Știu că toată lumea se laudă, în perioada asta, cu tot felul de rețete delicioase, doar suntem în pragul Crăciunului… ei, iaca vin și eu cu o rețetă. Adică mama. În spiritul Sărbătorilor ce ne bat la ușă, a venit mama la noi cu o rețetă de prăjitură și m-a apucat bucătăritul.
Ei, am făcut cea mai cea rețetă de prăjitură din viața mea. Se numește, inocent, prăjitură cu foi din miere și cremă de griș cu lămâie. Denumirea e greșită, după mine, se numește Prăjitură cu stres și miere.
Atenție, cine nu are condiție fizică, așa ca mine, apucați-vă de niște exerciții de înviorare ceva, dați un tur de cartier înainte, ridicați niște gantere. Meditați o oră, două. Poate nouă.
Rețeta începe tiptil, așa, ca un ninja… După aceea, trăiești cele mai intense 10 minute din viața ta, nu mai știi cine ești și cum te cheamă. Subtilul ninja îți aplică doi pumni și-un uppercut și te face knockout definitiv. Începe calm, frumos, cât de cât. Pe urmă, îți cade părul.
Încălzește cuptorul și fă patru foi. Simplu. Dar. Frământă aluatul cât e cald, dar nu foarte-foarte și întinde prima foaie, cât mai foarte-foarte.
Bagă foaia la cuptor. Coacere în 3 minute, zice rețeta. Simplu, nu? Oau. Doar că asta cu coacere în 3 minute (în funcție de cuptor) înseamnă în viața reală: fandare la cuptor pe piciorul drept, la fiecare 30 de secunde. Deschide ușa. O fi gata? Nu. Încă 30 de secunde, iar fandare. Nu uita, ca tu întinzi următoarea foaie în tot timpul ăsta. Și ți se răcește aluatul. Iar fandare la cuptor.
E gata prima foaie, tre s-o scoți repede din cuptor. Da’ repede. Și din tavă, că-ți trebuie tava pentru a doua foaie. Doar că tava frige și nu-i bine iar aluatul pe care îl frămânți și întinzi se răcește și nu-i bine. Te trec transpirațiile, reușești să eliberezi tava de foaie, care nu se dă dusă decât în bucăți.
Bagi foaia doi la cuptor, începi cu foaia trei. Fandare la cuptor, întinzi foaia patru. Fandare la cuptor, mai întinzi un pic la foaia patru. Iar fandare, iar întinzi. Fandare, întinzi. Fandare, întinzi. Când ajungi la partea cu crema, mergi șontâc, dar poți să respiri. Măcar ai scăpat…
Dar să știți că merită. E foarte, foarte bună. 😀
Mama face demult prăjitura asta, dar eu niciodată n-am stat lângă ea să văd ce și cum. Știam doar că e foarte bună. Ei, acum înțeleg de ce i-a luat vreo două zile să se mobilizeze, eu am zis că o ajut și să văd și eu rețeta asta, domnule, că ne place de nu mai putem și habar n-am cum se face. Ei, acum am înțeles. Am înțeles de ce necesită să se alinieze planetele, ceva.. 😀
Să vă las și rețeta, poate v-am făcut poftă. O găsiți aici. :))
Ca în fiecare an, înainte de Crăciun, iată top 10 al celor mai iubite jucării ale băiețelului nostru, potrivite pentru copiii cu vârsta între 5 și 6 ani, în caz că aveți nevoie de idei pentru jucăriile ce se vor afla în desaga Moșului sau pentru oricare altă ocazie.
Veți găsi printre preferatele de anul acesta, multe jocuri de familie, pe care le jucăm împreună mereu. Sunt jocuri educative, cu ajutorul cărora cei mici învață fără efort.
Monopoly Junior
O bună ocazie să exersăm cunoștințele de matematică ale celor mici, într-un mod cât se poate de distractiv, cu un joc care, cred eu, nu mai are nevoie de nicio prezentare. Monopoly este deja un joc clasic. Varianta Junior, cea pentru copii este simplificată și adaptată pentru cei mici.
Vă spun sincer, jucăm Monopoly Junior și Zingo ( următorul joc din lista noastră) minim 5 zile pe săptămână! Atât de mult îi plac dragonului.
Găsiți jocul pe Emag.ro aici sau pe Noriel.ro aici
2. Zingo
Jocul acesta a fost descoperirea anului pentru noi. Nu degeaba a primit atâtea premii. Ce este Zingo: un fel de joc de Bingo, dar cu cuvinte. Este absolut minunat și îi ajută pe cei mici să citească, să învețe cum se scriu și să recunoască unele dintre cele mai uzuale cuvinte.
Este 100% un joc educativ, dar este atât de captivant, încât micul Dragon ne-a zăpăcit, efectiv, cu el. A învățat să citească o grămadă de cuvinte, fără niciun efort. Jocul acesta ne-a întrecut așteptările!
Cum se joacă? Cine termină de găsit toate cuvintele de pe cartonașul lui, câștigă. Varianta noastră este în limba engleză, cum noi ne-am mutat în Statele Unite, dar se găsește și la noi, în România. Există mai multe variante de Zingo, inclusiv cu numere sau cu învățarea citirii ceasului.
Găsiți Zingo în limba engleză aici, pe Creatoys.ro, același joc, dar cu numere îl găsiți pe emag.ro aici iar cel pentru învățarea citirii ceasului îl găsiți pe juland.ro aici
3. Piticot
Clasicul Piticot, jocul copilăriei noastre, nu dă greș cu nicio generație și a devenit rapid unul dintre preferatele băiețelului nostru. Ce-mi place mie la jocurile cu zar este că reprezintă o ocazie bună de a exersa numerele.
Și pentru că tot am vorbit de Piticot, tot un fel de Piticot este și următorul joc:
4. Candy Land
Candy Land este, de fapt, un Piticot mai arătos, în sensul că tabla de joc este mai mare, pionii sunt niște figurine simpatice, este mai bine realizat.
Mecanismul jocului este asemănător cu Piticot: cine ajunge primul la final, câștigă iar pe drum te întâlnești cu tot felul de personaje… unele te ajută, altele te trimit înapoi.
5. Căsuța de păpuși Hape, din lemn natural
Eu, una, consider că și băiețeii trebuie să aibă o căsuță de păpuși, am optat pentru căsuța de la Hape, care este gender neutral, adică nu este roz, așa cum sunt multe dintre aceste căsuțe de jucărie. Este făcută din lemn natural și arată senzațional.
Nu e o jucărie ieftină, dar își merită banii. Este extrem de bine executată iar micul nostru dragon se joacă cu ea mereu. Căsuța aceasta are și lumină, mi s-a părut un detaliu tare drăguț. I-am cumpărat și mașinuța care se parchează în garajul căsuței ( și care trebuie achiziționată separat) și de când a primit-o, a devenit rapid una dintre cele mai folosite jucării. E drept, în cazul băiețelului nostru, căsuța este frecvent atacată de roboți, dinozauri, balauri, dragoni și alte creaturi. Săracii locatari, oricare ar fi ei, trebuie să se apere tot timpul, de cetele de invadatori.
Căsuța vine și cu o familie de păpușele: mama, tata și copiii. Când nu se apără de dragoni, mica familie se bucură de plimbări cu mașina până în parcul de distracții din bucătăria noastră 😀 sau până la șinele de tren pe care le montează ăsta micu peste tot, ori de plimbări în spațiu, cu racheta 😀 (rachetă, pe care o găsiți în topul nostru de anul trecut, aici).
Simpatica familie de iepurași locuiește, de asemenea, în căsuța din lemn a dragonului. Sunt niște jucării de foarte bună calitate, extrem de bine realizate. Până și mie îmi plac, ca adult. Sunt moi la atingere, fiind acoperite cu un strat fin de blăniță. Capul, mâinile și picioarele sunt mobile și știu de la al meu dragon că ăsta e un lucru foarte important pentru el. Dacă nu-și mișcă picioarele și mâinile, nu e bună, domne, jucăria și punct. 😀
Găsiți familia iepurașilor pe raijucarii.ro aici sau pe emag.ro aici
Colecția Sylvanian Families are mai multe seturi de familii de animăluțe simpatice foc. Noi avem două seturi, familia iepurașilor și pe cea a aricilor.
Jucăria educativă perfectă pentru copilașii curioși să cunoască lumea din jurul lor. Harta este interactivă, apeși pe buton iar apoi pe diferitele țări iar harta spune numele țării, capitala dar dă și alte informații interesante despre zonele respective.
Este o jucărie educativă care a primit o mulțime de premii, inclusiv titlul de jucăria anului în 2019, Mom’s choice Award și Family Choice Award în 2018.
Foarte utilă, mai ales la drumuri lungi cu mașina, dar și acasă. Nu mai ai nevoie de hârtie iar ecranul se șterge prin apăsarea unui buton.
Noi am luat tableta grafică de pe amazon.com aici, variante similare găsiți pe emag.ro aici.
9.Lego City – Furgoneta cu înghețată
Ce poate fi mai atractiv, pentru un copilaș pasionat să construiască lucruri, decât un clasic set Lego.
Furgoneta aceasta cu înghețată i-am luat-o astă vară, i-a plăcut foarte mult și se joacă cu ea în continuare. Cred că se vede cât e de solicitată… Partea de deasupra parbrizului i-a fost scoasă, ca să poată omuleții Lego să conducă furgoneta de-adevăratelea. 😀
O achiziție perfectă pentru completat setul de Lego al oricărui copil. Găsiți Furgoneta cu înghețată, de la Lego, pe Emag.ro, aici.
10. Golful Piraților de la KidKraft
Pentru iubitorii de corăbii și pirați, mari și mici. E minunat setul acesta. Ore întregi de joacă și tot felul de scenarii fantastice. Durează ceva montajul dar căsuța aceasta a piraților și corabia sunt de foarte bună calitate.
Ce-i place cel mai mult micului dragon este macaraua aceea cu care încarcă nava piraților și faptul că la parterul căsuței e și o închisoare a piraților și, evident, personaje care trebuie salvate.
Găsiți Golful Piraților pe emag.ro aici, bebelas.ro aici sau dmkids.ro aici
Acesta a fost top 10 cele mai iubite jucării de anul acesta, sper să vă folosească pentru inspirație de Moș Crăciun. 🙂
Mi se pare că trăim un film de groază, care pare să nu aibă final. Ni s-a schimbat viața. Asta e realitatea anului 2020. Trăim sub teroarea Covid. E o realitate dură, inimaginabilă până acum, mai departe de scenariul vreunui film apocaliptic, pe care l-am văzut la televizor, cu pătura trasă până la ochi, ronțăind floricele. Cine își închipuia, anul trecut, că vom ajunge chiar să trăim așa ceva?
O lume plină de spaimă și de necunoscut. Nu știu dacă lucrurile vor mai fi vreodată la fel, dacă se va reveni la normal sau dacă acesta va fi, de-acum înainte, „normalul” nostru, al copiilor noștri. Poate dura luni, poate dura ani… nicio certitudine.
Ce știu este că purtăm măști, atunci când ieșim din casă (dacă ieșim din casă), că trăim cu spaima de a nu ne îmbolnăvi, cu grija de a ne feri unii de alții, în loc să ne bucurăm să fim împreună cu prietenii, familia, bunicii, să ne facem prieteni noi, să ne bucurăm de o ieșire la terasă sau de o plimbare în parc, de vacanțe în care să ne putem vedea unii altora fețele, zâmbetul, să nu ne fie frică.
Și mă gândesc la copiii noștri și la cum văd ei lumea asta, în care tocmai fac primii pași. E o lume încremenită în pandemie. Asta e copilăria lor. Azi, copilăria poartă mască.
Amintirile lor nu vor avea nicio legătură cu ale noastre, dacă lucrurile continuă așa. Sunt mici. Unii dintre ei prea mici ca să știe cum este altfel.
Noi ne jucam cât era ziua de lungă, cu cât era mai mare gașca de copii și hărmălaia, cu atât mai bine. Asta a fost copilăria noastră. Toată. Nu m-am gândit niciodată că ar putea fi altfel decât așa. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge să-i spun copilului meu să stea departe de ceilalți copii. Ăsta era normalul. Era.
Mă simt copleșită de tristețe când mă gândesc că, de când Alex a venit pe lume, ne-am petrecut atâta timp învățându-l să fie prietenos, să știe să împartă, să se joace frumos cu ceilalți copii, l-am încurajat să fie sociabil cât am putut de mult, iar acum am ajuns să-i spunem să facă exact invers.
Acum îi spunem să păstreze distanța, să stea departe de ceilalți copii și de alte persoane, să-și fixeze masca pe gură și pe nas, atunci când alunecă.
Mergem în parc, dar se joacă tot singur. Stăm izolați, căutăm locurile cu cât mai puține persoane, păstrăm distanța, ne ferim unii de alții.
Ne vedem, dar nu interacționăm. Suntem împreună, dar singuri. Izolați.
Eu nu știu dacă se va mai termina vreodată cu virusul ăsta, nu știu dacă vom reveni vreodată la normal. Și, dacă revenim la normal și ne recăpătăm viața, așa cum o știm noi, nu știu dacă nu cumva ne-om pomeni cu vreun alt virus care să ne dea peste cap. Pandemia asta ne-a arătat că suntem atât de fragili, de vulnerabili.
Este incredibil ce a adus anul 2020, cât de profund ni s-a schimbat viața, pe care-o trăim, acum, de sub măștile noastre, de fiecare zi. Măștile acestea, care au ajuns să fie pe lista noastră de cumpărături, precum pâinea.
Stăm departe unii de alții și cumpărăm măști. Pentru noi, pentru copii. Găsești de care vrei, orice culoare, orice model, orice brand. Avem măști cu dinozauri, cu mașinuțe, măști roz, de prințese, măști cu super-eroi.
Este copilăria fără copii… Este copilăria de sub mască.
Dacă tot stăm acasă, gătim parcă mai mult decât de obicei iar rețeta aceasta de banana bread e hit-ul nostru de carantină… E ca un chec, dar foarte cremos și aromat, se face super repede și este senzațional, pe cuvânt. După mine, n-are rival, atât este de bun.
Vă trebuie neapărat niște banane foarte coapte, cu coaja maronie, cu cât sunt mai coapte, cu atât aroma lor va fi mai puternică. Știți bananele acelea care ajung să fie mult prea coapte ca să mai poată fi mâncate ca atare? Ei, ele sunt „aurul” pentru banana bread.
Ce ne trebuie și cum se face
Ingrediente:
2 cups (250g) făină
1 tsp (o linguriță) bicarbonat de sodiu
1/4 tsp (un sfert de linguriță) sare
1/2 tsp (o jumătate de linguriță) scorțișoară
1/2 cup (115 g) unt nesărat, moale, la temperatura camerei
3/4 cup (150 g) zahăr brun sau alb
2 ouă mari, la temperatura camerei
4 banane mari, foarte coapte
1 tsp (o linguriță) extract pur de vanilie
1/3 cup (80 ml) iaurt grecesc (sau smântână)
1/4 cup lapte
Opțional: 3/4 cup (100g) chipsuri de ciocolată cu lapte
Cum facem:
-Preîncălziți cuptorul la 350 grade F (177 grade Celsius)
-Ungeți o tavă de chec cu unt sau ulei
-Decojiți bananele și striviți-le cu o furculiță.
-Amestecați făina cu bicarbonatul de sodiu, sarea și scorțișoara folosind un tel.
-Folosind mixerul, bateți, la viteză mare, untul împreună cu zahărul până când acesta se integrează iar compoziția devine cremoasă (aprox. 2 minute).
-Adăugați apoi ouăle, unul câte unul și mixați, la viteză medie, până se încorporează în compoziție.
-Adăugați bananele (pe care le-ați mărunțit înainte cu o furculiță), adăugați extractul de vanilie, iaurtul și laptele.
-Adăugați ingredientele uscate (făina amestecată cu sare, bicarbonat și scorțișoară) peste ingredientele ude și amestecați cu mixerul la viteză mică până când făina este încorporată.
-Opțional: Adăugați chips-urile de ciocolată și amestecați-le în compoziție, folosind o spatulă.
-Turnați compoziția în tavă.
-Lăsați la cuptor timp de 60 – 65 de minute. (Faceți testul cu scobitoarea și, dacă e nevoie, la jumătatea timpului, puteți acoperi tava cu o folie de staniol, ca să evitați ca banana bread să se facă prea maronie pe deasupra).
Asta a fost, banana bread e gata, lăsați-o să se răcească 5 – 10 minute în tavă, apoi scoateți-o și așteptați să se răcească complet. Poftă bună! 🙂
În prag de sărbători de iarnă, iaca venim și noi cu topul, de anul acesta, al celor mai iubite 10 jucării ale băiețelului nostru. Sunt cele cu care Alex se joacă nonstop și pe care vi le recomand, fiindcă sunt testate și mega testate de noi și de micul dragon.
Bune și pentru lista lui Moș Crăciun, dacă aveți nevoie de idei. Așadar, iată cele 10 cele mai iubite jucării de la noi din casă.
1 Cuburile cu povești
O jucărie educativă simplă, dar atât de creativă! Ce e cu aceste cuburi… le arunci, precum zarurile și trebuie să spui apoi o poveste, care să includă obiectele și personajele desenate pe cuburi. Ne distrăm copios cu ele, inventând tot felul de povești.
Ideea mi s-a părut grozavă pentru copii, le dezvoltă imaginația și e o ocazie bună pentru ei să exerseze abilitatea de a povesti, de a face conexiuni între obiecte, fapte, personaje. Sunt minunate! Noi am trecut de etapa povești „serioase” și ne prăpădim de râs inventând tot felul de povestioare trăsnite.
Le-am primit de la prietenii noștri recent sosiți din Spania, dar căutându-le apoi pe net, am descoperit atât de multe versiuni ale acestor cuburi, sunt atât de multe seturi pe care le poți adăuga celui pe care îl ai deja. Și e un lucru bun, pentru că, la un moment dat, poate deveni plictisitor să ai la îndemână cam aceleași combinații, așa că nu strică să luați un set mai mare încă de la început.
În România, am găsit cuburile cu povești pe site-ul raftulcujocuri.ro aici, educlass.ro aici, Diverta aici.
La capitolul jucării educative, calendarul acesta ne-a fost de mare folos și ne este în continuare. Ne-a fost mult mai ușor să-l facem pe Alex să înțeleagă ceva atât de complicat precum trecerea timpului… zilele săptămânii, câte zile sunt într-o lună, cum e cu anotimpurile. Așa am numărat noi zilele până la ziua lui de naștere iar acum le numărăm pe cele până la Crăciun. Calendarul magnetic are inclusiv o secțiune cu sărbătorile și punem acolo ce urmează.
În fiecare zi, actualizăm tăblița magnetică, schimbăm data împreună, vedem cum este vremea afară și actualizăm termometrul, are și o secțiune simpatică legată de emoții și cum se simte el azi, dacă e fericit, supărat, bucuros, punem și starea lui acolo, nu numai starea vremii. 😀
Găsiți calendarul magnetic de la Melissa&Doug pe amazon.es aici, amazon.co.uk aici.
Pe site-urile din România nu l-am găsit online pe cel de la Melissa & Doug, pe care îl avem noi, dar l-am găsit pe cel de la Bigjigs, care are în plus față de al nostru și un ceas, ceea mi se pare foarte util. Îl găsiți pe emag.ro aici.
3 Racheta Space Astroventure
Pentru un băiețel îndrăgostit de spațiu și de planete, cum e al nostru acum, era imposibil ca jucăria aceasta să nu se regăsească în top 10. Racheta include și doi astronauți și un rover numai bun pentru condus pe Lună sau pe cine știe ce planete îndepărtate.
Ușile rachetei se deschid, are și un mâner de care cei mici o pot ține ca să poată „zbura” așa cum trebuie, plus sunete și lumini, ca să facă decolarea cât mai serioasă.
În momentul ăsta, la noi, astronauții au luat o pauză, s-au dus la culcare, or fi și ei obosiți, ca tot omul.. 😀 iar maimuțica asta mică a decis să-și trimită dinozaurii în spațiu, în locul lor. Un Jurrasic Park, pe Marte, mie mi se pare acceptabil… 😀
Găsiți racheta aceasta pe amazon.com aici, la noi în țară nu am reușit să o găsesc, dar există ceva similar pe amazon.es aici și pe emag.ro aici
4 Roboțelul MiBro, cu telecomandă
Și cum tot vorbirăm de rachete, planete și nave spațiale… vi-l prezint pe MiBro. Un roboțel cu telecomandă, tare haios, care cântă, dansează și vorbește, dar care are și o funcție prin care cei mici pot vorbi prin el. E ca un fel de walkie talkie.
Alex mi-l trimite în bucătărie și numai ce aud, venind de jos, de la picioare, o voce de roboțel, care zice „ Mama, mi-e foameee!” 😀 Am, așa, un sentiment că revăd pentru a mia oară celebrul ”Singur acasă”, roboțelul ăsta e numai bun de șotii! 🙂 Are 50 de funcții și efecte, noi nici nu le-am descoperit pe toate, dar Alex știe sigur ce și cum e cu fiecare, deja.
Este super distractiv, Alex îl iubește pe MiBro! Îl găsiți pe amazon.es aici, amazon.co.uk aici
5 Măsuța de activități Step2 Deluxe Art Master
Nici nu pot să vă spun cât suntem de încântați de măsuța aceasta. Alex iubește la nebunie să se așeze acolo și să „lucreze” la operele lui de artă. De când am luat-o, își petrece muuult din timp desenând.
Mie îmi place faptul că are numeroase spații de depozitare, pentru toate creioanele și cariocile lui, în părțile laterale ale picioarelor i-am depozitat cărțile de colorat și pe cele de activități.
Are și o lumină deasupra pupitrului pe care și-o aprinde singur și e tare încântat că poate face asta. Este dimensiunea perfectă, solidă, încăpătoare, poziția de scris/desenat este ideală, pupitrul este un pic înclinat. Ce să vă spun, nu e chiar ieftină dar își merită pe deplin toți banii.
Este absolut minunată!
Găsiți măsuța de activități pe amazon.es aici, amazon.co.uk aici, la noi, am găsit-o pe emag.ro aici
6 Pianul Meowsic
Ce-i cu pianul ăsta și de ce este el diferit de altele… păi, are multe funcții, una dintre ele este de înregistrare iar dragonul „compune” melodiile proprii și apoi își ascultă creațiile. Are și cântecele preînregistrate, cu voce cu tot, poate să mărească tempo-ul sau să-l scadă, să-și pună diverse ritmuri care să-l acompanieze în timp ce cântă la pian, să schimbe sunetul clapelor de la pian la alte instrumente și are inclusiv o pisicuță care „miaună” notele… de unde și numele, evident. Nu știu de ce, dar pur și simplu treaba asta îl fascinează! Nu s-a mai putut dezlipi de el, de când a auzit pisicuța.
În plus, Miaunel ăsta are și un microfon. Alex ne dă niște spectacole grozave! Pentru noi a fost 100% good buy, se joacă cu el zilnic. Acestea fiind zise, când nu mai poți de atâtea spectacole… nouă ne mai place și că sonorul se poate da mai tare sau mai încet… :D…
Arată foarte bine, este de calitate, sunetele se aud clar. Știți cum este… în general, la jucăriile pentru copii, sunetele redate nu sunt chiar de calitate. Pianul ăsta e cât se poate de profi, pentru o jucărie.
Îl găsiți pe Miaunel pe amazon.es aici iar în România, pe site-ul emag.ro aici
7 Setul Hotwheels Monster Truck Arena Shark
Setul acesta e super distractiv și cel mai mult ne place că ne putem juca și împreună. De când l-am luat, stă permanent montat, pentru că Alex se joacă cu el zilnic.
Scopul este să lansezi monster truck-ul tău pe platforma din mijloc, unde este în siguranță. Odată ce ai reușit asta, celelalte mașini care cad pe pistă sunt împinse afară de un rechinnnn fioros :D, care se declanșează automat, o dată ce una dintre mașini reușește să ajungă pe platformă. E super distractiv.. chiar și pentru noi, ăștia mai mari…
Îl găsiți pe emag.ro aici, și amazon.es aici, amazon.co.uk aici
8 Set Dinosaur World, cu covoraș de joacă habitat și accesorii
Domnul Gogoașă e pasionat de dinozauri încă de pe la 3 ani și dragostea asta pentru animalele preistorice văd că trece testul timpului.
Pentru un copil care iubește dinozaurii, setul acesta sigur este o bucurie.
Are 50 de figurine dinozauri, un covoraș de joacă habitat și o grămadă de accesorii pentru cei mici, copaci, plante, un munte, chiar și pietre…
Imaginația este limita, încurajează jocul de rol și, în plus, ce-mi mai place mie este că îl putem lua peste tot cu noi, nu ocupă mult loc, se depozitează ușor.
Ce să mai… e o lume întreagă într-un borcănel din plastic.
Noi l-am luat de pe amazon.com aici, pe amazon.es găsiți o versiune similară aici sau aici, iar la noi, pe nichiduta.ro aici
9 Cutia cu activități de la Alex Toys
Este atât de distractivă! Are o grămadă de personaje, animăluțe, chiar și peisaje pe care să le creeze cei mici. Vine cu un lipici special, non toxic, abțibilduri și toate materialele necesare pentru ca prichindeii să facă singurei toate personajele. Nu e nevoie de foarfecă pentru a decupa, trebuie doar desprinse din carton.
Cât de mândri sunt piticii, atunci când reușesc să creeze ceva singuri singurei! Cum a fost copăcelul acesta, căruia Alex i-a lipit frunzele, apoi i-a pus merele și vrăbiile pe crengi. Și arată atât de frumos! Toate materialele sunt de super bună calitate.
Cel mai încântat a fost însă de monstruleții aceștia simpatici, făcuți dintr-o pungă de hârtie, cărora le-a lipit ochii, nasul și gura, picioarele, bulinele și accesoriile. Și acum se mai joacă cu ei! 😀
Găsiți cutia cu activități de la Alex Toys pe emag.ro aici sau amazon.es aici, amazon.co.uk aici
10 BMAG Magnetic Building Tiles Set
Setul acesta magnetic de construcție are 120 de piese, e super rezistent și foarte ușor de manevrat pentru cei mici. Categoric este una dintre jucăriile cele mai folosite de la noi din casă. Alex construiește castele, garaj pentru mașini, căsuțe pentru dinozaurii lui… un milion de posibilități de joacă.
În plus vine și cu baza aceasta de trenuleț, este super distractiv. Găsiți seturi similare pe emag.ro aici sau pe amazon.es aici
Acesta a fost top 10 cele mai iubite jucării ale noastre, de anul acesta, sper să vă folosească, dacă sunteți în căutare de idei pentru Moș Crăciun. 🙂
Disclaimer: Toate opiniile și recomandările exprimate în acest articol îmi aparțin în întregime. Jucăriile prezente în acest top au fost selectate exclusiv în baza experienței noastre cu ele și nu am primit nicio remunerație, de la niciun producător sau distribuitor de jucării, pentru prezența lor în acest articol.
Dacă vrei să faci o prăjitură gustoasă, cu afine și zmeură, care să fie și super rapidă, aceasta e rețeta pentru tine. Weekend-ul trecut m-am întrecut pe mine, ce să mai. N-am mai făcut o prăjitură de nici nu mai știu când… dar și când mă apuc!… Când mă apuc, trebuie să termin rapid, fiindcă n-am răbdaree. 🙂
Nouă ne-a plăcut mult cum a ieșit, așa că încercați-o, dacă sunteți în căutare de rețete de prăjituri care să iasă gustoase, fără bătăi de cap.
Chiar e super rapid și ușor de făcut și – cel mai important – este foarte bună.
Ce-ți trebuie:
400 grame făină
250 grame zahăr
250 grame unt
300 grame afine
100 grame zmeură
4 ouă
1 linguriță și 1/2 de praf de copt
Cum trebuie:
1.Preîncălzește cuptorul la 180 de grade.
2. Amestecă, cu mixerul, zahărul și untul până când devin cremă, apoi pune ouăle, unul câte unul, mixându-le în compoziție. Făina și praful de copt se amestecă separat iar apoi se toarnă peste compoziție. Mixezi până când obții un aluat omogen și gata!
3. Toarnă compoziția în tavă, presară fructele de pădure.
4. Pune tava la cuptorul preîncălzit, prăjitura noastră ar trebui să fie gata în 45…50 de minute.
Punem și zmeura…
Și gata, la cuptor cu ea
Stăm cu ochii pe prăjitură, salivăm.. iar stăm cu ochii pe prăjitură, iar salivăm… n-avem încotro, mirosul care ne inundă casa este minunat!
Apoi scoatem, o lăsăm să se odihnească un pic…
Nu ne mai rămâne decât să o tăiem și să savurăm. E super cremoasă! 🙂
Stăm tolăniți pe canapea. Eu și Gogoașă. Ok, mai mult eu. El stă picior peste picior și plimbă un dinozaur pe genunchi. E fugărit de un extraterestru. Nimic ieșit din comun, cum ar veni.
Îl las pe dinozaur să se descurce și-mi mut privirea, într-un punct fix, undeva, pe perdeaua noastră înflorată.
Mă simt mulțumită și mă cuprinde așa…o stare de bine, din toate părțile. E ca și cum m-aș afunda într-o cadă cu apă caldă, peste care plutește un munte de spumă. Iar eu sunt taman în vârf.
Știți senzația, așa-i? Senzația aceea minunată, pe care o simți când îți lași tot corpul moale, să se afunde, în liniște și cald, și-n spumă, până la vârful nasului iar tu închizi ochii și stai. Doar stai.
E o după-amiază fantastică, îmi zic, chiar e ca o baie caldă, cu multă spumă fină. Stau tolănită pe canapea, televizorul e pornit, mă uit, cu un ochi, la un film siropos, de dragoste, cu accente comice și cu celălalt, fac cealaltă cea mai râvnită activitate din epoca post-natală: moțăi.
M-apuc să-mi inventariez binecuvântările, cu ochiul care-i încă treaz: avem și-un pic de soare, ițit la colțul unui geam, avem și-un film siropos, avem și-un pic de liniște iar eu stau tolănită, pe canapea.
Eu. Eu… stau…. pe canapea. Și copilul e lângă mine. Și eu.. stau. Tolănită.
Tolănită?! Eu stau tolănită și copilul e lângă mine pe canapea?!
Hei, ia stați un pic, oameni buni! Cum se face că subsemnata stă, afundată în după-amiaza asta, pân la nas, cu dragonul lângă. Hopaa, cine a dat pe repede înainte tot filmul ăsta? Când au trecut anii? S-o fi însurat deja și eu nu știu?!…
Unde-s eu, alergând de colo, colo după el? Unde-s eu, încercând să-l conving să mănânce, să-și strângă jucăriile, să nu deseneze pereții?!.. Unde-s eu schimbând scutece, plimbându-l nopțile în brațe sau legănându-l? Unde-s eu, mergând aplecată, cu el, de mânuțe, văitându-mă de șale?!
… Nu-s. Sunt aici, pe canapea. Tolănită!
Ei hai, parcă nu-mi vine să mă cred. Cum a venit și ziua asta peste noi? Când a venit? Cum a venit?!
Și ce bine c-a venit! Vai, dar ce bineee c-a venit, îmi zic, cu un zâmbet lățit pe față, ca-n desenele animate. Mă mai afund un pic, în baia mea cu spumă, cu nas cu tot. Mi se mai văd doar ochii. Tot ca-n desenele animate. Și stau așa. Stau și absorb statul ăsta, prin toți porii.
Ei, și cum stăteam eu așa, mustind a bine și a pace, ce-aud … :
-Mama, vreau o cafea.
-Hăăăă?!….Ce-ai zis?!, bălmăjesc, simțind cum ies, brusc, la suprafață, din baia cu spumă virtuală, împroșcând apă pe toți pereții.
-Poftim?! Ce-ai zis că vrei?!? … N-oi fi auzit bine, na. Mi-o fi intrat apă-n urechi.
Din capătul opus al canapelei, văd doi ochi maari și serioși și-apoi iar vocișoara aceea cristalină, cerând…
-O cafea, mama. Vreau o cafea, repetă Gogoașă, în timp ce începe să râdă. Probabil, fața mea, care nu mai are maxilar, fiindcă mi-a căzut în apă, e comică.
Hopa, stați un pic. Pauză! Am zis eu de film dat pe repede înainte, dar parcă avea, totuși, patru ani, acum cinci minute… sau au fost cinci minute, acum patruzeci de ani?! Totul e confuz și difuz.
-Cum… cafea, maimuță? îl întreb, în timp ce-mi caut maxilarul prin cadă.
-Cum să bei, tu, cafea, măi, mamă, măi?
-Da, mama, uite-așa beau! Din cană! Și-și duce mâinile la gură, sorbind zgomotos și demonstrativ.
Scot un icnet de ceva… nu știu ce. Un fel de râs gâtuit, amestecat cu mirare.
-Alex, nu pot să-ți dau cafea. Nu e pentru copii, ți-ar face rău… Ce zici de un lapte cu cacao?
-Nuuu! Mama, nu vreau cacao cu lapte! Eu vreau cafea!, insistă, foarte serios, în timp ce extraterestrul îi dă un șut dinozaurului și-l proiectează pe o pernă a canapelei.
Vai de mine. Vrea cafea. Ăsta micu vrea cafea! Nu era mai simplu când doar trebuia să-l duc, de mânuțe, ore-n șir, oreee-n șir, prin toată casa?! Parcă, acum, cam da…
-Alex, nici nu e bună, mami, e amară. Nu pot să-ți dau cafea, îmi pare rău, dar… pot să-ți dau o cană cu lapte și cacao. Ce zici?!
Gogoașă începe să plângă, în hohote, brusc. Dar ce mă fac.. că mie-mi vine să râd. În hohote. Mă fac toată roșie la față, vorbesc sa-ca-dat.. rar.. cu ochii-n lacrimi. De-abia pot să mă abțin.
-Vree-aauu o ccc-aa-ffeee-aa! insistă, Gogoașă, printre sughițuri și lacrimi șiroaie.
-Dd-aar nnuu pp-oott să-ți dd-aau ccc-aff-eeaa, măi, mamă! Nu e pentru copii. Îți ff-aacee rrăuu, zic, eu, tot printre sughițuri și icnete și încercări de a rămâne cât se poate de serioasă… dar e greu, e fooaarte greu. De fapt, e chiar imposibil.
Nu mai, gata! E prea mult! Mă umflă râsul. Mă schimonosesc de râs, râd să leșin, mă contorsionez, râd cu sughițuri, râd cu lacrimi, râd cu palme proiectate pe spătarul canapelei. Nici nu mai pot să respir.
Gogoașă se uită, mirat, la mine. Apoi începe să râdă încetișor…
-…Mama, zice el.
-Ddd-aaa?! îi răspund, fără aer, de la atâta râs.
… Mama, zice,.. vreau… O CAFEA!
Mă prăvălesc pe-o parte. Hă hăă hăăă! (Mda, nu e cel mai grațios râs, asta e)… Hăhăă hăăă! Da’ nu mai pooot de-atâta râs!!!
Gogoașă continuă: „Mama, vreau o cafea! Hahahahaha! O cafea! Hahahaha! O cafea să o beau așa… șșșșuuppp! șuuuppp!” și-mi arată iar cum se soarbe din cană.
După ce ne-am mai hlizit o vreme, și-a adus aminte de dinozaurul exilat de extraterestru și s-a dus să-i facă dreptate.
Eu m-am dus să-mi fac o cafea. Vă spun, nu-i a bună cu moțăiala asta, cu făcutul ăsta de nimic, trebuie să rămâi vigilent, în orice condiții. Păi, nu era, eu, mai-mai să mă înec într-o baie cu spumă?! Noroc că mi-am găsit maxilarul și-acum pot să șșșuuuuppp din cana asta cu cafea! 😀
Maimuță, o să-ți aduc aminte, când mai crești, că, la 4 ani, mi-ai cerut prima cafea. Îmi pare rău că a trebuit să aștepți încă 36 de ani să o și primești, dar să vezi ce bine o să fie, peste alți 10, când o să fiu de acord să bei prima bere!
…Ce, voi nu plănuiți să faceți la fel?! Să fim serioși! 😀
Stăm tolăniți pe canapea. Eu și Gogoașă. Ok, mai mult eu. El stă picior peste picior și plimbă un dinozaur pe genunchi. E fugărit de un extraterestru. Nimic ieșit din comun, cum ar veni.
Îl las pe dinozaur să se descurce și-mi mut privirea, într-un punct fix, undeva, pe perdeaua noastră înflorată.
Mă simt mulțumită și mă cuprinde așa…o stare de bine, din toate părțile. E ca și cum m-aș afunda într-o cadă cu apă caldă, peste care plutește un munte de spumă. Iar eu sunt taman în vârf.
Știți senzația, așa-i? Senzația aceea minunată, pe care o simți când îți lași tot corpul moale, să se afunde, în liniște și cald, și-n spumă, până la vârful nasului iar tu închizi ochii și stai. Doar stai.
E o după-amiază fantastică, îmi zic, chiar e ca o baie caldă, cu multă spumă fină. Stau tolănită pe canapea, televizorul e pornit, mă uit, cu un ochi, la un film siropos, de dragoste, cu accente comice și cu celălalt, fac cealaltă cea mai râvnită activitate din epoca post-natală: moțăi.
M-apuc să-mi inventariez binecuvântările, cu ochiul care-i încă treaz: avem și-un pic de soare, ițit la colțul unui geam, avem și-un film siropos, avem și-un pic de liniște iar eu stau tolănită, pe canapea.
Eu. Eu… stau…. pe canapea. Și copilul e lângă mine. Și eu.. stau. Tolănită.
Tolănită?! Eu stau tolănită și copilul e lângă mine pe canapea?!
Hei, ia stați un pic, oameni buni! Cum se face că subsemnata stă, afundată în după-amiaza asta, pân la nas, cu dragonul lângă. Hopaa, cine a dat pe repede înainte tot filmul ăsta? Când au trecut anii? S-o fi însurat deja și eu nu știu?!…
Unde-s eu, alergând de colo, colo după el? Unde-s eu, încercând să-l conving să mănânce, să-și strângă jucăriile, să nu deseneze pereții?!.. Unde-s eu schimbând scutece, plimbându-l nopțile în brațe sau legănându-l? Unde-s eu, mergând aplecată, cu el, de mânuțe, văitându-mă de șale?!
… Nu-s. Sunt aici, pe canapea. Tolănită!
Ei hai, parcă nu-mi vine să mă cred. Cum a venit și ziua asta peste noi? Când a venit? Cum a venit?!
Și ce bine c-a venit! Vai, dar ce bineee c-a venit, îmi zic, cu un zâmbet lățit pe față, ca-n desenele animate. Mă mai afund un pic, în baia mea cu spumă, cu nas cu tot. Mi se mai văd doar ochii. Tot ca-n desenele animate. Și stau așa. Stau și absorb statul ăsta, prin toți porii.
Ei, și cum stăteam eu așa, mustind a bine și a pace, ce-aud … :
-Mama, vreau o cafea.
-Hăăăă?!….Ce-ai zis?!, bălmăjesc, simțind cum ies, brusc, la suprafață, din baia cu spumă virtuală, împroșcând apă pe toți pereții.
-Poftim?! Ce-ai zis că vrei?!? … N-oi fi auzit bine, na. Mi-o fi intrat apă-n urechi.
Din capătul opus al canapelei, văd doi ochi maari și serioși și-apoi iar vocișoara aceea cristalină, cerând…
-O cafea, mama. Vreau o cafea, repetă Gogoașă, în timp ce începe să râdă. Probabil, fața mea, care nu mai are maxilar, fiindcă mi-a căzut în apă, e comică.
Hopa, stați un pic. Pauză! Am zis eu de film dat pe repede înainte, dar parcă avea, totuși, patru ani, acum cinci minute… sau au fost cinci minute, acum patruzeci de ani?! Totul e confuz și difuz.
-Cum… cafea, maimuță? îl întreb, în timp ce-mi caut maxilarul prin cadă.
-Cum să bei, tu, cafea, măi, mamă, măi?
-Da, mama, uite-așa beau! Din cană! Și-și duce mâinile la gură, sorbind zgomotos și demonstrativ.
Scot un icnet de ceva… nu știu ce. Un fel de râs gâtuit, amestecat cu mirare.
-Alex, nu pot să-ți dau cafea. Nu e pentru copii, ți-ar face rău… Ce zici de un lapte cu cacao?
-Nuuu! Mama, nu vreau cacao cu lapte! Eu vreau cafea!, insistă, foarte serios, în timp ce extraterestrul îi dă un șut dinozaurului și-l proiectează pe o pernă a canapelei.
Vai de mine. Vrea cafea. Ăsta micu vrea cafea! Nu era mai simplu când doar trebuia să-l duc, de mânuțe, ore-n șir, oreee-n șir, prin toată casa?! Parcă, acum, cam da…
-Alex, nici nu e bună, mami, e amară. Nu pot să-ți dau cafea, îmi pare rău, dar… pot să-ți dau o cană cu lapte și cacao. Ce zici?!
Gogoașă începe să plângă, în hohote, brusc. Dar ce mă fac.. că mie-mi vine să râd. În hohote. Mă fac toată roșie la față, vorbesc sa-ca-dat.. rar.. cu ochii-n lacrimi. De-abia pot să mă abțin.
-Vree-aauu o ccc-aa-ffeee-aa! insistă, Gogoașă, printre sughițuri și lacrimi șiroaie.
-Dd-aar nnuu pp-oott să-ți dd-aau ccc-aff-eeaa, măi, mamă! Nu e pentru copii. Îți ff-aacee rrăuu, zic, eu, tot printre sughițuri și icnete și încercări de a rămâne cât se poate de serioasă… dar e greu, e fooaarte greu. De fapt, e chiar imposibil.
Nu mai, gata! E prea mult! Mă umflă râsul. Mă schimonosesc de râs, râd să leșin, mă contorsionez, râd cu sughițuri, râd cu lacrimi, râd cu palme proiectate pe spătarul canapelei. Nici nu mai pot să respir.
Gogoașă se uită, mirat, la mine. Apoi începe să râdă încetișor…
-…Mama, zice el.
-Ddd-aaa?! îi răspund, fără aer, de la atâta râs.
… Mama, zice,.. vreau… O CAFEA!
Mă prăvălesc pe-o parte. Hă hăă hăăă! (Mda, nu e cel mai grațios râs, asta e)… Hăhăă hăăă! Da’ nu mai pooot de-atâta râs!!!
Gogoașă continuă: „Mama, vreau o cafea! Hahahahaha! O cafea! Hahahaha! O cafea să o beau așa… șșșșuuppp! șuuuppp!” și-mi arată iar cum se soarbe din cană.
După ce ne-am mai hlizit o vreme, și-a adus aminte de dinozaurul exilat de extraterestru și s-a dus să-i facă dreptate.
Eu m-am dus să-mi fac o cafea. Vă spun, nu-i a bună cu moțăiala asta, cu făcutul ăsta de nimic, trebuie să rămâi vigilent, în orice condiții. Păi, nu era, eu, mai-mai să mă înec într-o baie cu spumă?! Noroc că mi-am găsit maxilarul și-acum pot să șșșuuuuppp din cana asta cu cafea! 😀
Maimuță, o să-ți aduc aminte, când mai crești, că, la 4 ani, mi-ai cerut prima cafea. Îmi pare rău că a trebuit să aștepți încă 36 de ani să o și primești, dar să vezi ce bine o să fie, peste alți 10, când o să fiu de acord să bei prima bere!
…Ce, voi nu plănuiți să faceți la fel?! Să fim serioși! 😀
Ne-au spus că nu așa se face, copilul n-are disciplină, face numai ce vrea el, ne joacă pe degete. Ne-au spus că suntem prea blânzi, că o să facă din noi tot ce vrea, că o să fie un râzgâiat, un needucat, n-o să se mai înțeleagă nimeni cu el. Ia uite-l cum fuge de la masă, cum se opune, cum se trântește pe jos, cum o ia fix în direcția opusă. Și noi – nimic. Doar vorbim cu el. Și asta, în mod evident, e nimic. Ne sfidează, o face intenționat… o s-o pățim cu el mai târziu, dacă de-acum face așa. Las c-o să vedem noi.
Ce educație e asta?! Suntem niște inutili. În loc să-i trosnim una direct și să-l luăm pe sus sau să-l pedepsim, să-l amenințăm, să-l speriem că vine Bau-Bau, să-i arătăm cine e șeful, noi tot o dădeam înainte cu vorbitul ăsta. Repetam același lucru, ca morile stricate, o dată, de două, de o sută de ori, la fel de calm, până când înțelegea.
S-au uitat urât la noi când fugea de la masă, atunci când mergeam pe la câte un restaurant iar noi îl lăsam să se dea jos de pe scaun și să se joace. Ridicau din sprâncene când explicam că nu-i poți cere unui copil de numai câțiva anișori să aibă răbdare să stea înțepenit acolo, lângă tine, pe un scaun iar noi nu l-am obligat niciodată să facă asta, la fel cum nu l-am obligat niciodată să mănânce tot din farfurie.
După patru ani de parenting cu blândețe, cu reguli, dar fără urlete isterice, fără palme la fund, fără niciun fel de pedepse sau amenințări, vă spun că eu nu-mi pot imagina un alt mod de a-ți crește copilul.
Din momentul în care te rupi de tot ce știi de la alte generații, de moștenirile străvechi purtate, din părinte în părinte, ca o ladă de zestre plină ochi de lanțuri grele și ruginite, o dată ce începi să înțelegi că se poate, se poate să crești frumos un copil și dacă renunți la postura ta de părinte-dictator, o dată ce înțelegi că puterea ta vine din iubire, din abilitatea de a-i înțelege limitele vârstei și nu din împărțitul de pedepse și de recompense, totul devine simplu, clar. Ușor. Intuitiv.
După patru ani de vorbește-i, explică-i, arată-i, vă pot spune, fără nicio urmă de îndoială, că nu, n-am crescut un copil obraznic, nici râzgâiat, nici sfidător. N-am crescut un copil fără reguli, care face numai ce vrea el. Dimpotrivă.
Am crescut un copil iubitor, bun și blând, un copil înțelegător, echilibrat, deschis. Am crescut un copil curios și curajos, care întreabă, care nu face lucrurile de frică, ci pentru că știe de ce trebuie făcute. Un copil cu încredere în el și cu încredere neștirbită în noi. Un copil care nu se ascunde de noi și care vrea mereu să ne vadă zâmbind, așa cum și noi vrem să-l vedem fericit.
Iar Alex nu este nicidecum o excepție, este doar un copil crescut fără frica de proprii părinți. Un copil care știe că noi suntem aici ca să-l iubim și să-l protejăm, nu ca să-l pedepsim și să-l terorizăm.
Nu spun toate astea ca să-l laud, deși mă mândresc cu el tare mult, pentru câte lucruri știe să facă, pentru cât de sfătos este, uneori, mai ceva decât un om mare și tare-i mai iubesc curiozitatea și întrebările, și imaginația.
Și, vă spun sincer, m-am săturat să aud „Vaaai, dar la noi asta nu o să meargă niciodată!„ sau „Depinde de copil, voi ați avut noroc, așa e el.”… „Eu, cu al meu, nu pot să mă înțeleg, orice aș face.” Ba da, merge, ba da, se poate și nu, nu e o treabă care ține de noroc, ține de tine, părintele lui. Și de puterea ta de a te schimba întâi pe tine.
De unde meteahna asta, luată de bună și ca fiind normală, că violența și frica educă. De ce ne încăpățânăm să creștem copiii așa, bazându-ne pe o cutumă… așa se face, fiindcă așa au făcut droaiele de generații de părinți dinaintea noastră. Și asta ne este suficient, nu ne mai punem alte întrebări.
Nouă ne-au spus că așa nu se poate, că n-o s-ajungem niciodată, nicăieri cu el, în felul ăsta, că n-avem experiență. Cum, domnule, fără măcar o pedeapsă acolo, ceva… fără o mică amenințare nevinovată, măcar un „fără desene”, ca să știe cine-i șeful, cine are puterea, că altfel face numai ce vrea el.
Ei, ce să vezi…. uite că se poate. S-a putut.
Iar, acum, că s-a putut… o fi ceva din gene, o moștenire genetică, așa e el, bun și blând.
Ce drăguț, ni se spune asta, acum. Drăguț, dar.. greeșitt. Păi, o fi și asta, nu zic nu, poate, pe-acolo, pe undeva, dar mai mult decât moștenirea genetică, e faptul că n-am revendicat cealaltă moștenire, lada aceea de zestre, doldora de lanțuri grele: amenințări, bătăi, pedepse și șantaj.
Alex e special pentru că e al nostru, dar nu e o excepție. E doar un copil crescut cu iubire, înțelegere și respect. Și, fie vorba între noi, tare-aș vrea să ne intre în gene modul acesta de a ne crește copiii.
Lume, lume, soro, lume… atâta am stat în casă, iarna aceasta, că, zău, mi se părea că nu mai văd luminița de la capătul tunelului. Bine, n-am văzut-o și pentru că se întuneca de la 4 după-amiaza… Cert este că am avut mult timp de ocupat, așa că am pus, cap la cap, activitățile cu care s-a îndeletnicit al nostru junior. Ce să-i faci, câteodată chiar nu se poate să stai afară mai mult de o oră.. de restul timpului, trebuie să găsim soluții.
Așadar, iată lista noastră cu 9 activități de făcut în casă, cu copiii, în zilele cu vreme urâtă.. sau oricând! 🙂
1) Kit-ul pentru pictat jucării
O activitate numai bună pentru micii noștri artiști. Vă dați seama… să-și picteze, ei singuri, jucăriile! E super-distractiv! Și creativ! Ok e și cu un pic cu balamuc și cu mâini pictate… 🙂 dar asta nu-i deloc rău.
Dacă vă surâde ideea, am găsit niște seturi similare celui pe care l-am folosit noi, aici, aici și aici.
,
2) Jocul Jenga
Dacă nu aveți jocul acesta încă, luați-l! Este, de fapt, un joc pentru adulți sau mă rog, copii de toate vârstele, mai degrabă. Se construiește un turn din aceste piese și apoi fiecare jucător trebuie să scoată, pe rând, câte una, având grijă să nu se dărâme turnul. Noi l-am luat după ce l-am văzut la niște prieteni, l-am luat pentru noi, să fiu sinceră… dar surpriză! Alex nu se mai dezlipește de el. 🙂
Cauză-efect… asta exersăm. Atenție, gândire logică. E minunat pentru copii.
Când nu construim turnul, Alex folosește piesele ca să „deseneze” cu ele dinozauri sau face piste pentru mașinuțe. Funcționează ca un fel de lego, de fapt. Imaginația este limita.
3)Teatru de păpuși
Cum decurge la noi ? Mă așez după canapea și uite-așa încep poveștile. Alex e încântat să intervină și să decidă ce urmează să se întâmple cu personajele noastre, dintre care unul trebuie neapărat să fie dinozaur sau dragon. Important e să fie cu hohote de râs. Și este. 😀
4)Tenis sau volei cu baloane
Un simplu balon aduce atât de multă distracție! Noi avem un joc în care mânuim niște farfurii din carton, din acelea de unică folosință, pe post de palete și jucăm un fel de tenis. Niște Halepi suntem toți! 🙂 Răsună casa de chiuieli și încântare. În mod clar, viața e pustiu, când ești consemnat la domiciliu, fără un balon, două… acolo…
Și, dacă tot vorbirăm de baloane… mai avem o activitate care revine sistematic. Facem…
5) …Animăluțe din baloane
Aici, domnul tata lui Alex a fost maestrul de ceremonii, după ce s-a uitat la un tutorial pe youtube, de făcut animăluțe din baloane. I-au ieșit niște cățeluși destul de reușiți, zicem noi. 😀 Gogoașă a fost mega încântat.
6) Căsuța din perne si pături
Acesta este jocul copilăriei pentru mulți dintre noi, cred, așa că, în caz că ați uitat, vi-l reamintesc eu. 🙂 La noi, masa e când masă, când căsuță ascunzătoare, plus că se mai mănâncă și sub masă, nu numai pe masă, în funcție de situație. 🙂 Câteodată, un picnic într-un fort/căsuță/castel e o experiență taaree interesantă! 😀
7) Piscina pentru jucării
Când nu mai știți ce să faceți, nici voi, nici piticii.. piscina pentru jucării e cea mai simplă soluție. Fie îi lăsați un pic de apă în chiuvetă pentru joacă, fie folosim un castron. Cel puțin o oră, știu sigur că va fi foarte ocupat. Neapărat, un prosop sub piscină și gata… am rezolvat.
8) Cărțile 3 D
Am fost foarte fericită să le redescopăr. Și eu am avut câteva astfel de cărți, copil fiind, încă mi le mai amintesc, aveam o fermă cu multe animale construite din carton și o căsuță de păpuși, plus 2 fetițe, personajele, cărora le puteam schimba ținutele agățându-le tot felul de rochițe, tot din carton. Îmi amintesc că încercam să le creez și eu ținute noi, desenându-le și apoi decupându-le.
Când am găsit cartea aceasta, de la Usborne, pe numele ei Press-out Paper Village, o găsiți pe amazon.es aici sau pe emag.ro aici, i-am cumpărat-o imediat lui Alex. Este excelentă pentru jocurile de rol și ne dă ocazia să construim împreună acest mic sătuc, ceea ce e minunat. Și nici nu ocupă mult loc, într-o casă deja saturată de jucării. Știți cum e, sunt sigură. 🙂
9) Faceți nimic
Da, chiar așa, faceți nimic. Absolut nimic. Și da, am trecut-o pe lista de „activități”. Câteodată, este bine să lăsăm copiii să se mai și plictisească. Le dăm, astfel, ocazia să vină cu propriile idei despre cum să-și petreacă timpul. Plictiseala le dezvoltă imaginația și asta n-o spun eu, o spun psihologii. Exact atunci când nu știu ce să mai facă, mintea lor începe să creeze, să imagineze jocuri. Să le dăm ocazia să fie creativi, să-și folosească imaginația. Plictiseala este folositoare. Are și ea rostul ei.
Da, este important ca noi, părinții, să-i încurajăm să facă diverse activități și să ne implicăm în joaca lor, dar totuși, este la fel de important să nu uităm că nu este responsabilitatea noastră să „distrăm” copilul, 24 de ore din 24. E ok dacă îl lăsăm să se mai și plictisească. Își va găsi singur ceva de făcut și asta nu poate fi decât benefic pentru el.
