o oaie care trebuie adusă pe drumul cel bun, fiindcă te crezi, în mod straniu, căprioară. Și tu ești, de fapt, o oaie. Și asta e viața oilor. O oaie nu poate să aibă alte scopuri în viață, în afară de a fi oaie, întrucât nu a părăsit niciodată pajiștea unde e scoasă la păscut și dincolo de gard nu știe ce se află. Nici nu contează, de fapt, fiindcă „dincolo de gard” e rezervat non-oilor.

    Între toate reacțiile astea despre cum ar fi, cum ar trebui să fie și cum e acum viața ta, o viață plăcută, în care poți fi, în voie, centrul propriului tău univers, îți cam vine s-o iei la fugă când auzi de copii. La ce-ți trebuie ție copil?

    Îți trebuie. Doar că nu știi că-ți trebuie. Eu habar n-am avut că-mi trebuie, până când n-am fost dispusă să renunț la confortul de a ști exact cum decurge viața mea în fiecare zi, pentru a face un mare salt în necunoscut, spre o existență plină de incertitudini și bântuită de tot felul de griji și de temeri. E ca și cum te-ai arunca în gol, fără centură de siguranță. Nu știi ce te așteaptă, doar speri că la capătul celălalt va fi bine. Vei fi bine.

    Și a fost. Nu doar bine, ci incredibil de bine. Totul capătă un alt sens, întreaga ta existență se redefinește. Da, viața ta dinainte, într-adevăr, a murit. Nu mai ai timp doar pentru tine, dar nici nu mai vrei să ai timp doar pentru tine. Nu-ți mai trebuie. Respiri pentru el. Pentru mogâldeața minunată pe care o ții strâns la piept, care te caută, se agață de tine și te iubește cu toată ființa. În locul vechii tale vieți s-a născut alta: viața ta alături de copilul tău. Și este incredibil de frumoasă. E frumusețea aceea care îți smulge lacrimi, care te face să simți că plesnești de prea plin de iubire. E fericire în stare pură. E ca un drog. Un carusel minunat, plin de lucururi noi de făcut, de provocări dar mai ales de iubire. Foarte multă iubire. Iubire care te vindecă, te alină, te face întreg. Și stai să te întrebi… de ce, Doamne iartă-mă, mi-a fost așa de frică?! Cum să-ți fie frică de omulețul ăsta mic, pe care îl ții în brațe și căruia nu vrei să-i mai dai drumul niciodată. Cum să-ți fie frică… de un pui de om care respiră, prin toți porii, iubire? Viața ta dinainte a murit, dar acum te bucuri. Trebuia s-o ucizi mai devreme, ca să faci loc vieții tale cu el. Pentru că acolo unde se termină eu, al meu și mie începe NOI. Noi doi.

    Iar tu și cu mine, copile, vom cuceri lumea! O vom colora în culorile tale, vom râde până la lacrimi împreună și vom plânge amândoi, atunci când suferi. Ne vom ridica de jos întotdeauna mai puternici și vom descoperi lumea asta, pas cu pas, împreună. Tu, pentru prima oară, eu – ca și prima oară, pentru că acum o pot vedea și prin ochii tăi. Vom construi propriul nostru univers și îl vom umple pe tot cu iubire, vom crește și vom învăța împreună, fiindcă și eu am multe de învățat de la tine. Tu, copile, ești cea mai bună și mai frumoasă parte din mine. Doar că n-am știut asta de la început.

  • „Mama, ce faaaci?”

    „Mama, ce faaaci?”

    Iaca a venit. E aici! E etapa întrebărilor. Bine, de fapt e una singură, aceeași, tot timpul. Și nu, nu e „De ce?”, pentru asta mă pregătesc încă psihic. Este…

    -Mama, ce faaci?

    -Dorm, mama, uite, am ochii închiși și dorm. Nu vrei să mai dormi și tu un pic? Hai lângă mine, în pat și închide și tu ochișorii!

    Gălușcă dorește însă mai multe explicații, așa că îmi deschide pleoapele cu mâna (a se citi îmi trage de pleoape cu ambele mâini până simt că mi se întinde pielea de pe față și că ochiul urmează să se rostogolească singur din orbită, pe pernă, lângă mine). Cred că așa te simți la o operație estetică de întindere a pielii. Bon, n-o să-mi fac niciodată. N-am de ce.

    Gălușcă pare să mă asculte, se urcă încetișor, își așază căpșorul pe pernă și își închide ochii.

    -Mama, așa?

    -Da, mama, exact așa. E foarte bine.

    Stă o milisecundă minunată, scufundată în liniște deplină și apoi se trântește peste mine, îmi bagă iar mâinile în ochi și îmi deschide pleoapa de la ochiul stâng.

    -Mama, ce faaaaci???

    -Ce să fac, măi, mamă, îi zic, uitându-mă chiorâș, cu ochiul stâng deschis la maxim. Practic, genele îmi ating ceafa.

    -… Ce să fac, încerc să mai dorm un pic. Hai și tu, să mai facem un pic de nani!

    Gălușcă nu e convins. Își vede trenul, pe care l-a lăsat pe noptieră, cu o seară înainte. Ochiul meu stâng, rămas deschis cu forța, panoramează camera. Văd în ceață, dar nu, sunt decisă să nu mă mișc și să fac în continuare pe mortul în păpușoi. Mi-e așa de somn, încât faptul că am un ochi deschis cu menghina, nu reușește să mă convingă să fac vreun gest. Nu-i nimic, stau așa, atârnată de-o pleoapă. Dar măcar stau întinsă, în pat. E, totuși, oareșcum, bine…

    Alte două degete în celălalt ochi și altă întrebare. Bine, aceeași. Dar, totuși, alta.

    -Mama, trenul ce faaaacee?

    -Face nani, mami, face nani. E obosit. E sâmbătă și e tare obosit și poate să doarmă cât vrea el. Și tu poți să dormi, azi nu mergem la grădiniță.

    Îmi eliberează ochiul. Alte două secunde de liniște, timp în care mie mi se pare că am dormit vreo doi ani.

    -Mama?

    -….Da, iubitule.

    -Tata ce faaaaceee?

    -… Tata face nani, ca trenul. (Hmmm, tata face nani ca trenul. Îmi vine să râd, dar o las pe mai târziu, mi-e prea somn.)

    Urmează o tiradă de alte întrebări.

    -Pena ce face?

    -Perna o ajută pe mama să doarmă mai bine (?!).

    -Papupii ce face?

    -Papucii se odihnesc și visează frumos… visează că sunt în țara papucilor și că se joacă cu alți papuci. Și cu o cizmă.

    -Lumiia ce face?

    -…Lumina face și ea ce poate, mami…. bolborosesc în timp ce mintea mea își ia tălpășița spre tărâmul lui nani-nani.

    Îmi simt pleoapa eliberată brusc dar n-apuc să mă bucur prea tare. Ăsta micu se ridică în picioare în pat și începe să sară!

    -Aleeex ce faaacee?

    -Păi chiar așa, ce face, mama, Alex?

    -Suuusss, suuusss, ca mamuța!

    -Super, mami.

    Adorm la loc buștean. Trec alte două secunde cât 365 de zile.

    -….Mama, ce faaaci?

    -Dorm… mami. Fac nani…

    Se trântește peste mine și mă pupă zgomotos, pe obraz. Treaba asta îmi mai dă un imbold.

    -Mama?

    -Da, mami.

    -Ce faaaaci?

    -Ce să fac, măi, mami, uite, tot nani făceam…

    Deschid un ochi, de data asta fără proptele externe și mă uit la ceas. E 6:30. Am reușit să câștig cinci minute.. de la 6:25. În economia lucrurilor, îmi dau seama că nu are rost să mai încerc, nu câștig mare lucru. Bun, hai, că-mi ajunge.

    -Hai să ne trezim, îi zic… și mă îndrept încet spre baie.

    Mă spăl.

    -Mamaaaa ce faaci?

    Mă pieptăn.

    -Mammaaa, ce faaaaci?

    Mă duc la bucătărie.

    Mamaaa, ce faaci?

    Îi pregătesc papa.

    -Mamaaa, ce faaci?

    Deschid frigiderul.

    -Mamaaa, ce faaci?

    Dau drumul plitei.

    -Mamaaa, ce faaaaci?

    -Alex, hai să vedem și ce face tata! Mai face nani ca trenul??

    Gălușcă o rupe la fugă, la taică-su. De pe hol, apoi din cameră se aude tot mai încet…(dar la fel de des):

    -…..Taaaaataaa, ce faaaci?

    Mă așez pe scaun, în bucătărie și mai dorm un pic, sprijinită în mâini.

    Așa, ce voiam să vă întreb.

    Voi ce faceți?!  🙂