Ioana Boca – Zori de Zen

Autor: Ioana

  • Cum să-ți organizezi geanta, eficient, ca să găsești rapid tot ce ai nevoie

    Cum să-ți organizezi geanta, eficient, ca să găsești rapid tot ce ai nevoie

    Ce frustrant este să cauți ceva în geantă și să nu găsești, domnule, să nu găsești! Îți vine s-o răstorni, pe toată, cu fundul în sus, în mijocul străzii sau pe tejgheaua ghișeului de la care se uită, încruntat, la tine, vreun funcționar sau vreo casieră grăbită și suprasolicitată, în supermarket.

    Plus că mai sunt și oamenii ăia (neapărat mulți), la coadă, care încep să bată nervos din picior, în spatele tău. Și mai ai și copilul! Copilul. Să nu uităm copilul!… Copil care, dacă stă locului trei minute, cât plătești tu și iei punga de cumpărături, îi mulțumești lui Dumnezeu, fiindcă ai avut o zi deosebit de bună. Vi s-a întâmplat și vouă, așa-i? Mie, da. De multe ori, poate de prea multe ori. 

    Să fiu sinceră, n-am fost prea preocupată de cum să-mi organizez geanta, pe vremea când nu aveam copil (deși poate ar fi trebuit), dar, odată cu el, cantitatea de lucruri pe care le port cu mine, în geantă, a crescut considerabil, iar timpul pe care-l am la dispoziție, ca să și găsesc ce caut acolo, a scăzut. Tot considerabil.

    E greu, când ești mămică, să ai numai două mâini (ce greșeală de proiectare!), o singură geantă (cu de toate) și un copil hotărât să evadeze de prin orice loc te afli, fie că ești la casă, în supermarket, pe stradă, la metrou, în parcare sau la biroul de taxe și impozite… nu contează.

    Ei, și atunci mai stai și pescuiește prin geantă, dacă poți, după cheile de la mașină, portofel, cartela de metrou, pachetul de șervețele, plasturi, tocul de la ochelari, telefon, după caz și nevoi. 

    Eu, una, am cedat. Și m-am organizat. De frică, nu de alta. Ca să scap de haos! 😀 Așadar, iată două soluții simple și eficiente de organizare, pentru geanta-sac și geanta structurată, pe care eu le folosesc în fiecare zi și care, sper, să vă fie de folos și vouă. 🙂




    2 soluții simple, de organizare, pentru geanta-sac și geanta structurată

    1)Cum să-ți organizezi geanta-sac

    Tipul acesta de geantă, amplă, imensă… e preferata mea, dintr-un motiv evident: pot să pun în ea tot ce-mi trebuie, adică toată casa. Este, însă, și geanta care dă și cele mai mari bătăi de cap, pentru că, pe cât de amplă și de generoasă este, pe atât de greu e să și găsești ce ai nevoie, în ea, după ce ai îndesat acolo tot, în afara canapelei și a fotoliilor. 😀

    Cea mai simplă metodă de a menține lucrurile, în ordine, într-o astfel de geantă este să folosești un organizator. Precum acesta:

    Am mai scris despre el și aici, l-am folosit în călătoria noastră de 10 ore cu avionul, când l-am transformat în gentuța de activități, pentru băiețelul meu, pe parcursul acelor multe ore de zbor.

    Nici nu pot să vă descriu cât este de util să aveți un astfel de organizator și cât de multe utilizări poate avea. Îl găsiți pe Amazon aici și pe emag.ro, aici.

    Folosirea organizatorului va face ca toate lucrurile pe care le pui în geantă, să-ți fie la îndemână, fără să scormonești după ele.

    În poza de mai jos, e varianta mea maximă de încărcare. Adică, acesta este conținutul genții mele, când țin neapărat să am chiar toată casa cu mine.

    Vă arăt varianta maximă, ca să vedeți ce ușor se poate organiza geanta și ce simplu e să găsești chiar tot ce ai nevoie, în ciuda faptului că ai luat cu tine o mulțime de lucruri.

    Ce am în geantă; împărțirea mea pe categorii:

    1)Esențiale:

    – Portofelul: – acte, bani cash, card-urile importante

    – Cheile (casă, mașină)

    – Telefonul

    2)Secundare:

    -Gadget-uri: căști, memory stick

    -Card-urile secundare, de genul celor de membru pentru abonamentele la sală, card-uri de reducere la diferite magazine, card-uri pentru bibliotecă, etc.

    -Medicamente: – eu am în geantă un fel de kit de intervenție rapidă și pentru noi, și pentru copil, care conține: plasturi, o cremă cicatrizantă pentru răni, aspirină, pastile anti-aciditate, ibuprofen

    3) Îngrijire personală:

    -Șervețele umede/uscate

    -Farduri/ parfum/ cremă de mâini

    4) Diverse:

    Agendă + pix

    Ochelarii de soare/toc/soluție de curățat ochelarii

    Și.. nu de puține ori, mai car după mine și o pungă mică cu gustări pentru copil (adică un măr, un covrig, un biscuit sau un sandwich).

    Când folosești un organizator, lucrurile devin foarte simple. Pe lângă faptul că îți oferă compartimentarea de care ai nevoie, ca să-ți pui lucrurile în ordine și care lipsește la gențile tip sac…

    … e și foarte simplu să-ți schimbi geanta, în felul acesta. Tot ce trebuie să faci este să-l iei frumos, de toarte și să-l muți în geanta pe carte ți-o dorești.

    Cum organizăm interiorul

    Să începem cu portofelul. Cel mai frecvent motiv pentru care portofelul nostru ajunge să devină neîncăpător ( cu excepția cazului în care strângem un munte de monede) este pentru că îl umplem cu tot felul de card-uri, de care nu avem neapărat nevoie, în fiecare zi.

    Băgăm acolo tot: de la cele pe care ne ținem banii, la card-urile primite de la farmacii, cele de reduceri emise de diverse magazine, card-uri abonament, etc.

    Eu am scos din portofel toate card-urile acestea, pe care eu le numesc secundare și l-am lăsat doar pe cel de debit/credit și actele: card-ul de indentitate, cele de asigurări de sănătate (al meu și al copilului) + cardul de acces la metrou, dar pe care îl țin, separat, într-un compartiment exterior al portofelului, ca să am acces ușor la el și să nu fie nevoie să deschid portofelul mereu, ca să-l scot și să-l pun la loc.

    Pentru restul card-urilor, folosesc acest mic organizator de card-uri.

    De ce e mai bine să ai două și nu unul singur? Poate părea mai complicat așa, dar, de fapt, a avea două, îți face viața mai ușoară. În cazul acesta, mai mult înseamnă mai puțin. Culmea. 🙂 Cel puțin la mine așa este.

    Când știu că urmează să merg în parc, de exemplu, nu am nevoie de card-ul de reducere de la magazinul preferat și nici de cel care-mi oferă acces la sală sau la bibliotecă, așa că le pot lăsa, liniștită, acasă. Scot organizatorul mic de card-uri și gata, am rezolvat.

    La fel, când am nevoie de el, îl pun la loc și aia e. Simplu, fără bătăi de cap și fără să car după mine, mereu, un portofel greu ca o piatră.

    Datorită faptului că am separat card-urile esențiale de cele secundare, portofelul meu este super aerisit, ca să nu spun pustiu… haha 🙂 iar eu găsesc foarte repede ce-mi trebuie. Așa arată secțiunea de card-uri și acte:

    Pentru restul lucrurilor, folosesc mici gentuțe, ca să le separ pe categorii și să fie toate obiectele la un loc, nu împrăștiate prin geantă.

    Eu am cumpărat un set de patru gentuțe-penar, dacă vă plac, le găsiți aici. Una din ele conține kit-ul meu „de intervenție rapidă”, cu medicamente, plasturi, cremă cicatrizantă.

    Am și o gentuță cu farduri, în care țin esențialul: mascara, creion, ruj, pudră sau BB cream/anticearcăn, blush. Am ales una transparentă, ca să pot vedea exact ce am acolo și să pot lua ușor ce am nevoie.

    Nu o iau cu mine mereu, dar atunci când știu că voi avea nevoie, nu-mi rămâne decât să o introduc în geantă și sunt gata.

    Aceasta este gentuța pe care eu am numit-o „The Fast & The Furious”, despre care am scris și aici și care rămâne mereu, cam în aceeași formulă.

    Când ești (proaspătă) mămică, n-ai mereu timp să te machiezi, știți cum este, dar, dacă totuși vrei să te aranjezi un pic, înainte să ieși pe ușă ca o furtună, gentuța asta, pe mine, mă scoate din bucluc.

    Conține strictul necesar pentru un machiaj foarte lejer și foarte rapid și, fiindcă toate produsele de care am nevoie sunt, deja, la un loc, mă scutește ca, dimineața, să stau să caut prin restul arsenalului de farduri, după tot ce am nevoie. Apoi, nu-mi rămâne decât s-o pun în geantă. De fapt, m-aș fi lăsat păgubașă, sincer, dacă ar fi fost nevoie să stau „să sap” printre toate fardurile, în fiecare dimineață.

    Gentuța transparentă, face parte dintr-un set de trei, de diferite dimensiuni, o găsiți aici. Acesta fost unul dintre cele mai utile seturi pe care le-am cumpărat, în ultimii ani, vă spun sincer. Au atât de multe utilizări și mi-au fost de mare ajutor în foarte multe situații.

    Bun, acum că am separat ce trebuia separat, putem să începem să le punem în organizator și apoi, în geantă.

    Asta va conține geanta mea sac, încărcată la maxim:

    Începem cu portofelul, pe care îl așez mereu, împreună cu organizatorul de card-uri secundare, în compartimentul din mijloc al organizatorului, adică acela care este cel mai generos ca dimensiune și la care și accesul este cel mai ușor.

    Apoi, gentuța cu kitul de intervenție de urgență (medicamente, plasturi etc), în compartimentul lateral.

    Iar în partea cealaltă, agenda și pixul.

    În buzunarele exterioare, am pus tocul de ochelari împreună cu soluția de curățare a lentilelor iar în buzunarul alăturat, crema de mâini + un parfum, dar în varianta mini și căștile + memory stick, în buzunarul transparent al organizatorului.

    Am amintit de parfum, așa că, aici, am două variante: fie cumpărați, direct din magazin, dimensiunea travel a parfumului preferat, fie puteți folosi o sticluță portabilă și reîncărcabilă, precum aceasta, de mai jos, pe care o puteți umple, acasă, cu orice parfum doriți și o puteți lua cu voi, oriunde, inclusiv în geanta de mână, în avion.

    Varianta a doua mi se pare cea mai eficientă, cum sticluța poate fi refolosită, ori de câte ori aveți nevoie. V-o recomand, cu încredere. O găsiți aici.

    Pe partea cealaltă a organizatorului, am pus șervețele umede și cele uscate.

    Am terminat cu organizatorul, așa că e timpul să-l punem în geantă.

    Ne mai rămâne să adăugăm gentuța The Fast & The Furious și.. CHEILE. Pentru cheile de la casă, eu folosesc acest breloc uriaș, pentru că mă ajută să le depistez, rapid, în orice fel de geantă aș folosi și chiar și atunci când le arunc și aiurea în geantă… mi se mai întâmplă, deh. 🙂

     

    Cheile le pun întotdeauna în buzunarul interior, cu fermoar, al genții și, pentru că geanta aceasta are și un buzunar pentru telefon – îl voi pune acolo. Dacă geanta-sac nu are un astfel de buzunar, atunci telefonul va sta lângă portofel, în interiorul organizatorului. 

     

    2)Cum să-ți organizezi geanta structurată

    Ce e o geantă structurată: păi, este acel tip de geantă, care nu își pierde forma atunci când o așezi, e o geantă cu pereți (mai) duri, spre deosebire de geanta-sac și care este compartimentată (unele mai mult, altele mai puțin).

    În principiu, nu are nevoie de organizator, ca în cazul genții-sac, întrucât și în cele mai sumbre variante, tot are ceva compartimente cu care poți „lucra”, așadar, ne putem despărți de organizator, dar nu înainte de a muta și „adapta” conținutul, la dimensiunile noii genți.

    Gentuța mea structurată, după cum se vede, e cam cât organizatorul de mare (sau de mică)… 🙂

    Iubesc genul acesta de geantă, tocmai pentru că este mult mai ușor de organizat.

    Partea mai puțin bună este că nu încap la fel de multe lucruri în ea, așa că mă regăsesc folosind, mai des, gențile-sac, oricât de mult mi-ar plăcea mie gențile structurate.

    Bun, am renunțat la organizator, dar nu și la gentuțe. Ele sunt universal utile, indiferent de tipul de geantă pe care îl porți.

    Geanta mea are două compartimente: unul cu fermoar (cel principal) și unul exterior, care se închide cu o capsă magnetică.

    Nu lipsește nici buzunarul interior, cu fermoar, unde îmi voi pune cheile, iar pe partea exterioară mai are un buzunar cu fermoar – unde îmi voi pune telefonul, pentru acces ușor la el.

    În compartimentul principal pun portofelul/ organizatorul de card-uri secundare (dacă e nevoie)…

    …. tocul de ochelari, în poziție verticală, un pachet de șervețele și gentuța The Fast & The Furious, care acum conține și crema de mâini și sticluța de parfum de tip travel.

    În compartimentul exterior, care se închide cu capsă, pun gentuța-penar cu medicamente și încă una, care, de data aceasta, va conține căștile mele și un memory-stick.

    Și, gata! Am terminat de organizat geanta.

    Mult mai ușor, așa-i? Și datorită compartimentelor, dar și datorită faptului că dimensiunea ei chiar nu-mi permite să car toată casa… 🙂 Totuși, au încăput multe lucruri în ea. Mulțumitor de multe. 😀

    Sper că v-au fost de ajutor soluțiile mele de organizare.

    Oricum, ca idee, e bine să știți că o geantă nu ar trebui să depășească, în greutate, 10% din greutatea voastră corporală. Așa spune Martha Stewart și eu, una, îi dau dreptate.

    Oi fi eu disperată să car totul cu mine, dar ce bine e când reușesc… să nu. Ceea ce vă doresc și vouă!

    La cât mai multe genți ușoare și organizate! 😀

  • 6 activități distractive cu copiii, iarna, când vrei să ieși din casă, dar nici afară nu poți sta (prea mult)

    6 activități distractive cu copiii, iarna, când vrei să ieși din casă, dar nici afară nu poți sta (prea mult)

    Dacă nu-i de bulgăreală, nici de săniuș, nici de făcut oameni de zăpadă, fiindcă iarna are și zile din acestea, când vremea, efectiv, nu-ți permite să stai prea mult afară, ajungi în punctul ăla, în care, în timp ce încerci să dai copilul jos de pe pereți, stai și te-ntrebi: Ok și acum? Ce fac eu cu copilul? Unde mergem, ca să nu stea așa de mult în casă? Deh, totuși ții și la pereții tăi și la nervii puși pe bigudiuri. Nu ți-au rămas prea mulți intacți, dar tu încă îi iubești, chiar și așa, întinși la maxim sau contorsionați ireversibil. Și poate vrei să-i mai păstrezi, o vreme, că poate ți-or mai trebui…. 🙂

    Să ne-nțelegem, noi mergem în parc și dacă ninge, și dacă e frig. Punem geci groase pe noi și ne blindăm cu mănuși… și gata, la joacă! Dar, totuși, trebuie să fim realiști: oricât de mult ne-ar plăcea nouă să stăm pe-afară, „iarna, nu-i ca vara” – vorba aceea. :)) Nu putem petrece la fel de mult timp în parc, unde mai pui că se și face beznă de la 4 după-amiaza.

    Ei, pentru zile de felul acesta, iată 6 idei de activități distractive, cu copiii, iarna, când vrei să ieși din casă, dar nici afară nu poți sta (prea mult):

    1) La bibliotecă sau la librărie

    Ce poate fi mai frumos decât să-ți petreci câteva ore, cu cel mic, la bibliotecă, descoperind tot felul de cărți noi de povești, care să-i deschidă poarta spre o altă lume, a imaginației și a învățatului prin joc?

    Caută bibliotecile publice gratuite din orașul tău, în București, de exemplu, poți merge la Biblioteca metropolitană. Eu am găsit pe Gokid.ro, o listă cu 35 de biblioteci publice gratuite, în București.

    Sunt biblioteci care au spații special amenajate, unde le puteți citi povești celor mici iar multe dintre ele au și tot felul de programe pentru copii: ateliere, cursuri, activități destinate copiilor. Merită o vizită. Iar dacă nu-i bibliotecă, cercetați oferta librăriilor, unele au, de asemenea, spații dedicate special copiilor.

    2) La bowling

    Dacă e nevoie să mai consumăm din energia aceea, care-i face pe cei mici să se deplaseze titirez prin casă, o seară la bowling, îi va încânta cu siguranță!

    Alex, tocmai ce a împlinit, luna trecută, patru anișori, iar ca parte din cadoul de ziua lui, l-am dus la bowling. I-a plăcut enorm! Distracție maximă!… Ziua de mers la bowling, cred că va deveni o tradiție, la noi în familie.

    3) La film sau la teatru

    Mergeți la un film pentru copii sau un film de desene animate.

    E o experiență să vezi totul pe un ecran uriaș. Cred că nu e copil, să nu-i placă. Dacă e s-o spunem, verde-n față, nu-mi fac griji că ar putea să nu le placă, noi, în general, suntem preocupați să limităm timpul lor în fața ecranelor, la desene animate. Totuși, dacă e să fie cu desene, o experiență într-o sală de cinema e cu totul altceva. Prefer asta, decât statul în fața televizorului, pe canapea.

    … Sau, poate chiar mai bine decât să mergeți la cinema, luați bilete la o piesă de teatru pentru copii sau la o piesă de teatru de păpuși.

    4) La locurile de joacă de interior

    Mergeți la locurile de joacă de interior. O oră de sărit pe trambuline, cățărat și dat pe tobogane uriașe –  și e suficient ca să-și consume energia și cel mai neastâmpărat copil.

    5) La muzeu sau la Acvariu

    Poate vă gândiți că e plictisitor pentru cei mici, dar să știți că nu-i deloc, mai ales dacă alegem muzeul potrivit vârstei lor și în funcție de ce știm că-i pasionează. Câtă vreme alegem muzeul potrivit, sunt sigură că va fi o experiență minunată pentru toată familia.

    Un muzeu interesant pentru copii mici, din perspectiva noastră, ar fi Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa sau un muzeu al trenurilor, precum Muzeul CFR din București. Dacă aveți un copil pasionat de astronomie și planete, de exemplu, ați putea încerca o vizită la Observatorul astronomic.

    În cazul nostru, Smotocilă este înnebunit după dinozauri și tigri, pume, lei, elefanți – cu cât mai mari și mai impunătoare creaturile, cu atât mai bine.

    Are și o adevărată pasiune pentru trenuri și văd că rezistă, cu brio, la proba timpului, chiar dacă, între timp, lista lui de pasiuni s-a mărit considerabil.

    Îi mai plac și viețuitoarele marine: rechini, caracatițe, pisici de mare, meduze, căluți de mare, deci o vizită la un Acvariu, știu sigur că o să-l încânte întotdeauna.

    6) La Târgurile de Crăciun

    Un Târg de Crăciun, cu siguranță, reușește să ne introducă, pe toți, în starea aceea festivă, a Sărbătorilor de iarnă și e și un prilej de stat pe-afară mai mult, chiar dacă e noapte de la patru după-amiaza.

    Bem o ciocolată caldă, mâncăm un covrig aburind sau un cartof răsucit, pe băț 🙂 … ne bucurăm de atmosferă, admirăm decorațiunile de Crăciun.

    Nu e absolut necesar să și cumpărăm ceva… dar, sincer, eu nu mă pot abține. Măcar un glob, trebuie să iau. Noi avem o tradiție de familie: în fiecare an, cumpărăm un glob nou, pentru brad. Doar unul. Important e să fie ceva nou, care să marcheze anul.

    Dacă nu vă dați în vânt după Târgurile de Crăciun, puteți face oricând o plimbare în centrul orașului, ca să vedeți luminițele… sau în zonele decorate special pentru Sărbătorile de iarnă. 

    Cam asta facem noi, ca să ieșim din casă și când vremea nu e tocmai prietenoasă. Voi cum vă petreceți timpul cu cei mici?

  • Patru soluții de depozitat hainele nici curate, nici murdare

    Patru soluții de depozitat hainele nici curate, nici murdare

    Am o problemă. Voi ce faceți cu hainele nici murdare, nici curate? Adică cele deja purtate, dar pe care nu le considerați încă murdare, ca să le puneți direct la spălat, dar – nici atât de curate, încât să le puneți, la loc, în dulap, cu hainele spălate? Unde le puneți? Fix categoria asta de haine, care se află, de fapt, între „categorii”, sunt alea pe care trebuie să le adun eu de pe jos (și cred că și voi…) sau care își găsesc locul pe Frankenstein-ul scaunelor.

    Știți scaunul acela, nu? Sunt sigură că aveți sau ați avut și voi, la un moment dat, ACEL SCAUN – e ăla care adună toate hainele care nu-s de pus în dulap, dar care nici nu-s de spălat încă. E struțo-cămila casei. Cel căruia, dacă îi dai un bobârnac mai zdravăn, cade pe spate, în unele zile, sub greutatea muntelui de lucruri adunate pe el.

    Ăsta era Frankenstein-ul meu, într-o zi bună, când coafura rezista. 😀

    Nu zic că nu-i o soluție, dar, cu siguranță, nu-i cea mai estetică soluție. Sincer, I hate it. Nu-mi place să-l am, nu-mi place să-l văd. Pur și simplu, nu-mi place și punct. Mă deprimă.

    Bine, pe post de scaunul Frankenstein, foloseam, într-o vreme, bicicleta eliptică. Foarte bună investiție, vă spun! Știți câte haine „ne-murdare” pot fi agățate pe ea?! 😀 Recunosc, însă, că e cam scumpă, ca să fie folosită doar pe post de umeraș supradimensionat…haha.

    Bine, dacă nu te deranjează că au mai fost purtate, pui hainele, la loc, în dulap și ai rezolvat problema sau dacă ești super-super obsedat/ă de curățenie, o să pui în coșul cu rufe și jeanșii pe care i-ai purtat 10 minute, cât te-ai dus afară să cumperi o pâine, și-atunci, e liniște și pace în lume.

    Sincer vă spun că și eu făceam parte din a doua categorie, aia care spală tot ce prinde, dar, la un moment dat, după ce a apărut și piciul în viața noastră, mi-am dat seama că, dacă continui în felul ăsta, o să spăl non-stop, tot, tot timpul. (Și-așa… am munți de haine, la spălat, mereu.) Și nu cred că este cea mai eficientă idee, nici din punctul de vedere al consumului de apă/energie și „nervi”, nici pentru durata „de viață” a hainelor și, de fapt, nici nu-i necesar să fac asta, doar pentru că puloverul acela, proaspăt spălat, s-a plimbat pe mine până la farmacie și înapoi.

    Am renunțat să mai spăl tot ce prind, dar nici n-am scăpat, cu totul, de obsesia asta, așa că nu le pot pune nici înapoi, în dulap. Am un blocaj mental când mă gândesc să pun hainele îmbrăcate, deja, o dată, lângă cele proaspăt spălate. Așa că, pentru noi, restul ființelor, aflate între cele două categorii, care consideră că mai pot scoate o purtare-două, din unele haine, dacă nu au urme de murdărie vizibilă și nu miros… a apărut scaunul Frankenstein în viața noastră. Și, de cum a apărut, eu una, am simțit o dorință puternică să scap de el.

    Patru soluții de depozitat hainele nici curate, dar nici murdare:

    1) Agățători pe ușă

    Noi avem aceste agățători, care sunt înșurubate bine dar, dacă nu vreți să vă găuriți ușile, folosiți agățătorile acelea din plastic, care se lipesc pe suprafața ușii. Le poți lipi inclusiv pe interiorul ușilor dulapului, dacă n-ai o problemă cu asta. Eu, cam am. Blocaj mental, da? Blocaj mental.

    2) Coșul pentru haine necurate nemurdare

    Cred că e cea mai simplă soluție: mai pune un coș pentru hainele nemurdare și depozitează-l lângă cel cu rufe pentru spălat. La noi așa arată. Transferul se face simplu și ușor, dintr-unul în altul, cu zero comision. :))

    3) Soluția nici, nici.

    Ce vreau să zic cu asta? Păi, asta e soluția în care pui hainele… nici în dulap, nici în afara lui. 😀

    Nu-mi prea place să amestec hainele noastre cu cele ale piticului, așa că, pentru hainele lui nemurdare, fac așa: le pun deasupra comodei în care îi țin hainele curate. Tot ce a purtat o dată, dar care nu trebuie spălat, pun deasupra.

     

    4) Valetul

    Nu, nu mă refer la a-ți angaja un valet, deși… pffffff.. ce bine ar fi, de-am putea. 🙂 Totuși, poți să-ți cumperi unul, de la Ikea, de exemplu. Face fix cam ce face scaunul Frankenstein, dar arată mult, mult mai bine și e și mult mai eficient.

    foto preluată de pe ikea.ro

    Eu, una, îl am în plan pentru următoarea vizită la Ikea. Găsiți valetul Mulig aici

    Voi cum faceți cu hainele ne-curate ne-murdare? Dacă ați găsit și alte soluții, spuneți-ne și nouă. 🙂

    Mai ai nevoie și de alte idei de organizare? Citește și:

    Cum am organizat spațiul de joacă la noi acasă

    7 metode de a-ți eficientiza timpul atunci când ești mămică

  • Idei de cadouri pentru Moș Crăciun 2018 (copii de la 3 ani+)

    Idei de cadouri pentru Moș Crăciun 2018 (copii de la 3 ani+)

    Dragii mei, voi cum stați la capitolul cadouri de Crăciun pentru cei mici? Noi am încheiat deja lista lui Moș Crăciun și vreau să vă dau câteva idei de jucării, potrivite pentru copii cu vârsta de la 3 ani +, în caz că încă nu sunteți hotărâți ce să puneți în desaga Moșului.

    E destul de dificilă misiunea asta, mai ales dacă cel mic nu-și dorește ceva anume, nimic în mod special, așa că m-am gândit să vă arăt ce se va afla la noi sub brad, Crăciunul acesta, în caz că aveți nevoie de inspirație.

    Bine, la noi, acesta este primul an în care piticul nostru i-a cerut lui Moș Crăciun o jucărie anume. Își dorește foarte mult un dinozaur „care vorbește, merge și papă broccoli” :)), el fiind un mare fan dinozauri, a făcut o pasiune pentru ei. Cât privește dinozaurul care e îndrăgostit de broccoli, o să vedeți imediat despre ce este vorba. E o jucărie amuzantă chiar și pentru noi. 🙂

    Atât de mult și-l dorește, încât, ne-a lăsat cu gura căscată, zilele trecute, când am mers să-l vedem pe Moș Crăciun, sus, pe un vârf de munte. Era un eveniment organizat la redeschiderea gondolei Sea to Sky, care se află într-un mic orășel canadian, de munte, pe nume Squamish, în apropierea Vancouver-ului.

    Și-a luat de-acasă un cartonaș, primit de pe la grădiniță, care avea desenat pe el un dinozaur ce ținea în mână un cadou, ca să-i și arate moșului, că el vrea cadou dinozaurul care papă broccoli și, în caz că are nelămuriri, să-i arate și desenul, să fie sigur că înțelege Moșul ăsta, că e cam bătrân… 😀

    Uite-așa a stat tot drumul, așa am urcat pe munte, cu gondola, cu el ținând în mână cartonașul ăsta, ca să i-l arate lui Moș Crăciun.

    Vreau să vă mai spun că eu încep cumpărăturile de Crăciun încă de prin octombrie, uneori chiar mai devreme, așa că, până vine Moșul, desaga lui reușește să adune ceva cadouri, plus cele de la bunici, fără ca bugetul nostru să plângă în decembrie.

    În felul acesta, evit goana nebună după cadouri, pe ultima sută de metri, când magazinele fizice sunt pline… mi se pare foarte stresant să fac așa cumpărăturile, iar în privința comenzilor din magazinele online, există riscul ca ele să ajungă după Crăciun, din cauza suprasolicitării firmelor de curierat.

    Iată ce aduce Moș Crăciun, anul acesta, la noi sub brad:

    1)Fur Real Munchin Rex (Dinozaurul pofticios Rex), de la Hasbro

    Acesta este dinozaurul pe care și-l dorește foarte mult băiețelul nostru, de la Moș Crăciun.

    Este o jucărie interactivă, are 35 de mișcări și sunete diferite, în funcție de modul în care interacționezi cu ea, mănâncă biscuiți și broccoli și bea lapte cu biberonul, dar nu întotdeauna vrea să mănânce, s-ar putea să ai surpriza să și scuipe mâncarea pe jos. Singurul care îi place mereu este… broccoli! Hahaha! Chiar m-a făcut să râd, treaba asta!

    E făcut dintr-un material moale, numai bun de mângâiat, are și părți din plastic dur, precum picioarele, dar în rest e îmbrăcat într-un pluș foarte plăcut la atingere. În magazinele online din România, îl găsiți aici  și pe amazon.es aici 

    Dacă n-aveți un copil pasionat de dinozauri, să știți că nu este singurul personaj din gama de jucării Fur Real, există mai multe animăluțe: tigri, pisici, cățeluși, care fac același lucru ca și dinozaurul acesta, așa că aveți de unde alege, în funcție de preferințele copilului.

    Vă las aici reclama de prezentare, ca să-l puteți vedea în „acțiune”:

    2)  See through creative workshop – Bormașina magică, de la Educational Insights

    Știu sigur că setul acesta îi va plăcea enorm lui Alex, pentru că e înnebunit să „meșterească”, să facă el singur lucruri.

    Jocul conține o bormașină care funcționează cu baterii și mai multe șuruburi, în diferite culori, pe care trebuie să le inserezi în placa de plastic.

    Setul se află, de altfel, printre jucăriile finaliste la premiile TOTY (toy of the the year awards) 2019.

    Jocul vine cu mai multe cartonașe cu diferite desene, care îi învață pe copii cum să creeze tot felul de modele, folosind șuruburile colorate. O jucărie educativă, care le dezvoltă capacitatea de observație, logica dar și motricitatea și e și distractivă, în același timp.

    Găsiți setul pe emag.ro aici  sau pe educlass.ro aici, iar pentru aceia dintre voi, care nu vă aflați în țară, am găsit setul acesta pe amazon.co.uk aici.

    3) Zoo Laptop, de la New Generation Toys

    Ei, iacătă că o să aibă băiatul primul lui laptop! 🙂

    Are 100 de activități educative, 50 în limba română și 50 în limba engleză, ecran LCD și tastatură.. ce să mai, are tot ce-i trebuie. Sunt sigură că o să-i placă foarte mult. Abia aștept să-l și testăm.

    Găsiți laptopul pe jucarie.ro aici și pe emag.ro aici

     4) Crate Creatures – Snort Hog

    Aceasta este încă o jucărie interactivă. Este, de fapt, un monstruleț simpatic, care vine închis într-o cușcă, încuiată cu un lacăt, pe care cel mic trebuie să o deschidă utilizând o mică rangă din plastic, atașată cutiei.

    Cutia poate fi închisă și monstrulețul  – eliberat de acolo, de câte ori vrei și asta, în sine, știu sigur că îi va plăcea lui Alex.

    Odată „scăpat” din cușcă, Snort Hog își face de cap și nu prea are maniere: râgâie, după ce e hrănit cu hot dog-ul din dotare, face pârțuri și o mulțime de alte sunete, vreo 45 la număr, în funcție de ce faci cu el.

    Dacă îl așezi pe spate, doarme și începe să sforăie, dacă îl apeși pe cornițe, ochii își schimbă culoarea și se luminează, dacă îl tragi de limbă –  te ceartă. Cred că sunt vreo 7 monstruleți diferiți, în total, în această colecție Crate Creatures, fiecare cu setul lui de „apucături”.

    Ce cred eu că o să-i placă cel mai tare, pe lângă faptul că monstrulețul face pârțuri și râgâie (da, suntem la etapa în care ne prăpădim de râs la pârțuri și râgâieli) și mănâncă hot-dog este că are o funcție de înregistrare a vocii, dacă îl apeși pe burtică.

    Timpul de înregistrare este de vreo 10 secunde, din câte am citit iar apoi monstrulețul va reda cuvintele copilului, într-o voce de monstruleț. Și, dacă îl ții cu capul în jos, îți va reda înregistrarea spunând-o invers, de la final la început.

    Pe Snort Hog îl găsiți pe noriel.ro aici sau pe emag.ro aici , iar pe amazon.es aici.

    Iată și video de prezentare:

    5)  Set Fortăreața Secretă și T-Rex de la Playmobil (9429)

    Pentru un băiețel pasionat de dinozauri, cred că acesta e un cadou minunat, mie îmi place pentru că încurajează jocurile de rol și dă frâu liber imaginației.

    Iubim jucăriile de la Playmobil, dar cred că știți deja asta, dacă ați aruncat un ochi pe top-urile noastre anterioare, cu cele mai iubite jucării ale lui Alex. Atâtea povești, atâta acțiune se pot întâmpla în fortăreața aceasta! Setul vine cu un T-Rex și trei personaje simpatice, care să dea viață aventurilor din fortăreață. Găsiți setul pe pandytoys.ro aici sau pe emag.ro aici, pe amazon.es îl găsiți aici.

    Aceasta a fost desaga Moșului, în 2018, nu ne mai rămâne de făcut decât să-i dăm o mână de ajutor la împachetarea cadourilor și să-l așteptăm să ajungă la noi.

    Sărbători Fericite să aveți, alături de cei dragi! Până la urmă, acesta este cel mai frumos dar, pe care ni-l putem face unii altora: să fim împreună.

    Îți mulțumesc pentru că ești aici. Dacă îți place ce ai citit, susține-mă și cu un Like pe pagina mea de Facebook.

    Mai ai nevoie de idei? Citește și:

    Idei de cadouri pentru Moș Crăciun (de la 2 ani +)

    Top 10 cele mai iubite jucării (copii 3 – 4 ani)

    Top 10 cele mai iubite jucării (2-3 ani)

    Top 10 cele mai iubite jucării (1 – 2 ani)

    Top 10 cele mai iubite jucării ale lui bebe (0 – 12 luni)

  • 5 rețete de apă vitaminizată, care țin departe răcelile, în sezonul rece (P) + Concurs!

    5 rețete de apă vitaminizată, care țin departe răcelile, în sezonul rece (P) + Concurs!

    Iarna e unul dintre anotimpurile mele preferate. Da, e frig de îngheață pietrele, ninge și câteodată bate un vânt rece de-l simți până-n măduva oaselor, dar tot iubesc anotimpul ăsta al cozonacilor, al aromei de scorțișoară și mirosului de brad, al oamenilor de zăpadă, nasurilor roșii și al obrajilor îmbujorați.

    Singurul lucru care nu-mi place deloc, deloc e că este și sezonul răcelilor. Dar, dacă ne hidratăm și avem grijă să nu ne lipsească vitaminele, atât de necesare susținerii sistemului nostru imunitar, ne putem bucura în voie de tot ce are mai bun iarna de oferit. Totul e să nu ne doboare răcelile, așa că încerc să previn astfel de „episoade”, cât de mult pot.

    Nu știu cum sunteți voi, dar eu, dacă mă procopsesc cu vreo răceală, e jale la noi în casă. Parcă exact atunci toată lumea are nevoie de câte ceva, vrea câte ceva, ăsta micu trage de mine în toate părțile, să ne jucăm iar eu nu vreau decât să-mi trag pătura peste cap și să zac acolo până la primăvară. De-asta zic că, în măsura în care putem, e bine să ne facem un pic de timp și pentru noi. Știți cum se zice: dacă mama nu e bine, nimeni nu e bine.

    Uite-așa m-a găsit campania inițiată de Apa Calipso: în căutare de soluții de evitat răceli, ca să ne putem bucura, în voie, de anotimpul acesta frumos, dar friguros.

    Am învățat să prepar apă vitaminizată, știam despre ea, dar nu încercasem niciodată până acum, ce-i drept. Și tot de la ei am aflat că este foarte important ca apa pe care o folosești să fie alcalină iar la capitolul acesta, apa Calipso excelează: provine dintr-un izvor natural, din Codrii Vlăsiei și conține un complex optim de minerale, ceea ce o încadrează în zona apelor oligominerale. Nivelul de nitriți prezenți în apa de izvor naturală îmbuteliată de Calipso se situează sub capacitatea de detecție a aparatelor de laborator, în vreme ce reziduul fix este de 372 mg la litru, iar valoarea pH-ului este de 8,2, similar cu pH-ul lichidelor din corpul uman.

    Starea noastră de sănătate este strâns legată de pH-ul din organism. Un pH acid împiedică absorbția corectă a vitaminelor și mineralelor și afectează capacitatea organismului de a se vindeca și de a se detoxifia. În același timp, bacteriile și virușii nu se pot dezvolta într-un mediu alcalin. De aceea, dacă ne dorim o sănătate de fier și un sistem imunitar eficient, este important să consumăm apă alcalină.

    Apa vitaminizată: Cum ne întărim sistemul imunitar, în sezonul rece, folosind puterea ingredientelor naturale și a apei alcaline Calipso

    În sezonul rece, știm cu toții că ne e mai greu să consumăm acel minim de doi litri de apă pe zi și nici la capitolul vitamine nu mai stăm la fel de bine, fiindcă mâncăm mai puține fructe și legume proaspete.

    Pe mine, una, m-a încântat să descopăr cele cinci rețete de băuturi delicioase, toate preparate cu apa Calipso, care mențin pH-ul corpului alcalin, furnizează vitaminele și mineralele care întăresc sistemul imunitar și ajută la lupta împotriva virozelor și a gripei.

    Iată câteva dintre rețetele de băuturi vitaminizate, preparate cu apa Calipso, pe care le-am încercat până acum:

    1) Apă vitaminizată cu turmeric, ghimbir și lămâie

    Turmericul are acțiune antiinflamatorie, antioxidantă, are proprietăți antibiotice, antibacteriene, antivirale și îmbunătățește circulația. În plus, calmează tusea și durerea în gât și are acțiune cicatrizantă. Ghimbirul este bogat în potasiu, zinc, calciu, cupru și magneziu, vitaminele B6, C și D. Lămâia conține vitamina C, vitamina B, fosfor, proteine și carbohidrați. Aceasta întărește sistemul imunitar, ajută în tratamentul infecțiilor gâtului, al febrei, al pietrelor la rinichi și are rol antioxidant.

    Ce ne trebuie:

    500 ml apă Calipso
    1 linguriță turmeric proaspăt ras
    1 linguriță ghimbir proaspăt ras
    1/2 linguriță scorțișoară
    1/2-1 lingură sirop de arțar, miere sau alt îndulcitor preferat
    1 lămâie

    Cum facem:
    Pune apa într-o cratiță și încălzește-o la foc mediu. Adaugă turmericul, ghimbirul, scorțișoara și siropul (dacă folosești miere, recomandăm să o adaugi la final).

    Fierbe la foc mic pentru 10 minute. Trece băutura prin sită și toarn-o peste două-trei felii de lămâie. Opțional, adaugă cuburi de gheață.

    Pe lângă faptul că e o bombă de vitamine, băutura aceasta este și foarte gustoasă! Eu am băut-o caldă, precum ceaiul. E delicioasă!

    2) Apă vitaminizată cu lămâie, castraveți și mentă

    Pe lângă beneficiile aduse de lămâie, castraveții aduc în plus vitaminele A, B, C, fibre, săruri de calciu, fier, sulf, magneziu, zinc, fosfor, sodiu, siliciu și potasiu. Castraveții au proprietăți antioxidante și ajută la hidratarea și detoxifierea organismului, la eliminarea rapidă a toxinelor acumulate. Menta are proprietăți dezinfectante, conferind o aromă fresh băuturii.

    Ce ne trebuie:
    12 căni de apa Calipso
    1 castravete mare
    2-3 lămâi organice
    10-12 frunze de mentă

    Rețeta aceasta e ca o zi la Spa, într-un pahar. 🙂  Minunată! E foarte hidratantă și răcoritoare.

    3) Apă vitaminizată cu ananas și nucă de cocos

    Ananasul conține fibre, fitonutrienți, pectine, potasiu, magneziu, fier, mangan, acid folic, vitaminele C, B5, B6, B1, antioxidanți și polifenoli (betacaroten). Ananasul are proprietăți antiinflamatorii, purgative, detoxifiante, antidepresive și are efect revigorant. Acesta întărește sistemul imunitar și îți face plinul de energie.

    Nuca de cocos este bogată în potasiu, calciu, magneziu, fosfor si sodiu și plină de nutrienți precum vitaminele C, E, B1, B3, B5 și B6. Nuca de cocos conține și acid lauric, un puternic antiviral si antibacterian.

    Ce ne trebuie:
    1 litru de apa Calipso
    1/3 cană cuburi ananas proaspăt tăiat
    1/4 cană bucăți nucă de cocos proaspătă (fără coajă)

    Pentru cine preferă o băutură cu multe vitamine, dar aromată subtil, aceasta este recomandarea mea.

    Urmează să mai încerc încă două rețete, ambele preparate tot cu apa Calipso:

    4) Apă vitaminizată cu citrice și cimbru

    Portocalele sunt bogate în vitamina C, care crește rezistența organismului în fața infecțiilor și elimină radicalii liberi proinflamatori din sânge. Conțin, în plus, vitamine din complexul B și au un puternic efect antioxidant, fiind o sursă bună de vitamina A și alte flavonoide.

    Portocalele sunt, de asemenea, o sursă bogată de minerale, cum ar fi calciu și potasiu. Lime-ul conține vitamina C din abundență, aceasta reprezentând aproximativ 48% din fruct. Ca și lămâia, conține vitamina B6, potasiu, acid folic.

    Printre mineralele din compoziție, prezente în cantități mai mici, se numără calciul, fierul, fosforul și cuprul. Grapefruit-ul este bogat în antioxidanți ca vitamina A și flavonoide, vitamina C și potasiu.

    Grapefruit-ul roșu este bogat în licopen, un flavonoid antioxidant ce protejează pielea și are efect anticancerigen. Cimbrul are efect antiseptic, expectorant și analgezic. Acesta ajută și la calmarea tusei, guturaiului și astmului.

    Ce ne trebuie:
    10 căni de apa Calipso
    3 portocale
    2 lămâi
    1 lime
    1 grapefruit roșu
    2 crenguțe de cimbru proaspăt

    5) Apă vitaminizată cu portocală, lămâie, salvie și cimbru

    Această combinație este un shot de imunitate. Proprietățile bine cunoscute ale portocalelor și lămâilor se îmbină cu efectul antiseptic și analgezic al cimbrului.

    Salvia conține vitamina B1, C, săruri de potasiu și are acțiune antiseptică și bacteriostatică. Salvia ajută, în plus, în tratamentul faringitelor și amigdalitelor.

    Ce ne trebuie:
    10 căni de apa Calipso
    3 portocale
    2 lămâi
    2 crenguțe de salvie proaspătă
    2 crenguțe de cimbru proaspăt

    Elementul central al fiecărei rețete, apa alcalină și oligominerală Calipso, are proprietăți nutritive ce accentuează gustul și aromele fiecărui ingredient cu care intră în contact, sprijinind procesul de alcalinizare a pH-ului și de asimilare a mineralelor.

    Mierea, care poate fi folosită ca îndulcitor pentru orice băutură, este o sursă naturală de minerale cum ar fi calciu, fier și potasiu, dar și vitamine din complexul B. Mierea are efect antibacterian, ajută la asimilarea calciului în organism, la tratarea răcelilor, tusei, durerilor în gât, secrețiilor nazale și stimulează sistemul imunitar.

    CONCURS: CÂȘTIGĂ UN COȘ CU TOT CE AI NEVOIE PENTRU A PREPARA BĂUTURI DELICIOASE CU APA CALIPSO

     

    Bun și acum… CONCURS!  Poți câștiga coșul acesta, care conține apă Calipso, fructe, mirodenii și tot ce ai nevoie pentru a prepara rețetele delicioase de apă vitaminizată, pe care le-am prezentat în acest articol.

    Tot ce ai de făcut este să dai (1) Like paginii mele de Facebook  și (2) să-mi spui, într-un comentariu, pe pagina de Facebook , la postarea acestui articol: tu ce fel de băutură vitaminizată cu apă Calipso ai vrea să încerci? 

    Mult succes tuturor! Și să ne bucurăm de o iarnă cu cât mai puține răceli! 🙂

    UPDATE:

    Lupu Radu este câștigătorul concursului, în urma tragerii la sorți, folosind random.org. Felicitări, Radu!

     

    Regulamentul concursului:

    La acest concurs pot participa toate persoanele cu domiciliul în România.

    Aceeași persoană nu poate participa la concurs de mai multe ori.

    Concursul are un singur câștigător și un singur premiu.

    Concursul se desfășoară exclusiv pe pagina de Facebook a blogului meu, aici.

    Câștigătorul va fi desemnat prin tragere la sorți, cu ajutorul random.org și anunțat aici, pe blog, printr-un update la acest articol.

    Perioada de desfășurare a concursului: 10.12.2018, ora 19:00 pm – 12.12.2018, ora 10:00 pm. Tragerea la sorți și anunțarea câștigătorului vor avea loc în cursul zilei de 13.12.2018.

    Câștigătorul va fi contactat de către mine iar apoi eu voi transmite datele de contact ale acestuia, către inițiatorii campaniei pentru Apa Calipso, care se vor ocupa de trimiterea premiului.

    În cazul în care câștigătorul nu poate fi contactat, în termen de 24 de ore, de la încheierea tragerii la sorți, voi face o altă tragere la sorți și va fi desemnat un alt câștigător.

    Îmi rezerv dreptul de a anula acest concurs, în orice moment, dacă, din motive independente de mine, concursul nu mai poate fi desfășurat.

  • „Dacă nu ești cuminte, vine Poliția și te ia!” și alte amenințări din „arsenalul” de părinte

    „Dacă nu ești cuminte, vine Poliția și te ia!” și alte amenințări din „arsenalul” de părinte

    De ce simțim nevoia asta de a ne minți și de a ne amenința copiii? De a-i speria, de a-i teroriza?! Pur și simplu, nu pot să înțeleg! Scriu la nervi, recunosc, s-ar putea să nu fiu prea diplomată, dar simt nevoia să mă descarc.

    Aud, de atât de multe ori, atât de mulți părinți, mințindu-și și amenințându-și copiii, cu toate bazaconiile pământului, încât nu pot să nu mă mir, oameni buni, cât efort depunem și ce inventivi suntem ca să scornim toate prostiile astea! Câtă energie irosită aiurea! Nu e oare mai simplu (nu mai zic de corect și benefic!), pentru toată lumea, dacă le-am spune adevărul?!

    O fi ceva, înăuntrul nostru, care ne șoptește că asta e calea, vreun monstru al trecutului, uitat acolo, de prin copilăria noastră, unul pe care n-am îndrăznit să-l privim în ochi, să-l confruntăm, să-i cerem socoteală.

    Ba dimpotrivă, l-am integrat ca fiind normal, ca fiind o parte din noi, o parte acceptabilă, față de alți monștri, mult mai fioroși: abuz, bătaie… Nu, domnule, noi nu facem așa ceva! Ce le spunem noi, acum, sunt doar niște amenințări „inofensive”, doar niște minciunele, niște manipulări inocente, de-a dreptul dulci.
    Sunt doar niște… monstruleți.

    Și nu poți să-i judeci prea aspru pe „monstruleți”, nu? Au ceva drăguț în ei, fiindcă sunt doar niște monstruleți, până la urmă. Parcă-i și vezi, așa, zburliți, dar pufoși, totuși, ca niște Gremlini, cu ochișorii mijiți, puși pe șotii. Dacă n-ar fi râsul ăla machiavelic, care îți îngheață oasele, i-ai lua în brațe, să-i smotocești puțin, doar îi cunoști bine, ai crescut cu ei și uite c-ai scăpat întreg.

    Care-i ideea? Păi, ideea e ce ne spunem nouă, nu e mare lucru dacă îi mai zici copilului una… alta, ce mare brânză facem? Tu doar îl „îndrumi” pe calea cea bună, scornind niște amenințări goale, care n-au cum să se întâmple, deci care sunt complet inofensive: vine Bau Bau, vine Poliția și te ia, vine Lupul sau nu mai vine Moș Crăciun.

    Sunt orice, dar numai inofensive – nu. Copilul tău te crede, pentru el sunt reale. Spaima e reală. Și tu exact pe asta te bazezi.

    „Dacă lovești copiii, vine poliția și te ia! Vrei să chem poliția? Atunci, fii cuminte!” –  asta am auzit, acum câteva zile, în parc, de la un părinte disperat să-și oprească băiețelul din a mai împinge și lovi alți copii. Tot acolo, în parc, ne lovim des de noua amenințare de sezon: „Dacă nu mă asculți, îi spun lui Moș Crăciun să nu mai vină la tine!” sau „Dacă mai vorbești urât, ca X și te mai iei după el, îi sun părinții să vină să te ia să locuiești la ei, nu la mine!”. Cât de dureros!

    Toate lucrurile astea, le aud, aproape zilnic, de la părinți (majoritatea români – și-o spun cu ciudă!). În fața lor, stau, cu capul plecat, niște copii absolut terorizați. Terorizați! E ceva foarte trist de privit și, cu siguranță, extrem de greu de trăit… iar, pentru mine, foarte greu de explicat lui Alex, care mă întreabă, pe bună dreptate, ce-i cu poliția asta care vine și ia copiii din parc?! E deja măricel, ce aud eu, aude și înțelege și el… ce văd eu, vede și înțelege și el.

    De ce să-i creștem așa, oameni buni?

    Și aici cuvântul cheie este „să-i creștem”, cresc…și n-or să te mai creadă și-apoi ce mai inventezi? Ce monstruleți mai scoți la iveală? Cum îl mai ameninți, cum îl mai pedepsești? Va trebui să ridici ștacheta, să-l ameninți cu ceva și mai abitir, poate să-l și pocnești, o dată, de două ori, de 30 de ori!… Tu înăsprești pedepsele și intensifici amenințările, pentru că „arma” ta se tocește, odată cu trecerea timpului și vei avea nevoie de ceva care să „taie”, din nou, adânc, iar el, copilul tău, va învăța să se ascundă de tine și de regulile tale.

    Va deveni tot mai bun la asta. Va învăța să mintă și să te mintă, ca să scape. N-o să-l intereseze să respecte o regulă a ta, pentru că nu i-ai explicat niciodată de ce ar trebui, de fapt, respectată, o să-l intereseze să găsească o cale ca să nu se dea de gol. O cale să scape de monștrii tăi imaginari!

    „Dacă lovești copiii, vine poliția și te ia!” Așa ceva…  În primul rând, de ce, Doamne iartă-mă, să-ți înveți copilul să se teamă de poliție? Poliția e acolo ca să ne protejeze, nu e ceva de care să-ți fie frică. De Poliție ar trebui să-ți fie frică doar dacă ai făcut ceva foarte rău, corect?  Deci, tu, singur, îi induci ideea că el este un copil rău, iar el te va crede că e un copil rău și se va purta ca un copil rău, pentru că asta știe de la tine că este, dacă tu tot îl ameninți cu asta. Doar cine e rău, trebuie să se teamă de Poliție. Adică toți infractorii, criminalii și hoții…. și copilul tău. I-ai băgat pe toți în aceeași oală. Pe bune?… DE CE?

    Efectiv, nu înțeleg care este logica acestei amenințări și ce-l învață, de fapt, pe copil, treaba asta. Nu e oare mai simplu, mai firesc și mai omenesc, mai normal și ADEVĂRAT să-i spui copilului că nu are voie să lovească alți copii pentru că îi doare și nu se vor mai juca cu el?

    Nu e oare mai de bun-simț să-i explici că, dacă vrea să își facă prieteni, trebuie să fie bun și blând cu ceilalți copii? Nu e mai firesc și nu e oare adevărat să le spunem că noi, ca părinți, vom fi nevoiți să-i luăm de acolo și să plecăm acasă, dacă vor continua să lovească?! … pentru că nu putem să-i lăsăm să facă asta?! Pur și simplu, nu are voie să lovească alți copii și asta e o regulă care trebuie respectată și punct.

    Ce rol are toată minciuna asta cu poliția, care vine să-i sperie și să-i pedepsească pentru ce fac? Și… de ce poliția? De ce nu, tu, ca părinte, nu-ți asumi rolul de părinte și nu corectezi un comportament care trebuie corectat? Nu ești tu persoana principală din viața copilului tău? Nu e oare rolul tău să-l educi și să-i explici, copilului, regulile lumii în care trăim? Ce e bine și ce nu e bine să facem? Ce rol are poliția în toată treaba asta?

    Ce m-a frapat, cel mai tare, este că părintele care tocmai își amenințase copilul cu poliția, văzând, probabil, că mi se măriseră ochii cât cepele, de uimire, a simțit nevoia să-mi spună, complice, ridicând din umeri, justificativ: „Ooooff, ce să fac, ce pot să-i spun altceva?!”

    Ăăăăă!…Poftim? Cum, Doamne iartă-mă, să te întrebi ce puteai spune altceva?! Serios, asta e singura chestie pe care i-o puteai spune, nu mai era nimic altceva în afară de asta, nicio altă opțiune?! Cum ce-i puteai spune? Păi, nu știu, zic și eu, nu dau cu parul: ai încercat, vreodată, să-i spui…adevărul?! Și nu e oare mult mai simplu să-i spui adevărul? Ba e chiar și mai comod pentru tine! Nu mai trebuie să te chinui să inventezi nimic, nicio spaimă nouă, nu mai trebuie să te prefaci că suni la poliție, de nu știu câte ori, să joci teatrul ăsta oribil și terifiant în fața copilului tău. Adevărul e acolo. E simplu. E evident. E.. adevărul.

    Și-apoi, oare, tu, nu vezi, că trebuie să-l ameninți în continuu, nu vezi că numai asta faci în parc?  Nu vezi că spaima ta nu are deloc efectul pe care ți-l dorești? Nu-l vezi cum se ascunde după tobogane, ca să-l împingă, în continuare, pe copilul respectiv, fără să-l vezi tu?

    Nu vezi că trebuie să fii cu ochii pe el, ca un vultur, pentru că, în lipsa ta, nu mai există nicio regulă pentru el? El nu înțelege consecințele a ceea ce face, el se teme doar de tine. Nu știe de ce nu e bine să împingă copiii, tot ce-l interesează e să nu fie prins, știe doar că nu trebuie să-l vezi tu, ca să nu suni la Poliție și să vină să-l ia.

    Vine, apoi, amenințarea de sezon. Nu mai vine Moș Crăciun. Nu fac ce le spui să facă? Gata, adio, Moș Crăciun.

    N-ar fi, oare, mai normal să le explicăm care este consecința naturală, reală, a lucrurilor pe care le fac? E neapărat nevoie de o supraputere, care să intervină și să ne educe copilul în locul nostru, băgându-l în sperieți? De ce invocăm alte forțe și personaje, pentru a ne asigura că micuțul nostru face ce este necesar, de frică.

    Nu ar fi mai firesc să-i explici că trebuie să se spele pe mâini pentru că altfel se poate îmbolnăvi? Și tu nu vrei ca el să se îmbolnăvească, așa că nu poți să-l lași să stea nespălat. Nu ar fi logic să-i spui că dacă nu mănâncă acum, îi va fi foame și va trebui să aștepte următoarea oră de masă?

    Altă minciună, o manipulare absolut oribilă: „Uite ce urât ești când plângi! sau „Ești băiat mare, acum! Cum să plângi? Băieții mari nu plâng!”. Deci, Doamne, jur, când aud chestia asta, iau foc pe interior. Dă-le-ncolo de teorii de parenting cu blândețe, ce zic unii, ce zic alții… mă bazez doar pe ceva numit bun-simț!

    Păi, copilul nu are și el dreptul să fie supărat, să-și manifeste sentimentele și frustrările? N-are voie să arate că e trist, furios, când ceva nu-i convine? El trebuie doar să râdă și să fie fericit? Ce-l învățăm cu asta?

    N-ar fi mai normal să încercăm să aflăm ce îl supără, să discutăm cu el, să-i spunem că îl înțelegem? Copiii au dreptul să plângă, au nevoie să fie înțeleși și să învețe că e ok să și plângă, dacă sunt supărați. E o emoție cât se poate de firească iar treaba noastră este să-i învățăm cum să o gestioneze, nu să punem un capac pe o oală care fierbe. Nimic bun nu poate ieși din asta.

    Și noi plângem, când suntem foarte supărați, ei de ce nu ar avea voie să facă asta. Cum ne-am simți noi, ca adulți, dacă am veni acasă după o zi grea de la serviciu și ne-am duce la partenerul nostru de viață să-i spunem ce ne supără, să plângem, să ne descărcăm… și el ne-ar spune: „Uite ce urât/ă ești când plângi!”, în loc să ne ofere susținerea, înțelegerea de care avem nevoie, o vorbă bună, un sfat, un ajutor pentru a depăși mai ușor situația.

    Ar fi o lipsă totală de respect, nu? O batjocură. Cred că ne-am simți foarte răniți, dacă am avea parte de o astfel de reacție. De ce-ar fi diferit în cazul copiilor noștri.

    Și ei merită să fie respectați, să nu-i mai tratăm ca pe niște ființe inferioare, nu ne sunt inferiori –  sunt doar copii. De ce să-i mințim și să-i terorizăm, bazându-ne pe faptul că ei cred tot ce le spunem.

    Păi, ne cred, pentru că noi suntem părinții lor. Suntem cele mai importante persoane din viața lor. Încrederea lor în noi e un dar prețios. La început, vine de la sine, dar nu va fi mereu așa.

    Încrederea aceasta trebuie cultivată, trebuie să avem grijă de ea. Dacă s-a dus pe apa Sâmbetei, e tare greu să o mai recuperezi. Și lasă multe sechele. Nu le vezi acum, dar ele sunt acolo. Așa cum sunt și pentru tine.

    Sunt „monstruleții” tăi, știi,  ăia care au rămas uitați pe-acolo, de prin copilărie, pe care n-am îndrăznit să-i privim în ochi, să-i confruntăm și-atunci îi dăm mai departe. Rupe lanțul ăsta vicios. Leagă-ți monștrii, poftește-i afară. Poți, trebuie doar să vrei!

  • Top 10 cele mai iubite jucării (copii 3 – 4 ani)

    Top 10 cele mai iubite jucării (copii 3 – 4 ani)

    Mai e un pic și gata, punem punct și anului acesta, acușica se apropie Crăciunul, apoi Revelionul și-am sărit în anul următor, așa că e momentul să vin la voi cu deja tradiționalul nostru top 10 cele mai iubite jucării, de data aceasta, pentru copii cu vârsta între 3 și 4 ani.

    Cea mai mare schimbare, față de anii anteriori, în topul nostru, este prezența jocurilor cu reguli, care implică mai mulți jucători! Cum trece timpul ăsta, domnule, ca săgeata! Alex a mai crescut, acum înțelege altfel lucrurile și preferințele se schimbă o dată cu vârsta, așa că, pe primele poziții, în topul nostru, de anul acesta, asta veți găsi: jocuri de jucat împreună cu cel mic.

    Trei ani e o vârstă bună, zic eu, ca să trecem la următorul „nivel” și să descoperim, împreună, un nou tip de joacă iar jocurile cu reguli, pe care le putem juca împreună, au devenit preferatele lui!

    Bine, pe locul 1, din tot Universul știut și neștiut sunt dinozaurii. Avem un fan înfocat al dinozaurilor, la noi în casă, dar n-o să-i includ în topul nostru, fiindcă doar despre asta aș scrie. Ar fi dinozauri de la 1 la 100.000 și punct, la câte vietăți preistorice avem în casă. Doar o epocă de gheață ceva… să ne mai salveze de la invazie. 😀

    1) What’s in Ned’s Head, de la Paul Lamond Games ( Ce-i în capul lui Ned?)

    Ce bucurie a fost și încă este jocul acesta! E jocul la care „Haaaai, mamaaaa, să râdeeem!” Și de ce să râdem? Păi, pentru că în capul lui Ned se găsesc tot felul de chestii scârboase: gândaci, brânză stricată, o șosetă murdară, un caca mare, un scutec cu pipi, oase de pește, șoricei și păianjeni și râme, un creier, un ochi…. E distractiv, nu glumă!

    Nu subestimați cât amuzament pot să producă, pentru cei mici, lucrurile astea super yucky, scârboase! 😀

    Simplul fapt că, pentru a ajunge în capul lui Ned, trebuie să-ți bagi mâna prin nările lui sau prin urechi, e cea mai tare chestie posibilă de pe planeta asta. Păi, cine-a mai văzut așa ceva, nu? Cum să-ți bagi mâna prin urechile cuiva, până îi ajungi în cap?!

    În afară de factorul „Mama, am găsit un cacaaaaa maaree!” și tăvălelile de râs aferente, jocul acesta mai are o componentă importantă și este, de fapt, ce-mi place mie cel mai mult la el: le dezvoltă copiilor atenția, puterea de concentrare și capacitatea de a identifica obiecte, folosindu-și un singur simț: cel tactil, ei trebuie să le găsească, fără să le vadă.

    Fiecare jucător trebuie să tragă o carte cu un obiect scârbos și apoi să bage mâna în capul lui Ned (prin nas sau prin urechi) și să îl găsească doar pipăind forma obiectelor aflate în interior, fără să le și vadă. Ne distrăm pe cinste, vă spun! Și cu cât mă strâmb eu mai tare și mă oripilez, cu atât e mai amuzant, evident. „Vaaai!? Ce-i asta, pe ce am pus mâna?! Oooo… nuu! Un gândaaac!”

    Jocul are și niște cartonașe albe, pe care puteți desena voi alte obiecte pe care să le introduceți, apoi, în capul lui Ned, în caz că simțiți nevoia să mai diversificați, la un moment dat. 🙂

    N-am găsit jocul acesta la magazinele online din România, poate că se vinde sub un alt nume, așa cum este în Spania, de unde l-am și cumpărat. Îl găsiți pe amazon.es aici  sau pe amazon.co.uk aici.

    2) Minion Memory Game, de la Hasbro Gaming

    Vă trebuie neapărat un memory game, adică un joc de memorie, dacă nu ați cumpărat, încă, unul. Este excelent pentru copii, îi ajută să-și dezvolte memoria și atenția la detalii.

    În plus, e foarte amuzant, chiar dacă jocul în sine, pentru noi adulții, poate părea plictisitor. Băiețelul meu este încântat de jocul acesta, îi place la nebunie să găsească perechile. Noi îl jucăm cu propriile noastre reguli, inventate de noi. Practic, nu e nicio competiție, toată lumea câștigă, deci nu există frustrare pentru cei mici.

    Acesta este unul dintre primele jocuri pe care Alex a învățat să le joace. A înțeles repede că trebuie să aștepte să-i vină rândul, ca să tragă o carte, că trebuie să găsească perechile, deci reguli de bază pentru orice joc care implică mai multe persoane. Și – cel mai distractiv este că ne jucăm împreună.

    Noi îl avem pe acesta, cu minioni, fiindcă îi plac foarte mult minionii, dar nici nu contează, de fapt, dacă îl luați pe acesta sau nu, doar personajele se schimbă.. important e jocul în sine. Am găsit jocuri similare pe emag.ro,  aici, de exemplu, găsiți un joc de memorie cu Mickey Mouse sau dacă nu vă pasionează personajele din desene animate, găsiți unele cu imagini generice aici sau aici. Oferta e foarte generoasă, sunt multe opțiuni, aveți de unde alege.

    3) Yetti in my spaghetti

    Jocul acesta a obținut premiul TOTY, adică titlul de Jucăria Anului, în 2017. Pe lângă faptul că este foarte amuzant, le dezvoltă copiilor motricitatea fină. Ce trebuie să facem? Să scoatem, pe rând, spaghetele de sub Yetti, având grijă ca acesta să nu cadă în castron. 😀

     

    Găsiți jocul pe emag.ro aici și pe amazon.es aici. N-am înțeles, sincer, de ce, la noi, se vinde varianta în limba maghiară și nu cea în limba română… sau cel puțin eu nu am găsit varianta în limba română. Oricum, nu contează limba, regulile sunt foarte simple.

    Este, de fapt, dacă stau să mă gândesc bine, o variantă a jocului Marocco, din copilăria noastră, cel cu bețișoarele acelea multe, colorate.

    Vă mai amintiți de el? Mie, jocul acela mi-a fost foarte drag și m-am bucurat să găsesc o variantă a lui (mai simplă, gândită special pentru copii mici), pe care să o joc cu dragonul meu. Și, ce să vezi, i-a plăcut la nebunie! Clasicele nu se demodează niciodată, se pare.

    Vă las aici, reclama de prezentare:

    4) Tabla autocolantă de perete

    Am avut un moment, când, flăcăul nostru a intrat în etapa „ia să vedem ce se întâmplă dacă… desenăm pereții!” și-atunci, în timp ce îi dădeam explicațiile de rigoare, cum că pereții nu sunt pentru desenat, m-am gândit eu… dar ce-ar fi, dac-ar fi, totuși?!

    Câteva zile mai târziu, iaca tabla autocolantă și vă spun, cu mâna pe inimă, că, dacă aveți loc, o bucățică de perete disponibilă… e senzație! I-a plăcut enorm! Și mie – la fel, fie vorba între noi. El a fost mulțumit că poate să deseneze pe perete, eu am fost mulțumită că el nu desenează pe perete, desenând, totuși, pe perete. 🙂 Toată lumea câștigă.

    Se lipește foarte ușor, nu trebuie decât să-i desprinzi hârtia de protecție de pe spate și să o așezi unde vrei. Atenție, nu vine un autocolant întreg, ci trebuie lipite și unite câteva pătrate pentru a forma tabla. Singurul lucru care ia ceva timp este să te asiguri că nu prinde bule de aer, atunci când se lipește. Trebuie întinsă foarte bine.

    Aici vă prezint o pictură abstractă. 🙂

    Nu știu de ce sunt așa de fascinați copii să deseneze pe pereți, dar cert e că sunt iar tabla asta e minunată!  În plus, poate fi folosită mult și bine… și în scopuri educative. E altceva când scrii, în picioare, la tablă! Muult, muult mai interesant!

    Tabla aceasta este și un element de decor tare drăguț pentru camera copilului, în caz că aveți nevoie de idei de amenajare. 🙂 Noi am lipit-o pe perete, în sufragerie, fiindcă doar acolo puteam.

    Pe scurt, a avut un succes nebun! Și la ăsta micu al nostru, și la prietenii lui. Din păcate, odată cu mutarea noastră a trebuit să renunțăm la ea, dar imediat ce voi putea, o voi reinstala, la loc de cinste, pe un perete. E 100% good buy!

    Am cumpărat-o de pe amazon.es de aici, pe ea se poate scrie cu cretă, dar și cu niște carioci speciale, care funcționează cu ceva ce se numește „cretă lichidă” și care se șterge foarte ușor, folosind o cârpă umedă, găsiți setul aici.

    În România, tabla autocolantă o găsiți pe emag.ro aici

    5) LEGO DUPLO Town Pizzeria 10834

    Nici nu pot să vă descriu cât de mult îi place setul acesta de la Playmobil! Acum, că a mai crescut, jocurile de rol sunt la putere! Face scenarii, figurinele merg la restaurant, mănâncă pizza… Bine, dacă nu ești atent, mănânci o pizza cu noroi sau cu gândaci. Bucătarul ăsta al nostru e pus pe șotii, dacă nu te menții vigilent! îl găsiți pe emag.ro aici .

    6) LEGO DUPLO Town Family House 10835

    După ce ai mâncat o pizza grozavă cu gândaci și cu noroi, unde poți să te duci, tu, figurină de Lego, cu burta plină, decât acasă, să tragi un pui de somn, ca să ai spor la digestie! 😀 Aici e casa de la Lego Duplo, de foarte bună calitate, la fel ca toate produsele lor.

     

    E minunată, Alex e incântat de ea. Găsiți casa familiei de la Lego Duplo pe emag.ro aici și pe amazon.es aici

    7) Kinetic Sand Folding Sand Box

    Noi l-am cumpărat de pe Amazon, îl găsiți pe amazon.es aici. Vă spun sincer, m-a încântat foarte tare că este în cutia aceasta și „minimizează” revărsările pe covor… în plus, se depozitează ușor, fiind în cutie, o închizi și gata.

    La magazinele online din România, eu nu am găsit exact setul acesta la vânzare, dar ceva similar găsiți pe emag.ro aici și vă spun sincer, am pus link-ul acestui set și nu al altuia pentru că, credeți-mă, aveți nevoie de tava aceea. Altfel… nisipppp, niissiippp peste tooot! Acum, sigur că ne putem descurca și improvizând un spațiu de joacă adecvat pentru nisip, într-o cutie de plastic sau o tavă cu margini ridicate.

    Luați în calcul, însă, că, oricâtă grijă am avea, ceva nisip tot o să-și găsească drumul pe jos, în casă. Eu îi mut cutia și cartierul general în bucătărie, atunci când e pregătit „să sară” în groapa cu nisip. 🙂 Să știți, însă, că merită efortul. E magnet, nisipul acesta, pentru copii! Băiețelul meu își ia toate figurinele cu dinozauri și încinge o joacă pe cinste! Îi place foarte, foarte mult,

    8) Placa de echilibru Active Play Monkey Balance Board, de la Alex Toys

    Distracție maximă! Asta se întâmplă cu placa aceasta, pe care, recunosc, am încercat-o și noi. Și, da, ține. E foarte rezistentă. Singurul lucru la care trebuie să fiți atenți este ca, atunci când cel mic se joacă cu ea, să aibă o pereche de ciorapi antiderapanți sau să fie încălțat, pentru că suprafața ei este destul de alunecoasă. Altfel, e minunată!

    Când nu e folosită pentru a antrena abilitățile de echilibru, folosește ca ascunzătoare pentru jucării, trenurile lui Alex merg și ele pe placa aceasta, o mai folosește și pe post de tunel și pe post de balansoar.

    Găsiți placa de echilibru la emag.ro aici și pe amazon.co.uk aici

    Vă las și un video de prezentare:

    9) Dragon, jucărie gonflabilă pentru sărit Jump ‘n’ Rebote.

    Ce să spun despre această jucărie: e un dragon-căluț, numai bun de călărit și țopăit. Ce poate fi mai distractiv decât să țopăi, cocoțat pe el, prin toată casa?!

    Mai ales în zilele ploioase, când nu putem ieși afară, ca să-și consume, copilul, energia. Îl găsiți pe amazon.es aici iar pe emag.ro găsiți ceva similar aici . Nu cred că s-a inventat copilul căruia să nu-i placă așa ceva! 😀

    10) Jucăriile Squishy

    E o întreagă nebunie, la noi în casă, cu jucăriile Squishy. E ceva absolut hipnotizant, cu apăsatul ăsta și frământatul lor. Vă spun sincer, provoacă dependență! 😀 Și Alex, și noi suntem fascinați de jucăriile acestea moi, cu revenire lentă, pe care le strivești în palmă.

    Desigur, când nu face asta, ele reprezintă și o masă copioasă pentru dinouzaurii lui Alex, doar se știe că animalele acestea preistorice se hrănesc cu înghețată, cupcakes și gogoși.

    Când nu se joacă el cu ele, recunosc că sunt singurele jucării pe care i le fur, efectiv. 😀  Le găsiți la emag.ro, aici și pe amazon.es aici. Există o grămadă de modele și de tipuri de seturi din care puteți alege.

    Așadar, o achiziție utilă pentru „bucătăria” oricărui copil, dar funcționează foarte bine și pe post de trambulină pentru dinozauri și alte jucării cărora le place să sară în mâncare, în loc de groapa cu nisip. Ale noastre sunt și breloc, lui Alex îi place să îi agăț câte una la ghiozdan, când merge la grădiniță iar cu căpșuna, ce să vă spun, doarme cu ea în pat. 🙂

    Vă avertizez, însă, că există un risc… să fugiți în lumea largă cu jucăria copilului. Eu mă abțin cu greu! 😀

    Acesta a fost Top10 cele mai iubite jucării, pentru copii între 3 și 4 ani, alcătuit în funcție de preferințele băiețelului nostru. Sper că v-a fost util și că ați găsit, aici, inspirație, în caz că aveați nevoie.

    Spor la joacă! 😀

    UPDATE:

    Trebuie neapărat să adaug și corabia aceasta de pirați, pe care piciul nostru a primit-o, de curând, de ziua lui și de atunci se joacă non-stop cu ea!

    11) Fisher-Price Imaginext Shark Bite Pirate Ship

    Nu e doar o corabie, face și multe lucruri: trage cu „ghiulele” din dotare, odată ce le pui în tun, are tot felul de compartimente secrete, unul dintre ele este pentru ascuns comori, vine cu două figurine, căpitanul rechin și ajutorul lui, trage și cu tunurile laterale cu… nu știu ce sunt.. niște rachete, harpoane, mă rog, nu mă pricep, dar sunt bune de învins monștrii marini, precum dinozaurii, care ne-au umplut casa (nu mă întrebați ce caută în apă, că nu știu.. 🙂

    Și… cel mai important, botul de rechin al corabiei nu e numai de decor, ci se deschide și „înghite” toți vrăjmașii 😀 , asta îi place cel mai mult lui Gogoașă.

    O găsiți pe amazon.es aici

    Vă las aici și video oficial de prezentare:

    https://www.youtube.com/watch?v=uvHEWz44v8A

    Disclaimer:  Toate opiniile și recomandările exprimate în acest articol îmi aparțin în întregime. Jucăriile prezente în acest top au fost selectate exclusiv în baza experienței noastre cu ele și nu am primit nicio remunerație, de la niciun producător sau distribuitor de jucării, pentru prezența lor în acest articol.

    Citește și:

    Top 10 cele mai iubite jucării (2 – 3 ani)

    Top 10 cele mai iubite jucării (1 – 2 ani)

    Top 10 cele mai iubite jucării ale lui bebe (0 – 12 luni)

  • Cum e să fii mamă de băiat

    Cum e să fii mamă de băiat

    Cum e să fii mamă de băiat? Păi, cum să fie… e cu bălți și bețe și broscuțe, cu dinozauri și alergături, cu șuturi la poartă, bătăi cu perne, escaladat canapele, e cu chiote și indieni, cu castele și cucerit lumea din vârful unui tobogan. E cu tărăboi și cu cazemate din cearșafuri aruncate pe scaune, cu râme, gândăcei și castane și cu râsete și iubire multă. Așa-i să fii mamă de băiat. 😀

    Avem casa plină de dinozauri, de toate dimensiunile, culorile și gradele de „fioroșenie”, avem trenuri, mici, mari, colorate, cu nume și fără nume, șine de tren, poduri pentru tren, tuneluri pentru tren, avem mașinuțe, soldați, supereroi, rechini, elefanți, tigri, gorile. Avem camioane de pompieri, ambulanțe, submarine, rachete, navete spațiale. Avem și câteva păpuși și-un bebeluș cu suzetă, piese de lego, puzzle-uri, păianjeni, gândaci, muște și albine din plastic, dragoni,crocodili, scorpioni și șopârle!

    Ca să vă faceți o idee mai clară, cu individul acesta frumos, mi-am băut eu cafeaua, în dimineața asta. Ceva fin, drăguț, cât de cât, așa-i?! 😀

    Cele mai scârboase lucruri… pentru mine, lui îi plac. Păianjeni, șerpi, gândaci! Toți sunt minunați! Io-s aia defectă, în toată povestea asta. Și mă chinui să le îndrăgesc, de dragul lui, pe cuvânt, dar parcă ceva, ceva mă împiedică să-mi exprim sentimentele înălțătoare… o fi ceva în ochii lor, care mai mult mă îndeamnă să fug, nu știu, zău, ce-ar putea fi….

    Jocurile, la noi, trebuie musai să fie cu cățărături, escaladat de scaune, canapea și fotolii, cu trânte, cu fugăreli, cu hârjoneli, cu tăvăleli, cu corăbii de pirați și cu căutat comori din pietricele și conuri de brad.

    Mie mi-e clar. N-o să am eu parte de ziua aceea în care copilul se va juca, în liniște, pe covor, hrănindu-și jucăriile din pluș cu mâncare imaginară și atât.

    Nu că ar fi ceva rău în asta și nu că n-ar face-o și el, fiindcă face și asta… doar că, în cinci minute, cred că mâncarea aia imaginară e bombă calorică sau ceva, fiindcă imediat încep tăvăleala, alergăturile, escaladatul de munți închipuiți și săritul peste porțiunile din covorul nostru, care deodată – nu știu cum –  sunt acoperite de lavă. Nimeni nu mai are voie să treacă pe-acolo, așa că trebuie să traversăm sufrageria pe margine, pe la perete, întrebându-l mereu dacă locul în care urmează să punem piciorul e sigur sau vom suferi o combustie spontană. Mă trec apele, pe cuvânt.

    Afară, dacă are o groapă și două bețe, e perfect. Dacă e și baltă – nu-i mai trebuie nimic.

    Mai merge și cu o minge pe care s-o fugărească prin toate părțile. De copii, ce să mai zic –  unde e grămada mai mare, mai zgomotoasă și mai pusă pe declanșat haosul mondial, acolo se duce. Râde de se prăpădește, din tot sufletul râde, râde cum numai copiii știu să o facă. Și aleargă. Aleargă, frățică, cât îl țin picioarele. Nu stă locului o clipă. E argint viu!

    Cartea dinainte de culcare trebuie să fie cu fantome, cu dragoni, cu vrăjitoare sau cu zburat în spațiu sau cercetat jungla, orice e bun, numai cu acțiune să fie.

    Bine, asta dacă nu cade epuizat, la datorie, după atâta zbenguială. Aici, am zis noi… ia să facem o plimbare prin pădure. Sigur o să-i placă! I-a plăcut mult. A sforăit tot drumul. 😀

    Cum o fi, domnule, să fii mamă de fată?! Cum? 😀

    Bine, aici am descris, de fapt, cum e să fii mamă de Alex, v-aștept să-mi spuneți și cum e la voi. 😀

  • La capătul celălalt al unui zmeu, e o poveste despre tine

    La capătul celălalt al unui zmeu, e o poveste despre tine

    Suntem oameni în toată firea. Ne numim adulți și ne definesc responsabilitățile. Și grijile, și fricile. Folosim cuvântul „trebuie”. Mult. Trebuie să avem cu ce ne plăti facturile, trebuie să ne facem treaba la serviciu, trebuie să reparăm mașina, trebuie să mergem la doctor, trebuie să facem piața, mâncare, facturi, credite la bancă, teme, deadline-uri, curat în casă, ședințe, mers în parc, tabele.

    Acum, trebuie să fim responsabili. Și cu asta, nu-i de joacă. Avem treabă. Trebuie. Nu mai alergăm, desculți, prin iarbă, cu ochii ațintiți spre cer și cu mâinile larg deschise, nu mai vedem povești în nori, nici dragoni, nici castele, nici prințese. Vedem previziuni meteo și riscuri. Nu mai deschidem brațele larg, ca să îmbrățișăm ploaia, deschidem umbrela.

    Nu mai alergăm la capătul celălalt al unui zmeu, pentru ca el să zboare. Nu mai e nimic pentru noi acolo. Dacă bate vântul, nu mai e despre zbor, e despre frică. Ne tragem gluga pe cap și grăbim pasul. Nci oameni de zăpadă nu mai facem, facem liste.

    Liste. Ne bifăm viața dintr-o listă despre ce trebuie să facem. Trăim într-o lume care ne obligă să fim așa, să ne drămuim timpul și să tăiem fricile de pe o lungă listă de frici zilnice. Unele mici, altele mari. Întotdeauna multe. Trăim împovărați de „trebuie”.

    Trăim împovărați. Suntem captivii propriilor noastre griji. Vremurile în care eram liberi, s-au dus. Atunci, eram doar niște copii.

    Doar. Niște. Copii. Și ce știu ei despre cum e lumea adevărată? Nimic. Lumea adevărată are nevoie de adulți responsabili, care fac liste, care știu tot despre ce „trebuie”,  așa că am ucis copilul din noi. El… nu ne mai trebuia.

    L-am ucis. Dar nu e nicio tragedie. Nimeni n-a vărsat o lacrimă pentru el. S-a stins fără să strige, fără să se zbată, fără măcar să îl observi. S-a stins, tăcut, într-un colț al inimii tale, într-o zi pe care nu ți-o mai amintești.

    Ai uitat când și cum. Ai uitat până și de ce. Dar e ok, copilul din tine nu știe ce este timpul. Nu știe nici că l-ai omorât. E tot copil. Copilul din tine așteaptă.

    Îi este dor să simtă soarele cum îi răsfață obrajii murdari. Îi e dor de zilele în care număra stropii de ploaie, cu nasul turtit de geamul din bucătărie. Copilului din tine îi e dor de mirosul de cozonac, din casă, făcut de bunica, de mănușile lui din lână, care îi împietreau pe degete, când construia cazemate care să dureze veșnicii de-o după-amiază.

    Copilului din tine îi e dor de obraji roșii, de cules castane și frunze colorate, de sania lui și de crize de râs sub o pătură. Copilului din tine îi e dor de mama lui, care căra toate grijile pe umerii ei, pentru ca el să nu aibă niciuna. Și de tata –  care-l ducea pe umeri, ori de câte ori, nu-l mai țineau picioarele. Copilului din tine îi e dor să simtă cum îi plesnește inima de fericire, pentru c-a prins un fluture.

    Și-așteaptă. Așteaptă să-l chemi, din nou, la tine.

    El nu știe că tu nu mai poți, că l-ai pierdut pentru totdeauna, că nu se mai poate întoarce să chiuie și să sară prin bălți, liber, decât în amintirile tale. Nu-l mai poți aduce înapoi pentru că nu mai știi să vorbești cu el. Ai uitat cum. Iar el, oricum, nu ți-ar mai recunoaște vocea. Te-ai schimbat, în timp ce el a rămas la fel: cu ochii plini de miracole, desculț, ținându-se de capătul celălalt al unui zmeu.

    Câteodată, te strigă. Atât de tare, încât îți umple ochii de lacrimi și tu nu știi de ce. Ce doare. De ce doare.

    Până-ntr-o zi, când, ți se întâmplă o minune. Și îl auzi. Tot mai clar. Tot mai tare. E puternic, frumos și fragil, ca stropii de ploaie din copilăria ta. Ți-a fost atât de dor de el, doar c-ai uitat că ți-era dor. Și vrei să îi răspunzi, îl chemi la tine, cu brațele deschise.

    Dar el nu pe tine te caută, nu pentru tine s-a întors, ci pentru cine se află, acum, în fața ta: un omuleț mic, care te privește cu ochii plini de miracole. La fel ca el.

    Copilul din tine s-a întors pentru copilul tău. Se joacă și râd împreună, construiesc castele de nisip, înving dragoni și pierd bătălii de gâdilat. Se bucură de fluturi, și de iarba udă, și de soare. Stau sprijiniți pe coate și-ascultă oceanul într-o scoică, fac întreceri de iubire și măsoară câți licurici le trebuie ca să construiască Luna, în sufrageria voastră.

    La capătul celălalt al unui zmeu, acum, aleargă copilul tău și copilul din tine. Iar tu – înveți să zbori, din nou.

     

  • Ce faci când copilul tău este respins de ceilalți copii?

    Ce faci când copilul tău este respins de ceilalți copii?

    Zilele trecute, pe când eram în parc, cu Alex, am trăit amândoi o experiență tare neplăcută. Nu erau acolo decât vreo 4 copii, cu vârste între 4 și 5 ani, care se cunoșteau unii pe alții, mamele lor stăteau de vorbă pe o bancă, în timp ce ei alergau în jurul lor. Era clar că erau prieteni de multă vreme iar Alex s-a dus, cu pas întins, spre ei, imediat ce am ajuns acolo, așa cum face de obicei. E un băiețel foarte prietenos, foarte sociabil.

    În ziua cu pricina, însă, nu s-a mai întâmplat ca de obicei, copiii nu l-au acceptat în grupul lor, ba chiar i-au strigat să plece de-acolo. Nu au vrut să-l lase nici măcar să se joace în apropierea lor și începuseră să țipe la el, spunându-i să nu se mai țină după ei. Erau, ce-i drept și un pic mai mari iar copiii mai mari sunt, în general, mai puțin dispuși să accepte în grupul lor pe unul mai mic. Dar Alex nu știe asta, el nu are cum să gândească așa și oricum, refuzul e refuz, să fii respins – doare, indiferent de explicații.

    L-am strigat și l-am chemat la mine. A venit plângând în hohote, spunându-mi că acei copii nu vor să se joace cu el și că i-au spus să plece. Lacrimile îi curgeau șiroaie, plângea tare, cu sughițuri iar eu am avut un șoc, sincer, nu îl mai văzusem niciodată atât de supărat și nu eram pregătită să gestionez o astfel de situație.

    Ok, nu era prima oară când un copil nu voia să se joace cu el. S-a mai întâmplat și n-a fost nicio tragedie. La 2-3 ani, nu toți copiii sunt la fel de sociabili. Uneori, preferă să se joace mai mult unul lângă altul, decât unul cu altul sau, pur și simplu, unora le place să se joace singuri. Și nu e nicio problemă. E firesc. De fiecare dată când s-a întâmplat asta, i-am propus lui Alex să caute un alt copil, pe care să-l întrebe dacă vrea să se joace cu el, explicându-i că, până la urmă și el are momente când preferă să se joace singur. N-a plâns niciodată, a înțeles, deși a fost dezamăgit iar apoi s-a reorientat și și-a găsit mereu un alt partener de joacă.

    De data aceasta, însă, ceva s-a schimbat. În primul rând, n-a fost niciodată respins de un grup de copii și niciodată așa: „Pleacă! Nu vrem să ne jucăm cu tine! Nu te mai ține după noi!” – adică un refuz dur și direct și, în al doilea rând, Alex a crescut și începe să perceapă respingerea altfel, mai acut, începe să-l doară, cum pentru el e foarte important să-și facă prieteni. Așa e felul lui.

    Am încercat să-l consolez, să-i spun că-l înțeleg că este trist și că și eu sunt tristă că s-a întâmplat așa, dar dacă acei copii nu vor să se joace decât între ei, atunci ar trebui să îi lăsăm în pace și să acceptăm că așa stau lucrurile. E decizia lor și noi nu putem să-i obligăm, dar putem să ne jucăm împreună și să așteptăm să vină în parc și alți copii sau să mergem în altul. A înțeles, până la urmă, și-a șters lacrimile și am mers împreună la un tobogan, de unde să-i lansăm dinozaurii cu care venise la joacă. În scurt timp, parcul s-a umplut de copii, Alex a uitat tot episodul și și-a găsit rapid grupul său, cu care să se joace.

    Eu, însă, n-am putut să trec așa de ușor peste ce s-a întâmplat. Tot episodul mi-a lăsat un gust amar și m-a pus serios pe gânduri. Vom fi nevoiți să ne confruntăm cu tot felul de situații noi, pe care nu le-am mai trăit până acum – nici eu, nici el. Asta e clar.

    Nu cred că există durere mai mare, pentru un părinte, decât să-și vadă propriul copil cum e respins de alți copii, la locul de joacă

    Îți vine să îi iei pe toți la rost, să le cerți părinții, bunicii și străbunicii, să urli la lună. E foarte frustrant, mai ales când vezi cât de mult este afectat copilul tău de refuzul celorlalți. Până la urmă, al tău nu voia decât să se joace, nu le ceruse soarele de pe cer, nu? E nedrept să i se întâmple asta. Și doare.

    Am văzut și alte situații, chiar mai dramatice, adică se poate și mai rău… De exemplu, acum ceva vreme, am fost martora unei scene care, efectiv, mi-a rupt inima în două. Am văzut cum câteva fetițe, care fuseseră de acord, aparent, să o primească în grupul lor pe o alta, nou-venită, o chemau la ele, dar când aceasta se apropia, ele nu făceau altceva decât să fugă de ea, să se ascundă și să râdă. Fetița încercase de mai multe ori să se apropie de ele, dar fără succes. Continuau să-i facă același lucru și râdeau de mama focului, atunci când pe ea începuseră s-o podidescă lacrimile.

    Până la urmă, mama ei a decis că e momentul să plece de la locul de joacă. Cred că a luat cea mai bună decizie pe care o putea lua.

    Fie ne încurajăm copilul să-și găsească alți copii cu care să se joace, fie plecăm în alt parc, dacă nu are de unde alege.

    Unii copii își doresc atât de mult acceptarea într-un anumit grup, încât sunt dispuși să dea orice de la ei, să facă orice îi cer ceilalți, doar ca să-l placă. Așa începe bullying-ul și trebuie să-l identificăm ca atare, chiar dacă respectivii copii nu-și dau seama ce fac și mulți – chiar nu își dau seama, mai ales dacă părinții lor nu le explică și nu-i ajută să exerseze empatia.

    Așadar, ce te faci când copilul tău este respins de alți copii, când este marginalizat? Cum îl ajuți să facă față și situațiilor de genul ăsta?

    Când sunt mici (2-3 ani), copiii trec mai ușor peste astfel de incidente și, oricum, refuzul lor de a se juca unii cu alții, ține mai mult de de faptul că, pur și simplu, preferă să se joace singuri și nu vor să-și împartă jucăriile cu alți copii. Nici nu suferă prea tare dacă sunt respinși.

    Ei, treaba se pare că se schimbă, începând de pe la 4 – 5 ani. Copiii pot fi, uneori, foarte duri unii cu alții, mai ales pentru că sunt foarte direcți, adică ce gândesc, aia spun, fără filtru de politețe. Și începem s-auzim lucruri precum: „Pleacă de-aici! Nu-mi place de tine! Nu vreau să mă joc cu tine!”. Iar pe tine, ca părinte, te doare sufletul.

    Din păcate, cred că majoritatea copiilor vor trece, la un moment dat, prin așa ceva și e bine să fim pregătiți, pe cât posibil, atunci când se întâmplă. N-am o rețetă care să ofere soluția perfectă la astfel de probleme, dar iată ce cred eu că poți face, ca să-ți ajuți copilul, în astfel de situații:

    1) Nu interveni în apărarea lui, vorbind cu copiii respectivi, ca să-i faci dreptate.

    Chiar nu cred că este o idee bună să avem o atitudine de justițiar, în cazurile acestea. În general, eu nu mă amestec în treburile copiilor, decât dacă se întâmplă ceva care l-ar pune în pericol direct pe Alex, de ex. e împins, lovit sau dacă el e cel care face asta, caz în care intervin pentru a-l lua de acolo.

    De ce nu cred că e bine să mă apuc să „cert” eu, ca adult, copiii, în parc, oricât de nedrept mi s-ar părea comportamentul lor față de copilul meu? În primul rând, pentru că nu cred că e rolul meu să fac educație copiiilor altora, în general vorbind. Aceasta e responsabilitatea părinților lor și este treaba lor cum aleg să-și crească copiii.

    În al doilea rând, cred că toată situația ar avea șanse mari să escaladeze într-un adevărat conflict deschis, dacă începem noi, părinții, să ne certăm. În afară de asta, dacă devine un obicei ca tu să intervii pentru a-i „face dreptate” în fața altora, cred că îi transmiți celui mic că el nu se poate descurca singur și că există o problemă mult mai mare, în afara simplului fapt că niște copii n-au vrut să se joace cu el, de vreme ce tu faci atâta caz și intervii atât de des în apărarea lui.

    2) Nu minimiza ceea ce simte.

    Când spun asta, mă refer la exact opusul situației în care părintele „justițiar” ia frâiele situației în mână și se duce să împartă „dreptatea”, la locul de joacă.

    Poate că am fi tentați să minimizăm ceea ce s-a întâmplat, având cele mai bune intenții, desigur. „Ei, asta e culmea, de ce te-ai supărat și ce dacă nu vor să se joace cu tine?! De-asta te superi tu și mai și plângi pe deasupra?!” Eu una, nu cred că genul ăsta de abordare ar fi cea mai potrivită.

    Respingerea doare. Ăsta este adevărul. De ce să încerci să bagatelizezi ce s-a întâmplat, în speranța că îi vei scădea din importanță și nu-l va mai durea, pentru că tot o să-l doară, tot o să sufere. Și e absolut normal să se întâmple așa. Și pe noi, ca adulți, ne doare atunci când nu suntem acceptați de alții. Spune-i că îl înțelegi că este trist, pentru că ceilalți copii n-au vrut să se joace cu el. E normal să se simtă așa. Nimănui nu-i place să fie respins.

    3) Învață-l să accepte și refuzul.

    Cred că acesta este, poate, cel mai important lucru pe care îl poți face. Refuzul face parte din viață. Nu toți copiii vor vrea să se joace cu el și asta e ok. Nu înseamnă că sunt niște copii răi (oricând de mult ne-ar durea, pe noi, modul în care s-au comportat față de copilul nostru), ci că, pur și simplu, în momentul acela, nu erau pregătiți să accepte un alt copil în grupul lor.

    Și-apoi, unii copii n-o să-l placă, ăsta este adevărul. Undeva, în lumea asta largă, vor exista copii care n-o să-l placă pe al nostru, indiferent de cât este el de sociabil, de darnic cu jucăriile lui și de prietenos. Asta nu înseamnă nimic altceva decât că trebuie să-și găsească grupul de copii potrivit pentru el.

    4) Vorbește cu el despre ce s-a întâmplat și ajută-l să găsească soluții. 

    De multe ori, copiii vin la noi spunându-ne despre problema lor, nu ca să intrăm noi în acțiune și să o rezolvăm, ci cred că, mai degrabă, pentru că au nevoie de noi să le explicăm ce s-a întâmplat și, mai ales, cum să interpreteze ce s-a întâmplat și ce simt.

    E suficient să îl asculți și să-i arăți că-l înțelegi, apoi ați putea să vă gândiți la niște soluții, împreună. „Văd că ești trist pentru că acei copii n-au vrut să se joace cu tine, acum. Te înțeleg, nu e plăcut când se întâmplă asta. Crezi că te-ai simți mai bine dacă ai găsi alți copii cu care să te joci?…Eu sunt sigură că sunt mulți, aici, în parc, care și-ar dori să vă jucați împreună”.

    5) Amintește-i că și el are prietenii lui și că, atunci când se joacă cu ei, poate nu e nici el întotdeauna interesat și de alți copii.

    Eu cred că e important să-i dăm exemple, ca să îl facem să înțeleagă că a fi respins este neplăcut, dar nu e ceva peste care să nu poți trece. Până la urmă, e firesc. E dreptul copiiilor să aleagă cu cine se joacă, la fel cum și el alege să se joace mai mult cu prietenii lui, atunci când aceștia sunt acolo și – mai puțin, cu alții.

    Acesta este și un exercițiu de empatie pe care ați putea să-l încercați cu cel mic: „Mai știi cum te-ai simțit când copiii aceia ți-au spus că nu vor să se joace cu tine? Eu îmi amintesc că ai fost foarte trist. Crezi că ai putea încerca să te joci și cu X? Sunt sigură că va fi chiar mai distractiv, dacă sunteți mai mulți!”

    Asta e la ce m-am gândit eu că am putea face, ca să ne ajutăm copilul să treacă, mai ușor, peste astfel de situații neplăcute. Poate că mai sunt și alte lucruri de făcut. Dacă v-ați confruntat și voi cu astfel de situații, vă aștept să le povestiți, voi cum ați procedat sau ați proceda în astfel de cazuri?